Trăgătoarea de elită

Ochii cu care ocheşte
Sunt cei mai frumoşi ochi,
E calmă şi cu sânge rece,
De parcă i s-a oprit răsuflarea,
Totul se concentrează
Asupra unui singur punct,
Pentru lovitura mortală –
Până şi aerul îi aşteaptă
Împuşcătura.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cunoscut un poet care de copita lui Pegas nu s-a ferit. Până la urmă de lovitura mortală a acestuia a murit.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai frumoşi ochi dintre toţi ochii sunt ochii care plâng de fericire!

Iulia Mirancea (4 mai 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă
care vindecă totul.
Stăm şi aşteptăm
până pământul face
o întoarcere completă şi
ieşim afară transfiguraţi, pregătiţi
pentru luptă. Şi afară doar vântul, gonind
pe străzi pustii, ca noi,
căutând ceva care să mângâie, să rupă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, mintea profesorului Costa s-a oprit, nu mai aleargă, se concentrează numai asupra acelui subiect. Nu se mai gândeşte la altceva, nu mai socoteşte, nu mai analizează, se gândeşte numai la Andrada, este îngrijorat pentru ea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi şi oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alţi ochi mai frumoşi, mai negri, mai profunzi. Dar toţi aceştia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Şi ochii aceştia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în acelaşi oraş în care mă aflu şi eu. Nimic nu ne separă. Nimic şi totul.

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit (1932-1947)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai frumoşi ochi sunt ochii îndrăgostiţilor.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de rarul animal...

Visasem că sunt un animal singur.
Că toţi cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, şi
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roţile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeţi.

Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolţit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.

Să mai fiu, dar de ce?
Liniştea unui ochi galben pe spinare
şi nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aş mai ţine un timp, dar de ce?

Ultimul sunt dintre cei ca mine,
dintre cei care au dat luminii sân.

Văd ochi sugând, apoi
nu mai văd nimica.

Sunt un animal atât de singur
încât, semănând cu 1, nu mai sunt...
Apoi, mă trezisem.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogaţii se concentrează asupra valorii nete. Săracii se concentrează asupra venitului salarial.

T. Harv Eker în Secretele minţii de milionar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai frumoşi ochi din lume sunt ochii sinceri şi inocenţi ai copiilor.

aforism de Mihai Cucereavii (11 iunie 2021)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece e aerul în care atomii, sau mai bine zis moleculele, aleargă mai încet. Aerul cald e aerul în care moleculele aleargă mai repede. Simplu şi frumos. Dar asta nu e totul.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Probabilitate, timp şi căldura găurilor negre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piatră pe suflet

îşi spăla mâinile prea des
ca şi cum ar vrea să înlăture
o vinovăţie
mătura de trei ori pe zi în faţa uşii
iar foşnetul măturii îi părea cântatul
cocoşilor lui petru
ştergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf şi grăsime
la înălţimea anume
urma unui nas lipit
mereu în acelaşi punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din faţa casei
atârnau o mulţime de prăştii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranţă ştie acum zborul doar static
şi toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit muşchiul feţei într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începu să dea din aripi şi
să zboare de-adevăratelea
ca din praştie ţâşni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de dragoste

dimineaţa picioarele-mi sunt leneşe de parcă
deşertul tot doar în sandale l-ar fi răscolit
apoi nerăbdătoare se trezesc de parcă
n-ar fi fost întreaga noapte sărutate

părul umed încâlcit miroase-a vară
fusta mea albastră desfoiată ca un trandafir
lângă tine s-a aşezat
să te asculte

oglindească-mi-se ochii azi şi-ntotdeauna
în apa vie-a sufletului tău
văd fiecare gând pe care-am vrut să ţi-l trimit
şi l-am oprit
pe fruntea ta şi pe obraz uşor e de citit

cei câţiva centimetri cubi de aer dintre noi
pe care mâna mea nu i-a străpuns la timp
sunt mai fierbinţi acum decât nisipul plajei la amiază
nu, n-am să uit amiezile în care răsuflarea ta m-a desfoiat
ca pe un mac aprins şi m-ai învins
şi te-am urât şi te-am iubit din nou şi te-am învins

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru adună şi mintea.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară, împrăştie şi mintea.
Vorbele noastre se lipesc de răsuflare, căci nu putem vorbi decăt răsuflând.
Rugăciunea făcută lumeşte (idoleşte) se lipeşte de răsuflarea care împrăştie.
Cuviosul Ioan Scărarul ne-a încredinţat o taină:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt în rugăciune adună mintea, multele cuvinte o împrăştie… »
Există o singura răsuflare pe care nu o folosim atunci când vorbim sau ne rugăm lumeşte (idoleşte):
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru.
O folosim numai când suspinăm.
Răsuflarea care împrăştie este lumească.
Răsuflarea care adună este dumnezeiască.
De aceasta din urma să se lipească mintea şi pomenirea Numelui lui Iisus.
Nu te lua după cei care fac mintea şi rugăciunea împărţită.
Ascultă de acel vrednic Calist Catafygiotul care spune că: « atunci când mintea e împărţită între multe sau, cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul ».
Nu te lua după cei care împart rugăciunea şi lipesc mintea de răsuflarea care adună şi apoi o lipesc răsuflarea care împrăştie.
Strigă înlăuntru, asemenea copilului, numai cuvântul: mamă.
Strigă, cel mult, cuvintele: mamă, scapă-mă!
Cuvintele rugăciunii, după ce le-am adunat, le împrăştiem iarăşi, ce folos avem?
Este acelaşi folos pe care îl avem când scoatem apă dintr-o fântână şi o vărsăm înapoi.
Există un singur cuvânt în rugăciunea lăuntrică: Iisuse sau, cel mult, un singur gând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Există două răsuflări ale omului, dar in Rugăciunea lăuntrică există numai o singură lipire, numai de cea care adună.
Există un singur sens în Rugăciunea lăuntrică: numai spre înlăuntru.
Există o singura rugăciune între multe rugăciuni: Rugăciunea lăuntrică.
Exista un singur gând între multele gânduri: Rugăciunea unui singur cuvânt sau cel mult a unui singur gând (monologistos).
Există o singură taină intre multele taine, cea a Cuviosului Ioan Scărarul:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt (sau cel mult un singur gând) în rugăciune adună mintea, multele cuvinte(sau multele gânduri) o împrăştie… ».
Taina Cuviosului a ajuns până la tine.
Aceasta e Rugăciunea lăuntrică.
Lucreaz-o spre folosul tău!

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii bogaţi se concentrează asupra oportunităţiilor. Oamenii săraci se concentrează asupra obstacolelor.

T. Harv Eker în Secretele minţii de milionar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca îndelung mângâiat

Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneş un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în şoaptă să ne cheme.

Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Mâna ta însăţi încercând să ia
O pojghiţă de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Spuneai că ai obţinut antidotul necesar mie din sângele unui saurian de afară.
Rena: Da. Numai aşa am reuşit să te stabilizez, altfel situaţia ta era incertă.
Als: Şi cum era sângele dinozaurului ăsta? Rece sau cald?
Rena: Rece.
Als: Deci dinozaurii sunt creaturi cu sânge rece. Şi iată cum am mai rezolvat astfel o altă mare dilemă a omenirii.
Rena: Nu m-aş grăbi cu afirmaţiile de genul acesta. Concluzia e irelevantă.
Als: Ce vrei să spui?
Rena: Nu sunt foarte sigură de acest amănunt. De acord, acela avea sânge rece, dar nu-i exclus să existe şi specii cu sânge cald. Ba chiar parcă sunt convinsă că există şi din aceia.
Als: Ah; cum complici tu totul!
Rena: Nu-i adevărat! Nu complic nimic. Lucrurile nu sunt deloc simple. Afirmaţiile de genul acesteia au nevoie de o bază solidă, de o confirmare, altfel nu-şi au rostul.

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou punct de pornire

Ai nevoie de sprinteneala căprioarei,
De răbdarea cămilei în faţa Everestului,
De îndrăneala alpinistului,
De forţa gândului şi a mâinii,
De a fi cel mai bun dintre cei buni –
Pentru a aduce cinste patriei tale.
Dar pentru a aduce cinste patriei tale
Trebuie să înţelegi fiecare zi
Ca pe un nou punct de pornire.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concentrează-te numai asupra unui singur gând, a unei singure acţiuni sau a unui singur ţel: cu cât te concentrezi mai bine, cu atât mai puţin timp îţi rămâne pentru frustrare. Eddison, probabil cel mai mare inventator din câţi au existat, posesorul a peste o mie de brevete, între care pentru becul electric şi pentru fonograf, obişnuia să se concentreze doar asupra a ceea ce făcea într-un anumit moment, neocupându-se de mai multe lucruri deodată.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o lume fără de oameni
cu nume de flori
o lume fără de flori
fără credinta in verde
este o lume
a celor care urăsc
primii ghiocei
o lume absurdă şi rece
eu cred în cântul
care se aude mai greu

"cânt de parcă
nu m-aş fi oprit niciodată"
gândi lebăda albă

şi totul în jur înverzi
într-o singură clipă
iar Cerul îşi deschise porţile
pentru cei mulţi

aşa îmi şopti
Lebăda albă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!