Din toate, eu iubesc o mare

Doamne, ce spectacol străbate verdele din marea mea!

Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete împletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.
Ea aduce mai aproape un cer atins de o vioară
Ca o simplă adiere când respiră frunzele.
Din privirea ei coboară anotimpuri de fecioară
Când zâmbeşte ca o ploaie ridicându – şi pleoapele.
Mă hrăneşte cu mareea ce îmi poartă visele
Străbătute de aroma picăturilor de rouă
Şi apoi aduce verde sub petalele de stele
Până ce – şi îmbracă trupul în culori de lună nouă.
Se ridică fără margini şi îmi scaldă tâmplele
Ca un orizont albastru ce mă îmbie nevăzut
Să înot în glasu – i dulce aruncând cu orele
Modelat de universul ce are rang de început.
Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete impletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundamentali în puncte cardinale

Eu mă ridic în tine peste noapte,
Tu aduci culori fără măsură,
Iubita mea de verde, între toate,
Îmi arzi de veghe în lumea asta sură.

Şi vin, şi plec, şi caut cuvântul care
Arată un semn, un cod sau chiar o hieroglifă,
Măsurând torenţial indescifrabila chemare,
Din îmbrăţişarea ta, e sigur, am să–mi fac o grefă!

Şi nu–i aşa, vom descifra simboluri
Feriţi de semne convenţionale,
Pe viaţă acoperiţi de încă zece veacuri
Şi fundamentali în puncte cardinale.

Vom fi o unitate de măsură,
O literă sau o monedă veche,
Distanţa dintre poftă şi aventură,
Organ identic cu sufletul pereche.

Un fenomen perfect, multiplu de doi
Ce coboară seara în grădină,
Mateloţi spre infinitul vieţii de apoi
Cu rădăcini adânci într–un ciob de lună.

Iubirea ne rămâne, esenţial, mai clar ca celelalte
Cu sunetul ei viu, ecou către neant,
Sălbatică, dulceagă, gătită de poveste,
Iubito, din tine am să–mi fac implant!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nuntă-n Cer albastru

De-atâta timp se pregăteşte Luna
Şi pune-n scenă nopţi cu vise-n care
Din palma ei, pe gând strecoară-ntr-una
O cale între puncte cardinale.

Cum dorm în lume şi în cer şi-n stele,
Cum dorm în mine, ţie cum îţi dorm,
Ediţii princeps de poeme grele
Doar pentru noi tot scrie, pe-al meu somn.

Îmi ţese unde din scântei de gheaţă
Întretăind cu scuturate plete,
Pe pieptul meu săltat uşor de viaţă,
Mici trandafiri – un joc ca între fete;

Ce-mi spune? Înc-un rol Luna mai face
Şi astăzi ca şi ieri şi altcândva,
Ştiind că în spectacol o să joace
Când ne-om găsi: eu, cu Iubirea mea.

Reface amănunte-n replici calde
Nu-i scapă firul liric, basmul scrie
Şi-acolo-ntre coloanele cu salbe
De stele, nunta noastră vrea să fie

Că se coboară pentru noi, mă mira!
Ea te-a găsit! Pe mine m-a găsit,
Şi de atunci repetă şi-şi răsfiră
Scenariul ei de mag, din infinit.

Pentru că sunt la răsărit de tine
În capăt celălalt decât am vrea,
Ea calculează, să îi iasă bine
Alt zodiac pe care să ni-l dea.

Dar mă trezesc din somn! E dimineaţă
Pe gândul meu dansează încă stele
Şi Luna, ţesătura ei de gheaţă,
Mi-a pus în geam potop de doruri grele!

Ahh, nu am cale să mai cred că scrie
Poeme-n vis! Mi te aduce astru,
Să ştiu că eşti real şi că sunt vie
Şi că ne-aşteapt-o nuntă-n Cer Albastru!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea ta...

Atunci când cerul se lupta cu marea
şi prin pădure vântul frunze croşeta,
Primăvara în iarbă îşi îmbrăca culoarea
furată din privirea ta.

Glasul tău la tâmpla mea se scaldă
peste buze mute de uimire,
Aici, versul magic stă şi arde
frumuseţea ta purtată în nemurire.

Şi orbii pot să – ţi vadă frumuseţea
ce – ţi umple amfora de lut,
Cu ea mă spăl pe faţă dimineaţa
şi noaptea mă învelesc în aşternut.

Frumuseţea ta e muzică pe acorduri ample,
pentru surzi eşti grai purtat de unde,
Izvor împresurat de stele,
Dumnezeu, îmi face cu ochiul şi îmi râde!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu parfum de femeie

Plânge cerul prin pletele tale,
Şuvoaie negre se împletesc furibund.
Stropii se strâng în mari cruciade
Care să fie primul pe sânul rotund.

Gelos pe ei îi sorb fără milă,
Coapsele albe se înfig în pământ.
Mătasa aleasă din trup de copilă
Aleargă prin soare ca un fir de argint.

Furtună am să fiu când se adapă norii
Din vadul cu ploi timpurii
Să înot fermecat de malul mării
Când mareea – ţi sărută nurii zglobii.

Ploaie eşti tu sau parfum de femeie
Dulce beţie cu stropii fierbinţi?
Rămân veşnic îndrăgostitul de tine
Când plângi peste mine şi mă alinţi!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

O căsuţă parcă pierdută în răscrucea celor patru vânturi stătea prizonieră
între două puncte cardinale legate între ele
cu linia dreaptă a destinului din mintea mea.
Chiar acolo, cândva, Dumnezeu,
odihnea pe o bancă îmbibată cu amintiri.
În fiecare dimineaţă îşi răsturna soarele peste case,
garduri, până pe caldarâmul încins de tălpile copiilor ce alergau
mângâiaţi fiecare–n parte de razele soarelui.
În bucuria lor, liniştea pomilor se transforma într–o fântână de apă vie,
hrănind universul, până şi verdele ierbii de pe marginea drumului ce se pierdea în amintire.
Acolo, lângă acea casă, pe bancă, mai văd şi acum câteodată o umbră sculptată
sub foşnetul pomilor. Se mistuia de focul dorului defilând singură dincolo de lacrimi,
dincolo de gânduri, dincolo de ultimul cuvânt ce seamană blând nemurirea din amintiri.

Toate izvorăsc din acea casă, din acea bancă, şi tot acolo se intorc.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce culorile te privesc de aproape...

Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântă–ntr–una.
De braţul ei luna se ţine.
Cântec te strig, cântec ai nume.

Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foşnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.

Să cânte pereţii când se trezeşte tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbeşte,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viaţa – mi citeşte!

Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonţul aleargă să – şi soarbă cadenţa.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă îşi îmbracă nuanţa.

Să cânte nisipul în iarba crudă! Să spună.
Penelul se bucură, ninge mărunt.
Ciorchini de castani cu vise în braţe
Mă mângâie verde, mă mângâie blând.

cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de mare

Se adânceşte marea la un pas
Şi păsările vin aduse de o rază
Spumegă val în unduiri de vals
Mireasma-n aer parfum de roză

Se înalţă, îngeri neobositi din pietre,
Timpul pluteşte verdele unui voal
În zare se unduieşte raza de soare
Parfum de alge pluteşte pe un val

Dansează încălzită iarba de mare
Cu inima-i verde şi suflul ei uşor
Se-nalţă lacrimi de iubire din sare
Îmbrăţişează partenerul ei din zbor

Marea este zbucium în val de iubire
Alge adunate-n mare pietrele ascund
Adâncul scoate spumă, înalţă simţire
Ies sirenele mării din apă cântând

Ameţitoare vârtejuri iesite la faţă
Zboara anotimp vremea i trecătoare
Verdele din alge ne aduce speranţă
Alge lipite de trupul sirenei iubitoare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea de roşu

Doamna mea de roşu, doamna mea de verde
Renaşte pamântul, eu mă simt un rege,
Am găsit norocul, Dumnezeu mai pierde
Condamnat la viaţă şi iubirea lege.

Doamna mea de roşu, doamna mea de floare
Mângâie-ţi urechea cu glas de primăvară,
Verdele tău pur mă îmbie la visare
Şi vântul cară note pe acorduri de vioară.

Doamna mea de roşu, doamna mea de bine
La braţ ai dimineaţa şi soarele cunună,
Sânul tău e pâine, mi-e şi pasiune
Au muţit poeţii când au venit la cină.

Doamna mea de roşu, doamna mea de foc
Am creeat poveste extrasă din poveşti,
Te iubesc o viaţă cât două la un loc
Tu verşi peste mine plăceri dumnezeieşti.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gesturi

Tandreţea picăturilor de rouă
Şi-a cuiburilor împletite fin
De ciocul păsărilor care ouă
Şi-aşteaptă mute puii până vin...

Tandreţea picăturilor de ploaie
Şi-a vântului ce nevăzut adie
A focului molatică văpaie
Şi mâna mea ce despre toate scrie...

Tandreţea picăturilor de plâns,
De ploaie, de sudoare sau de rouă
În sufletul poetului s-a strâns,
De-aceea mâna mea când scrie, plouă...

De-aceea mâna mea când plouă, scrie
Doar pentru cea mai tandră-ntre femei;
De vânt mi-s degetele când adie
De foc şi de mătase, părul ei.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

în timpul din urmă
cel din urmă rămas
plec fără urmă
tăcut şi la pas
pasul e greu şi trupul rebel
sângerează gândul în amurg
dansează prin păduri albe iele
goale, pure şi ele
privesc dansul lor aprig
dans nebun, dansul de foc
în viaţa asta fără de noroc
prin craniu şuieră vântul
ielele fug, prin păduri de fagi se ascund
obosit, poposesc în tragic cătun
la margine de veac
sfâşiate, vise atârnă de poarta tăcerii
pescăruşii ţipă pe mare,
a dulce, suavă chemare
acolo, în larg, dincolo de zare
în zori voi pleca pe valul tăcut
ce trupul îmi poartă
ce viaţă, ce soartă
să bat din poartă în poartă
să pier în a mea vatră
revin în fiecare an pe ţărm
purtat de un dor, pe câte un val
să dărui speranţă, iubire în toate
aduc din mare, o chemare
o scrisoare,
pentru femeia ce aşteaptă la mal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea pandemiei

subsemnata puncte puncte
născută la data de puncte puncte
cu domiciliul în puncte puncte
locuind în fapt la adresa puncte puncte
legitimată cu puncte puncte
cunoscând prevederile puncte puncte
în data de puncte puncte
în intervalul orar puncte puncte
declar şi semnez următoarele:

am ieşit din casă
pentru a vedea cerul
un ram de copac înflorit
o gâză un porumbel o pisică
un melc o râmă un fir de iarbă
o păpădie un bulgăre de pământ
o furnică o piatră o cioară
o vrabie o viespe un brad
cu puţin noroc un arici
sau o broască ţestoasă
mişcându-se alene
dincolo de zăbrelele
parcului încuiat
şi mai cu seamă
un pescăruş plutind
peste toate

ca un zeu.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot desface cerul în fâşii de apă

iar timpul nu-l înghesui
între două inutile clepsidre
oricum nicio imagine nu surprinde întregul
nici măcar vederea de sus
cum nici feliile de prezent nu dovedesc nimic
oricâte grafice îmi fac în mintea mea
nu cuprind sufletul
poate doar plaja asta pe care îmi zburdă inima
şi scoica...
scoica aceea din care marea îmi şopteşte
te iubesc delfinule
te iubesc atlantule rătăcit...

peste nuferi nouă
firicel de rouă
limba mea de lut
seara o ascut
polizor de stele
aripi albe şi...
câmpii cu mărgele

un fel de lacrimi însorite
pe flori întristate
sărbătoresc omizile
doamne
cât zbor într-un vierme
câtă risipă într-un vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga celui de azi

Am învăţat în mersul ăsta pământesc
Să spun omului în faţă şi pe nume,
Dar uite, când se-aşteapt-un „te iubesc!”,
O linişte amară coboară peste lume,

Un rânjet se deschide peste copaci, şi tac!
Ce-nseamnă tresăririle din noapte?...
Un nod se strânge gheară în stomac,
Prin minte se scutură ideile coapte

Sub raze de Lună plutind peste vreme,
Opreşte-mă Doamne o clipă cerească
Şi schimbă-mă Doamne din lut ce se teme
În suflet alt suflet ştiind să iubească.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ţinut înfăşurat în umbră
să nu se topească la soare

cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
şi n-au simţit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârşite

am adunat totul în praful din suflet
şi acum de abia mă mai târăsc
printre gropi şi schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva

mi-am câştigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
şi mor

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te porţi ca şi cum m-ai urî

în noaptea asta
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri
rezem peretele ca un echer
genunchii strânşi în unghi (privirea către cer)

din sfârcuri glas de bucium
şi lapte buclucaş
spre pântec se scoboară

(cu mâna ta în poală
candoarea mea devine deplină şi rurală)

în mirişte o barbă ţepoasă stă pe gânduri
şi rânduri rânduri
privirea dumitale străbate ca un fulger
din cele patru puncte cardinale
prin rochia mea (iar sânul geme tare)
când noaptea de cafea (ce naşte ilicit din ochiul tău)
învăluie fierbinte trupul meu

şi-n noaptea asta totuşi
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri.

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!