Mănăstirile Bucovinei

Am mers prin Bucovina-n cercetare
Cu soaţa mea pe post de scutier,
Dorind să aflu mănăstirea-n care
Mă pot apropia mai mult de cer.

Am fost la Putna, mănăstirea unde
E-o lespede de piatră şi-un mormânt;
Acolo rădăcini de neam, profunde,
Sunt răsădite de Ştefan cel Sfânt.

La Probota am mai făcut o haltă,
Să-l văd pe Rareş Vodă-nmormântat;
La Dragomirna, zveltă şi înaltă,
Speram s-ajung de cer apropiat.

Am fost la Solca şi la Slatina,
La Arbore, la mândra Suceviţă
Şi am citit înscrisă datina
La Râşca: "Vă rog bateţi în tochiţă!"

Aflasem cu uimire că semeţul
Artist îşi prevenise tot poporul:
Humorul, Moldoviţa, Voroneţul
Formează împreună tricolorul.

La Voroneţ, albastrul cel curat
Şi limpede, m-a îndemnat să sper
Că n-oi ajunge-n viaţă niciodat'
Mai mult de-atât, apropiat de cer.

Dar am ajuns, în fine, la Humor,
La Festivalul pentru condeierul
De epigrame, versuri şi umor...
Cu zâmbete se luminase cerul

Şi-aflai pe dată care-i ţelul meu,
Că-n viaţa asta, cât ar fi de hâdă,
Privind de sus, chiar şi lui Dumnezeu
Îi place uneori să mai şi râdă.

poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu vii?

"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu, în ceasul tău suprem?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Şi-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Şi viaţa veşnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea să-I mulţumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aş putea să-L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet şi la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de laşitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îţi fierbe sângele prin vine.

Să nu uiţi însă niciodată
Că ai un Tată scump în cer
Şi-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îţi ofer."

Nu meritam să fim iubiţi
Ducând o viaţă de păcate,
De-aceea suntem fericiţi
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros şi greu.

Smerit, vin astăzi – ca şi El –
Să-I mulţumesc o veşnicie
Căci însăşi jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.

Credinţa îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,

De unde îşi primeşte şi izvorul,
Aşa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Şi-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.

Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reţinut, din sfintele-ţi cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot şi eu
Să fiu, în viaţa asta, Dumezeu!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani şi sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărţit de mine şi ai fugit în braţele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea şi unde începea el. Vieţile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu eşti cel care m-a inventat. Şi gândul ăsta mă îngrozeşte. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Dumnezeu în treizeci de-universuri

Când simt că zilele trec prea grăbite
Şi-mi amintesc că-ţi sunt dator cu-o moarte,
Îţi cer răgaz, dar nu pentru iubite,
Ci pentru-a săvârşi o nouă carte.

Şi tot scriind vreo treizeci de volume,
Am mai trăit în plus încă o viaţă
Şi am ajuns mai cunoscut în lume
prin versul meu ce m-a schimbat la faţă.

Mă bucur, deh, ce aş putea obţine
Mai mult de-atât, în schimbul unor versuri?
Oare-aş putea să fiu şi eu, ca tine,
Un Dumnezeu, în treizeci de-universuri?

N-aş vrea ca tot ce-am scris să nu mai fie;
De ce n-ar fi nemuritor cuvântul
Atunci când el devine poezie?
De ce îl faci totuna cu pământul?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Cu nostalgie pribegesc prin viaţa mea
Şi comori în ani adun în ea,
O salbă de argint sunt zilele trăite
Şi de diamant sunt clipele fericite.

Urc şi urc cu paşi mici şi uşori,
Pe o scară -naltă de mătase,
Câteodată am mai şi căzut,
Firele strâns mpletite m-au salvat,
Că prin al meu destin aşa mi-a fost dat.

Mă înalţ anevoios şi paşii -s număraţi,
Mult a fost, puţin a mai rămas,
La liman curând eu voi ajunge,
Al meu val în mare se va stinge
Şi în alt ţinut eu voi ajunge.

În urmă mai privesc din când în când,
Să cobor desigur nu mai pot
Şi aşa eu urc, tot urc, până la cer
Şi de acolo de sus aş vrea,
Să găsesc şi să ating steluţa mea.

Acum, la senectute, mă întreb firesc,
Voi reuşi eu oare vreodată să strălucesc
Şi lumină să aduc pe acest pământ
Prin a mea viaţă şi al meu cuvânt
Aşa cum sufletul îmi spune
Că nu sunt chiar oricine -n astă lume?

Sper şi tot sper că în al nouălea ceas,
Din timpul ce mi-a mai rămas,
Luminiţa ce la naştere mi-a fost dăruită,
Să se aprindă şi să strălucească
Aşa cum a vrut Pronia cerească,
Şi cu lauri fruntea să- mi împodobească.

poezie de Georgeta Ganea (6 noiembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 20

Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douazeci de poeme de iubire si un cantec deznajduit
Adăugat de Andra Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma de cer

Eu am fărâma mea de cer
Şi rugile-mi trimit mănunchi,
Am wireless cu Dumnezeu,
Conexiune permanentă.
Nu cer prea mult şi nu fac rău,
Mi-e sufletul jumate-n cer;
Mă rog mereu pentru cei buni,
De răi şi parşivi, mă feresc!
Am locul meu pe-acest pământ,
Nu-ncerc pe-al altora să-l iau,
Mă bucur de frumos, de alb
Şi-n urmă las tot ce-am mai drag!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rafe: Trebuia să fi murit. Când eram în apă, am făcut un pact cu Dumnezeu. I-am spus că îmi pare rău, i-am spus că ştiu că am fost un prost pentru că te-am părăsit în încercarea mea de a fi erou şi i-am promis că nu am să îi mai cer nimic altă dată dacă mai pot să te mai văd o dată... Şi ştii ce? A meritat. Tu m-ai tinut în viaţă, Evelyn, tu m-ai adus acasă. Aşa că o să îmi ţin promisiunea. O să plec şi nu o să îţi cer nimic.

replică din Pearl Harbor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi a sculptat Coloana Infinitului, pentru a fi mai aproape de Cel de Sus. Fiecare dintre noi, putem construi o scară, pentru a ne apropia cât mai mult de Cer: din lacrimile celor pe care i-am făcut fericiţi; dar, mai ales, din propriile lacrimi, atunci când le-am luat înapoi ceea ce le-am dat!

Iulia Mirancea (10 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Oltea: Doamne, eşti mult mai mult decât un om! Tu eşti păstor de oameni! Ştefan cel Mare şi Sfânt!
Ştefan: E greu să fii mare şi sfânt, deopotrivă! Mai ales în politică! Te rog, mamă, nu mă strivi sub legende! Vreau să trăiesc! Sunt fiul tău! Ştefan cel Viu!

replici din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum Trece Viata

trec anii grei şi viaţa-mi trece
ca un pasager
eu mă grăbesc s-ajung departe
chiar dacă trec prin ger
şi rog Stăpânul Timpului
să-mi ea bonus, un an din cer
dar ce mai pot să sper
un an în minus sau în plus
oare pot eu să fac
din tinereţea mea un scut de fier
când văd frunzele vieţii mele
în dansul vântului cum pier
şi nu mai am putere
nici măcar să sper
mă-ntorc şi socotesc mereu
câţi ani din viaţa mea
pierdut-am în eter

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinge cerul

Îmi bate soarele în geam de dimineaţă
Şi totu-n jurul meu lacrimează trist,
Mi se-alintă-ncet o lacrimă pe faţă
Şi am senzaţia că nu am să rezist.

Troian de gânduri cad pe fruntea mea
Ce-s viscolite de-o aprigă furtună,
Că eu am fost şi am trăit cândva,
Dar azi doar amintirea mi se-adună.

Păşesc încet cărarea hopuroasă
Şi din nou o lacrimă trezesc:
Puteam avea o viaţă mai frumoasă,
Dar n-am ştiut pe unde să păşesc!

Am mers şi eu, am mers încet prin viaţă
Crezând că fac un pas şi-i cel mai dept,
Viaţa mi-a trecut... e-absurd să am speranţă,
Dar oricum în sinea-mi am să o aştept.

Privesc la ceas şi tremur deprimată.
Ma înfioara gândul că mi-e greu.
Secunda zboară şi simt că sunt chemată
De pe pământ în cer la Dumnezeu.

- Mă rog, Ţie, Doamne, şi mă-nchin
Cu jurământ de fapte sclipitoare,
Nu opri aici al meu destin,
Ci dă-mi puteri să nu simt ce mă doare,

Mai dă-mi o viaţă dacă-ţi stă-n putere,
Recunoscătoare-s dacă poţi s-o faci,
Că voi trăi – nu pentru avere,
Dar pentru-ngrijirea celor mai săraci!

E linişte adâncă înspre zare...
Dar eu mă-ntreb: În viaţă ce-am făcut?
Şi chiar de am o clipă ce mă doare
O strig cu glas în universul mut.

Parcă ecoul îmi vine mai aproape
Şi îmi răspunde ce am întrebat.
Se stinge cerul în orele de noapte
Şi soarele apune-ndurerat.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi cer iertare

Îmi cer iertare, om frumos,
Că prea mult mă gândesc la tine
Iar gândul mi-e curat, duios,
Şi când eşti trist, vreau să te-aline.

Îmi cer iertare, ai pătruns
În inima mea şi pe veci
Eu te-am legat şi te-am ascuns
Şi nu o să te las să pleci.

Iertare-ţi cer că-mi eşti pe plac
Şi-l rog pe Dumnezeu cel sfânt
Să îţi dea pentru toate leac
Şi viaţă lungă pe pământ.

Să îţi dea bine şi noroc
Şi calea să îţi fie dreaptă,
Să ai în multe inimi loc,
Să urci pe slăvi, treaptă cu treaptă.

Şi-atâta vreau să mă mai ierţi:
Că te iubesc cu nesimţire.
Iar de m-accepţi, şi nu mă cerţi
M-ai condamnat la fericire.

Îţi cer iertare...

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!