Trezeşte-ne, Părinte!

Trezeşte-ne, Părinte, spre creştinism activ
Să fie rod bogat pe sfintele ogoare,
Să vadă cei din jur şi actul milostiv
Şi noi manifestări sublime, uimitoare.

Trezeşte-ne din starea ce naşte plictiseli
Să ardă-n noi, întruna, scânteia pasiunii
În sanctuar să fie ardoare, nu răceli
Mai mult să activăm puterea rugăciunii.

Treptat s-a-nscăunat în noi o nepăsare
E-un adevăr ce doare: rutina ne-a învins
Puternici nu suntem când vine vreo-ncercare
Iar sârguinţa-n muncă aproape că s-a stins.

Ne duce iar gândirea la vremi de-odinioară
Când dragostea fierbinte pe toţi ne încălzea,
Când persista în noi un gust de primăvară
Dar azi cu greu vedem luminile din Stea.

A noastră este vina, al nostru e păcatul
Lăsat-am să pătrundă străinul, noul val
De-aceea către Rai e chinuit urcatul
De parcă e în ceaţă supremul ideal.

Mai adă deşteptarea, mai ad-o înc-odată
Să nu ne cucerească o noapte de coşmar,
Să fie vindecată umblarea şchiopătată,
Din nou să fim dotaţi cu duh vizionar.

Mai scutură-ne, Doamne, de crezi că e nevoie
Să fie părtăşia vibrantă, cu mult zel
Să ascultăm de Tine cum ascultat-a Noe
Să mergem fredonând spre veşnicul Betel.

poezie de George Cornici (31 octombrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorim să (mai) creştem...

Dorim să creştem, Tată
mai iubitori să fim
să nu vrem niciodată
în ceartă să trăim...

Să crească-n noi răbdarea,
să nu mai murmurăm,
să piară nepăsarea,
mai mult să ne rugăm.

Am cunoscut stagnare
şi bucurii n-au fost
în suflet o răcoare
găsit-a adăpost.

Iar clocot în fiinţă?
demult n-am mai avut
‘nălţăm azi o cerinţă:
să fim ca la-nceput...

Credinţa era tare
dar a slăbit treptat
când vine vreo-ncercare
avântul e scurtat.

Cântam cu voioşie,
spuneam "Amin" mai des
voiam credincioşie,
la harul Tău, acces.

Rutina-i azi prezentă
iar timp nu prea găsim
în lumea vehementă
ce rar ne pocăim!

Mai vino cu mustrare
supune-ne la test
s-avem încredinţare
cât vârful Everest.

Dorim să creştem, Tată
în dedicări, în zel
fiinţa noastră, toată
să-L laude pe Miel...

Răceli să nu mai fie,
ci doar un suflu sfânt
să fim o mărturie
prin faptă şi cuvânt.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (19 octombrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 1 iunie

Poţi fi şi copil şi părinte deodată,
De-a valma trec zile şi nici nu mai ştii
De ce-ţi este faţa de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâşii.

Cireşile-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfăşoară
Şi roşu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea şi-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireş prefăcut!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireş prefăcut

Poţi fi şi copil şi părinte deodată,
De-a valma trec zile şi nici nu mai ştii
De ce-ţi este faţa de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâşii.

Cireşele-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfăşoară
Şi roşu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea şi-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireş prefăcut!

poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Particula de gheaţă a lui Robu

(A se citi din perspectiva Principiului al doilea al termodinamicii)

Să fie dorul dinainte
Mai greu ca dorul dinapoi?
Să fie dragostea fierbinte
Mai rece decât un gheţoi,
Electrizând şira spinării,
Câmpul magnetic dintre noi,
Laboratorul aşteptării
Unui deznodământ în doi?

Să fie dragostea din urmă
Mai mare decât cea dintâi?
Să fie dorul ce ne scurmă
La fel şi după ce rămâi
Însărcinată cu iubirea
Din creştet până la călcâi?
Când se va naşte nemurirea,
Vom fi la ea la căpătâi?

Va mai simţi, când vom fi oase noi,
Şira spinării noastre un gheţoi?

Va ţine o particulă ciudată
Iubirea noastră încă îngheţată?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o datorie

Avem o datorie: oriunde să vestim
Că-i numai un traseu spre fericiri divine,
C-apar fortificări când spre Liman păşim,
Că doar prin lupte credinţa se menţine.

Că înţelegem scopul trăirii-n pribegie
E-un adevăr ce naşte în noi încredinţări
C-aşa putem implementa o strategie
La noi acasă şi-n alte multe ţări.

Se-ndreaptă milioane spre grotele pierzării
O, cine să-i oprească din gestul lor dement?
Avem o misiune mergând spre largul zării
Să spunem că Scriptura e-un sfânt medicament.

Nimic nu poate stinge în noi însufleţirea
Ce-am dobândit-o când răspuns-am la Apel
Atunci noi am decis să-ndeplinim menirea,
Să acceptăm Lumina şi să slujim cu zel.

Iar azi când creştinismul e atacat de ceata
Acelor ce din zgură un templu construiesc
Privind spre veşnicie răspundem: suntem gata
În oameni să plantăm un dor nepământesc.

Străbate-vom, din nou, acele văi aride
Şi iar vom întâlni obstacole, nevoi
Şi-acestea când vor fi, desigur, vom decide
Să nu lăsăm să piară din turma noastră oi.

Avem o datorie ce dă imbold vieţii
De ea ne-am ataşat, prin ea vrem să trăim
Ştim ce ne-aşteaptă în Ţara Frumuseţii
De-aceea sfântul crez, nicicând, nu-l părăsim.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (12 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu-ncredere de neclintit

Cu-ncredere de neclintit
Străbatem calea spre Cetate
În ce-i ceresc am investit
De când pe Fiu L-am întâlnit
Şi ne-a-nzestrat cu demnitate.

Deschişi fiind pentru Cuvânt
Nu ne-ndoim nici o secundă
În Duhul noi găsim avânt
Respingem tot ce e nesfânt
Vrem haru-ntreg să ne pătrundă.

Un crez testat în lupta grea
E far pe drum şi e tezaur
Lumini cereşti putem vedea
Şi ştim că-n Slavă vom umbla
Pe străzi cu plăcile din aur.

Sunt certitudini ce-ntăresc
Speranţele pentru cunună
Iar fiinţele sărbătoresc
Miracolul dumnezeiesc,
Comori din Biblie adună.

De la al vieţii ideal
Au încercat să ne abată
Acei din ceata lui Nabal
Să fim purtaţi de-al lumii val
Spre o cetate dezbinată...

Dar, iată-ne, păşind cu zel
(În stare n-or fi să ne-nvingă)
Mergem spre veşnicul Betel
'Nălţând al luptelor drapel
Căci nu pot crezul să ni-l stingă.

Cu-ncredere de neclintit
Ne deplasăm spre veşnicie
Ştiind că Tatăl ne-a unit
Cu un popor neprihănit
Câştigător de vrednicie.

poezie de George Cornici din Nestemate pentru suflet (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O părtăşie-n rugăciune

O părtăşie-n rugăciune
Cu Tine, Domn glorificat
Înlătură o presiune
Alină sufletu-ntristat
E-un timp de dulce-nviorare
Când, parcă, ne aflăm în Rai,
Când nu mai e îngrijorare
Şi-i un miros din luna Mai.

Spunându-Ţi tot ce ne apasă
Ne-asculţi, atât de răbdător
E o dovadă că Îţi pasă
Să fie jugul mai uşor
Şi-o hotărâre ne pătrunde
Să fim, mereu, însufleţiţi
Să vrem iubirea să inunde
Pe foarte mulţi nemântuiţi.

Lumina care ne-nconjoară
Când stăm ‘naintea Ta plecaţi
Simţim c-aduce primăvară
Să fim, spre Cer, mai ataşaţi
Prezenţa Ta ne copleşeşte
Îţi mulţumim că ne-ai primit
Tu ne tratezi dumnezeieşte,
Tu vindeci sufletul zdrobit.

E-o tainică eliberare
De tot ce azi ne-a frământat
Sublima înfrumuseţare
Lăuntrul ne-a înmiresmat
N-am vrea-ntâlnirea să sfârşească
E-atât de bine când priveşti
Spre starea noastră omenească
Spunându-ne că ne-nsoţeşti.

Îţi spunem de-un necaz, de-o rană
Şi e miracol: au trecut
Ai şters o lacrimă din geană,
Ai uşurat ce ne-a durut
Învăluiţi în revelaţii
Gustăm din suflu-Ţi penetrant
Şi gândul merge-n constelaţii
Căci nu vrea zgură, nici neant.

Din strălucirea feţei Tale
Luăm încredere şi-avânt
Şi-apoi în aşternutul moale
Ne va-nsoţi al Tău Cuvânt
Şi-n cupa inimii-l vom pune
Să fie pavăză şi far
Să ne-amintim c-am fost cu Tine
Şi-n veşnicul, sublim Hotar.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când şoapta glasul meu învie

Atunci când şoapta glasul meu învie
Eu îţi spun dulce ce mult te iubesc,
Aş vrea amorul veşnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împeţit eu aş veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorţit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea şoaptă numele să-ţi strig,
O veşnicie şi tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topeşte
Ca doi ghiocei să răsărim,
Ştiind că Dumnezeu mult ne iubeşte,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.

Să mergem înainte fericiţi,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniţi,
Şi-n lume să găsim al nostru loc.

Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viaţă pe pământ,
Dulce fetiţă, Maria, trandafirii,
Petala lor să îţi fie veşmânt.

Dorinţa noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste uneşte,
Tot ceea ce cu sufletul simţim.

poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când şoapta glasul meu învie

Atunci când şoapta glasul meu învie
Eu îţi spun dulce ce mult te iubesc,
Aş vrea amorul veşnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împeţit eu aş veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorţit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea şoaptă numele să-ţi strig,
O veşnicie şi tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topeşte
Ca doi ghiocei să răsărim,
Ştiind că Dumnezeu mult ne iubeşte,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.

Să mergem înainte fericiţi,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniţi,
Şi-n lume să găsim al nostru loc.

Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viaţă pe pământ,
Dulce fetiţă, Maria, trandafirii,
Petala lor să îţi fie veşmânt.

Dorinţa noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste uneşte,
Tot ceea ce cu sufletul simţim.

poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintâi

Iubirea dintâi era mai duioasă
Mult nu stătea, la cafea, pe terasă
Mergea la acei cu probleme spinoase
Chiar prin dogori sau nopţi friguroase.

Azi ne şopteşte la toţi cu ardoare:
"Mă-mpingeţi spre margini şi asta mă doare
Vreţi altă iubire îmbrăcată-n rutină,
Vreţi alt sentiment şi altă regină."

La toţi ne-aminteşte de timpul apus
Când mult mai intens iubeam pe Isus,
Când nu amânam lucrări importante
De dragul unor structuri captivante.

Tandreţea e-n ea, nicicând n-a forţat
Cu noi la necaz, oricând, ea a stat
Ce-am câştigat că i-am spus să se ducă?:
Simţim că în noi ceva se usucă.

Iubirea dintâi fiind răbdătoare
Mergea prin ninsori cu multă ardoare
Purta cu ea solia primită din Slavă
La cei ce stăteau, amăgiţi, în epavă.

De când n-am chemat-o să vină-n Cetate?
De când ne-au pătruns păreri încurcate,
De când am păşit în alte incinte
Unde-am primit doar blidul de linte.

Curaj dovedind în orice-ncercare
Depăşea furtuna şi-adânca-nnoptare
Pe cei căzuţi îi ‘nălţa din noroaie,
Nu tremura când veneau grele puhoaie.

Ea bate şi azi; la uşă iar bate
Dar vai! Nepăsarea din nou o combate
Credinţa modernă aşa o tratează
Pe cea mai tăcută şi sfântă Vitează.

Ar trece prin foc de-ar fi să o cheme
Acei inundaţi de puhoi de dileme
La sacrificiul suprem ea se duce
Pe cel încurcat în hăţiş să-l descurce.

De-o vrem printre noi, de-o vrem iar la masă
Vedea-vom, din nou, că-i cea mai frumoasă
Doar o privire spre ea de se-ndreaptă
Aleargă spre noi din treaptă în treaptă.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (7 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să vin-o vreme fără griji,
să fie fericire şi zile pline de noroc,
să batem nuci, iar fărâmele din coji,
să facă din timp al nostru proroc.

Aş vrea să fie iar zâmbete în jur
şi-n inimi o iubire la fiecare,
s-avem o vacanţă cu un lung sejur
şi lacrimile să fie date spre disecare.

Aş vrea din nou liniştea ce-a aţipit
acolo sus în munţi, uitând de noi,
dar nu vreau ceaţa ce uneori ne-a răpit,
acele zile frumoase şi zile cu nevoi.

Aş vrea ca vorbele fiecăruia să curgă mieros,
să fie din nou vremea plină de iertări,
dintr-un izvor de viaţă limpede şi unsuros,
pentru viaţa noastră cu pace şi cântări.

poezie de Eugenia Calancea (31 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze de Paşte

Retrăim, din nou, pilda de două milenii
S-aflăm poate odată ce înseamnă pedeapsă,
Căci tot în greşeală purcedem cu ura
Să tot duşmănim... Dumnezeu ne e vedenii,
Că doar îl invocăm! Cum fitilul de capsă
Aprins să inflame, doar o noapte, Scriptura.

Deplângem –mulţimi adunate-n biserici-
Pieirea de propriu, transpusă-n simbol,
Ca şi cum Iisus nu e noi, e-o idee
Şi nu suferim adevărul... Doar clerici
Vedem cu anafura, vinul din bol
Şi urmăm în păcate... În bucate-i Iudee!?

E însă mai mult decât simplu o moarte
Pedeapsa în numele întregului, lume!
Nu-i doar răstignire, purtatul de cruce...
E întregul păcat adunat ca într-o carte,
Ce numai Hristos a legat-o c-un nume,
De Biblie Sfântă, ce suflet induce...

S-aprindem din inimi, în Vinerea Mare,
Luminile vieţii din ceara topirii
Şi iar să renaştem Christos într-un spirit...
Să fie înviere din tot ce ne doare,
Să-l ţinem pe braţele tuturor, firii
Şi, frunţi să plecăm, umiliţi într-un mirit!

Că doar poate aşa, izbăviţi spre iubire,
Se întoarce privirea, de-a Domnului Fiu,
Să facă din pizme ce dragoste naşte,
Să fim toţi la fel... Om cu Om Omenire
De azi, să ne încredem mai viu, tot mai viu,
Chiar dacă cu toţi suntem mielul de Paşte...

"Christos a înviat!", "Adevărat a înviat!"
Să ne fie un crez că o Lume renaşte
Şi, ce nu-i iubire să fie păcat...
Să ştim că păcatul, de-i ură... ne paşte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul pentru urări

Oriunde paşii vor ajunge
Să fiţi de Tatăl ocrotiţi,
Necazul El să îl alunge,
Să fiţi de El învredniciţi.

Încă un an lăsând în urmă
Mai mult v-apropiaţi de Cer
În Noul An, în sfânta Turmă
Păstraţi Cuvântul ca reper.

Păşiţi cu dreptul – cum se spune
Deci, Sfântu Duh să fie ghid
Să fie-un an de-nchinăciune,
Să doborâţi ostilul zid.

Înaintaţi pe-ngusta cale
Având ca ghid eterna Stea
Vă fie aşternutul moale
Odihnă să puteţi avea.

Urarea vine din iubire
Rugaţi sunteţi s-o acceptaţi
C-atunci putea-veţi în slujire
Să fiţi cu Cerul conectaţi.

Purtaţi cu demnitate steagul
Ca semn al crezului divin
Rugaţi-vă când treceţi pragul
Şi când necazurile vin.

Urarea-i pentru sănătate,
Pentru tărie-n încercări
Menţineţi sfânta demnitate
Şi cele mai sublime stări.

Uleiu-n vas să nu lipsească
Şi nici din voi un duh curat
Mergând spre Patria cerească
Cinstiţi-L mult pe Împărat.

Priviţi ‘nainte prin credinţă
Şi străluciri o să vedeţi
Spre a învinge-o neputinţă
Ca s-ajutaţi mai mulţi drumeţi.

Va trece timpul de urare,
Veni-va furiosul val
Dar nu vă temeţi! Cel mai tare
Vă însoţeşte pân' la Mal.

Seninătatea din privire
S-o vadă cei descurajaţi
Să ştie că-n cerescul Mire
Pot deveni înseninaţi.

Desigur, anul va aduce
Şi bucurii şi întristări
Dar nu vă despărţiţi de cruce
Şi nici de binecuvântări.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de viaţă şi moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.

Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio secundă

Nu ne-ai lăsat nicio secundă
Să fim în starea fără har
Dulcea-Ţi iubire ne inundă
E cel mai scump mărgăritar.

Venit-au valuri să ne-nece
Dar braţul Tău ne-a ridicat
În luptă nimeni nu ne-ntrece
Trăim un crez prin foc format.

Nicio secundă îndurarea
Nu a scăzut, n-a dispărut
Ne-ai îmbrăcat cu-ncredinţarea
Că Tu, Isuse, ne eşti scut.

Că eşti cu noi în orice vreme
E-un adevăr atât de clar
Nu sunt motive a ne teme
Te duci cu noi în alt hotar.

Când fost-am în cuptor fierbinte
Miracol sfânt: erai prezent
Mereu ne vom aduce-aminte
Cum stins-ai focul vehement.

Prin bucurie şi durere
Ne însoţeşti spre Canaan
E permanenţă şi veghere
Să nu ne-atingă vreun duşman.

Ai stat cu noi întotdeauna
(Nicio secundă n-ai plecat)
De-aceea Te-adorăm întruna
Urmându-Ţi suflu-nmiresmat.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (9 iunie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Crăciun

Iubire si pace s-avem de Craciun
Si anul ce vine sa fie mai bun.
S-avem bucurie si drum luminat,
Iar sufletul nostru sa fie curat.
Sa dam la o parte si griji, si nevoi,
Si pururi credinta sa fie cu noi.
Să fim mai puternici, mai buni si mai drepti,
Să fim mai smeriti si mai intelepti.
Să dam, mai degraba, decat sa primim,
Să nu stim ce-i ura, sa stim sa iubim.
Să stim sa urmam doar calea cea dreapta,
Constiinta ne fie mereu ne-ntinata.
Si cand, in amurg, privi-vom in jos,
Zambind, sa ne spunem: Am trait frumos!

Craciun fericit si un An Nou plin de bucurii!!!!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsare de har

Şi azi, ca la-nceput, apreciem lucrarea
Se manifestă clar; Stăpânul este bun
În fiecare clipă ne dă orientarea
Să nu ne ameţească baloane de săpun...

Vedem cum se revarsă spre noi o cercetare
Ce n-o putem găsi la fiinţe omeneşti
Şimţim cum ne pătrunde acea înseninare
Ce-i clar că-şi are sursa în zonele cereşti.

Să merităm noi mila din abundenţă dată?
Nu, nicidecum! Pe Domn L-am întristat
Şi totuşi e Stăpânul ce nici măcar odată
Când ne-a învins suspinul nu ne-a abandonat.

Cuprinşi de întristare am murmurat pe cale
Dar n-a ţinut prea mult netrebnicul impas
Ne-a arătat prin vis superbele petale
Din flori ce le-om vedea când vom sosi Acas'.

Când am călcat pe-alături în drumul spre Cetate
Ne-a dojenit duios şi-am revenit la El
Iar când ne-a dus destinul în stări mai complicate
El iar ne-a pus în braţe tărie de oţel.

Nicicând nu s-or goli hambarele-I preapline
Din ele sunt trimise cadouri ne-ncetat
O, harul ne inundă şi-n zilele senine
Şi când întunecarea, un timp, ne-a-mpresurat.

Şi azi, ca la-nceput, torentul de iubire
Pătrunde în fiinţe, le-ndeamnă la trăiri
Ce nasc inviorări şi stări de mulţumire
Şi-L preamăresc pe Mielul supremelor jertfiri.

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (17 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!