Simţ de proprietate

Felii subţiri, ca tomograful, mă tot citesc, mă gust din elemente,
Să nu mă descompun pe ascuns, idei să nu se piardă, lente,
Să rămân gol de seve, vise, să fiu un X de raze negre
Pe-un film cu albe mădulare, dezmăduvite, reci integre.
Mă ţin de trup, doar să mă ştiu de unde vin ca rădăcină
Şi în oglindă mă verific, din când în când, de am vreo vină,
De mai am semne de copil, sau m-am stricat, m-a stricat lume
Şi-n litere mă des compun, să mă înţeleg, mă restrig nume...
Îmi umplu fişa tot mai singur, că nu mai cred lecuitori,
La poligraf mă supun des şi trec, înfiorat, fiori,
Că atât de greu e să nu minţi, când te destăinui numai ţie
Şi laşi în jur impresii vagi, nul!... Circumstanţa de-o beţie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarăfobi

Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar şti că se înfiripă
De când s-ar şti crescut fruct, ţării... ce-i e floarea.

De ce n-om fi sămânţa cu seve siropinde
Din sol plin de strămoşi, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar ştiind să se întâmple
Şi amor de-o scoarţă calcă, ca piele... ce i-ar vinde?

De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Şi minţi sunt doar minciuni, nu finisaje în şcoli...
Şi-am devenit ruşini... de-o ţară, ce trădăm.

Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golaşe de sămânţă, îs perfide logorei,
Când ţara ce-o iubesc e mamă de mişei
Şi-şi plânge o Dunăre de lacrimi... şi-ai mei oase.

Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Şi de-alţi de-ai mei sădiţi, ce ştiu doar a iubi
Şi va ploua cu norii de-un zbor, de ţarăfil...

Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîntreruptă trecere

E stranie senzaţia, de dus, de gol
Când întinzi mâna şi nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coşmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.

Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toţi!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?

Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenţi;
Cărunţi un pic, cu aere preocupate,
Ieşind tiptil din şcoala existenţei, repetenţi...
Se strânge viaţa într-o austeritate!

Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Şi nici n-am gând, de atârnat de grindă.

Când deschid ochi, tot ce privesc, visez,
Devin introvertit, am poze-n gând;
Revăd istoria-mi, ce-ncerc să precizes...
Sunt eu cu mine, tot mai... când şi când.

Am lacrima un nod, mereu mai des
Mă văd... părinţi şi-i înţeleg tardiv;
E lumea pururi nouă, doar cu un acces...
Ieşirea-i, pe un singur recviem, din portativ.

De este alinare, de-o ofertă, din iubit
-De-ai dat, ca să primeşti, fără să ceri... la fel
În timp, puţin câte puţin, crezând în infinit-
Rămân-eternul; el sau ea, iubit, iubita, trecător fidel!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţii

Nu mai ştiu dac-am făcut şcoală,
nu se vede, nu se mai cunoaşte.
Nu ştiu de ce? De la vreo boală,
ce-n ascuns mă pândeşte, mă paşte?!

Nu mai îmi amintesc bine de-ai mei...
o estompată imagine, ştearsă,
doar de-o rugăciune de zei,
pe un altar sfânt, cu Biblia arsă.

Nu mai am nicio veste de ce-o să fiu,
parcă am îngheţat, nu mai e cald.
E din ce în ce mai târziu
să înot amintirile, să mă scald.

Nu mai am nicio vocală, onomatopee,
să strig asilabic dureri
asumate... Că am început în femeie
şi m-am iubit, aproape să pier... până mai ieri.

Nu mai am putere să fiu
şi nu înţelegeam cum se conjugă este,
când se face orice bine, pustiu...
aşteptările-s la goale ferestre.

Nu mai am chei să mă descui sentimente,
ce m-au părăsit, m-am uitat prea deschis
şi mi s-a furat, definitiv, fatalmente,
inelul credinţei în ceilalţi... Nu mai e Paradis!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civism, nedevoalat

Atât extaz pe-asfalt şi-n noapte,
Ascuns sub umbra de-o pancartă,
Cu strigăt doar în cor, în şoapte...
Aşa, printre mulţimi se poartă!

Online pe facebook, like divers
Cel mai ades sub avataruri,
E greu de dezvăluit pervers...
Când nu se-mparte nimic, daruri!

Invitaţi ziua, în unicat
Un, câte unul, pe vedere,
Doar sub fular, pe gât urcat
Şi-adăpostesc... pân' şi plăcere!

E diferenţa-ntre truism
Şi adevăr în enunţ pe faţă,
Când doar pitit este civism,
În lumea noastră... de paiaţă!

Rămânem tot în misticism,
Creduli că-i îndeajuns doar greaţă
Sau, poate-i numai pesimism,
De-atât neadevăr... de-o viaţă?

Dar, civism e... O ţară, în piaţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decupaj vital

Mă dor toate pozele rupte din mine,
spart foliculi de derm să impresioneze filmul
şi rămân subţiat de zile, ce încă tot îmi cad ca florilor stamine,
pân' la pelicula din viitor album... Tot, un ierbar de-al nostalgiei stimul.

Răsar în fiecare dimineaţă cu pierdute vise,
îmi prăpădind memorie descătuşată-n nopţi
cu deznădejdea neîmplinirilor ce-aveam promise,
izbit de adevărul zilei... Refuzat, la mult bătute porţi.

Îmi rugineşte hemul precum la via toamnei
şi am inima tot mai sus cocoţată pe a vieţii scară.
Sunt parcă tot mai des la libera discreţie -a Domnului, a doamnei-
c-o ţin în palmele ce lasă scurgere de timp... Al meu, ce vrea să moară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Ţi-am luat rochie să-ţi strâng mijloc
Şi sâni să-ţi ţin din sprinten joc.
M-am făcut sânge-n ruj de buze
Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze.

Ţi-am luat şi fustă liră-n spumă
Să-ţi stea pe şolduri moi de pumă
Să-ţi ating coapse şi genunchi,
Să-ţi fiu cordon, de trup mănunchi.

Ţi-am luat pantofi să calci în zbor
Să mă faci pas cu pas amor,
Să-mi fi sensul de mers în lume;
Să-ţi strig pe străzi rimatul nume.

M-am înnegrit rimel de gene
Să-ţi fac umbrar de suave semne
Şi-n telefon m-am pus cartelă
Să-ţi fiu minute-n şir... Rebelă!

M-am tras inel cu filigrame
Să-ţi fiu uşor pe deget, grame
Să-ţi iei din mine strălucire...
M-am dedicat ţie iubire.

M-am tras ca glonţu-n ghint de ţeavă
Străjer să-ţi fiu la clipa gravă;
De singură vei fi vreodată,
Să rămâi castă, neîntinată.

Ţi-am luat parfum să-l ai de iarnă
Când floarea ta în fulgi se cearnă.
M-am făcut tot miresmi de seră
Să-ţi păstrez iz de efemeră.

Ţi-am luat cercei pe gât s-ating
Catifelatul derm, să sting
Cuvinte ce n-ai vrea s-auzi
Şi de-s iubiri să nu răspunzi.

Ţi-am luat cadou salbă de vise
Să le-mplineşti sau ţii promise
Şi perle ţi-am făcut brăţări
Să ţi-ating mâna peste mări...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
şi prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost aşa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categoriseşte "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot şi eu să fiu ca pictorul... naiv
şi să mă vând aşa, bani grei... mereu în criză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoieli

Străbat de ceva timp un spaţiu ce mi-l umplu
Şi culmea, nu mai ştiu cum sunt, de însumi mă îndoi,
Neştiind de poame oi face din acumulările-mi altoi,
Cum pom, de-i alipeşti o creangă şi alta, e singur, el... şi cuplu.

Tot m-am pretins deştept, cu limite rigorii,
Căci am acumulat propriul ştiut, citite,
Cu crez de evoluat din gloatele cernite,
Colorând sub meninge un cenuşiu valorii.

N-am fire de pretenţii, înot în modestie,
Dar rămân uluit când vorbe îmi sună gol
Printre emuli de zise, ce poate îşi scriu vreun rol,
La fel şi ei, cerşind cununi în tuş, hârtie.

Numai că emul, fostul, l-am tot crezut arhaic,
Îl convertind adesea cu schimb de emulaţii,
Blajin pozând în critic la false disertaţii,
Când limba-i ponosită, cum mistic ar fi laic.

Revin, se îmbătrâneşte, dar parcă înspre copil,
Căci numere-s pe deget de câte fac o sumă,
Din adunat de-a şti... cum pom nu e-o legumă,
Ca de-aia din sămânţă, din nou, din pueril!

E tot mai plin Pământ de mult futil de lene,
Se cască adânc abis între ştiut, prostie
Şi, ce va fi e mister; de neştiut reînvie,
Sau poate-i alt ştiut... de carnivor din gene?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papa

Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman şi drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înţelept ca el, deştept.

Îţi simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; "Am un fecior...!"

Îţi simt pe umăr palma caldă
Şi râsul ţi-l aud, ştrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveţi abecedar!

Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu şi eu sprijin de bine...
Un trup şi suflet, carne, oase.

Nu mai am altul de prieten,
Căci azi numele-a dispărut
Şi-n loc de aproape... suflet ieften!
Cu ochi închişi te ating... Trecut!

Sunt pana ta de mandolină;
Ţine-mă în degete pe strună
Să-mi spui şi mie, moartea-i lină?
Să-ţi fiu aproape os, tăciună!?...

... Sau lasă tată, poate-oi sta
Încă puţin, să te port fiu;
Să-ţi spun din când în când papa,
Doar eu, cuvânt să te ţin viu!

Să nu mă uiţi, pe unde-oi fi,
Că-ţi port nume şi gene, lacrimi
Şi braţe să-mi întinzi... Să ştii
Că vin să-mi spovedesc din patimi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de singur

Mă simt atât de singur şi de uitat de lume,
În mica mea odaie ce-aduce-a închisoare.
De pe pereţi m-apasă tablouri sfidătoare,
De la strămoşii noştri, ce mi-au purtat cel nume.

Iar sufletu-mi se strânge, când ploaia bate-n geamuri,
M-afund într-un fotoliu, m-apasă gânduri negre,
Aducerile-aminte ce mi-au rămas integre,
Îmi bântuie prin mintea mea trează, ca vii flamuri.

Îmi cercetez statura în luciul din oglindă.
Mă uit cu nepăsare la fratele meu geamăn,
La fruntea lui brăzdată, privirea fără seamăn,
La umbra ce îmi ţine de urât, până-n tindă.

Mă simt atât de singur, atât de gol mi-e pieptul.
Povara grea din anii-mi mai rău mă încovoaie.
Un gând hain îmi spune, prin picurii de ploaie,
Că poate-n vârsta-a treia, nu am călcat cu dreptul.

Mă simt atât de singur, ca un străin în noapte,
Pe drumuri neumblate, pe steiul 'nalt de munte,
Pe pietrele din râuri, pe şubreda lor punte.
Din vorba-mi răspicată, rămas-au numai şoapte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru... chipări

Aş vrea să fiu pământului, de uscat, o oază
Să poposească timp, din mine să se adape
Şi să rămân miraj, îi păcălind etate...
La lumi reînnoite, o nesfârşită frază.

Ce mult aş vrea la fluvii să fiu imens, o deltă,
Să se reverse oricine prin braţele din mine,
Să fiu întins, o gazdă la orişicine vine
Să-şi caute înspre mare zbor... de visare zveltă.

Cât dor aş vrea să fiu un aisberg milenar
Atât de pur pe afară, dar plin de atâta vreme,
Să fiu citit felii, pe rafturi reci pus teme...
Să mă topesc doar când dispare calendar.

Atâta aş vrea să fiu ca un atot-tablou
Uitat pe undeva, de timpuri suspendat,
Fără chip sau culoare, un gol pur înrămat...
În care ieri, azi, mâine să vezi prin el... hublou.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!