Poeţii şi moartea

Adesea, ca-ntr-o scenă rituală,
poeţii dorm cu moartea pe pământ,
dar moartea-i moarte, n-are istoveală,
semnând cu ei un tainic legământ:
să-i dea mereu raport şi socoteală!

Şi-ncet, prin versul lor zglobiu,
salută moartea-n pas de defilare,
ducându-şi mâna dreaptă la chipiu,
ştiind că moartea multă minte n-are,
cutremurându-se de ochiul ei şerpiu!

Trăind cu ea-n concubinaj rebel,
se hârjonesc în public şi se-njură,
dar moartea-i trece zilnic pe-un tabel,
căci, de la legământ, ades abjură:
ea n-are mamă, dor, nici cerebel...

Să le cosească drum spre ţintirim,
în zelu-i frust, ea noi dovezi adună,
dar ei îi spun: " Stop, moarte, aferim,
noi nu mai vrem să îţi cântăm în strună,
căci existăm şi după ce murim!"

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea morţii

Dragă Kitty moartea nu întârzie niciodată
Şi foloseşte la maximum toate căile de ac
ces Însă am prins-o Cu toate că are o memo
rie fenomenală Moartea-i analfabetă Habar
n-are să citească Clandestin Dumnezeu ne la
să în faţa uşii speranţa Moartea nu bea nici
coniac nici cafea În schimb îi plac poveştile
Diseară am să-i spun una
A fost odată ca niciodată
Moartea
ultima fiică
a
lui
Dumnezeu

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (27 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Au spus-o mulţi, mari gânditori:
Cu-o moarte toţi suntem datori.
Dar ce-i nedrept, nedrept chiar foarte,
E că ea, Moartea, n-are moarte.

poezie de George Budoi din Poezii (14 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormînvierea

Vai, moartea nici nu e cât se preface
Nici nu prea poartă rod în pântece
Şi nici să fie nu-i, că nu-i dă pace
O înviere, cine ştie ce.

Vai, moartea, dacă e, se contrazice:
Nu poate fi şi moarte şi trăire,
De n-are învierea drept complice,
Să-i calce dreptul strâmb la nemurire.

Vai, moartea e ca noi, deci muritoare,
De fiecare Paşti ne lăudăm
C-o calcă învierea în picioare,
Şi noi apoi în cap o îngropăm.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Domnu-l sărbătorim

Cât de aproape e Crăciunul
Sărbătoarea naşterii Lui Isus
Să privim dar înspre Domnul
Şi să-i dăm duhul supus

Nu la Lege şi Poruncă
Ci veniţi azi la Hristos
Căci ne vrea în a Lui turmă
Să-l slăvim pe pământ jos

Suntem morţi faţă de Lege
Însă vii pentru Isus
Numai El ne înţelege
Să-i dăm duhul Lui supus

Noi dar îl sărbătorim
Pe Isus Hristos Mesia
Căci ne vrea a Lui să fim
În El s-avem bucuria

Vrem Hristos ca să ne fie
Scut şi stâncă — adăpost
Să-i cântăm în veşnicie
C-a dat vieţii noastre rost

În iubirea Lui curată
Vrem de azi ca să păşim
Şi pe Mielul fără pată
Pururea să îl iubim

Iată gata-i sărbătoarea
La uşă ca să ne bată
Să ne aducă-nviorarea
Într-o inimă curată

Doamne noi îţi mulţumim
Pe pământ căci te-ai născut
Noi Fiinţa îţi primim
Ca să fii al nostru scut

Mesia o vino acum
Să ne iai pe-a Tale braţe
Prin noi să îţi tai azi drum
Duhul Tău să ne înalţe

Glorie în veşnicie
Noi Isuse îţi cântăm
A Ta slava Doamne fie
Căci în veci te lăudăm
23-12-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea-i moarte

Poeziile despre moarte
sunt pure autoamăgiri –
moartea-i moarte.

poezie de Tokō, 1710–1795, călugăr zen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Isus să te slujim

Mesia — Isus Hristos
Eu te laud şi îţi cânt
Ce-ai făcut Doamne frumos
Viaţa — pe pământ aicea jos
Şi chiar Noul Legământ

Îţi aduc Isus onoare
Şi te laud te slăvesc
Căci Doamne de la pierzare
Ne-ai adus Isus salvare
Şi-n veci vreau să te iubesc

Mă închin Isuse Ţie
Fii în veci glorificat
Căci mi-ai dat Lumina vie
Să îţi cânt în veşnicie
Să am sufletul curat

Mâna Ta Isus întinsă
Lasă-o azi peste noi
Dă-ne dragostea aprinsă
Şi Lumina Ta nestinsă
Să trăim ca oameni noi

Cu privirea Ta de foc
Schimbă-ne chiar astăzi mersul
În lume să n-avem loc
Ci pe drumu-ţi la mijloc
Să ne-ntindem Doamne pasul

Vrem Isus să te slujim
Evanghelia Ta vie
Cu sete s-o împlinim
Fraţii Tăi Isus să fim
Doamne pentru veşnicie

Fă-ne dar noi să-ţi cântăm
Şi-ndurarea şi iubirea
În veci Mire să te avem
Pe Tine să te urmăm
Căci Doamne eşti fericirea
17 -01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 146

Biet suflet din pământul păcătos,
Care înfrunţi puterile rebele,
De ce te iroseşti şi rabzi zelos
Pictându-ţi inchisoarea-n acuarele?
De ce să cheltuieşti necumpătat
Pe-acest palat ce viaţă lungă n-are,
Care de viermi va fi revendicat
Şi-apoi mâncat, aşa-i sfârşitul oare?
Ei bine, atunci profită de-al tău rob
Şi o să vezi ca o să te răpună;
Pierzi vremea cu prostii, ca un neghiob;
Sporeşte tu, căci trupul e ţărână.

Şi vei învinge Moartea ce desparte;
Când Moartea-i moartă, nu mai este moarte.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concertele sunt ca şi noi. Accidente ale tăcerii. O, dacă am putea să ne întoarcem de la jumătatea unui concert înapoi spre începutul lui! Dar nu se poate. Un cântec îmbătrâneşte în timpul cât îl cântăm. El începe tânăr, luminos, plin de încredere şi de speranţa. Se maturizează, continuă îngândurat, apoi deodată îmbătrâneşte. Uneori îmbătrâneşte solemn, alteori îmbătrâneşte melancolic. Asta n-are importanţă. Ceea ce contează e că se aproprie de sfârşit şi de moarte. O moarte somptuoasă nu e mai puţin moarte...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi

A spus odată cineva.....
-Vei fi cea mai frumoasă stea,
Un vis ascuns al tuturor
Celor ce-n suflet poartă dor.

Vei fi pe-un drum al năzuinţei
Spre fericirea-naltă a fiinţei,
Care rabat nu o să facă
Păşind mereu pe calea dreaptă.

Vei fi pe-un drum ce n-are văi
Nici neguri, umbre pe cărări
Vei fi pe culmile cu soare
Făr-arabescuri de ninsoare!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

Un gând fugar prin marmura cea rece,
Îşi face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Şi văd obscur, lumina cea stinsă în apus.

O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ţi sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi şopteşti... rămâi.

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut,
În viaţa fără moarte şi fără început...
Ţi-e mâna îngheţată şi-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.

E altă existenţă a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nţelegi, că nimeni nu poate înţelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.

De dincolo de moarte, îţi spun că te iubesc
Şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... ştiu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezastru

Am făcut o derogare:
N-are bani, nici casă n-are.
Dar, când dragoste să fac,
Am văzut: n-are nici "ac"!

epigramă de Ştefan Boboc-Pungeşteanu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!