Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Uneori, deși Dan era trist, nu-și dădea seama de ce anume, se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebunește chiar... Dar nu proceda astfel; se abținea. Cu greu, însă se abținea. Altfel, să înceapă să râdă așa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puțin, așa spera. Nici nu-și dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalității, a acelei normalități, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă și a normalității din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil și timid ca Dan. Însă se descurca; doar el știa cum; Moț avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viața lui Dan ar fi fost și mai dificilă. Așa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Acasă la familia Enka era destulă liniște, în limita posibilităților: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puțina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuți: tânărul comandant, părinții și bunicii acestuia, chiar și bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaș, nu deranja pe nimeni, căci toți îl iubeau și-l răsfățau, chiar și blondul. Își revăzuse în acea zi și vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul și doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstrușnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând același lucru se va petrece și-n cazul "șefului". Pentru că nu-și dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalți însă... Chiar și Nero părea abătut și nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimțea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu știa sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simțea dulăul negru și nu se înșela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex privi și el spre "Ucigașă", tăcut și îngândurat. Simțea că nu-și găsește cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-și exprime recunoștința față de această ființă, o domnișoară body-guard, o tipă care știa să-și facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admirație, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea scape cu orice preț, doar din cauză că se temea de reacția colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motivar avea nevoie de protecția unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecția unei tipe ca ea șise simțea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecție, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigașa" nu accepta cu ușurință asi-gure protecție unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoștea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dan Ullmann crescuse. Era un adolescent timid, înalt, subțire, "răsfirat", cu trăsături frumoase ale feței... Și la liceu se făcuse remarcat, datorită istețimii lui, nu datorită înfățișării plăcute. Învăța, nu bine, ci foarte bine, la toate materiile. Colegii încă îl șicanau, deși, mai mult nici nu-l băgau în seamă, pentru că ei nu prea dădeau pe la școală; preferau chiulul, pentru a putea merge prin baruri, la cerșit; în general, aiurea, pe străzi, prin oraș, în afara zidurilor orfelinatului. Însă Dan, băiat serios, nu avea asemenea preocupări. Lui îi plăcea învețe, afle cât mai multe, să se facă remarcat. Nu și iubit sau înțeles; asta nu reușea, deși parcă și-ar fi dorit.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă și frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit și trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-și văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâșia sufletul. Îl simțea departe, deși știael era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-și va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune și nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu știa sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezența lui măcar până-n momentul plecării, deși încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuși la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuși dispusă accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deci, rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, așa spusese directorul. Bun. De acord; rămână. Asta îi convenea și lui. Putea însă măcar să rămână liniștit? Nu, bineînțeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezența; se văzu din nou încolțit de mai multe domnișoare, toate din Institut. Le cunoștea pe toate, deși nu-și amintea numele fiecăreia. Insistau meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Și din nou această scenă se petrecu în fața domnișoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-și putea da seama cum i se părea. Reuși totuși scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârși sfertul de oră, iar Lia plece singură, fără el și body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că pățea mereu astfel, mai ales în prezența ei. Ușor rușinat, se șterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea -i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, își dădea și singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaștri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-și dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." își repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu pățise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Viața îi cizelase totuși în mod frumos caracterul, deși era timid și tăcut, deloc îndrăzneț, cum ar fi trebuit. Nu-și cunoștea propria valoare și nici nu-și putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea participe la concursurile școlare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Și era politicos. Avea multe calități, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, așteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecție, una de viață, pe care Dan se vedea nevoit s-o învețe.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pe Dan îl iubea doar motanul său, Moț, atât de devotat lui... Deși Moț parcă îmbătrânise nițel, nu mai era atât de zburdalnic, ca în urmă cu câțiva ani. Însă tot avea putere și încă făcea rost de bunătăți, atât pentru el, cât și pentru prietenul său uman.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre Lia, domnișoara consilier, nici nu mai știa ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar așa dorea ea lase impresia? Știa doaro iubește, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales față de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica -i spună deschis tot ceea ce simțea pentru ea. Și atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile așa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puțin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toți acești ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, față de el? El spera că da. Și avea toate șansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Încerca -i ajute pe colegii care greșeau, dar aceștia nu-i acceptau ajutorul oferit dezinteresat, doar din bunătatea lui sufletească, de care dădea dovadă. Aproape sălbăticiți, unii dintre colegi nici măcar nu-și dădeau seama de semnificația acestor cuvinte. Dar Dan nu le căuta vreo vină, știa că totul se întâmpla datorită mediului dur cu care și el se confruntase. Însă el rezistase; și va rezista și-n continuare, așa cum își propusese. Dorea reușească realizeze ceva în viață, nu să-și bată joc de trecerea lui pe acest Pământ. Și n-ar putea reuși, dacă se lăsa pradă ispitelor.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nici nu-și dăduseră seama cum trecuseră orele, unele după altele, tot petrecând, împreună, toți; se simțeau atât de bine, încât habar n-aveau că transformaseră noaptea în zi; o noapte albă... De altel, ce noapte, în timpul călătoriei cu nava "Pacifis", cât și cu "Vulturul", care-i urma... Acestea erau doar niște repere, lipsite de orice importanță în spațiul cosmic, însă pe care ei le respectau, cu strictețe, pentru a nu-și deregla ceasul biologic... Însă cu ocazia aniversării comandantului lor, își permiteau -l deregleze, doar nu conta; recuperau ei după aceea orele de nesomn... Acum, important era ca toți să se simtă cât mai bine, în special aniversatul lor. Și acesta se simțea bine, cum altfel?! Era același Lucian Enka, așa cum afirma întotdeauna, nu se schimbase deloc. Și era bine că nu se schimbase! Tot așa să rămână și de acum încolo, îi urară colegii.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Totuși, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar așa, "năvalnic", cum și-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deși, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în brațe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abținură și ele; cel puțin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi și cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârșit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dan își petrecea mult timp alături de acest motan, citind, învățând, făcându-și temele... Compania lui Moț era de preferat celei a celorlalți băieți din orfelinat. Dan avusese grijă să-și ferească mereu motanul din calea răutății băieților mai mari, cei cărora le plăcea schingiuască animalele, aceștia având o pasiune parcă înnăscută pentru așa ceva; înnăscută și apoi mult amplificată, în mediul nefast în care trăiseră. Dan îi cunoștea bine pe acești băieți, obiceiurile și "programul" lor, deci, nu-i era greu să-l ferească pe Moț din calea lor. Iar el, în general, tăcut și retras, se ferea aproape de toți, nu vorbea cu nici unul dintre colegi, motiv pentru care unii îi spuneau "mutul".

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu știa deloc cum să se comporte în prezența ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât și tatălui ei, că va fi distant. Distant și rece față de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una n-o lase deloc în pace, s-o ia în brațe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simțea în prezența ei. Dar intervenea glasul rațiunii, conștiința, care-i dicta imediat fie foarte rezervat în gesturi, păstreze distanța față de ea, să-și respecte promisiunea făcută; ah – și de n-ar fi conștiința asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-și satisface pofta nebună pe care o simțea de a o strânge în brațe și săruta, măcar preț de o clipă. Dar, fără să-și dea seama de ce, parcă fără a vrea, își asculta conștiința, glasul rațiunii și rămânea departe de ea, deși ea era chiar lângă el; nu acționa însă cum îi dictau trupul și inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-și respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunțat bucuros la ea, dar nu reușea; ceva îl determina totuși să se rețină, să se abțină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Așa i se părea chiar și lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pășeau încet, agale, Alex străduindu-se să-și adapteze mersul ritmului lor. Ieșiră din părculeț; mai aveau însă o bucată de drum de parcurs până în dreptul dubiței. Se aflau pe trotuar. Din față, o lumină albă, mișcătoare, anunța apropierea unui vehicul, unul cu un singur far. Alex nu spuse nimic, dar nu avea de gând -i înfrunte pe cei trei indivizi. Li se supuse, ascultător. Totuși, observă că vehiculul din față era o motocicletă, de aceea avea un singur far, nu pentru că n-ar fi văzut el bine sau ar fi fost unul defect... Alex încercă ignore acea motocicletă ce se îndrepta spre ei, deși ar putea oare -l ajute cu ceva apropierea acelui vehicul pe două roți? Geneticianul spera că da, deși nu-și dădea deloc seama cum; nu-și putea alcătui rapid un plan de scăpare; era în pană de idei salvatoare. Dacă ar fi fost un singur ins, s-ar fi încumetat să se ia la harță cu acela, deși prezența armei înclina mult balanța în favoarea agresorului; așa însă, erau trei, probabil toți înarmați, deci ce-i rămânea lui de făcut? N-avea încotro, era nevoit li se supună...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De multe ori, Dan o aducea în adăpostul lui secret, cel pe care-l împărțea cu Moț. Motanul o privea pe adolescentă ca pe o "intrusă", care-l deranja, oarecum; îi invadase spațiul personal. Dar, cu timpul, o acceptase și Moț prin preajmă. De moment ce prezența ei părea a-l face fericit pe stăpânul său, de ce să se opună el?! AșaMoț nu făcuse nazuri; nu prea multe... Mai ales că-i plăcea fie alintat, acum, nu doar de Dan (care-n ultimul timp, îl mai neglijase), ci și de Elvira. Iar ea era altfel, mult mai delicată. Cum să nu-i placă? Doar era și el un motan respectabil!

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar și până la acea distanță. Acum însă, parcă pălea în fața măreției lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puțin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; așa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-și dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpșorul ei bălai, delicat? Nu-și dădea seama! Ce o determinase oare -i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulți... Cum -i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepția înălțimii? Să-l aștepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai ușor, la bordul navei, aștepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aștepte, când în jurul ei erau atâția alți băieți tineri, chipeși, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După-amiaza, dintre părinți, doar Diana mai era printre cei șapte tineri. Privindu-și fiul, frumos și elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele șase bulinuțe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simțea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam țineau seama de spusele lui, sau cel puțin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana își anunță plecarea; era cazul meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deși se simțea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnișoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieșirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Inexplicabil, simțea o dorință acută afle tot ce era legat de ea; și mai mult, dacă s-ar putea... Nu știa cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de niște teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Și i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Și nu doar la matematică. Deși adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învățătură; dar nici fruntașă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute și pe ea? Acceptase, deci... Așa a intrat Elvira în viața lui.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înaintară astfel, cu blonda în fruntea grupului, pe drumul indicat totuși de Nuria, spre satul în care locuia ea. Din când în când, blonda își întorcea capul spre ei, fie pentru a protesta, fie pentru a-i cere părerea, în special lui Lucian. Observându-i cu atenție, chiar și Nuria își dădu seama de un lucru destul de evident, anume, că toți, într-un fel sau altul, fie îi dădeau ascultare lui Lucian, fie îi cereau părerea. Acest amănunt o deruta, fiindcă-i dădea impresia că el ar fi conducătorul grupului, nu Maria, dar el era bărbat – iagu, așa cum recunoscuse deja, iar un bărbat, din cunoștințele ei, nu avea cum să fie conducător, în nici un caz! Și atunci...?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce se cumpără argintul, chiar și de cea mai bună calitate, așa de ieftin? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Vrei să ajuți Citatepedia să se transforme? Doar în decembrie, la donația ta se pot adăuga 1500 euro de la Bursa Binelui. Află detalii!