Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În fiecare stea există un suflet

Privește apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viață, în culori fascinante,
care se zbate la țărm printre stânci! Un țărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăți-destin!

Asemeni mării suntem - curată și învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!

Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ține în brațe sufletul, atât de greu uneori!

Din doruri, din nostalgii, din noi, din șoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simțiri delicate, din minți însetate,
din lacrimi puține, din doruri multe!

De asta și vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiți,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor și a lunii,

Cel ce timpul îl are în față nimic nu știe,
Tânguirea ta cutremură trestiile iazului albastrelor nopți,
O, despărțire! Adâncă viață din umbrele nopții!
Multe petale se aștern peste cărarea pietrelor!...

Un ochi se uită pe albia râului ce curge - sufletul
ce așteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.

Diferă râul de la om la om, diferă așteptarea
și întâlnirea diferă. Într-un final, toți ajung dincolo
la terminație... spre râul Lethe, râul Uitării!

Dacă întinzi mana mă vei atinge, sunt în umbra ta,
- Am întins mâna, îți mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet, dacă doar o atingi rămâi vrăjit -
știi că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!

Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem - iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem și noi o stea,
părți din noi ajung acolo - lumina noastră!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cine ești Tu, cine este Ea?

Cine ești Tu, cine este Ea?

Îți asculta tăcerea în lumina suspinelor înfășurate.
Deși nici un cuvânt nu se rostogolea, dialogul continua,
nici aprig, nici suav, nici viu, nici mort.
– Ard ca o lumânare fără terminație!

Cu simțurile decupezi peisajul,
delimitând terenul îngust în care te miști.
Intuiești distanța dintre teama și nerăbdarea
cu care aștepți te lovească.
Încet și blând se micșorează acest spațiu.
Topirea resemnată a lumânării tăcute
pare a fi totul,
făcând uitate gestul aprinderii
și para luminoasă
în care se zbat aceleași posibile întâmplări.

Oare ce s-ar întâmpla dacă și astăzi, și mâine,
am privi cum se topește lumânarea?
În față ni se-așează lumânări calde, aurii,
ce vor arde, în urmă, șirul trist
de lumânări topite, reci, stinse – zilele de ieri.

Soarele apune, ziua se sfârșește, noaptea se destrămă,
omul uită, omul moare,
în jur doar o lumânare ce arde...
în tempera timpului rămâne tabloul dramatic
înconjurat de același pustiu, durerea primei lor lumini.

Cine ești Tu, cine este Ea? Pot atinge cerul sau nimic nu e real?
Unde vor ajunge oare?
Spre locurile cândva știute, spre armonia avută,
spre visul din vis fără frontiere?
Sunetul valsului se aude și noaptea-i nesfârșită
chiar și atunci când pentru toți pare fie dimineață.
Doar universul rătăcit curge între ei...

Marele secret al timpului – nimeni nu știe de unde vine,
cu toate vine și plecă!
Ea vine dintr-un timp sepia, un timp cu umbre
ce se desfac asemeni petalelor nufărului
ce-și caută umbra după ce soarele le-a copt.

Prin timp multe teste ți se relevă,
trăirea unică e în afară timpului și spațiului acesta.
Simți mult mai mult, sfâșietor
– lumină, zâmbet, dor,
intensă durere prin razele amintirilor,
neputință în fața destinului,
lacrima ce știm este și va fi...

Ea este un copac astăzi, are nevoie de ploaia lui!
Îi asculta tăcerea, îi căuta urmele,
după lumina ei o va găsi.
Un copac întins până la cer și-atât de jos
de-l poate mângâia cu palmele incandescente,
un copac prin care curge și urcă seva vieții.
Copacul e însăși viața!
Mereu ea a visat că o să viseze un vis!

Mii de întrebări apar în iluzia Mayei,
reții doar clipa ireversibilă
– intersecții de drumuri,
regăsiri, dorințe, neputințe. Amintiri și iluzii...

nu îți obosești sufletul! Mai departe de voința lui
nu ajungi, în tot ce faci este el, renunți sau nu,
este tot sufletul acolo
– ochiul ce se uită pe albia râului
ce curge, ochiul ce-așteaptă să treacă râul...
Diferă râul de la om la om, diferă și așteptarea,
și întâlnirea diferă, dar, în final,
toți ajung, dincolo, la terminație.
Prin față ne trece timpul.
Suntem drumuri, căutările sufletului.
La capătul lor ne-ntâlnim cu noi.
Drumul nu te-ntreabă când se va sfârși.
Dacă i-ai atins capătul
a fost doar o potecă, nu drumul.
Când suntem doar povești, suntem drumuri.
Avem nevoie de emoții ce ne depășesc,
doar atunci ne încercăm pe noi, descoperindu-ne.
Mereu căutăm un timp,
-l și găsim, iată un miracol!

Trecând prin visul Zeului se purifică,
în palmă-i înfloresc toate gândurile,
chiar uitarea învie din cenușă.
Nicio tainică ușă nu mai există.
Rămân frânturi-scântei
ce se sting la lumina zilei.
Din Netimp o știa.
Deși nu plouă, mâinile ei plâng
fie amintire, dor sau un gând?

Verde crud și copt, și mort, arată indicatoarele,
indiferent de unde te uiți,
toate duc acolo...
spre casă, spre tărâmul știut cândva.

poezie de din Dincolo de luntrea visului (25 septembrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un cântec a trecut prin zidul de piatră

Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur așteptând toamna
Ca și cum ar aștepta un vis de ceață,
O alta viață sau ce-și dorea. Să nu întârzii -- îți spune.

Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să știi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Mereu lumină și umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua și ea barca ce-și caută țarmul.

Iată vezi copacii ce te-au îmbrățisat odată cu el,
singuri și galbeni, nocturni și sfioși cum ți-era zâmbetul,
Vei înțelege mai târziu, poate mult mai târziu...

Închide ochii, deschide palma -ți înfloresc nuferii,
La poale-ți sunt și vântul și izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp și loc.

Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.

Sortit sunt să am la tâmplă o stea și
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

Ca te doară trebuie
Să te întâlnești cu flacăra și taina ei!
Privește în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din așteptarea nopții sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.

Apele spală cuvintele, râul îmi șoptește cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună pașii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,

Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge și cine vorbește -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă și cine pe cine caută -- spune-mi,

Ascultă, ascultă și vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îți spune. Să nu întârzii -- doar atât îți mai spune.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Râul nopții

Din fantastice-amintiri
Rupta râu'-ntunecat,
Miile de clipociri
Și de stânci le-a sfărâmat.

Grele suferinți străbat
Printre unde-mbălsămate,
Care-n secole au cărat
Cânt, sudoare, sânge, gloate.

Într-o lume de mister
Raza lunii-n ape bate,
Stele de pe-ntunecatul cer
Din adâncuri ude scoate.

Vin fantasme din văzduh
Furioase peste unde,
Ca pe-al râului vechi duh
Iarăși noaptea -l înfrunte.

Dar prin negura-nstelată,
Tulbure și înspumat
Pe câmpii se pierde-ndată,
Râul nopții deshumat.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între cer și pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecții de raze și umbre
Punți către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea nopții,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Își caută urmele noastre în timpuri...

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între cer și pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopții
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecții de raze și umbre,
punți către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
pașilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâșie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Își caută urmele noastre în timpuri.

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăți de suflet stau plece spre viață.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului și-l oprește trăiască.

În pustiul din noi, amestec și eu și las inima viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simțirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăți de suflet și...
Alungă îndoiala acoperind pereții goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viața absoarbe plânsul din mine și prin ceață,
Ajung la țărm fără mai fie nevoie naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torța din mine și simt cum,
Flacăra arde iar eu... aștern iubire în calea ta!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atât de aproape și totuși departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creștem, ne înălțăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme și gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se ivește printre norii răsfirați de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână șoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârșit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape și totuși departe,
Mă cauți, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veșnică.

poezie de
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Plecați! Lăsați-ne țara

Pădurea mi-a fost prima casă, sorții
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
regăsesc, pipăind umeda țărână-a vieții
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânță
Acolo! văd răsăritul nostru și-apoi din el
o nouă existență
Acolo...
simt obida și-n ochi tristețea
simt trecutul sub umbre îngropat și viața
Acolo încet-n gând înșir pe prispa nopții
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul și cuvântul

Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a deslușit lumina și cerul după ploi
Acolo am simțit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori

Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat fața
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simțit apăsarea
zgomotul valului a desăvârșit tăcerea
scoica privirea, iar mintea și ochii tăi spre cer ațintiți
uimirea

Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger și de vânt
Acolo copacul cioplit și înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
lavița, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea și pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi și ei
între apus și nevoi
Acolo unde soarele bate-n porți dimineți
doar el ne îndemna
viață! bine te-am regăsit, ridicați-vă și vă treziți

Acolo-n pădure și-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbințeala iubirii
găndurile nașterii
roșul din asfințit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greșeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoților, plecați și lăsați-ne țara

poezie de (mai 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doruri

În lume sunt păduri de doruri
Doruri albe, galbene și mov
Asemeni florilor de micșunele răsărite
În pieptul răbdătorului Pământ.
În lume sunt nemuritoare Primăveri
Ce nu dispar decât în stele
Atunci când pieptul e urcat în nori
De Cel ce a făcut această lume.
Acolo toate florile lumești dispar
Toate dorurile mov și galbene din fire
Acolo toate pădurile de doruri trec
Prin cuptorul Domnului de judecată.
În cuptorul Dreptului merg toate
Nici măcar o floare nu rămâne vie
Nici măcar un dor de păcătos născut
Ce nu a plâns din dor de Dumnezeu și Fiul.
În lume sunt păduri de doruri
Doruri de bani și suflete pierdute
Asemeni florilor de micșunele mov
Ce stau tăcute sub lumina Lunii.
Puține doruri sunt pe lume
Născute ca și stelele din cer
Să lumineze-n piepturile lumii
Din dor de Mirele ce a murit pe cruce.
Puține doruri sunt în lume
Să plângă rănile Hristosului iubit
Uitând de tot ce este trecător prin lume
Slăvind cu lacrimi doar două flori divine - ochii Lui Isus.
Puține doruri sunt în lume
Ce vor intra în dragostea Lui Dumnezeu
Acolo unde veșnic este Primăvară
Iar micșunelele răsar în ochii celor din pădurea stelelor... iertați și plămădiți din nou.
Puține doruri vor cunoaște pântecul pădurii
Din care Domnul scoate prunci și flori
Cu viața veșnică în împărăția cerului
Pentru un ghem pe nume;Univers.

poezie de (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia indragostită

Aripi de vânt desenate pe cer,
Cârduri de cocori în zborul solemn,
Râul curcubeului cu șoapte de dor
Lunecă toate spre eternitate.
Soarele, luna și stelele
Sunt stropi de rouă întârziată,
Iar tu, femeie, rătăcitoare eternă,
Alergi fără popas.
Rămân în urma ta, stinghere,
Umbra și muzica sufletului tău.
Ceea ce este dincolo
Te cheamă-ntruna,
Te-ademenește mereu...
În această nesfârșită căutare,
Plină de pătimașe dorințe,
Roua cade peste tine.
Din când în când,
Florile-și scutură petalele
Din grădinile anotimpurilor.
Cele de mac, în flăcări-văpaie,
Îți strigă: "rămâi, femeie,
Șoaptă nescrisă a cuvântului!"
Tu nu le auzi chemarea,
Alergi mai departe,
Te avânți în neant
Fără de tristeți și fără de temeri.
Pulberea pământului pe care pășești
Îți sărută tălpile, mângâindu-le,
Căci în fiecare clipă
Moartea se transfigurează în viață.
O, tu, femeie,
Ce străpungi inima universului
Cu dansurile tale,
Aduci lumina pe pământ!
Calea Lactee plăsmuită este
Din urmele pașilor tăi.
Tu purifici neîncetat lumea,
Alungând moartea și dând viață,
Pe când albastrul infinit
Umple sublim vastele ceruri.
Tu, pictore,
Ești vrăjit de culorile suave
De la cingătoarea celei ceviață.
Pașii pe care-i urmezi
Sunt pașii celui hipnotizat,
Pașii căutătorului...
Tu le auzi muzica
În venele tale și-n sufletul tău!
Dar nimeni nu înțelege
De ce sângele tău se-nfierbântă
Când pe femeie o cuprinzi în culoare.
Memoria ancestrală renaște
Precum "phoenixul", în spiritul tău.
Din viață în viață,
Tu și Femeia
Ați călătorit, trecând
Prin nenumărate prefaceri,
Din splendoare în splendoare.
Din noapte spre zi, veți tot merge
În zarea Luminii fără de sfârșit...

poezie de (6 mai 2022)
Adăugat de Adina M. NeghirlaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din țara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelația Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaștem noi; s'ar putea însă întâmpla fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute și mii de ani lumină. Acum vă puteți face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găsește la 44 ani lumină.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marea întâlnire

Stelele scaldă în sete,
Razele varsă văpăi,
Urcăm, coborâm pe trepte...
Neglijăm întâlnirea cu noi!

Plecăm, urmarea e vagă,
Venim ostoiți de puteri,
Alergăm o viață întreagă
Și ne pierdem pe noi!

Dealuri urcăm prin furtune,
Pământul întoarcem, croim
Planuri, proiecte nebune...
Și... uităm pe noi să ne ocrotim!

Se-ncruntă pe față pomeții,
Fruntea brăzdează minuni,
Dar, când îngriji-ne-vom oare
Sufletul nostru străin?!

Cântăm doruri multe în slavă,
De case, de străzi străjuim...
Când oare ne vom deprinde,
Golul din noi să biruim?!

Ne place frumosul și bunul,
La preț încercat ne umilim...
Dar, când vom depune efortul,
Bunătatea din noi să descoperim?!

De-ar fi și un nor coboare,
Pe el vom cerca plutim
Și nu știm unde ne zboară
Sufletul nostru virtun?!

Ajunși în momente cruciale,
Eroi suntem gata fim!..
Uităm in viața cotidiană
Popasul cu noi să-l găsim!

Replici, cuvinte se-aruncă
Tăioase, ard inimi la rând!
Dar, când noi fi-vom în stare
Iubire prin noi să sădim?!

O lume amară-amară,
Cu sufletul rece, pustiu
Cine de noi să îngrijească
Pe când noi înșine de noi fugim?!

Nu lumea e glacială,
Ci tu ești străin, rătăcit,
Uiți din mare grabă,
Iubirea -ți dărui, iubind!

Coboară din zboruri bizare,
Privește al tău chip necăjit,
Dăruiește-i Întâlnirea cu tine,
Sufletului tău pribejit!

Vezi, ascultă-i dorința reală,
De liniștea dragostei e pedepsit!
Coboară, către tine coboară,
La rădăcina sufletului tău istovit!

Nu cere iubire! Căldura-i amară
Din inima celui ce nu-ți aparține!
Învață, întâi, de rodește iubire
Inimii tale, dorite de tine!

Și mergi la întâlnire
Cu tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și dincolo de neființă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Și cântul, și poezia,
întreg universul de vise, de culori și lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnați de parfumul bucuriei sau tristeții, a fericirii sau a singurătății, pentru iubesc sau pentru suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoțiile copleșitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate și pline de culori ce prind viață. Ard, bântuie, tulbură, strigă, țâșnesc. Acea senzație de acum și aici, la care nu poți rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simți.
Scriu pentru prin literele aglomerate în adâncuri își modelează fiecare stare, idee, dorință, respirație. Scriu pentru așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru oamenii se îndrăgostesc și poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart și cred prea puține sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-și lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputință, pentru a stinge propagarea țipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi și, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina și atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din șoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori și sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru , prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundației construite.
Scriu ca o rugăciune și pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puțin, coerent sau aberant, pentru viață, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spații albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munții sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre țâșnite din straturile interioare.
Scriu pentru altfel ar cânta, ar desena, ar dansa, ar privi această lume sau s-ar exprima într-un alt fel, într-o perioadă sau alta de timp.

O eliberare adusă la exterior, amprenta trecută prin filtrul propriilor simțiri, gânduri, crezuri, modelând gândul prin cuvânt, sunet, culoare, materie, metamorfoza creației prin scânteia divină.
Un carusel de stări prin care ne redescoperim, redefinindu-ne!
Spre neuitare, dragul meu!

Pentru o flacără vie ce arde și dincolo de neființă!
Astăzi desenez flori,
voi ce puteți să le dăruiți, nu ezitați! ~

poezie de (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia MihalcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul suntem noi...

Timpul s-a pierdut pe țărmul mării,
Și-am fost îndrăgostiții de altădată,
Când se vor limpezii în gânduri zorii,
Găsi-vom doar, o dragoste înnoptată.

Privind spre pâinea caldă și pufoasă,
Vedem o frământare-a timpului din noi,
Ce construia o dragoste frumoasă,
Gândea în împărțirea, timpului la doi.

ne trezim curgând din ochi șuvoi,
Vibrând o clipă ascunsă în pietrele uitării,
ne-amintim, că timpul suntem noi...
Și ieșim din valurile mării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Multe nopți

Multe nopți am tot visat
Chip din stele ce-l furam,
Multe nopți iar am uitat
Că visam.

Plânge luna prin fereastră
C-o ignor în continuare,
Al meu dor în noaptea albastră
Când răsare.

Gânduri noi și amintiri
Sufletu'-mi apasă,
Din oceanul de sclipiri
Hai acasă!

Te aștept demult -mi iei
Doruri și tăceri,
Se desprind zâne din tei
Sau păreri?

Multe visuri destrămate
le-adun nu pot,
Rătăcind înaripate
Peste tot.

Multe nopți am ascultat
Toamna cânt de ploi,
Multe nopți ne-am căutat.
Tot pe noi.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aproape totul cade pradă uitării. Și acest mare război, și morții care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparțină unui trecut îndepărtat. Viața de zi cu zi pune stăpânire pe noi și multe lucruri importante sunt împinse înafara minții noastre ca niște stele vechi și înghețate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învățat. Deprinderi noi, cunoștințe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Și totuși, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

în Kafka pe malul mării
Adăugat de iuliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Men Without Women: Stories Hardcover" de Haruki Murakami este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -106.99- 62.99 lei.

De sfântul prooroc Ilie 2008

*Să iubim scriptura sfântă
Sfinții prooroci ne cuvântă
Iubim, ca fim iubiți:
Astăzi fim fericiți

Sfinții-n ceruri ne iubesc
Toți la Domnul ne vorbesc
Pământul înverzească
*Fratele să se iubească

Cuvântul unui proroc
Din pământ va scoate Foc
Proorocie - aur rar
*Aurul nostru în dar

Să fie ascultăm
Iubiri la prooroci să dăm
Multe lucruri de vedem
Să-i iubim și să-i credem

Le dăm crezul de prooroc
*Numele-i albit în Foc
Numele-i de Foc Ilie:
Să-i Vedem în proorocie

Îi dăm: Apă, Foc, Pământ
Numele-i de veșnic sfânt
Să-l iubim, să ne iubească:
Nu-l iubim - să ne trăsnească!

Uităm adesea ce suntem
Menirii morții ne dădem
Menirii noastre omenești:
*Tot și toate-s proorocești

Ce nu are proorocie
Este doar așa fie
Pe Ilie l-au gonit:
Pământ sfânt au prigonit

Că i-au dat apoi crezare
Trăznit foc de supărare
*Unit la ceruri este foc!
Este pământ - fără noroc!

În existența noastră vie
Sfânta noastră proorocie
Cuvânt de Foc Vestește:
Cu Domnul, nu Se glumește!

Să fie oare erezie?
*Pe pământ n-a fost Ilie?
Să existăm din întâmplare:
Pământ cu Viața și Soare?

Cu Apă-l udăm pământul
Evistă și foc și vântul
Și apă și foc el are:
Apa, este o-ntâmplare?

Albia noastră străină
Își dorește o albină
Sapă necredința-n noi:
*Râul, curge înapoi?

Își așteaptă apa focul
Focul va ploua tot locul
Albia-i marchează locul
Locul: Își marghează Focul?

Și va curge multa apă
Va curge ploaia ce sapă
Sapă necredință-n noi:
Până-n Ziua de Apoi?

Focul apa și cu Unsul
Își așteaptă azi răspunsul
Albia marchează locul:
De unde ne vine focul?

Și marchează și va curge
Apă curge, apă muge
*Omul vieți-i face Gard:
Viața, vine din hazard?

Să trăiască făr' de foc:
Viața, va mai are loc?
Spre ceruri, spre larga zare:
Să privim din întâmplare?

Crească-n noi orice-ntrebare
Modelează Zări și mare
Apa, dacă n-o avem:
Viața, noi o mai vedem?

*Râul curge doar la vale
Va atrage ceața-n cale
Albia lui șerpuită:
De foc, oare îi croită?

Scăpată viață omul are
Formează - acum altă-ntrebare:
O viață zisă din hazard
Dată ne este cu Gard?

*Omul viața și-o trăiește
Râul, focul, un bun este
Și pe maluri în culori:
Verdeață și multe flori?

*Crează Dumnezeu și-n foc
În pustiu și-n orice loc
Chipuri multe infinite:
Nu de Domnul sunt gândite?

Viața-n Ilie prooroc
A lovit lumea cu foc
A fost oare o-ntâmplare:
Un prooroc răpit în Soare?

*În ceruri există foc
Există din loc în loc
Chip de foc dacă avem:
De un fulger mai cădem?

Sfânt e chipul cel de Apă
Chipul care-n veci ne scapă
Cel de Apă lumii vii:
Viață-n Dumnezeu -i fii

O, ce multă necredință
Adapă moartea-n Ființă!
RĂMÂNE-m... făr' de crezare:
Pământ sfânt, făr' de Cazare!

De la viaț' avem gândirea
Viață, biruiește firea
Cuvânt cu iubirea-n față
......................................
Lumii, El nu-i dă Dulceață?
...............................................
*Îi dă Lumină și căldură
Ca -i fie lumea pură
Casa plină de Copii:
se îmulțească mii

Harul nostru e Divin
Proorocească și-n destin
Și-n măgarul urecheat:
*Evanghelia s-a dat

Evanghelia, e Sfântă:
Luminează sfinți și Cântă!
Evanghelia, e Sfântă:
Este Trupul, ce Cuvântă!

Evanghelia-i, Trupească
Este gata, să se Nască!
(cască!)

poezie de (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ți inima.
Privește spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Privește spre cer,
Într-un colț voi fi eu.
Martor la ceea ce ești tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoțesc,
Și-n noapte sângele-ți fierb.
Si-ți alerg prin vene,
Prin anotimpuri și vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc și-n scrieri în rime.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Sufletul

Ca un condor înalț spre ceruri,
să ajung la tine fiică și la Dumnezeu...
flautul urcă pe sunetul lui
ce vibrează-n suflet, stins de durere
și iar zbor și iar zbor, acolo sus mângâie norii,
alintând Lumina eternei vieți,
fluturând bătăile clopotelor
în sunetul flautului ce mă face zbor,
cu inima-mi de condor și cu al meu suflet,
e zborul muzicii izvorâtă din flautul sufletului divin,
e zborul condorului și al sufletului meu plin de durere
ca să ajung la tine, înger al Luminii.
Aripile au vrut -mi smulgă furtunile,
eu, fiind condorul fermecat, mi-am luat zborul,
pe ritm de muzică celestă,
-mi vindec aripa-mi lovită,
mi-am luat zborul și vântul m-a vindecat,
Soarele m-a iubit, norii mi-au fost așternut
stelele surorii în noapțile-mi reci,
Luna m-a privit și mi-a trimis o floare să o sărut în noapte.
În zori ești Lumina
care strălucește în brațele Soarelui
și cu ale vostre brațe mă îmbrățișați în zborul meu de condor,
alintați, ridicați și mă aruncați
printre licuricii ce zboară-n vis,
alături de eternitatea timpului
ce se plimbă-n așternutul sufletului,
ca pe o cărare care îi aparține.
Zorile apar și eu încă mai sunt pe Pământ,
dar sufletul se ține de mână cu cerul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Ești Cupidon?!... Sau cine ești?!...

Sunt val de mare învolburată,
Sunt spuma mării neîntinată,
Cu învăluiri de brațe reci
Te-aduc spre țărm să nu te îneci!

Te spăl de tină, de păcate
Și de iubiri abandonate,
Te spăl de doruri, de ispite
Și de iubiri neîmplinite...

Trecutul îți îmbrac în giulgiu
Și te salvez din naufragiu
Iar zorii zilei care vine
Ți-i dau lumină pentru tine!

Tu cuprinzi sub clar de lună
Și cu săgeți îmi cânți pe strună,
În spuma mării te-nvelești...
Ești Cupidon?!... Sau cine ești?!...

Invoc și îngerii din cer
nu mă rătăcesc pier!
vei pleca, iubite, știu...
E doar furtună!... Și-i târziu!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook