Toamnă încoronată

oglindă/ chip/ de când nu eram nici copil nici bătrână
inundată în umbrele verii ce învăluiau valea înverzită
oh dacă te-aş mai avea în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul ierbii cosite
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
melci ce se ascund în cochilii
căluţi de trestie galopând cu coamele în vânt

sub soarele binefăcător pentru stupi
cum mă încăpăţânez ca o pisică
din toate acestea să mai păstrez câte ceva
pentru toamna mea încoronată
ce-mi însufleţeşte puterea de a iubi hulubii verzi
zburând la un rând cu rândunele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toamna mea încoronată

dacă aş mai avea oglinda
cu chip de când nu eram nici copil nici numai
un surâs blând
inundat de vară în umbrele norilor ce învăluie
valea înverzită

oh, dacă aş mai avea-o în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul de iarbă crudă
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară!

cum mă încăpăţânez ca o pisică
sub soarele binefăcător pentru albine
din toate acestea să mai păstrez
câte ceva pentru toamna mea încoronată
însufleţindu-mi puterea de a iubi
hulubii albi aflaţi laolaltă cu rândunelele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-aş iubi

Eu te-aş iubi, dar n-am nici casă
Şi nici venituri relevante,
Pentru-a putea pune pe masă,
Atingeri... mai interesante.

Eu te-aş iubi, dar noaptea vine
Şi străzile mă tot alungă,
Înspre ferestrele puţine,
Ce au uitat, demult, să plângă.

Eu te-aş iubi, îmi eşti pe buze,
Catifelată şi discretă
Şi nimeni n-o să mă acuze,
Că nu fac uz de etichetă.

Eu te-aş iubi, dar de ce oare?
Şi până când să tot aştept?
Să nu mai fii o întrebare
Retorică... în al meu piept.

Eu te-aş iubi, a câta oară?
Şi-n câte stiluri păcătoase?
Pentru deliciul tău fecioară,
Când orologiu bate... şase.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrapunct

apele curg
ca totdeauna se revarsă peste margini
tacit melci se nasc refac paradisul vieţii subterane
lumea-i pe muchie de cuţit
nimic nu-i sperie pe melci în adânc
fantome din trecut mai apar din când în când
să vorbească de nobleţe de o supă de orez a la Trieste de muzica lui Berlioz
şi totuşi nu mă înşel
este ziua zborului
nu mă întreba cum pot crede în povestea
fantomelor sunt nişte infatuate
vedeniile astea nici albe nici negre trebuie puse la punct
un melc şi o plantă smulşi din abis
contrapunct
în vârful unui copac ar fi de ajuns
pentru un alt început

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş iubi

Te-aş iubi
invers de cum răsare soarele
din Pământ până la Lună
să fiu a trupului arvună.
Te-aş iubi
cu ultimul fulg de nea
invers de cum iubeşte deşertul ploaia,
de la Lună pân' la stele
să ne fim blestem de iele.
Te-aş iubi fără de vină
ca pe-o dulce violină
arsă pe umărul stâng
de-a ta gură dată-n pârg.
Te-aş iubi cu-n strigăt mut
până te-aş avea tăcut
iar pe trup să te reverşi
cu a' tale versuri verzi
să-mi iubeşti trupul în şoapte
pân' la o mie de păcate,
săvârşite-n miez de noapte.
Te-aş iubi
şi poate da
M-ai iubi
te-aş săruta...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza ta

Vocea ta m-a ars,
Şi mă gândesc ce mi se întămpla
Dacă vorbeai cu gura la urechea mea,
Şi mă sărutai,
Probabil urechile dispăreau
Să-ţi facă loc prin tot corpul,
Nici gâtul meu nu mai avea rost
Dispărea cu totul,
Un cap vrăjit nu-l mai suporta
Nici mâini, nici picioare
Ce-a mai rămas?
Talpa!?
Dispărea şi ea la tonul vocii tale.
Eram dat dispărut
Ziarele urlau că nu mai are cine să ţină capul,
Eram în plin scandal
Din cauza vocii tale.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

Tramvaiul nu avea şosete fiindcă nici eu
nu mai aveam pantofi.
Nu avea şine din calea mea
fiindcă
ceasul meu "Racheta" era pe orbita
încheieturii
unui trecător.
Urma să plecâm la mare dar eram
dezbrăcat
de cuvinte.
În tren ne-am aruncat trenul
pe un stâlp
izolat
Dumnezeu ne-a iertat de păcate
pe bancă
în gară
cu un şuierat insolat de cuvinte!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cea mai lungă

strada vine din depărtare în urma mea
să nu ajung la niciun capăt
nici măcar la cel al
unicei variante a scrierii din această zi

câte gânduri trec pe aici nici ele nu se ştiu
doar respiraţia şi eu mi le ştiu pe ale mele
când strada se întâlneşte cu nimic
nici luminoasă ca luna plină
nici umbrită ca trupul tăcerii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea se aşterne peste gară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti pe cruce răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect întârziat

când întâlnesc păsările
aflu că sunt alta
ochii-mi devin încet încet rotunzi de pasăre
limba-mi alunecă spre triluri ce mă urmează

mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
ca pe inele timpul într-un trunchi de copac
cu ramuri-braţe pe care se aşază
nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să ascult bucuria păsărilor
când văd soarele răsărind

în fiecare dimineaţă am să le urmăresc suişul
până-mi vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit pentru întoarcere cuibul
în toamna ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele gri
şi totuşi
mi-aş mai îndrepta o dată spatele şi aripile închipuite
pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune

Promit în primul rând să-ţi fiu fidelă
Să nu deschid nici facebook şi nici mess
Şi zilnic să pictez în acuarelă
Frumosu-ţi chip şi zâmbet mai ales
Promit să fiu cuminte şi să tac
Să nu mai râd de ce n-ai râde tu
Pe altu' din priviri să nu dezbrac
Că-mi urlă conştiinţa nu şi nu
Promit că am să merg la mănăstire
Şi-am să mă rog să zicem cam aşa
"Nu vreau avere Doamne nici mărire
Însă pe el din când în când l-aş vrea"
Promit să te aştept o perioadă
Cu dor nespus şi sufletul mâhnit
(Că încă-i frig e iarnă şi zăpadă)
Dar cum dă firul ierbii... mă mărit

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o iluzie să crezi că vei ieşi din toamnă aşa cum ai intrat. Dacă primăvara ne creşte aripi care ne înalţă până la cer, făcând totul mai uşor de trecut, dacă explozia verii aşterne peste arsuri lumină şi culoare, toamna cu fiecare frunză dusă de vânt rupe şi câte o bucată din palisada sufletului şi toate câte se petrec se trăiesc mai greu, iar durerile netrăite până la capăt se întorc şi te usucă.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea...

Frumoasa mea, cu ochii verzi
Ca două mistice smaralde,
Te duci spre alte ţări mai calde
Melancolia să ţi-o pierzi.

Dar dacă vrei să mă dezmierzi,
Mai fă o dată să mă scalde
Priviri din ochii tăi cei verzi
Ca două mistice smaralde.

Veni-vor mulţi să-ţi spuie-n versuri
Că te iubesc, şi cum, şi cât:
Vor spune-o mai frumos ca mine,
Dar nu te vor iubi atât!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogrădeasa - Valea Târgului

Ochii tăcuţi
ai amiezii ne înveşmântau
în culoarea cerului
şi oile uşor
începură să cânte
cântarea ierbii
când aripa vântului
ne atinsese de-abia
era vară
în tufele de la Ogrădeasa
ce ne îmbiau la umbră
să ne răcorim privirea
în mirosul de fragi
şi apă de izvor
paşii
ne erau o cântare
aproape de oi
în culoarea zilei
când ochii ni-i scăldam
şi-n paşterea ierbii
apa de izvor
aproape
ni se scurgea pe mâini
pe degete
împletite cu privirea
până departe
pe Măgura Vadului
Ogrădeasa
e cântecul ierbii
e apa-n izvor
ce-ţi satură
şi ochii şi paşii
pierduţi în cântare
cu oile-n mers
acolo
sub stropi de priviri
stropii de apă
ţi se înşiră
ca fragii pe fir
în miresmele verii
izvorul şi umbra
când ţi-s aproape
şi turma-i
alături de tine
la Ogrădeasa
paşi-mi erau o cântare
pe strunele verii
când ceru-i aproape
şi norii şi vântul
pe palme te ţin
un licăr de ape
paşi-mi erau
un cântec pe strune
când oile pasc
şi suflul le simţi
şi paşii mărunţi
în iarba cea deasă
când ziua
era un surâs
pe urmele oilor
acolo
ni se pierdură
şi paşii şi ochii
pe strune de vis
nici fluierul
nici mersul
nici ochii
când nu-ţi mai lasă
nicio odihnă
cântarea ierbii
cântarea
oilor mele
răsuna pe aproape
melodie
din ape ţâşnită

mirosea a Bogata
mireasmă de vis
din Paradis
în anii
când eram copil
şi mă scăldam
la umbră
în ochii oilor
cumpănă-n vis
paşi-mi erau o cântare
şi frunze şi dor
pe la Halauă
când Cetăţuia Vadului
ne stăruia în priviri

de Valea Târgului
mi-aduc aminte
când primăvara timpurie
ne scălda paşii
în fruntea mieilor
atât de gingaşi
şi-a oilor
un breavăn
şi-un vis înflorit
Bogata de Jos ne era
pe urmele mieilor
bureţii de prun când creşteau
în iarba cea deasă
sub pruni
o mireasmă aparte
Valea Târgului era
până
spre Fundul Târgului
ori
spre Dealul Blaghii
mireasmă
de miei în Ardeal
de iarbă şi flori

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (23 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş iubi...

te-aş iubi dar nu-mi dai voie,
te-aş iubi cum ştiu doar eu,
ca pe-o floare de aloe,
ca pe însuşi Dumnezeu

strig în noapte, strig sihastru,
strig la lună şi la cer,
o dorinţă cu albastru
totul este efemer

zorii plâng şi mă ascultă,
plâng şi eu în ton cu ei,
sunt o flacără prelinsă,
luminez tristeţi de ieri

totul e învolburare,
totul tulbure le văd,
caut o rază, încântare,
caut prin pomi doar frunze verzi

te-aş iubi dar nu-mi dai voie,
te-aş iubi, cum te-aş iubi,
te-aş iubi de bunăvoie,
dacă vrei, pentru că ştii...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După anumite informaţii de care am luat cunoştinţă astăzi, aş avea anul acesta unele şanse să obţin premiul Nobel. Deşi ar fi prezumţios să mă pronunţ asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau evita o neînţelegere. Vă asigur, mai întâi, Domnule secretar, de profunda mea stimă pentru academia suedeză şi premiul cu care ea a onorat atâţia scriitori. Cu toate acestea, din nişte motive care îmi aparţin şi din altele care sunt mai obiective, doresc să nu figurez pe lista laureaţilor posibili, şi nu pot şi nici nu vreau, nici în 1964, nici mai târziu, să accept această distincţie onorifică.

Jean-Paul Sartre în scrisoarea prin care refuză Premiul Nobel pentru literatură (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cer...

De ce te-aş iubi, de ce te-aş iubi,
de ce-aş suferi, de ce-aş suferi,
în mileniul în care secunda e vis
iar boala dorinţei e de nedescris!?

De ce-aş mângâia din priviri faţa ta,
când mâna nu pot să-mi întind către ea,
când clovni de rând nu mă lasă s-ating
omul drag, nici la piept să mi-l strâng?

De ce ţi-aş ieşi în cale mereu
cu ochii trişti şi cu sufletul greu,
de ce agonia mi-aş perpetua
când nicio chemare nu e-n mâna ta...

De ce să mai rabd chinu-acesta comun,
Să nu vin şi să-ţi spun: fii al meu de acum!
Să te cer de la soare, să te cer de la vis
Să te cer de la lună, să te dai cu înscris!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!