Molipsit de linişte

Liniştea care mi te fură cu ultimul sărut pe gură...

simt pe mână incizia lunii
în timp ce oraşul ţipă în somn
zidindu – mă prag
în carne de noapte
cu mâna sub cap
pe frunze de lemn
( m-am molipsit de linişte )

ea pluteşte dincolo de vise
arcuindu – se în boltă pe o ultimă stea
când ceasul de jertfă
înfloreşte pe buze
secunde de cântec
la tâmpla cernită fără perdea

opreşte gheţari
în peretele trezit din tăcere
cu paşi de păienjeni
ucigaşi de uitare
împietrind pustiul la rădăcini

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vraja lunii

simt mâna Lunii pe obrazul meu
este regina nopţii graţioasă albă
simt mângâierea ei mereu mereu
mătăsoasă ca spuma din halbă.

pe trena pictată cu flori de nalbă
strălucesc stele ca nişte diamante
supremă făptură din a cerului salbă
spulberă în noapte vise alarmante.

mă închin la Lună cu gândul slăvesc
veghea ei sacră cu putere divină
ape şi păduri cu ea se liniştesc
în fiecare noapte o aştept să vină.

cu daruri cereşti cu vise supreme
cu iubiri care triumfă dincolo de vreme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce culorile te privesc de aproape...

Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântă–ntr–una.
De braţul ei luna se ţine.
Cântec te strig, cântec ai nume.

Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foşnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.

Să cânte pereţii când se trezeşte tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbeşte,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viaţa – mi citeşte!

Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonţul aleargă să – şi soarbă cadenţa.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă îşi îmbracă nuanţa.

Să cânte nisipul în iarba crudă! Să spună.
Penelul se bucură, ninge mărunt.
Ciorchini de castani cu vise în braţe
Mă mângâie verde, mă mângâie blând.

cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minune

Îţi amintesc iubire
Mâna tu mi-ai dat
Era o zi de fericire
Era real nu am visat

În primăvara caldă
Toana târzie -a vieţii
Un cântec de baladă
Ne arată calea sorţi

O stea ce ne iubeşte
Coboară -n asfinţit
Somnul ni-l înveleşte
Cu şal luminat sfinţit

Ca un ultimul sărut
Adierea să ne cunune
În noapte ce-ai apărut
Nu pleca fă o minune

Stea tu ancestrală
Uneşti suflet pereche
Boltă aurora boreală
Mereu stai de veghe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea ta...

Atunci când cerul se lupta cu marea
şi prin pădure vântul frunze croşeta,
Primăvara în iarbă îşi îmbrăca culoarea
furată din privirea ta.

Glasul tău la tâmpla mea se scaldă
peste buze mute de uimire,
Aici, versul magic stă şi arde
frumuseţea ta purtată în nemurire.

Şi orbii pot să – ţi vadă frumuseţea
ce – ţi umple amfora de lut,
Cu ea mă spăl pe faţă dimineaţa
şi noaptea mă învelesc în aşternut.

Frumuseţea ta e muzică pe acorduri ample,
pentru surzi eşti grai purtat de unde,
Izvor împresurat de stele,
Dumnezeu, îmi face cu ochiul şi îmi râde!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte albastră

Cu respiraţia tăiată mi–am trezit din tăcere, cuvântul...
David Ionel Romulus

Un colţ de pagină rămasă, un semn de carte lângă geam,
Lumina ploaie conturată pe albul ochilor de porţelan.
Pe masă un pahar de vreme ros de struguri timpurii
Se varsă cu accent de ziuă în iarba strânsă în poezii.

O clipă stă uitată în ramă, mă înham la gâtul ei
În galop de cal de mare potcovit de un condei
Cu nărav ce ninge versuri peste noaptea ce nechează
Peste firele de lavă ca o rugă de amiază.

Plutim în doi fără adresă cu umbrele strânse în bagaj
Pictând culori adânc în oase şi flăcări roşii în obraji,
Apoi îţi scriu secunda vieţii la urechea unei veri
Răsfoind şi poezia ce ţi – am recitat – o ieri.

Se aude un tren în gura nopţii, fierbe cerneala în stilou,
Camera fulgeră în carte cu şoapte purtate de ecou.
Din nou e linişte albastră, şi frumuseţea ta mă lasă mut,
Un continent e pacea noastră cu verde dezbrăcat de lut.

Un colţ de pagină rămasă, un semn de carte lângă geam,
Lumina ploaie conturată pe albul ochilor de porţelan.
Pe masă un pahar de vreme ros de struguri timpurii
Se varsă cu accent de ziuă în iarba strânsă în poezii.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi noapte te-am visat

Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Şi nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc

Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Şi fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ţi scriu

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ţi-am scris

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat.

cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis mic de mână

În faţă am vise
Ce-aşteaptă închise.

În urmă am vise
Lăsate deschise.

În minte am vise
De gânduri ucise.

În carne am vise
De sânge permise.

În suflet am vise
De soartă decise.

În versuri am vise
De mâna mea scrise.

poezie de Marius Robu (30 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu frunze

Cu raniţa plină şi ierni pe la tâmple,
Cu gânduri rebele şi doruri pe frunze,
Iubito, hai vino paharul de–mi umple
Cu boabe de struguri stoarse în buze!

Vino să ducem toamna în cramă,
Vino să–i punem iernii o toartă.
Sub bolta golaşă, arsă de brumă,
Noaptea târzie să ne bată în poartă.

Am pofte nebune, şi foame, şi sete,
Am poftă să scriu cu tine în braţe.
Prin ceaţa lăsată, iubirea, pluteşte,
Să curgă magia cuvintelor bete!

Să cânte cocoşii pentru noaptea nebună,
La geam să colinde fulgi câte doi.
Frumoasă–i, iubito, iubirea la lună,
Când luna–i în geam şi doarme cu noi.

Parcă înot într–o mare de şoapte,
Parcă sunt beat într–o fântână albastră.
Stau şi ascult la tine în plete
Cum ploaie cu frunze la noi în fereastră.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără titlu

Copacii ţipă a moarte,
de-atâtea frunze, de-atâtea ploi,
un genocid vegetal...

Un câine urlâ la lună,
fără să-i ceară voie...

Dincolo de gard
e cimitirul
iluziilor spulberate.

Spune ceva, orice, dar nu tăcere,
chiar dacă totdeauna
ne-am înţeles din priviri
şi ai prins orice gând,
în culcuşul palmei,
ca pe un ghem de aur...

Urca-vom pe trepte de versuri:
eu le adun, din vise uitate,
tu le prinzi... Ce joc frumos!

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragobete

m-am trezit din eternitate
sunt fericit că umblu
după femei mă ţin să le să
rut pentru oameni
m-am trezit să vă pup, doamnelor
cred că m-am demodat
umblu ne
bun de dragobete ca un vis
păgân conservat în fiecare sărut
dăruit sau ne
dăruit încă doamnelor
frumoaselor care doresc iubiri mistice
cu zmei şi inorogi
cai înaripaţi pierduţi în vise nespuse
umblu cu raţiunea derutată
de la vântul de primăvară
şi de la buzele sărutate cu ne
saţ după sărut
vă sărut pe toate, doamnelor
vine rândul tuturor
vine şi rândul tău

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiezi de noapte

Vin vremuri roşii, de răscoală,
Să împle vârf privirea goală
Mocnind din codri şi din stânci
Căuşul ochilor adânci.

Iubito, fumegă din mine
Reci ruguri sterpezite, line,
În tâmpla străzii, brumărie,
Un cântec surd de puşcărie

Mi-s vineţi ochii cum sunt cerbii
Goniţi de la ospăţul ierbii,
Sătui de noapte şi de vis
De dor ucis, de vis ucis...

Vin vremuri roşii de răscoală,
Cuţit să-mi vâre-n palma goală,
Frunzişti din ramul strâmb şi drept
Să mi le svârle ude-n piept

... Se răsuceşte-n somn oraşul
Si jar de stele, cu făgaşul
Stă aruncat, al nimănui
Sub cerul adormit, verzui

Şi dube cenuşii, gonite
Cu ochii vineţi din orbite
Opresc în şanţuri, în amiezi,
Râs înnoptat de huhurezi

Şi, în amurg de noapte sură,
Zac trupuri far'căutătură
În şanţurile străzilor,
Cu ţărna strânsă-n pumnii lor

Dar udă, peste cei din şanţuri,
Noptirea joacă-albastre danţuri
Şi hoiturile din noroi
S-or ridica, în rand cu noi

Cu plumbii sângeraţi în ceafă,
Vor arunca din gură, cleafa,
Pe tâmpla străzii brumării
Un cântec surd, de puşcării...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

De-a dura-i oraşul. Eu sunt în ochiul tău acasă.
Mă izbesc cu liniştea deasă de perdea
când treci prin faţa mea în doliu
de mireasă în rochie de stea.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere-n timp

Tac şi tac în liniştea din mine
Mereu, cum face floarea de Mac,
Suflă vântul, o scutură când vine,
Planează uşor, departe pe lac!

Sunt uitată-n gânduri- tăcute,
Amestecate cuvinte neştiute,
Pierdută, înot-n marea de cuvinte
Oare? De nimeni neştiute??!

Mintea are nevoie uneori să tacă
Pe când, viaţă numai de prezent,
Însă cuvintele, de DOR pleacă
Rătăcesc - cărări de tmp- orizont.

Privesc- n golul din tăcere
Este o mare linişte albastră,
Eter plăsmuit de vise efemere
Fantome privesc pe fereastră!

Taci minte-n tăcere... Taci?!
Barca mă plimbă pe nisip pustiu,
Vreau unde înfloreşte iubirea de maci
La răscruce de DOR, mereu să fiu!

poezie de Ileana Puşcaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt

îmi era frică
îngrozitor de frică
durerea îmi izbea fruntea obosită
şi am ţipat
într-o noapte
în tăcerea cuvintelor nerostite
nimeni nu a auzit
pereţii vieţii au crăpat
vântul urla prin unghere
dincolo, oraşul era liniştit
nimeni nu a auzit nimic
sau nu au vrut să audă ultimul ţipăt
privirea s-a stins între stele
într-o dimineaţă
o ultimă dimineaţă
în parcul însângerat
m-am aşezat pe o piatră
în jur alte pietre
deasupra pământ
şi am tăcut..

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, încercarea de a repera Liniştea, nu face altceva decât să creeze şi mai mult zgomot. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniştea însă, cu adevărat, Liniştea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existenţă al minţii. Liniştea nu are nimic de-a face cu gândurile, aşadar Liniştea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluenţată de mişcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniştii, o adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Pentru că Liniştea nu depinde de sunet. Liniştea precede sunetul, sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Iar Liniştea este constantă şi persistentă, este de Sine Existentă, neinfluenţabilă şi lipsită de orice nevoi, dorinţe sau pretenţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!