Împărăţia noastră

Nicicând nu va apune a noastră-mpărăţie
Stă neclintită pe temelie de granit
E-un fapt ce muritorii ar trebui să-l ştie
Să-şi schimbe-nchipuirea în trai neprihănit.

Au dispărut imperii bazate pe decepţii
Şi amintirea lor e, azi, avertisment
Pentru guvernele ce-şi întreţin adepţii
Cu pâinea înşelării pe post de fundament.

Cum cad copaci uscaţi s-au prăbuşit regate
Şi nu au fost în stare să se ridice iar
Căci şi-au zidit structura nu pe integritate
Ci doar pe rămăşiţe din zgură şi coşmar.

Dar turma ce-i hrănită cu idealuri sfinte
Trăieşte fără teama că vor veni surpări
Şi nu se sprijineşte pe zone cu morminte
Ci doar pe entitatea ce dă stabilizări.

A noastră-mpărăţie rezistă la furtună
Având la cârma ei un Ziditor expert
Care întotdeauna ştiut-a ce să spună
Să nu ne rătăcim prin zone cu deşert.

Să vină catastrofe, torente uriaşe
Să rupă temelia nicicând nu vor putea
Şi nici acele forţe grozave, ucigaşe
În faţa Trinităţii câştig nu pot avea.

Unde e trai ghidat de Legea cea divină
Acolo-mpărăţia găseşte sol fertil
E-n inimă la toţi ce-n Duhul se închină
De-aceea nu dispare când valul e ostil.

poezie de George Cornici din La umbra harului (25 februarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Legea Ta...

În Legea Ta găsim plăcere
Ne poartă gândul nostru-n Rai
Din ea cunoaştem ce se cere
Să Îţi predăm terestrul trai...

Din ea cunoaştem cum Mesia
S-a coborât s-aducă har
Să se-mplinească profeţia
Pân' la edenicul hotar.

În Legea Ta găsim odihnă
Căci lumea nu o poate da
Ne-ndrumă, zilnic, spre Lumină,
Ne-ajută jugul a-l purta.

Din Legea Ta răsar poveţe,
Repere în pelerinaj
Să nu vrem lut, ci frumuseţe,
Realitate, nu miraj.

Că Legea Ta-i dumnezeiască
E-un adevăr atât de clar
E-n stare să ne-nveselească
Atunci când traiul e amar.

Neacceptând o alianţă
Cu stări sterile, pământeşti
Deschide căi spre cutezanţă,
Spre bucurii duhovniceşti.

Au îndrăgit-o şi profeţii
Şi toţi acei ce s-au predat
Şi-au fost puternici când nămeţii
Spre spaţiul lor s-au îndreptat.

În Legea Ta găsim soluţii
La orice-n viaţă s-ar ivi
Să stăm în sferele virtuţii
Spre Tine să putem privi.

O, dătător al Legii sfinte
Vrem să păstrăm ce ne-ai adus
Eşti cel mai minunat părinte
A Ta prezenţă n-are-apus.

poezie de George Cornici (12 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o datorie

Avem o datorie: oriunde să vestim
Că-i numai un traseu spre fericiri divine,
C-apar fortificări când spre Liman păşim,
Că doar prin lupte credinţa se menţine.

Că înţelegem scopul trăirii-n pribegie
E-un adevăr ce naşte în noi încredinţări
C-aşa putem implementa o strategie
La noi acasă şi-n alte multe ţări.

Se-ndreaptă milioane spre grotele pierzării
O, cine să-i oprească din gestul lor dement?
Avem o misiune mergând spre largul zării
Să spunem că Scriptura e-un sfânt medicament.

Nimic nu poate stinge în noi însufleţirea
Ce-am dobândit-o când răspuns-am la Apel
Atunci noi am decis să-ndeplinim menirea,
Să acceptăm Lumina şi să slujim cu zel.

Iar azi când creştinismul e atacat de ceata
Acelor ce din zgură un templu construiesc
Privind spre veşnicie răspundem: suntem gata
În oameni să plantăm un dor nepământesc.

Străbate-vom, din nou, acele văi aride
Şi iar vom întâlni obstacole, nevoi
Şi-acestea când vor fi, desigur, vom decide
Să nu lăsăm să piară din turma noastră oi.

Avem o datorie ce dă imbold vieţii
De ea ne-am ataşat, prin ea vrem să trăim
Ştim ce ne-aşteaptă în Ţara Frumuseţii
De-aceea sfântul crez, nicicând, nu-l părăsim.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (12 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai înălţat...

te-ai înălţat mult prea devreme
lăsând aici pe cei ce ţi-au fost dragi
nu vor avea de ce să te blesteme
cu ei de astăzi pâinea n-o să mai împarţi

şi bani vor fi de-acum mai mulţi
să-şi ia câte ceva în casă
vor fi şi mai sătui şi mai spălaţi
căci au scăpat de-o gură-n plus la masă

doar nopţile când vor veni
şi zâmbetul pe chip o să le-aşeze
în visul lor vei coborî să îi mângâi
iar ei de dor să te îmbrăţişeze

blestemată soartă fără de noroc
ce zborul ai înfrânt cu perfidie
din viaţă ai făcut un straniu joc
din lacrimi scurse neînţeleasă bucurie

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
şi nimeni nu ştie, nici popa din sat,
să spună la oameni motivul, de-ndat'.

Şi-a dat cu pres'pusul, în zaţ a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul şcolit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o şti el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câţi bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-şi lase bărbatul ce n-are rival

Şi stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, să rupă ar vrea,
şi viaţa s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-şi doreşte? - căci totu'-i la el:
putere şi funcţii şi bani - ăsta har! -
şi... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
şi nimeni nu ştie, nici popa din sat,
să spună la oameni motivul, de-ndat'.

Şi-a dat cu pres'pusul, în zaţ a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul şcolit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o şti el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câţi bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-şi lase bărbatul ce n-are rival

Şi stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, să rupă ar vrea,
şi viaţa s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-şi doreşte? - căci totu'-i la el:
putere şi funcţii şi bani - ăsta har! -
şi... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia academicianului Gheorghe Ionescu-Şişeşti

pamflet dedicat profesorilor Dumitru Iilie Săndoiu şi Aurelian Penescu, urmaşii de azi ai lui Şişeşti la catedră

La intrarea-n facultate străjuieşte ea, divină;
De un sfert de veac încoace plânge-ntruna şi suspină.
Când prin preajmă-i trec Săndoiu şi Penescu,-ntoarce faţa,
Fi'ndcă de atâta scârbă simte c-o cuprinde greaţa.
O-ntrebai: "Ce plângi, divino?" Ea atunci zâmbi amar:
"Plâng, căci ştiu ce-a fost odată, iar ce-i azi e un coşmar;
Facultatea,-n loc de genii, are oameni de duzină,
Căci profesori fără merit sunt chemaţi să dea lumină.
Unde eu tăiam odată mari copaci, vai, naţiune,
Ăştia de-azi nu sunt în stare nici surcele să adune!"

pamflet de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete (7 iulie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină pandemie de COVID-19, mai-marii BOR, între care mitropolitul Teofan, au cerut anularea de către autorităţi a restricţiilor privind pelerinajul la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva, pretinzând că "sfintele moaşte sunt izvor de vindecare" (pamflet)

Vă spun că nu sunt un ateu
Şi cred în bunul Dumnezeu,
Dar nu cred, cât timp pot discerne,
În ale voastre baliverne:

Poveşti cu moaşte sfinte care
Sunt un izvor de vindecare,
Când noi la ele ne-nchinăm
Şi-apoi, smeriţi, le sărutăm.

De sunt izvor de vindecare,
Precum pretindeţi cu-ngâmfare,
De ce nu mergeţi prin spitale,
Să vindecaţi de grele boale?

Doar sărutând acele moaşte,
Bolnavii toţi, toţi vor renaşte
Şi nu ne va mai trebui
Vrun medic când ne-om bolnăvi.

Precum a spus X teologul
Voi încălcaţi chiar Decalogul,
Cel adresat către evrei:
Să n-ai cumva alţi dumnezei

Şi să nu-ţi faci vrun chip cioplit,
Nici chiar din aur făurit,
Şi nici vreo înfăţişare
A ce-i în cer şi ce-i sub soare;

La idoli tu să nu te-nchini,
În faţa lor să nu te-nclini,
Şi nici lor să nu le slujeşti
Cât timp pe lume tu trăieşti.

O, voi, păstori, cu-a voastră-orbire,
Voi duceţi turma la pieire:
Cu aur, purpură, palavre,
Voi faceţi idoli din cadavre.

Cum toată lumea azi cunoaşte,
Hristos n-a vindecat cu moaşte;
El ne-a-nvăţat ‒ nu ne mirăm ‒
Doar Tatălui să ne-nchinăm.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
şi în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or aşeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuşi în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veşnicie
urât de al morţii domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oştiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veşniciei
—şi lucrurile-noite

după ce va birui
oştile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit şi-au ascultat
trăind în neprihănire
şi morţii au înviat
pentru marea răsplătire

cei ucişi aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viaţă atunci iară
vor fi aduşi aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morţii daţi spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleşi
îi vor judeca să ştie
cum de moarte au fost culeşi

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce vieţile şi-au dat

şi morţii aceştia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăţie
împreună cu Hristos
şi în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veşnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie

şi mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărţiţi de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viaţă
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă faţă
dup-al Domnului Cuvânt

şi ei se vor înmulţi
viaţa lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos şi-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
şi-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă şi onoare
duminică balcon mănăştur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut pe lacrimile tale

Când ne certăm nu pot ca să mă supăr,
E sarea şi piperul ce-mi doresc,
În mod normal ar trebui să sufăr,
Dar parcă şi mai tare te iubesc.

Nu întreba de ce, nici nu contează,
Abia aştept să ne-mpăcăm din nou,
Să fim perechea care tot visează,
La dragostea ce am primit cadou.

Să nu mai ştergi vreo lacrimă vreodată,
Să mi le dai, de vrei, să le sărut
Ca să nu uit cum mă iubeşti tu, toată,
Am să te rog să ierţi, chiar nu am vrut.

Mă pierd cu firea când nu eşti aproape,
Mă prăbuşesc la gândul că te pierd,
În sentimente care vor să scape,
De teama că nu pot să te dezmierd.

Când ne certăm, de fapt e împăcare,
În lipsa ta te caut peste tot,
Noi nu vom fi nicicând doar o uitare,
Nu poţi să nu îmi fii... nici eu nu pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu–mi pasă de acele doamne

Nu–mi pasă de doamnele ce curtate se vor seară de seară,
Daţi-mi pe-Amaryllis, fata fără griji, cea blândă, de la ţară.
Cu artă-nşeli natura; în schimb, ei, frumuseţea-i este-ntreagă.
Când o curtez şi o sărut, îmi strigă, "Dă-mi pace şi te du!"
Dar, odată ajunşi la adăpost, ea nicicând va spune nu.
Fiindcă o iubesc pe Amaryllis, ea îmi aduce fructe, flori;
Dacă-aş iubi-alte doamne, mi-ar trebui ploi de taleri lucitori.
Daţi aur celor care vând iubiri, eu vreau doar fata mea cu nuri:

Când o curtez şi o sărut, îmi strigă, "Dă-mi pace şi te du!"
Dar, odată ajunşi la adăpost, ea nicicând va spune nu.
Iubind moderne doamne, trebuie perne şi paturi cu brocart.
Mie daţi-mi umbră de sălcii, muşchi moale şi frunzele drept pat;
Şi pe proaspăta-Amaryllis, hrănită cu miere şi cu lapte.
Când o curtez şi o sărut, îmi strigă, "Dă-mi pace şi te du!"
Dar, odată ajunşi la adăpost, ea nicicând va spune nu.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim spre ţintă

Păşim spre ţintă-ncrezători
Poteca, da, este pietroasă
Vedem şi spini, vedem şi flori
Dar ştim că Tatălui îi pasă.

Fiind copiii Lui iubiţi
E-un adevăr ce ne susţine
Iar de suntem de val izbiţi
Bine-nţeles, El intervine.

Păşim s-ajungem la Liman
C-al nostru cort nu e-n pustie
Putem învinge pe duşman
Doar cu o sfântă strategie.

Un crez format în încercări
Ne e imbold şi călăuză
Nicicând nu vrem manifestări
Înfăşurate în vreo scuză.

Am întâlnit şi-om întâlni
Drumeţi ce nu cunosc cărarea
Am vrut... şi azi vrem a-i stârni
S-accepte crucea şi iertarea.

Când se strecoară ezitări
Şi când avântul e-n scădere
Deschidem Cartea de Cântări
De unde vine-o adiere.

Ştiind ce ne aşteaptă-n Rai
Străbatem văi, urcăm şi dealuri
Mereu, în gând, cu Adonai
C-avem sublime idealuri.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (19 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi de ştire c-a-nviat

Daţi de ştire înc-odat'
Despre tainica lucrare
Domnul vieţii a-nviat
Unde e acum Pilat?
A respins a Lui chemare
Ceru-i spune: "vinovat"

Exprimaţi cu glas voios
Că trăieşte Salvatorul
Din robie El ne-a scos
S-avem suflet credincios,
Să ştim Cine-i Creatorul
Omului evlavios.

Locul Lui nu e-n mormânt
Fiul a ieşit din moarte
Să intrăm în Legământ,
Să avem spre Rai avânt,
Să trăim ce-i scris în Carte
Chiar când vine asprul vânt.

Alergaţi nu spre sicriu
Ci spre locul de-ntâlnire
Spuneţi ce profeţii scriu
(Până nu este târziu)
Despre-un loc de moştenire
Unde nu-i nimic pustiu.

Vreţi cu El, în veci, să fiţi
Ştiţi c-acesta vă e dorul
Vorbe-nalte să rostiţi
Nepăsarea s-o topiţi
Să se bucure poporul
Toţi să vă însufleţiţi.

Forţa cea dumnezeiască
Ce-a creat un Univers
Fost-a-n stare să-L trezească
N-au putut să o oprească
Cei cu gândul lor advers
Şi trăire pământească.

Doar trei zile şi nopţi trei
A stat Fiu-n nefiinţă
L-au văzut, apoi, evrei
Şi-ntristatele femei
Şi I-au dat recunoştinţă
Şi-au mai pus în vas ulei.

Daţi de ştire chiar acum
Că vă vede, că Îi pasă
Şi că e cu voi pe drum
Şi prin ceaţă şi prin fum,
Că e viu, că nu vă lasă
În incintele cu scrum.

Că-i la culme bucuria
Toţi să ştie şi să vrea
Să alerge ca Maria
Să-I prezinte mărturia
Şi ofrandă să Îi dea
C-asta este datoria.

Cu întinerit elan
Pretutindeni daţi de ştire
Că s-a împlinit un plan
Din cerescul Canaan
Să nu fie despărţire
Ci doar munci sublime-n Lan.

Azi şi mâine şi în veci
Îţi dăm, Mire, adorare
N-ai rămas în zone reci
Şi-astăzi prin cetate treci
Să ne-aduci înviorare
Şi apoi, cântând, să pleci.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult...

Atât de mult ne-a inspirat
Cuvântul Cărţii sfinte
De-aceea l-am asimilat
Ştiind că ne-a asigurat
Că nu-i finalul în morminte.

Suntem deschişi să aib-acces
Lumina lui nepieritoare
Să ne arate că-i progres
Acolo unde-i interes
Pentru lucrarea ziditoare.

Atât de-adânc pătrunde-n noi
Să lase rădăcini solide
Să fim în stare ca-n nevoi
S-avem purtare de eroi
Chiar dacă-s zonele aride.

Un suflet plin de frământări
El poate să îl liniştească,
Să-nlăture chiar disperări,
Să dea, oricând, orientări
Spre Patria nepământească.

Curg revelaţii ne-ncetat
Dacă-l servim aşa cum este
Iar când lăuntru-a fost uscat
Cu taina Lui l-a transformat
Să cânte-apoi dumnezeieşte.

Atât de mult ne cercetezi
O, Logos coborât din slavă!
Că prin noiane de zăpezi
Visăm la veşnice livezi
Şi la mirifica Dumbravă...

Te-mbrăţişăm ca altădat'
Să îţi simţim aroma fină
S-avem un trai înmiresmat,
Să-L proslăvim pe Împărat
Căci El ne-a invitat la Cină.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dărnicie cerească

Ne-ai dat tărie... şi ne dai
Să-nvingem orice încercare
Să dedicăm al nostru trai
Splendorilor ce vin din Rai,
Să stăm în har şi-n ascultare.

Ai pus în noi cereşti lumini
Să nu ne rătăcim pe cale,
S-apreciem frum'seţi în crini,
Să suportăm dureri din spini,
Să Te vestim aici, în vale.

Săraci, nicicând, nu ne-ai lăsat
Hambarele-Ţi au fost deschise
Minuni, mereu, s-au revărsat
Balsamul Tău ne-a vindecat
De-acele tumultoase vise.

Ce generos ai fost oricând
Cu-ai Tăi copii în drumeţie!
Îndemnuri sfinte-ai pus în gând
Să mergem spre Liman cântând
Să nu ieşim din Profeţie.

O, Dătător de tot ce-i bun
Ne-am conectat, pe veci, cu Tine!
Căci la momentul oportun
Ai spus: " Cu Mine vă cunun
Ca să-Mi slujiţi cum se cuvine."

Cu mână largă dăruieşti
S-avem ce-i necesar pe masă
Sunt daruri dragi, dumnezeieşti
Avântul nostru îl sporeşti,
De soarta noastră mult Îţi pasă.

poezie de George Cornici (23 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!