Superstiţii imaculate

mi-a zburat o buburuză pe deget
ca şi cum mi-ar aduce o veste
că-mi vine perechea din lume
că nu-i totul doar o poveste

porumbel cu o ramură-n cioc
de sub ape apare pământul
o altă viaţă începe
femeie zămislită cu gândul

şi vin către tine sau vii către mine
cadranele lumii nu mai pot spune
limba busolei nu mai arată nordul
dar ne-ntâlnim copilă-minune.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busola nu-i de vină

O parte a lumii nu lasă nici o scrisoare în urmă-i,
nu de altceva, fără nici o aluzie,
însă că ar citi-o cealaltă parte a lumii şi ar muri de ruşine,
nu-i decât o iluzie. De fapt, lumea nu mai citeşte nici o scrisoare.
Nu se mai poartă busolă în buzunare.
Scrisorile, lumea le aruncă. Nedesfăcute. Sau le ia cu ea
pe tărâmul drept, în buzunarul de la piept,
în locul busolei absolute,
să nu-i ierte bietului obiect,
nici de-i cu argint poleit, adevărul închipuit.
Cum să arăţi numai nordul?
De ce nu sudul, muşchiul uscat pe trunchiul bătrân,
sau galbenă iedera verde?
Nimic limpede nu se vede. De ce să descrii nordul,
te întrebi, limpede, după umbra unui băţ la amiază,
când ar părea totul mai simplu prin perifrază?

Nu nordul, nu întinderi de frig, nu pământul ud,
acum, soarele bate numai din sud. Asta e tot. O vastă reţea de fum,
de ironii, un fel de iederă atinsă de frig, pătată de scrum.

Nu m-am dezvaţat să mă dezbar de obiceiuri, de teorii - pentru unii, acre -, nici de a distinge nordul între simulacre.
Astăzi, în această veşnică iarnă, cum şi ce se mai poate distinge?
Niciun vis nu se poate atinge.
Asta e tot. Busola nu-i de vină, nici nordul însuşi, fără torţă în mână.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e posibil

Ar putea să vină muntele la mine
Şi deşertul şi pădurile şi râul,
As putea să vin si eu la tine
Şi să rup din zare ţarcul, frâul

Ar putea sa vina sfinxul nemişcat,
Cu nedescifrate simţăminte,
Aş putea să stau într-un palat
Construit din apă şi cuvinte.

Ar putea sa vina şi-nţelesul,
Taina galaxiei, nepătrunsul,
Atlantida şi Hiperboreea,
Să fiu eu cel ce vă dă răspunsul

Ai putea să vii de partea mea,
Când în sfere muzici se desfac,
Inima-i hrănita de o stea;
Infinituri, nu mai pot să tac!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în liniştea deplină

Pot da vina doar pe mine, pentru cele întâmplate
Nu contează gropi şi urme, de-a lungul vieţii rămase
Nu contează că-s stropite şi plouate de-a mea viaţă
De aş şti că va fi bine, cum aş dispărea în ceaţă

M-aş duce către o zare, albastră şi înnorată,
Când de soare smălţuită, când de ploaie asudată
Nu mai vreau lacrimi să-mi cadă, nu mai am un strop de apă
De mi-ar cade de sub pleoape, aş simţi ochii că-mi crapă

Nu mai vreau nicio arsură, nu mai vreau nicio spoială
Vreau doar umbra mea ascunsă, sub luminile de ceară
Vreau tăcerea mortuară, care stinge orice boală
Vreau să uit gustul de dulce şi de orice amăreală

Pot da vina şi pe soartă, ca o scuză motivată
Învârtita mea de roată, nu-i rotundă niciodată
Învârtindu-se cu mine, fără plăcerea de viaţă
Ameţit sunt de durere, umbra mea-i neîmpăcată

Doamne, dacă priveşti vreodată, până-n sufletul meu trist
Tu mă iartă şi iar mă iartă, mă închin de-acum smerit
De eşti totul şi pământul, fă-mi un loc ascuns de vânturi
Şi de gerurile iernii şi de înnegrite gânduri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente şi vii
Limba mea, cea română, te învaţă să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecaţi de acasă peste mări, peste ţări
Milioane de fraţi şi surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim şi iubesc
Mă hrăneşte din cărţi cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiţi şi trăiţi har ceresc...

Şi-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Şi-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare cu durerea lui,
Fiecare cu a lui poveste,
Steaua-şi cere doar perechea ei,
Unui dor cine-i spune că este?

Cerbul este la cerboaica lui,
Tot ce este viu are pereche
Numai omul pare-al nimănui,
Dar ce spun e-n legea cea străveche!

Fiecare om este o taină,
Dacă n-aţi ştiut, nici n-o veţi şti,
Dacă i-aţi dat pâine sau o haină
Voi în veşnicie veţi trăi!

Daţi îmbrăţişarea necesară,
Daţi din toate câte le puteţi,
Nu lăsaţi vreun om fără iubire
Că primiţi în dar cât şapte vieţi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toamna mi-ar vorbi

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune că e firesc să laşi frunzele să cadă
copacii nu se străduiesc să-şi înece umbrele
ele îşi schimbă forma o dată cu dansul soarelui

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să nu mai aştept ploaia
căci va veni oricum, seceta nu ţine o viaţă de om

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să îmbrăţişez anotimpurile
ele se întorc dar noi nu
mi-ar spune să mă aşez în colţul meu de lume
să respir şi să privesc doar atât

r e s p i r

p r i v e s c

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce
Dar nu şi-a ţinut cuvântul,
S-a oprit la o răscruce.

E smerit, face pe sfântul,
Stă la umbră să se culce,
Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce.

Înspre mine-ar vrea s-apuce,
Îşi încalcă jurământul,
Derutat îşi face cruce,
Pe pustii încet se duce,
Nu se ştie ca pământul
Când vine la mine vântul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieţii mele
Când mi-ai tăiat şi zborul către stele!

Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfinţituri pentru plângeri,
La fel de ruşinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ţi n-am putut a spune

De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Şi dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aştept la moarte rândul

Şi alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers şi prin Femeie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred...

Mă condamnaţi, dar încă, în iubire
Mai cred şi-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de ştire
Că toţi avem apus cum am şi eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob şi sacerdot
Şi-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalţ înlănţuiţi de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfinţeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncaţi cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să ţin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie şi prin vin!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecate

cum urcam strada întins către tine
cu o bucată de cer într-o mână
în cealaltă ţineam strâns
ca pe o ghioagă griful chitarei
eram hotărât să-ţi cânt ceva despre mine
de obicei îmi plăcea să zdrăngăn în singurătate
balade rock din deceniul şapte
sau să urlu beat cât mă ţinea gura
blowin' in the wind, paranoid sau aleluia

cum munceam toată ziua la nemişcarea mea
ori la sudoarea ce îmi aluneca fragilă
de-a lungul spinării
şi cum oboseam doar privind
cum îmi creşte încet încet laba piciorului stâng
acum pe sub mine se întâmplă marşul schilozilor către turn
şi nu-mi face bine mă ascund în spatele ploii şi plâng
şi unde o jumătate de umbră mi-a rămas în urmă
iar cealaltă jumătate s-a ridicat la cer
fără să ştiu

cea mai frumoasă femeie din lume
e de la mine din sat
are părul lung fustă verde şi sandale
şi zi de zi paşte vacile oamenilor pe islaz

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe către Augusta VI

Pesemne că în mine se agită
Dorinţa de sfidare – de cumva
Nu-i deznădejdea rece, zămislită
De prea mult chin. Sau poate-i altceva:
Un aer pur, o climă fericită
(Căci şi acestea ne pot ajuta!)
M-or fi-nvăţat să fiu mai răbdător
Decât cei ce sunt calmi de felul lor.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

......Şi nu mai ajung

Pădurea îmi plânge cu frunze de-aramă
Şi tot ce-a fost verde în vânt se destramă
E toamnă târzie şi încă m-aştepţi
Mi-e gândul pierdut şi paşii incerţi

Mă-ndrept către tine, fac paşi înapoi
Şi nici nu mai ştiu cum e să fim doi
Mă-nvălui în temeri şi mari îndoieli
Şi văd doar iubiri ce-mbracă spoieli

Sau pofte ce lasă în urmă uitare
Mă-ndrept către tine c-un semn de-ntrebare...
Mă-ndrept către tine şi nu mai ajung
Eşti tu prea,, departe''.... ori drumu-i prea lung?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Nu se mai luptă crengile-ntre ele,
La ţărmuri barca nu se mai frământă-
Oştiri de valuri, ce sălbatec cântă,
Nu-şi mai arată pumnii către stele...

Din nori apare luna, ca o sfântă,
Gonind din lume visurile rele...
Pădurile, cu stropi pe rămurele,
În strai de diamante se-nvestmântă.

În lung şi-n larg - tăcere şi lumină...
Natura se-oglindeşte-n ea, senină,
Uimită de schimbarea ei la faţă.

Al lumii geniu, împăcat cu sine,
Se odihneşte-o clipă pe ruine,
Visând o nouă formă de viaţă.

sonet de Panait Cerna (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Eşti ca fulgul de zăpadă
Care zboară prin văzduh
Şi apoi cade în ogradă
Umectând al său pământ.

Ce eşti viaţă-n astă lume
Doar un fulg rătăcitor.
De faci bine de faci rele
Totul este trecător.

Că tu om, cu zile puţine,
Mai tot timpul supărat
Să ştii, că nimic nu iei cu tine
Din ce-ai strâns ori câştigat.

După ce dispari vine uitarea
Fără ca tu să mai revii,
Ea aduce întristarea
Printre cei rămaşi şi vii.

Porţi cu tine moştenire
Al trecutului păcat
Nu ai drept de jeluire
Până nu eşti judecat.

Şi atunci balanţa dreaptă
Hotărăşte ce-ai făcut
Ea se înclină ori se îndreaptă
Şi-ţi arată al tău trecut.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...Logodna

Te-aştept să vii, frumoaso, în decembre,
Când zilele sunt scurte şi ninsoarea
Ne ţese o maramă peste frunte,
Cum ţărmul dantelează magic marea

Şi fulgii cad în visul argintiu
Ş aburii îţi împresoară chipul.
Cum ai dori tu, cum ai vrea să fiu
Logodnă irizând pur infinitul?

Eu sunt îmbrăţişarea neînţeleasă,
Tu eşti înfiorarea nerostită,
De ce nu spulberi azi nehotărârea?
De ce-n lumini nu spargi o rea ursită?!

Nu mi-ar fi ochii-nlăcrimaţi cu tine,
N-aş respira în ore insomnii.
Ar exista un fel de a fi bine
Şi cu secunda m-aş reîntregi.

Să ne-nţeleagă cerul plin de stele,
Stihiile şi-abisul să se-nchine.
Din numele silabelor rebele,
O noua chintesenţă să se-mbine.

Doar aburii să-ţi împresoare chipul,
Să cadă fulgii-n visul argintiu,
Logodnică născută din ninsoare
Ca rugăciunea-n gândul străveziu!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!