umilinţa pierdută?! sau „scene pseudopoetice pastorale”

…izmene
aurii, probabil, mătase mov în pălării admir şi albe mantii
sidefii, negre, mă înclin, trec, «profesioniştii» păzea!… corul
litere arhaice, tradiţii?! (bulversat)
Un ogor sferic pe care trudeşte un singur plugar peste ape
şi limbi de uscaturi… lume ţopăind, fiecare
cuprins de importanţă trece… privindu-l nu-l vede ca şi cum
acela face parte din decor şi atât

Două, cel puţin, ipostaze aparente – lămuriţi-mă de ce
omului i se dau superlativele «prea…», iar Domnului
îi spunem simplu Dumnezeu, de parcă ar fi un concept
al nostru care plezneşte de emoţie că l-am scornit?!

„Nu voi apuca să aflu
se apropie lama
brazdă nouă peste ţărâna aceasta…” nelămurirea mea nu-i
sămânţă
doar abur, duhul pământului în cale iertării

Cu scuze tuturor, Preafericitului Daniel conform numelui
îl judecă doar Dumnezeu, cât şi tuturor «prea – ba chiar mai
mult – înalţilor»… cu îmbuibarea şi ruşinea lor cu tot – le-aş
zice aşa: noi suntem turma (prostimea) şi avem berbeci
şi miei şi oi deşelate de atâta lână… nu păstorul ştie
unde-i iarba cea bună pentru că nu o gustă!
Un măgar, câţiva câini, iată,
şi baciul cu bâta lui – pe care nu o foloseşte… ce
privelişte!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă,

De parcă ştiu secretele ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi ar voi cumva să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă', parc-ai fi zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului, dar doar EU, Absolutul, Dumnezeu servesc dintotdeauna şi pentru totdeauna timpul drept desert la masa mea! Vai de cel/cea ce nu vede că adevărata lui identitate nu e decât Libertate! Atât de frumos spune Preaiubitul: "Căci umbră şi vis este lumea aceasta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Dacă "sfânta "Biserică" are nevoie să fie apărata atunci nu e deloc sfântă, ci o pacoste care a pierdut Adevărul pentru câteva palme de pământ şi câţiva zloţi de aur, pentru urzeala deşartă a tronurilor bisericeşti. Tot Preaiubitul spune: "Nu-L căutaţi pe Dumnezeu în Biserici/sinagoge în clădiri din lemn sau din piatră, căci el se tăinuieşte adânc în tăcerea profundă a inimilor voastre. Vai de cel/cea ce nu vede că adevărata lui identitate nu e decât Libertate. "PÂNĂ NU VĂ VEŢI REÎNTOARCE ŞI VEŢI FI AIDOMA UNUI PRUNC nu o să puteţi intra în împărăţia cerurilor." Ce avea fetiţa ta la o lună şi nu avea lumea, era ea monopolul vreunei religii? Este Dumnezeu monopolul celor 5 mari religii ale lumii? Fireşte că nu. Pentru că Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului. Sunt o "mulţime" care vorbesc de identitatea lor de daci liberi... Ce mai ştim cu adevărat acum despre zamolxism? Peste 10000, peste un milion de ani cine îşi va mai aminti de religia creştină? Căci umbră şi vis este lumea acesta.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de-o funie

n-am
prea înţeles ce-i cu
foamea groparului când cu atâta zor
răstoarnă ţărâna peste groapă
dar nici înainte
funia lui, funia lui părându-i
că urcă piscuri, alpinist temerar când lasă
în jos ladă vremelnică – aşa, pentru că tot el
pândeşte
şapte ani, apoi
scurmă şi… n-am prea înţeles de ce
mătură lutul de pe os
şi-l ascunde iarăşi asemenea unui câine precaut
Tot mai bine-i
pe fundul oceanului, fie cel de prea sus sau
prea jos, funia cel puţin
e o alta
şi piscul
asimetric
oblic –
n-am prea… încotro-ul ei de Moarte!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi suntem fiinţe iubite şi care iubim, dar toţi suntem supuşi unei puteri mult mai mari. Ea, cea de care ne este dor tuturor, este Fiinţa iubită şi iubitoare a întregului Univers. Nu există un Dumnezeu special doar pentru musulmani, doar pentru hinduşi, doar pentru creştini, El este Unicul Dumnezeu pentru toţi.

citat din Kirpal Singh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condimente - Hit

Doar condimente peste tot:
În presă, radio, tv...
Pe stradă, masă, la terasă,
În lift, în pat şi nu mai pot!
Simt parcă toţi îmi întind plasă!
Doar condimente fără gust:
Pe dinăuntru şi pe-afară...
Şi dau doar minus în loc de plus,
Că viaţa e-o curvă penală!
Doar ţipete de la beţie,
Şi văd cum urlete străbat
Până şi căi de pribegie
Şi n-ai vreo şansă a fi curat!
Şi uite aşa îmi vine mie,
Să îmi iau lumea-n cap să plec...
Ştiu... parcă sună a nebunie,
Însă, n-am timp să mai aştept!
Doar condimente peste tot:
De la sărat şi fără stil,
Până la dulce de otravă...
Şi mă retrag atât de-abil,
De nimeni n-are să mă vadă!
O lume rea şi derapată...
O viaţă chin şi doar durere!
Eu ştiu că pentru toate-i plată...
Sătulă, însă fără avere!
Şi uite aşa anii se duc...
Şi condimentele sărace,
Nu-mi dau şi mie să apuc...
Să mângâie şi să mă-mbrace!
Perversă viaţă şi-agonie,
Ne joacă doar cum ştie ea!...
Bogaţi suntem în sărăcie,
Şi mintea goală ne domnea!
Doar condimente fără sens:
Avem prea mult... n-avem nimic!
Depresii cântă mult prea dens,
Cu inima închisă-n plic...
Suntem prea plini în goliciune,
Cântăm pe baluri de frustrări...
În suflete arde tăciune,
Zburăm în schizo şi visări!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi îi urmăm poruncile dacă ne abţinem noi înşine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorinţelor ilegale, cu siguranţă nu îl iubeşte pe Dumnezeu, deoarece îl contrazice pe Dumnezeu în propriile lui intenţii... Aşadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăcerilor demonice îl iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat. Cu cât mai puţin cineva îşi găseşte plăcere în lucruri mărunte cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.

citat din Sfântul Grigore cel Mare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze de Paşte

Retrăim, din nou, pilda de două milenii
S-aflăm poate odată ce înseamnă pedeapsă,
Căci tot în greşeală purcedem cu ura
Să tot duşmănim... Dumnezeu ne e vedenii,
Că doar îl invocăm! Cum fitilul de capsă
Aprins să inflame, doar o noapte, Scriptura.

Deplângem –mulţimi adunate-n biserici-
Pieirea de propriu, transpusă-n simbol,
Ca şi cum Iisus nu e noi, e-o idee
Şi nu suferim adevărul... Doar clerici
Vedem cu anafura, vinul din bol
Şi urmăm în păcate... În bucate-i Iudee!?

E însă mai mult decât simplu o moarte
Pedeapsa în numele întregului, lume!
Nu-i doar răstignire, purtatul de cruce...
E întregul păcat adunat ca într-o carte,
Ce numai Hristos a legat-o c-un nume,
De Biblie Sfântă, ce suflet induce...

S-aprindem din inimi, în Vinerea Mare,
Luminile vieţii din ceara topirii
Şi iar să renaştem Christos într-un spirit...
Să fie înviere din tot ce ne doare,
Să-l ţinem pe braţele tuturor, firii
Şi, frunţi să plecăm, umiliţi într-un mirit!

Că doar poate aşa, izbăviţi spre iubire,
Se întoarce privirea, de-a Domnului Fiu,
Să facă din pizme ce dragoste naşte,
Să fim toţi la fel... Om cu Om Omenire
De azi, să ne încredem mai viu, tot mai viu,
Chiar dacă cu toţi suntem mielul de Paşte...

"Christos a înviat!", "Adevărat a înviat!"
Să ne fie un crez că o Lume renaşte
Şi, ce nu-i iubire să fie păcat...
Să ştim că păcatul, de-i ură... ne paşte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună...

citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi (1967)
Adăugat de mugurdefluier
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat în viaţă ai de-a face cu diverse situaţii dificile. Cu toţii avem parte de astfel de situaţii, însă dacă eşti pregătit vei trece mai uşor peste şi nu te vei afunda şi mai tare în suferinţă. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ţi doreşti ca lucrurile să fi fost altfel şi sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situaţia în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acţionăm. Fii realist şi priveşte viaţa aşa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îţi vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluţii pentru a trece peste situaţia în care eşti. Până la urmă viaţa nu este făcută doar din momente fericite, curcubee şi vată de zahăr, situaţiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înţelept. Iar data viitoare când viaţa nu este roz, fă un pas înapoi, înţelege că face parte din procesul evoluţiei tale şi cere mai mult, că doar poţi. Nu poţi fi doborît aşa uşor. Viaţa este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ţi faci provizii vara ca să poţi trece peste iarnă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A face prea mult rău duşmanilor sau prea puţin bine prietenilor; iată două ipostaze la fel de periculoase.

aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normal că cel care caută înţelepciunea fuge de muncă, de orice acţiune în genere. Tu crezi că munca e o virtute şi prin muncă poţi evolua şi spiritual. Păi dacă ar fi aşa ar ploua cu eliberaţi la tot pasul, peste tot ai vedea iluminaţi, pentru că peste tot sunt oameni care muncesc la gândul lor. Dar de fapt ce vedem; doar oameni îndobitociţi prin muncă eterni sclavi la banii pe care ea îi promite. Munca despre care vorbeşti, draga mea, nu a eliberat pe nimeni dar ţine în jug întreaga omenire. Căci doar oamenii sunt atât de stupizi încât să servească banului, animalele pământului, păsările cerului, fluturii aerului, şi peşti oceanelor dacă ar vorbi limba noastră şi ar auzi o atare grozăvie ar râde şi cu fundul. Dacă cu adevărat vrei libertatea atunci găseşte-ţi un serviciu de maxim 4 zile pe săptămână. 3 ar fi cel mai bine. iar în celelalte 4 oferă-le drept oblaţie lui Dumnezeu, Supremului. Fie prin introspecţie sau practica de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", iar una din cele 4 zile rămâi în tăcere ca Tăcerea. Aceasta este calea unui pshu, dar din păcate prea mulţi dintre voi nu realizaţi că nu aveţi nevoie de ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme pentru sfârşit, inexistenţă

... deci se-nmulţeşte zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
şi nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai ştiu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aştept să vii,
întins pe şapte cu douăzecişişapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foşti matrozi silitori,
sfărâmaţi, dispersaţi în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puţin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să ştiu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
şi nu am nici-o staţie de praf sau gaz
din toţi ce-au fost şi nu mai sunt de mult;
mulţi otrăviţi cu Separanda şi Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
şi-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... şi-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
şi nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi şti nimic, nu ştiu...
Normal că nu-i nimic, că este aşa de mult
şi nu e loc de prea mult spaţiu, fiind prea mult... şi ocult...
rămân, că voi fi veşnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Şi atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!

... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluş, ce cade neputând tot aştepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!