Din ceasul tainicei chemări

Din ceasul tainicei chemări
Când părăsit-am calea largă
Ne-au cucerit încredinţări
Şi-ai noştrii paşi spre Cer aleargă.

Mergeam în grabă spre neant
Când auzit-am vocea lină:
"Mesajul Meu e important
E uns cu pace şi Lumină."

Am ascultat şi L-am urmat
Pe-al jertfei Fiu şi-al nostru Rege
De-atunci cu sufletul predat
Putem comori cereşti culege.

Privirea Lui ne-a-nsufleţit
Să nu mai vrem, nicicând, himere
Şi-atât de mult L-am preţuit
Când ne-a vorbit de Înviere.

Din clipa când L-am cunoscut
(Atunci, în ziua cercetării)
Lucrări precare n-am mai vrut
Şi nicio stare-a nepăsării...

Ci implicare şi progres,
Conecţii cu dumnezeirea
Pe-acestea, zilnic, le-am ales
Să nu ne pierdem moştenirea.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mântuitorul la uşa inimii

Bătăi uşoare-am auzit
La uşa încuiată
"Din nou străinul m-a trezit,
Din nou la uşă a venit
Când va-nceta să bată?"

Aşa gândeam în acel ceas
Cuprins de supărare
Iar graiul lui nu m-a atras
Aveam "uleiul" MEU în vas
Şi nu voiam salvare.

Din nou la uşă a bătut
În următoarea seară
Dar încă nu L-am cunoscut
Pe cel ce a venit şi-a vrut
Să poarte-a mea povară.

Iar am tăcut când a venit
Şi-a zis cu vocea-I lină:
"Eşti fiul Meu, eşti preaiubit
Şi pentru tine-am suferit
Să stăm, ACUM, la cină."

Multe respingeri au urmat
Dar când sosise ceasul,
Când înc-odată m-a chemat
În viaţa mea L-am invitat
Spre Rai să-ndrepte pasul.

Ce străluciri m-au copleşit!
Ce sfinte sentimente!
Cu dragostea-I m-a cucerit
Şi pentru mine-a suferit
Să-nving furtuni, torente.

Să-mi pară rău că am deschis
Să intre cu Lumină?
O, nicidecum! Tot ce-a promis
El mi-a trimis din Paradis
Şi-a şters sinistra vină.

Ce-ar fi viaţa fără El?
(Cel neglijat o vreme)
Călătorie fără ţel
Îndepărtare de Betel
Şi greutăţi supreme.

Regrete n-o s-avem nicicând
Că am deschis fiinţa
Să intre El, Păstorul bland,
Să schimbe pământescul gând,
Să ştim ce dă credinţa.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vrem...

Nu mai vrem nefericire
Destul ne-am chinuit în lut
Am acceptat o moştenire
Când am venit la întâlnire
Cu Cel ce soarta ne-a ţesut.

Nu mai vrem vreo legătură
Cu terestrele puteri
Ne-a-nrobit vechea structură
Ce-a fost ruptă de Scriptrură
Şi de tainice-nvieri.

Nu pot paşii să străbată
Drumuri fără ţel precis
Nu mai vrem viaţă-mbrăcată
În veşmânt cu neagră pată,
Desprinsă de Paradis.

Nu mai vrem o "împlinire"
Pătrunsă de unde reci
Ci cu sfântă mulţumire
Îl urmăm pe-al nostru Mire
Pe spinoasele poteci.

Chiar de-ar fi să ne propună
Milioane şi comori
Vine dorul să ne spună
Că dincol' de stele, lună
Sunt superbe sărbători.

Nu mai vrem încătuşare
Într-o lume ce dă scrum
Ci culegem perle rare
Mergem la cereşti izvoare
Spre himere? Nicidecum!

Viaţa noastră alta este
De când a venit la noi
Fiul să ne-aduc-o veste
Şi prin fapte să ateste
Că e sprijin în nevoi.

Nu mai vrem încununare
Cu buchete de urzici
Am ieşit din înnoptare,
Ne-a pătruns o sfântă stare,
Cu Isus suntem amici.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu-ncredere de neclintit

Cu-ncredere de neclintit
Străbatem calea spre Cetate
În ce-i ceresc am investit
De când pe Fiu L-am întâlnit
Şi ne-a-nzestrat cu demnitate.

Deschişi fiind pentru Cuvânt
Nu ne-ndoim nici o secundă
În Duhul noi găsim avânt
Respingem tot ce e nesfânt
Vrem haru-ntreg să ne pătrundă.

Un crez testat în lupta grea
E far pe drum şi e tezaur
Lumini cereşti putem vedea
Şi ştim că-n Slavă vom umbla
Pe străzi cu plăcile din aur.

Sunt certitudini ce-ntăresc
Speranţele pentru cunună
Iar fiinţele sărbătoresc
Miracolul dumnezeiesc,
Comori din Biblie adună.

De la al vieţii ideal
Au încercat să ne abată
Acei din ceata lui Nabal
Să fim purtaţi de-al lumii val
Spre o cetate dezbinată...

Dar, iată-ne, păşind cu zel
(În stare n-or fi să ne-nvingă)
Mergem spre veşnicul Betel
'Nălţând al luptelor drapel
Căci nu pot crezul să ni-l stingă.

Cu-ncredere de neclintit
Ne deplasăm spre veşnicie
Ştiind că Tatăl ne-a unit
Cu un popor neprihănit
Câştigător de vrednicie.

poezie de George Cornici din Nestemate pentru suflet (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la El...

Numai la El e fericire
Ce nu se uscă niciodat'
Mi-e şi prieten şi-mpărat
La prima noastră întâlnire
M-a cucerit a Lui privire
Şi m-a pătruns a Lui iubire
Şi pretutindeni L-am urmat.

Numai cu El pot înţelege
De ce-ncercările mai vin
Căci rănile ce produc chin
Duios, El ştie să le lege
Să pot şi-n viitor culege
Comorile din sfânta Lege
Şi pasiunea s-o menţin.

Numai în El găsesc Lumină,
Răspuns la grele întrebări
Când îmi lipsesc înseninări
Cuvântu-I poate să susţină
Fiinţa-mi, care se închină
Să poată pacea s-o obţină
Şi mii de binecuvântări.

Numai cu El, când vine valul,
Pot să vâslesc, să biruiesc,
Chiar când obstacole-ntâlnesc
Eu ştiu că voi atinge Malul,
Că împlini-voi idealul
De-a trece, prin credinţă dealul
De-aceea mult Îl preţuiesc.

Doar lângă El se uşurează
Poveri ce-apasă uneori
Şi ce urmează? Sărbători
Şi sufletul se-nviorează
Slăvind pe Cel care veghează
Pentru a Lui constantă pază,
Pentru eternele comori.

poezie de George Cornici (31 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul răspunsului

Ceasul răspunsului e-aproape
Să nu risipim răbdarea
Când vin învolburatele ape
Cu EL depăşim încercarea.

Ceasul răspunsului vine
Să nu ne prindă-ndoiala
Sufletul, mereu, să se-nchine
Să nu mai revină răceala.

De-a Lui iubire să nu ne-ndoim
Niciunde, nicicând, niciodată
Încrederea să n-o părăsim
Căci ea ne-aduce răsplată.

Crezând, răbdători, că soseşte
Răspunsul cel mult aşteptat
Avântul spre Slavă sporeşte
S-ajungem la-l nostru-mparat.

El are un plan şi-o lucrare
Şi vrea fericiţi sā trāim
În stāri grele, precare
Numai spre El sā privim.

Nu e tārziu cānd din Slavā
Primim rāspuns potrivit
Când cineva ne întreabā
Spunem: "El sā fie slāvit."

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încredere deplină

Încercat-au să răstoarne
Crezul nostru-n Nemurire
Mulţi duşmani şi mulţi argaţi
Ai regatului infam
Dar tăria câştigată
Din Scriptură şi slujire
Ne-a purtat spre biruinţe,
Ne-a păstrat în sfântul neam.

Nu am şovăit pe cale
Domnul vieţii-a fost cu noi
El a nivelat terenul
Spre viaţa de apoi
Când furtuni au apărut
Să producă devastare
El la timpul oportun
Ne-a adus eliberare.

Am trecut prin labirinturi
Cu necazuri şi-ncercări
Şi-am ieşit fortificaţi
Să înfăptuim lucrări
Nicio clipă pe traseu
N-am trădat Răscumpărarea
Zilnic suntem acuzaţi
Dar nu părăsim cântarea.

Când ne-au prezentat minciuni
Îmbrăcate-n strălucire
Le-am vorbit despre-un Stăpân
De-unde vine fericire
Cu convingere deplină
Proclamăm identitatea
Ne ghidează spre Liman
Harul şi divinitatea.

Pilde vii ne sunt profeţii
Care-au stat la datorie
Vrem în urmă să lăsăm
Pentru mulţi o mărturie
Nu dorim o alianţă
Cu puterile terestre
Numai spre Împărăţie
Vom deschide noi ferestre.

Prin încredere deplină
Dobândim răsplată-n Slavă
Ne-am desprins de un sistem
Care strânge scrum şi pleavă
Pe o mare-nvolburată
Navigăm spre veşnicie
Aducând recunoştinţă
Celui plin cu dărnicie.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsare de har

Şi azi, ca la-nceput, apreciem lucrarea
Se manifestă clar; Stăpânul este bun
În fiecare clipă ne dă orientarea
Să nu ne ameţească baloane de săpun...

Vedem cum se revarsă spre noi o cercetare
Ce n-o putem găsi la fiinţe omeneşti
Şimţim cum ne pătrunde acea înseninare
Ce-i clar că-şi are sursa în zonele cereşti.

Să merităm noi mila din abundenţă dată?
Nu, nicidecum! Pe Domn L-am întristat
Şi totuşi e Stăpânul ce nici măcar odată
Când ne-a învins suspinul nu ne-a abandonat.

Cuprinşi de întristare am murmurat pe cale
Dar n-a ţinut prea mult netrebnicul impas
Ne-a arătat prin vis superbele petale
Din flori ce le-om vedea când vom sosi Acas'.

Când am călcat pe-alături în drumul spre Cetate
Ne-a dojenit duios şi-am revenit la El
Iar când ne-a dus destinul în stări mai complicate
El iar ne-a pus în braţe tărie de oţel.

Nicicând nu s-or goli hambarele-I preapline
Din ele sunt trimise cadouri ne-ncetat
O, harul ne inundă şi-n zilele senine
Şi când întunecarea, un timp, ne-a-mpresurat.

Şi azi, ca la-nceput, torentul de iubire
Pătrunde în fiinţe, le-ndeamnă la trăiri
Ce nasc inviorări şi stări de mulţumire
Şi-L preamăresc pe Mielul supremelor jertfiri.

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (17 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai scos la Lumină...

Din grota păcatului ne-ai scos la Lumină
În clipa când mâinile spre Cer le-am ‘nălţat
Lăuntrul schimbat a primit pace deplină
Şi-n mediul îngeresc, fericiţi, am intrat.

Eram înşelaţi, credeam în demonice fraze
Cu minciuni "elegante", atunci, ne hrăneau
Ziceau că ne duc la eternele oaze
Dar toate speranţele noastre mureau.

Zgomotul dat de programe reci şi senile
Zi şi noapte zdrobea structura din noi
Dar ai venit, Tată, să ne faci parte de zile
Când fiinţa poate privi spre lumea de-Apoi.

Din grota pieirii ne-ai scos să culegem
Stări ce ne-nalţă din noroi în ETERN
Să primim revelaţii, să le-nţelegem
Să putem respinge păreri din infern.

Nu putem să tăcem: vom spune oriunde
Cum Braţul cel tare a frânt lanţul greu,
Cum numai în Tine putem a ne-ascunde
Când iadu-şi trimite argaţi pe traseu.

Vom vesti pretutindeni vestita-Ţi lucrare
Şi alţii să ştie de-un sfânt tratament
Să poată ieşi din sinistra-nnoptare,
Să schimbe-n triumf un prea lung faliment.

Ne-ai scos la-mpliniri din groapa terorii
Noi perspective spre infinit s-au deschis
Gustăm, încântaţi, din dulceaţa splendorii
Şi nu ne mai ducem, nicicând, spre abis.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (18 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului meu de limba română din liceu

Ne-a sădit dragostea de ţară
Şi de limba cea română,
Ni l-am pus ca pe-o brăţară,
Ca pe veci să ne rămână.
De aceea l-am iubit
Şi cu toţi l-am preţuit.
Fie-i ţărâna uşoară
Amintirea-i să nu moară.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea îmbrăţişării

Ai ascultat vreodat' liniştea-mbrăţişării
şi-ai asurzit deodată, nemaigândind nimic,
când doar priveai spre cer şi căutai adâncul,
implorând nemurirea să zăboveasc-un pic?...

Înţelegeai că moartea nu e atunci când mori,
ci-atunci când viaţa ta e fără de IUBIRE,
şi-ai fi tăcut aşa, în acea-mbrăţişare,
simţind ce-nseamn-A FI, cu gust de fericire?

Cuvinte nerostite secrete sunt în Veci
şi stau, răbdând cuminţi, pe laviţa tăcerii...
Averi adevărate, ce nu se pierd nicicând,
le-om auzi, noi toţi, în ziua Învierii.

Privirea din netimp aude, făr' s-audă,
tumult de lacrimi mute, din inimi izvorât,
licori de vindecare, din neclintiri de crez,
înduplecând icoane din Cerul zăvorât.

Ai ascultat vreodat' liniştea-mbrăţişării,
implorând nemurirea să zăboveasc-un pic?...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.

Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.

Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Şi l-am păşit atunci când mi-am simţit venirea.

Vorbesc de două lumi ce eu le-am cunoscut;
În două nume fost-am spre ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Un suflet pribegit aflându-şi lumea nouă.

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Florilor ce sunt şi altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul întâlnirii

Când mă gândesc la ceasul întâlnirii
Cu Cel ce a trecut prin chinul răstignirii
I-aduc recunoştinţă că S-a-ndurat de mine
M-a scos din mediul tendinţelor meschine
M-a sigilat cu Duhul ce-ntruna mă ghidează
Să pot să am, constant, o conştiinţă trează.

Privirea ce mi-a dat-o a fost cuceritoare
A-nlăturat din mine durerea arzătoare
Simţit-am fericirea chiar din acea secundă
Simţeam că-n El fiinţa-mi poate să se-ascundă
Am fost iluminat şi mi-am venit în fire
Şi mult s-a dezvoltat speranţa mea subţire...

O, câte satisfacţii trăit-am de atunci!
Văzut-am ce produc cucernicele munci
Nici un regret nu-mi arde fiinţa hotărâtă
De-a nu sta-mpărtăşie cu cei ce se-ntărâtă
O altă perspectivă mi-a-nvăluit făptura
Căci Duhul vieţii noi mi-a transformat structura.

Mai sunt poveri şi valuri în cursa spre Cetate
Mai fi-vor opoziţii şi fapte delicate
Dar amintirea dulce a dulcelui eveniment,
Când Fiul jertfei m-a scos din faliment,
Rodeşte-n mine pace, tărie-n bătălie
Să pot să nu mă leg de-a lumii rece glie.

Mă duce-acuma gândul la altă întâlnire
Când fi-voi dezbrăcat de humă şi de fire,
Când Mirele iubit va reveni să-mi spună:
"Intră în spaţiul unde sfinţii se adună
Ţi-ai adunat comori nu-n lumea de himere
C-ai vrut să treci cu bine prin moarte şi-nviere."

poezie de George Cornici (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Ştiam cine este agenta lui şi am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Aşa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poţi să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit şi singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult. S-a uitat la mine şi mi-a zis: Eu mulţumesc. Atât.

Vassilis Varvaresos în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Legea Ta...

În Legea Ta găsim plăcere
Ne poartă gândul nostru-n Rai
Din ea cunoaştem ce se cere
Să Îţi predăm terestrul trai...

Din ea cunoaştem cum Mesia
S-a coborât s-aducă har
Să se-mplinească profeţia
Pân' la edenicul hotar.

În Legea Ta găsim odihnă
Căci lumea nu o poate da
Ne-ndrumă, zilnic, spre Lumină,
Ne-ajută jugul a-l purta.

Din Legea Ta răsar poveţe,
Repere în pelerinaj
Să nu vrem lut, ci frumuseţe,
Realitate, nu miraj.

Că Legea Ta-i dumnezeiască
E-un adevăr atât de clar
E-n stare să ne-nveselească
Atunci când traiul e amar.

Neacceptând o alianţă
Cu stări sterile, pământeşti
Deschide căi spre cutezanţă,
Spre bucurii duhovniceşti.

Au îndrăgit-o şi profeţii
Şi toţi acei ce s-au predat
Şi-au fost puternici când nămeţii
Spre spaţiul lor s-au îndreptat.

În Legea Ta găsim soluţii
La orice-n viaţă s-ar ivi
Să stăm în sferele virtuţii
Spre Tine să putem privi.

O, dătător al Legii sfinte
Vrem să păstrăm ce ne-ai adus
Eşti cel mai minunat părinte
A Ta prezenţă n-are-apus.

poezie de George Cornici (12 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret...

Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!

De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.

Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.

Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.

El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.

Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.

Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.

Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.

Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.

Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.

poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castravetele...

Când m-am trezit...
Aveam în mine foame...
Şi-aş fi mâncat,
Ceva deosebit...?
Un castravete...
De exemplu,
Cât mai mare,
Mă duc să -l iau...
Din sacul de dormit.

Îmi pregătisem,
Hrană...
Pentru o plecare.
Vroiam...
Pe muntele cel,, NEGRU"
Să mă sui.
Şi-acum...
Când mi-e atât de foame...!!!
Vreau doar un castravete...
Ce e al nimănui.

Dar... ţi -ai găsit...
Se-n'tămplă... o minune!
Un castravete...
D-un mână mi-a fugit.
Şi mi-a vorbit...
Spunându-mi chiar pe nume...
Să nu-l mănânc,
Că nu e pregătit.

Mirat...?
L-am întrebat...
,, Ce se petrece"?
De ce...
Pe mine tocmai...
M-a ales?
Şi ce minune-l ţine,
Aşa rece...
Când are peste-o lună
De-cănd a fost cules?

A început să râdă...
Să... zămbească,
Un castravete...
Cum... n-am mai văzut.
Era vrăjit...
Cum poate să -mi vorbească,
De parcă...
De o viaţă...
M-ar fi cunoscut?

Am şi uitat de foame,
De plecare...
Am stat şi-am zis...
,, Aici e necurat"!
Şi mi-am făcut o cruce...
Cruce... mare...
Că poate...
Nu sunt treaz
Şi... am visat?

Din nou mi-am aruncat,
Pe jos privirea.
În jurul meu,
Totul părea normal.
Pe jos...
Un castravete...
Ce avea menirea,
Să -mi potolească foamea
De-..'. animal...!

L-am ridicat...
Şi... mi l-am pus pe masă,
Şi tot ce a fost straniu...
Din jur...
A dispărut!
Nu l-am mâncat,
L-am pus n'apoi...
În straiţă,
Şi mă întreb...
Ce oare...
Aici s-a întâmplat?

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea noastră

Trăim să proclamăm nepământeasca Lege
Transmisă prin Testamente şi profeţi
Ca mulţi drumeţi să-nceapă a culege
Acele taine ce se-ascund în frumuseţi.

Cu ce a spus Mesia trăim în concordanţă
(Nu-i altă cale spre tainice-mpliniri)
De când ne-a transformat nu mai dorim prestanţă
Ci vrem să-nfăptuim pe-ogor desţeleniri.

Netrebnica himeră e pusă la o parte
De când ne-a cucerit Cuvântul penetrant
Ieşit-am din domeniul acelor stări deşarte
Şi ne atrage-acum ce-i viu şi important.

Trăim nu să ascundem comoara pieritoare,
Nu să-nălţăm un steag al falsei teorii
Ci promovăm principii divine, salvatoare
Ştiind că rodul muncii, întruna, va spori.

Au fost şi falimente, a fost dezamăgire
Dar niciodată Fiul nu ne-a abandonat
Ci-a luminat cărarea spre-adânca fericire,
Cu dor de veşnicie, duios, ne-a-ncoronat.

Trăim în pribegie spre a vesti mesaje
Ce pot crea balsam pentru un suflet trist
Să poată să învingă dureri, dezavantaje,
Să fie-ntotdeauna fidel şi altruist.

Ieşit-am din vacarmul părerilor nefaste
Şi pe traseul sigur, cu Fiul, am pornit
Ştiind că fiinţa Lui neprihănire naşte,
C-aici şi-n veşnicie e-al nostru Preaiubit.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (7 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierea

La fiecare adiere se pierd pretinse sentimente
Şi se adâncesc clipele
În care vor trece neobservate adieri luminate
Cu toţii ne vom ridica dintre ziduri şi vom spune
E meritul nostru că ei au reacţionat aşa
E meritul fiecăruia că şi-a însuşit educaţia
Şi că va privi spre cer, eliberat de joc
Un merit este al inimii că a putut accepta iubirea
Alt merit este al minţii că a păsit discret spre nebuloasă
A acceptat tumultul de sentimente şi a zâmbit
Când inima nu mai era a noastră
A crezut în vis şi adiere
A crezut în paşii de urmat
A plecat spre noi acoperăminte
A pierdut o veşnică lecţie de urmat,...
Dacă tu eşti cel pe care l-am cuprins
Dacă tu poti atrage universul în spini...
Dacă tu eşti cel pe care l-am simţit...
Eu rămân adierea în prag de drum
Luminate fiinţe inima o înalţă
Şi mă scot din temniţe...
Putem striga către fiecare şoaptă..
Inima ne cheamă şi putem spera...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!