Pe drumuri fără nume

Te-ndepărtezi pe zi ce trece
Precum un soare în apus,
Lăsând a nopţii umbră rece
Cu vălul ei cel nepătruns,

Să te cuprindă-n adormire
Lăsând în urma ta pustiu.
Fără să-ţi pese de-o iubire
Ce-arde încă atât de viu.

Te-ai supărat aşa de-odat'
Şi-ai întors faţa de la lume.
Să rătăceşti tu ai plecat,

Pe drumurile fără nume
Şi nici nu ştii că ai lăsat
Un dor să ardă-n piept tăciune.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

Hergheliile de dor
Şi-au pierdut potcoavele-n
Stepa arsă-a viselor,
C-au secat izvoarele
De iubire şi lumină
Sub dogoarea vorbelor
Şi-n zorii de zi senină
Îngeri fără aripi mor...
Plâng cireşii pe coline
Că nu-ţi mai bat inimă,
Sunt doar dor ce dor în tine
Arzând ochii-n lacrimă.
Umbra mea nu-ţi mai e umbră
Şi nici soare nu-ţi mai sunt,
Clipa trece tot mai sumbră
Peste părul tău cărunt...
Agăţat de-o amintire
Cu mirosul de verbină
Scuturi cerul de safire...
Sufletul când îţi suspină...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne folosim de oameni şi-apoi îi aruncăm, fără să ne pese că şi ei au, totuşi, suflet...

aforism de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Pe ce coadă de cometă
ai încalecat sprinţară
Şi fără nici un regret
ai plecat să văduveşti
Alte plaiuri neumblate,
de frumoasa primăvară,
Să le laşi înlăcrimate
că nu le mai locuieşti?

Că nu le mai baţi cu pasul
după ce în iarba moale
Aşternut ca de mătase
Trupul alb ţi-ai odihnit
Şi-ntinzându-te lascivă
În cristalul apei sale
De sărutul stelelor
negrul păr ţi l-ai clătit

Unde eşti? Pe ce meleaguri
umbra dulce ţi-ai ascuns
Şi-ai lăsat pustiu-n urmă
Bucuria s-o alunge
Soarele de-atunci te cheamă
Înroşind ceru-n apus
Flăcari aruncând pe cale
Pasul doar ţi l-o ajunge...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, se pare că ai scăpat fără să-ţi sucesc gâtul pentru că ai trimis acel mesaj, fără acordul meu. Şi nici nu te-am sancţionat în vreun fel. Spune-mi tu, dă-mi o idee... Ce pedeapsă să-ţi aplic?!
Mihai: Aş, comandante... Da, se pare că am scăpat uşor. Oricum, să ştii, nici n-ai fi reuşit să-mi suceşti gâtul!
Lucian: De unde ştii că nu?! Nu fi atât de sigur! Oi fi tu campionul, dar...
Mihai: Aşa e. Ai dreptate. Tu eşti singurul care mă poate provoca, ba chiar şi învinge.
Lucian: Aş, de unde?! Mai văzuşi?! Te pot învinge, doar cu ajutorul tău. Doar te-ai lăsat învins, nu-i aşa?
Mihai: Nu, nu-i adevărat! Nu m-am lăsat deloc! Şi să ştii că nu glumesc! Nu cedez aşa de uşor în faţa nimănui, deci, nici în a ta!
Lucian: Vrei să spui că nu m-ai lăsat tu să câştig atunci?
Mihai: Nu, nu te-am lăsat deloc!
Lucian: Sincer, îmi vine greu să te cred, dar dacă spui tu, aşa să fie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete eterne

Ne-ai părăsit şi-ai mers în altă lume
Mergând pe-o cale fără de întors
Mereu, noi plângem al tău nume.
Te-ai dus departe'n univers.
Ai coborât în lumea umbrelor cernite
Şi ai lăsat tristeţe, numai jale
Te-ai dus, o scumpa noastră
cea cuminte.
De ce n-ai mai cerut o amânare?

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul tău

Fantomatic trece umbra ta prin lume
Adunând în urma-i visurile toate,
N-a bătut în poartă, simplu, cum se bate...
S-a-nsemnat pe suflet cu tăcutu-i nume!
Orologiu ţipă cerându-şi tainul,
Miezul nopţii iaca crapă pe jumate;
Viaţa despleteşte peste noi păcate,
Pe nerăsuflate le sorbim veninul.
Pasul meu e mic... aripi de lumină
Peste gând te poartă-n albe insomnii;
Am rămas pierdută-n lumea celor vii
Aşteptând o umbră ce n-o să mai vină...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma

Trecători suntem prin viaţă şi cu noi nimic nu luăm...
importantă-i amintirea ce în urmă o lăsăm.
Deci ai grijă cum păşeşti ca atunci când n-ai mai fi,
urma ta să-ţi facă cinste printre cei ce vor veni!

Calcă drept şi fără teamă, fruntea reazem-o de cer,
adevărul fie-ţi vamă, nu te-ncrede în mister!
Lasă cerul să se cearnă în privirile-ţi cuminţi,
norii negri de minciună spală-i în lacrimi fierbinţi.

Şi de cumva îţi e teamă şi ţi-e pasul tremurat
saltă ochii către cerul ce veşnic este curat.
Cu privirile dă roată către munţii ce stau drept
şi-ai să ştii cum să faci pasul cu-ncredere şi-nţelept.

Calcă-n viaţă curajos şi stai drept precum un pom,
şi păstrează-ţi demnitatea şi fii-ntotdeauna OM!

rondel de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pierd

Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Şi văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat şi nu mai vin.

E-atâta abandon în mersul tău
Şi-atâta renunţare în privire
Că nu mai ştiu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.

Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ţi-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbeşti cu cei plecati şi, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.

Ţi-e glasul stins, vorbeşti mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.

Te-ndepărtezi puţin câte puţin.
Alegi cu moartea să te însoţeşti
Chiar de-i amară cupa cu venin,
Senin o bei şi nu te-mpotriveşti.

Te pierd... şi nu ştiu cum să te opresc
Să mai rămâi un timp în lumea mea
Să pot să-ti spun că încă te iubesc
Şi să-ţi arat ce-nseamnă dragostea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără înţeles

Fără urme de iubire,
Aşa trec prea multe zile,
Credeam că-mi vei da fericire,
Mi-ai dat doar lacrimi şi pastile.

Fără urme de regret,
Ai plecat, ai dispărut,
Credeam că -mi esti mereu la piept,
Am adormit şi-ai dispărut, în pas tăcut.

Fără urme, fără milă,
Ce naiba fac, m-agăţ de ce?
La 35 de ani eşti încă o copilă,
Iar eu un prost rănit iarăşi în dragoste.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olteanu-i hoţ!

Ştiam că eşti un hoţ de buze dulci
De mere coapte... că doar eşti oltean
Ştiam că-n locul unde capu-ţi culci
Rămâne aşa... un dor fără alean.

Că porţi în ochi luminile din stele
Şi-n palme focurile lui Satan
Şi arzi mocnit fecioarele-ntre ele
Să nu te uite... că doar eşti oltean!

Ştiam că-n vorba ta e-nchis un vis
Că-l dai la schimb pe-o inimă... ştiam.
Că ard în iad crezând că-i paradis
De îndrăznesc cumva să vreau să-l am.

Te strecuraşi precum scânteia-n iască
Ş-avuşi tu grijă să nu fie-n van,
C-afurisită-i firea femeiască
Poftii la gura dulce de oltean!

Of, Doamne... trage-a nopţii draperie
Şi-mi lasă-aşa... o briză de-aer rece
Că dragostea-mi pătrunse pe sub ie
Şi nu ştiu sincer dacă-mi va mai trece!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind către Tao, nu se vede, se numeşte I - nevizibil. Ascultând, este vocea tăcerii ce nu se aude şi de aceea se numeşte HI - fără grai. Pipăit, deşi etern, nu se simte şi de aceea se numeşte VEI - imaterial. Aceste trei însuşiri sunt mistere de nepătruns pentru cel fără intuiţie şi ele întocmesc Unitatea Divină. Mai presus de Tao nu este lumină, dedesubt nu este umbră. E atotpătrunzător, veşnic şi fără nume. Duce toate lucrurile în nefiinţă. Este formă fără de formă, o închipuire fără de chip. Este taină de nepătruns pentru cel lipsit de înţelepciune. Nu i se vede nici faţa nici spatele; este infinit. Numai întemeiaţi pe eternul şi străvechiul Tao putem astăzi să ne desăvârşim viaţa. Cel ce cunoaşte această străveche Taină este orientat pe Suprema Cărare.

Lao Tse în Tao Te King, 14
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai ieşit...

Ai ieşit din ape ca o răsuflare
Către cer a mării - un oftat de dor;
Şi-ai ales, aşa, privind la-ntâmplare
Sufletu-mi ce malul bătea călător...
Şi-ai ieşit din noapte ca un far pe mare,
Să cuprinzi în ochiul tandru de lumină
Rătăcitu-mi suflet ce îţi întretăie
Calea ta şi-şi face din asta grea vină...
Şi-ai ieşit din moarte ca o apa vie,
Să-mi redai speranţa altui început,
Ca o respirare dinspre veşnicie
Ce închide-n neguri clipa ce-a trecut...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,
când eram singură-n lume.

Cum am crescut, n-ai vrut să ştii,
când te-ntâlnesc, să nu te ştiu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.

Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.

Drama vieţii trecătoare
în vremelnicia sorţii,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morţii.

*Prima poezie scrisă în adolescenţă

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste amară

m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -şuvoi aşternut în sicriu

ziua albă cu rece loveşte în zări
şi se trece se trece pe cărări pe cărări

parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
şi nici nu te mai ninge şi nici nu e ce crezi

parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
şi nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal

numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniştit

o poveste amară cu final neştiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Ai plecat, aşa, de lângă mine,
ca frunza în toamna ruginie,
am ramăs singur şi uitat,
mi-ai lăsat o inimă rănită.

Te-ai scuturat ca floarea de bujor
în zi de vară însorită
şi ai urcat prea repede acolo,
în lumea aceea, ce n-o ştiu.

Cum ai putut să uiţi de tot,
de sentimente, de iubire,
ai rupt o rază de lumină,
lăsând întunericul stăpân.

Privesc acum şi mă gândesc,
iar ploaia rece mă-ncălzeşte
cu stropi de ură şi venin,
sufletul l-a răscolit.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!

Minte-mă că încă nu-i şah mat,
Minte-mă că încă am o tură,
Că partida nu s-a încheiat
Încă sunt regină în armură!

Minte-mă că mai am un nebun
Chiar de ştii că-i jocul terminat,
Minte-mă că eşti un rege bun,
Minte-mă că n-am capitulat!

Minte-mă în timp ce-mi străpungi scutul,
Minte-mă atunci când mă ataci,
Minte-mă în timp ce-mi furi sărutul,
Minte-mă frumos dar acum taci!

Minte-mă că eu am câştigat,
Chiar de ştii că nu mai am armură,
Minte-mă că încă nu mi-am dat,
Inima din piept la schimb pe-o gură...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte Vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.
Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.
Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.
De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.

Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.

De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!