Atunci când animalele se împrietenesc, în timpul vieţii, dar şi după moarte, e semn bun că şi stăpânii lor pot să prietenească. Pentru că fiecare animal este reflecţia stăpânului său.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai animalele pot fi împerecheate după voia stăpânului, oamenii însă îşi au înclinaţiile, afecţiunile lor.

Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea trupească inspiră încredere şi are o forţă de atracţie extraordinară. Un corp frumos atrage sufletele oamenilor în timpul vieţii, dar acelaşi corp frumos îşi poate atrage şi propriul suflet, înapoi, în el, după o moarte clinică.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Sufletele pot fi speriate, atunci când ies; poate pentru că le îngrozeşte trupul slăbit, neputincios sau condamnat la suferinţă. Odată eliberate de trup, se simt absolvite şi de destinul legat de acel trup, şi de suferinţă; iar ele, de acolo, de sus, pot lesne vedea cum omul e legat de destinul său ca un condamnat, în cătuşe. Atunci, sufletele nu mai vor să revină în trup. Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup. Sufletul, întotdeauna, va dori o viaţă mai bună trupului său. Deci şi pentru el, destinul va fi unul mai fericit.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o creaţie iese în lume, e ca un turist, un călător, rătăcit între hotare sau ieşit printre oamenii unui ţinut nou; e ca şi cum, odată create, călătorul-tablou sau călătoarea-carte, coboară din tren. Cei care întâmpină călătorul-tablou sau călătoarea-carte, îşi întind mâinile înspre el, în semn de bun venit, dar şi promisiune că viaţa lui este în siguranţă. Pentru că el, călătorul, nu trebuie lăsat singur.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu au pierdut, care nu pierd şi care au învăţat să nu piardă au dreptul şi puterea de a lupta cu timpul şi de a ajunge oriunde înaintea lui. Ei sunt cu un pas înaintea oamenilor, dar şi a timpului. Astfel de oameni îşi dau, de două ori, aceleaşi şanse. O şansă le-o dă timpul, iar pe a doua şi-o dau ei, singuri: tăind din timpul lor, pentru a fi punctuali şi pentru a-şi asigura şansa următoare.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat că timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieţii...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
şi atunci...
Zâmbesc ochii. Ştiu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
să mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
şi mă simt....
De mine însumi, despărţită.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când o pasăre este în viaţă, mănâncă furnici. Când pasărea este moartă, furnicile o mănâncă pe ea. Dintr-un copac se pot face un milion de beţe de chibrituri. Este nevoie de numai un băţ pentru a arde un milion de copaci. Timpul şi împrejurările se pot schimba în orice clipă. Nu subevalua sau răni pe cineva în viaţa ta. Poţi fi în multe puternic acum, dar aminteşte-ţi: Timpul este mai puternic decât tine. Aşa că fii bun şi fă bine.

citat din Buddha
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată, tot ce spun, e la fel. Doar când ascult, de fiecare dată, este altfel.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruparea însăşi este o promisiune de a căuta şi de a dărui fericire. Toţi cei întrupaţi au un dar al lor pentru lume sau măcar pentru cineva, dintr-o lume întreagă.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Timpul nu vindecă rănile, nu. Speranţa. Ea vindecă. Speranţa este mai puternică decât Timpul. Speranţa poate opri Timpul în loc chiar. Timpul nu are aceeaşi putere asupra Speranţei. Timpul nu o poate opri. Nu i se poate opune. Întotdeauna, există o speranţă pentru ceva. Altceva. Altcineva.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul nu este contemporan cu el însuşi, atunci când scrie. Poate, doar, când îşi citeşte cărţile editate.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că şi cerurile ţărilor sunt diferite şi au hotare. Poate că fiecare cer are orizontul său, dincolo de care păsările au alte limbi.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artiştii sunt mai aproape de nemurire, pentru că ei pot scrie şi rescrie povestea nemuritorilor şi pot picta chipul zeilor.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bine însă e să nu amâni nimic. Pentru că nu ştii ce urmează. Nu ştii când se rupe timpul în două, deodată şi... pe neaşteptate.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un adevăr statornic: oricum ar crede cineva că-şi poate bine rândui viaţa - fie dintr-un imbold propriu socotit bun, fie din porunca stăpânului său - el trebuie, după părerea mea, să rămână pe loc, să înfrunte orice primejdie, să nu pregete faţă de nimic, nici chiar faţă de moarte, afară numai de necinste.

Platon în Apărarea lui Socrate
Adăugat de indru_36
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele pot îndepărta oamenii, dar îl pot apropia pe om de Dumnezeu. Pentru că ceea ce niciun om nu ştie Dumnezeu va şti. Iar Dumnezeu nu te va judeca, aşa cum oamenii o fac.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice loc devine Templu, atunci când ai o revelaţie.

aforism de Doina Postolachi din Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că atunci când transpiră fruntea, plânge aura.

Doina Postolachi în romanul Ambroise (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!