* * *

Cuvintele sunt legate de suflet,
aşa cum sufletul e legat de destin.

Atunci când cuvântul e bucurie,
sensul
e zâmbetul lui.

Şi cuvintele îşi pierd sensurile.
Aşa cum oamenii
îşi pierd speranţa.

Sensul moare ultimul,
la fel cum ultima,
moare

vocala.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Nostalgia Neîntoarcerii (2013)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pictor moare cu pensula în mână, aşa cum un creştin moare cu crucea în braţe.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cuvintele îşi pierd însemnătatea, oamenii îşi pierd vieţile.

citat clasic din Confucius
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se spune ca trăim, cu adevărat,
o singură dată.
Se mai spune
că până şi sufletul,
etern cum e,
se modifică.

Nu va mai fi o alta,
ca mine.
Nici altul,
ca tine.

Cuvintele
au aceleaşi destine.

La fel ca oamenii.

Îşi petrec, pe un ultim drum,
cuvântul-părinte
şi nu îşi vor cunoaşte nici
cuvintele-urmaşi.

Nimic nu luăm cu noi
dincolo de morminte.
Poate, doar, câteva valize
uşoare
de cuvinte.

Cuvintele,
şi ele
călătoare
prin lumi,
îşi iau, pe mai departe,
câteva valize
grele,
cu suflete.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Nostalgia Neîntoarcerii (2013)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Sufletele pot fi speriate, atunci când ies; poate pentru că le îngrozeşte trupul slăbit, neputincios sau condamnat la suferinţă. Odată eliberate de trup, se simt absolvite şi de destinul legat de acel trup, şi de suferinţă; iar ele, de acolo, de sus, pot lesne vedea cum omul e legat de destinul său ca un condamnat, în cătuşe. Atunci, sufletele nu mai vor să revină în trup. Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup. Sufletul, întotdeauna, va dori o viaţă mai bună trupului său. Deci şi pentru el, destinul va fi unul mai fericit.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sportivii îşi fac încălzirea la fel poeţii îşi despletesc cuvintele de suflet.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele sunt schimbătoare - ca şi oamenii

Şi cuvintele au
(cel puţin)
doua feţe -
ca şi oamenii.

Cuvintele azi pot spune una,
Mâine - alta.

Cuvintele sunt oglinzi.
Vedem în ele atât,
cât ne lasă
sau nu
Lumina.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor cum nu se moare

Aş vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aş vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veşnicia,
Să simtă cerul şi pământul
Când eu desăvârşesc magia.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viaţa viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aş vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez şi alte sfere
Condus de forţa Ta divină.

poezie de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum meseria îşi pune amprenta pe caracterul omului, la fel şi pasiunea vorbeşte multe despre inima celui care o are.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele sunt ca paşii

Cu cât sunt mai aproape,
cu atât sunt mai puţine.

Vocea este un cameleon
care îşi schimbă culoarea
în funcţie de emoţii.

Cuvintele
sunt hăţişuri,
în care acest cameleon se ascunde.

Iar ochii -
ochii sunt apa,
în care Vocea se oglindeşte,
atunci când îşi schimbă culoarea
în cea mai întunecoasă
emoţie.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa cum te vreau

niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o groapă zidită
în care îmi arunc toată frica
toată neînţelegerea
şi apoi mă odihnesc
ca şi cum duminica
din sufletul tău
nu are sfârşit

eşti aşa cum te vreau
niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o pădure unde îmi pierd strigătul
din vizuină în vizuină
şi apoi
când închid pleoapele
simt
da simt
copacii cum cresc
cuminţi
în sufletul tău

eşti aşa cum te vreau
şi te vreau
întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh
ca un abur schiţat de un pictor bătrân
e cald
e linişte
în noua mea inimă
cât e ireal
cât e materie
nu ştiu
dar un EL ruşinat
aşteaptă cuvintele mele
să-l poarte pe drumul de sare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un actor este ca o bibliotecă, nu? Nu în sensul că are multe cărţi în el, dar în sensul că are multe sentimente dispuse aşa în rafturi, în fiinţa lui. Şi atunci, în această bibliotecă de sentimente, să-i spunem aşa-găseşte tot ceea ce este necesar pentru personajele pe care le joacă. Actorul are în el posibilitatea de a caracteriza un personaj prin datele lui. N-am cum să vă explic treaba asta, asta ţine de profesiune. Asta trebuie să fac eu. Nu ştiu cum să vă explic, cum, pe ce apăs eu... E vorba de ce acumulez, cum îmi gândesc personajul, cum creez... e vorba de o muncă de creaţie, de-a-lungul repetiţiilor şi de-a-lungul spectacolelor.

Victor Rebengiuc în Almanah ”Convorbiri literare”
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există lucruri care îşi pierd parfumul atunci când sunt expuse în afară, sunt gânduri ale sufletului care nu pot fi traduse în limbaj pământesc fără a-şi pierde sensul lăuntric şi Celest.

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum corpul nu poate trăi fără suflet, la fel, sufletul nu poate trăi fără umbră.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă de oamenii care sunt foarte serioşi, pentru că ştiu că îşi pierd o parte a lor. Îşi pierd locul de joacă.

Mihai Dobrovolschi în revista "Elle"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare purtăm în noi o lume. Şi cum ne-am putea înţelege, domnule, dacă în cuvintele pe care le rostesc eu pun sensul şi valoarea lucrurilor aşa cum ele există în lumea din mine, în timp ce cel care mă ascultă, inevitabil, le va asuma potrivit sensului şi valorii din lumea lui interioară? Numai credem că ne înţelegem, dar nu ne înţelegem...

citat clasic din Luigi Pirandello
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Oarba

Cuvintele Se Jucau Baba Oarba
Nelăsându-Se Prinse De Vârful Creionului Meu
Obosit De Atâta Alergare Le-Am Lăsat În Plata Domnului
Si Am Pus Creionul Intre Dinţi
Furios Şi Mâhnit De Eşecul Meu.
M-Am Legat La Ochi Şi Am Încercat Din Nou
Cu Mai Mult Elan
Uitându-Ma La Urmele Lăsate De Dinţi Pe Capătul De Creion.
N-Am Putut Vedea Nimic, Evident, Pentru Că Mă Legasem La Ochi Cu Întunericul,
În Speranţa Că Orbecăind O Să Reuşesc Să Prind Ce Nu Am Reuşit La Lumină…
Curios Cum Atunci Cănd Nu Putem Vedea, Urchea Îşi Ascute Simţul, Şi Prinde Sunete Pe Care Mâna Ei Nu Le Ajungea Înainte.
Mi-Am Zis Să Încerc Şi Eu…
Şi Aşa Cu Ochii Închişi Am Încercat Să Trasez Drumul Lăsat De Litere Pe Colile Gândurilor Mele.
Eeee, Nu Că Ar Fi Ele Nişte Coli Albe,
Sau Cuvintele Nu Ar Lăsa Urme De Noroi Trecând Pe Acolo,
Însă Îmi Place Mizeria Ce O Face Creionul Pe Foaia Goală.
De Multe Ori Am Regăsit Câte O Coală Ce A Tremurat De Emoţia Întâlnirii Cu Cereneala.
Ce Poveşti Frumoase De Dragoste S-Au Născut Din Întâlnirea Lor. Şi Apoi Nu Se Cade Să Stea Aşa Goală Pentru Totdeauna.
Încă De Acolo Din Grădină, Goliciunea A Fost Condamnată.
Legate Una De Alta, Împletite Într-O Creaţie Timidă, Fiicele Smochinului Şi-Au Găsit O Nouă Menire.
Aşa Şi Eu.
Îmi Place Să Văd Cum Dintr-O Frunză Se Naşte O Rochie,
Cum Din Timiditate Răsare Iubirea,
Cum Din Roşata Obrajilor Îşi Trag Trandafirii Culoarea,
Cum Eşecul De A Prinde Buclele În Capătul Creionului Meu
Îşi Îngroapă Sămânţa-N Speranţă
Şi Bolovanii Ce Cad Peste Ea S-O Zdrobească,
De Fapt O Protejează De Păsări.
Imi Place Să Privesc Cu Ochii Închişi.
Intunericul Îmi Vindecă Rănile Provocate De Prea Multă Lumină.
Legate la ochi
Cuvintele S-Au Plictisit De Baba Oarba Şi Au Schimbat Jocul.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!