În suflet cu propria baladă

Un greieraş ţârâitor din fire
S-a strecurat frumos într-o vioară
Peste care-arcuşul, ca o pară,
Îmbrăţişează sunetul subţire.

Util gândea să fie greieraşul
În clipa ce-o să-i fie o favoare,
Ar vrea să cânte cu a lui ardoare,
Când va dori să cânte copilaşul.

Luată-n mâini vioara şi arcuşul
Scârţie în încercări vioaie,
Nu-l lasă pe copil să se îndoaie
De talentul lui. Iată, urcuşul!

Acum de mare ajutor voi fi,
Îşi spuse greieraşul negricios,
Porni în unduiri glasu-i frumos,
În ritmul ce copilu-l nimeri.

Trecut-au ani de muncă încununată,
Pe scena lumii ambii au ajuns,
Aplauze şi bisuri i-au pătruns
În suflet chiar cu propria baladă.

Într-o zi arcuşul pe vioară
A început să plângă-mbătrânirea,
Greieraşul după cum îi firea
Cântă plângând ultima oară.

Violonistul dureros se-nclină
Mulţumindu-i greierului frate,
Cântând sub lună mai departe
Frumos, dumnezeiesc, se-nchină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieraşul fermecat (poezie pentru copii)

Greieraşul fermecat
Iute chitara şi-a luat:
Cri, cri, cri, să se avânte
Şi furnicilor să cânte.

Furnicile silitoare
Au prins aripi ca să zboare:
Ca să zboare la oraş
Cu iubitul greieraş.

La oraş, pentru cântare
Greieraş primea mâncare:
Furnicuţele cărau
Şi hrană depozitau.

Greieraşul fermecat
Toată vara a cântat,
Furnicile au muncit
Şi în casă l-au primit.

Acum, dorm şi chefuiesc
Greieraşul şi-l iubesc,
Greieraş mic, fermecat:
De iarnă că le-a scăpat.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieraşul şi bara

De la bară, din păcate,
Greieraşul, tot mai rar,
Se luptă pentru dreptate,
Mai des... pentru onorar.
Dar, aşa a fost să fie,
Să vină o amnistie,
O graţiere şi, pe urmă,
Aşteptata clientelă,
Realmente infidelă,
Anormală de penală,
S-a-ntâmplat de a cugetat
Pe la bară n-a mai dat.
Greieraşul, ce supliciu,
Şi-ar dori şi un "oficiu",
Ca s-arate, cum că poate
Chiar muri... pentru dreptate.

poezie clasică de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocăţeşti (aprilie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sisif pe orizontală

Să nu mă nasc a doua oară
să-mi placă ziua-n care m-am născut
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
iubirea cu arcuşul ei să-mi dea sărut

Să-mi placă locu-n care m-am născut
ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să am Carpaţii-n braţe şi pe scut
când merg spre fericire vai pe jos

Ca satul meu nimic nu-i mai frumos
să-mi fie pieptul Doamne o vioară
să-ntorc şi fericirea chiar pe dos
să nu mă nasc a doua oară

Îmi place neamu-n care m-am născut
şi dacă e nevoie o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Sufletul ca o vioară
Ce se tânguie în noapte;
Căci artistul ce odată
Blând o mângaia cu arcuşul,
A uitat-o in cutie,
Tristă şi dezacordată.
Vrea vioara azi să cânte,
Să vibreze, să răsune,
Patimă să pună-n cântec
Dor de dragoste, de jale
Armonie şi visare.
Nu-şi găseşte azi artistul
Timp să-i cânte azi în strune.
Şi atunci vioara veche,
Stă uitată, necântată,

Plâns de pasăre ciudată.

Totu-i pustiit în mine,
Cânt de jale fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (27 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieraşul

Cri, Cri, Cri, furnică Cri,
Greieraşul iar veni
La furnică să cerşească
Şi mâncare să-i gătească.
Cri, Cri, Cri, furnică Cri,
Vara mâine o veni.
N-am sa mai cerşesc la tine,
Am să cânt de azi pe mâine.
S-asculţi cântecelul meu
Furnicuţă nu-ţi e greu:
Cri, Cri, Cri, furnică Cri!
Ţi-oi cânta pân-oi muri.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade arcuşul luminii pe sat

Cade arcuşul luminii pe sat,
Inima mea-i vioară cu sânge,
În colbul iubirii mă zbat,
În umbra totală m-oi stânge.

Lumea s-avântă în dans hotărât,
Cu jar îmi hrănesc armăsarul,
Scot stele din vechiul mormânt,
Uitarea o aprind cu amnarul.

În depărtări de aripi caut orizontul,
Ambianţa speranţei mă-ntoarce-n rubine,
Cade arcuşul luminii, cu botul
Armăsarul îl nalţă spre tine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de vioară

Cântă ciocârlie cântă
Rapsodie zării sfântă
Ciocârliei-n colivie
Cu vioară ce-mi ştie...

Să-mblânzească şi vântul
Să-nflorească omătul
Să-mpietrescă demonul
Răsarind curcubeul..

Cu arcuşul de magmă
În fuiorul de ciocârlie..
Enescu, struna feerie!
Poezie de vioară, sublimă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut portretul lui Hegel

Eu n-am văzut niciodată
Portretul lui Hegel,
Mi-a lipsit momentan
De pe toate cărţile.

Am auzit însă că există
La un anticariat.
Nu prea departe de-aici,
O fotografie de-a lui, înfăţişându-l
În clipa când trece
Peste toate sistemele filozofice,
Ca viermele de mătase
Pe frunzele de dud.

Trebuie să fie ceva neobişnuit şi frumos,
Electric.
Ceva ca omul.

Într-o zi o să-mi fac timp.
Mă voi repezi până-acolo
Şi, rugând toate cuvintele
Să mă lase singur cu Hegel,
Îl voi privi tăcut
Câteva minute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o privighetoare pe pălărie

O aud cântând în zori
Răsărind soarele-n zări.
In schimb oare ce-o vrea...
Să le adune privighetorea?
Pe toate din lumea asta
Să se ducă în nor dimineaţa!
Când o deschide mândra
Pleoapa şi fereastra
Să-i cânte de s-o auzi în cer!
Să-i coboare câte un înger
Cu aripa să-i fie pălărie
Căldura de o să vie
Cu o privighetoare pe ea
Să-i cânte iubirea mea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara Stradivarius

A venit o comisie de expertiză,
M-a măsurat din cap până-n picioare:
"Din lemnul acesta vor ieşi trei ţimbale
Luaţi-i aşchiile la analiză."

Apoi au venit tăietorii de lemne,
Topoarele lor mă izbeau în genunchi,
Sângele cald îmi şiroia pe trunchi,
Duceau lipsă de ţimbale – pesemne.

Meşterii tăcuţi mă strângeau la rindea,
Mă lucrau cu grijă ca pe o comoară
Dar lemnul din mine nu îi asculta
Şi s-a prefăcut în vioară.

Mai marii lor s-au întors într-o seară,
Dintre coperţi prăfuite de carte,
Au condamnat toţi meşterii la moarte
Că lemnul rebel a ajuns vioară.

"Daţi foc acestui incest vegetal,
Aduceţi un alt copac de pe munte."
Nopţile erau luminate de focul barbar...
Şi de-abia atunci, vioara a început să cânte.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru trupul femeii, parfumul este ceea ce este arcuşul pentru vioară: o face să cânte.

aforism de George Budoi din Parfumul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, probabil, va decide un preţ

A aflat ca românul s-a născut poet,
Că pictorul a-ngenuncheat la şevalet,
Că arhitectul mereu, cu rigla în mână,
Înalţă machete apoi frumos le dărâmă.

A aflat că doctorii operează fictiv,
După înalte tratate cu simţ afectiv,
Că totul este frumos, cu măsură,
Dacă nu dai din mâini şi din gură.

A stat, a gândit, a scris mii de hârtii,
În stilul lui Eminescu, frumoase elegii,
Totuşi ceva îl mişca-n interiorul lui,
Parcă venise din Hristos, simbolic, un cui.

Se nărui în vise în fiecare noapte,
Studie trecutul şi-n frângere de şoapte
Hotărî: de mâine voi scrie ca nime'
O poezie nemuritoare făr' rime.

Muza i-a sărit în ajutor, vioaie:
Tradiţia-i de aur, de ea nu se despoaie
Nici trecut, nici prezent, nici viitor,
Ea este măreţia oricărui popor.

Poezia bine făcută este cu măsură şi rimă,
Este munca de suflet, de stimă, sublimă.
Cealaltă-i o casă construită fără pereţi,
Viitorul, probabil, îi va decide un preţ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vioară şi nota nouă (fabulă)

O vioară,
Care cântase cândva,
Ca o cioară
Şi care după studii prelungi
Şi-ndelungi,
Ajunsese suavă, pufoasă şi fină,
Amintind într-un fel de albină,
Fu acuzată,
În cuvântul introductiv,
De-acolo de sus,
De pe portativ,
De-o notă de nouă!
- Noi diferim amândouă!...
Eu stau sus, căţărată, în solo,
La fel ca slăvitul::: Apollo...
Iar tu, te învârţi,
Într-un spaţiu frumos
Şi iei. când şi când,
Nota de jos...
- Oricum;
Te grăbeşti surioară;
... Sunt totuşi vioară!
- Vioară!
Cu note din vremea lui Darius,
Dar eşti departe;
... De Stradivarius!

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

BALADĂ

BALADĂ
autor Ludmila Maciuga
Aveam mândrie, când aveam şi tată,
Chiar deşi, nu m-a crescut,
Ştieam că-i tânăr şi frumos arată,
Ca-i întru-n loc necunoscut...

Puţine ori, venise să mă vadă,
Se apleca, să-mi fie de statură,
Venea cu caramele, ciocolată,
Lăcrimând, pleca, după cotitură.

Chiar dacă, de puţine ori. eu l-am văzut.
Îs bucuroasă, ca l-am cunoscut...
Având doar 15, ani adolescenţi,
Tata a plecat, în lumea celor drepţi.

Iar când eram de-acum matură,
Am aflat cu încurcătură,
De la unchiul de departe,
Că de la tata, mi-a rămas şi-un frate.

L-am căutat cu multă stăruinţă,
Şi l-am găsit, în sat necunoscut.
Îmbrăţişându-ne cu mare dorinţă,
Inima oleacă m-a durut.

Iar mama lui, adică concubina tattii
Cu lacrimi m-a îmbrăţişat,
Cu scuze, că-l lua-se-n rate
Cu daruri şi pomeni m-a cadonat.

Eşit-am cu emoţii din ogradă,
Nimic de frate nu mă leagă,
Parcă am fost într-o baladă,
Povestesc la lumea-ntreagă.

Balada, este adevărată,
E trăită şi uitată.
De Dumnezeu îcurajată,
Domnu-mi este al meu tată.
10.04.2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un copac

fantastic ciopleşte o vioară
pentru pacificare cu vecinul
taie în marş cu toporul
cireşul care-i aducea un venit
frumos
lustruieşte corzile cu arcuşul
timpul se opreşte puţin
ascultă şi el îngândurat
tace dalta şi suflă aşchiile
cât să treacă notele către suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul frunzei

În lumea sufletului meu, frunza-i vioară,
măceşul naşte floarea mai moale ca satinul,
spre mine raza lunii alunecă în seară,
cu un miros ce-adoarme din floare, dulce, crinul.

Îşi cântă anotimpul, pe-arcuş se înfăşoară,
nervura-i de-aramă miroase ca mălinul,
că ruginiul toamnei e foşnetul din seară,
ce-n sunetul tăcerii îşi regăseşte chinul.

De sus văzută frunza, în universul meu,
e un desen perfect, fără cusur în forme,
arcuşul de vioară e însuşi Dumnezeu,

ce cântă simfonii în toamnă să transforme,
sufletul viu al frunzei ce-n veşnic apogeu,
răsare primăvara cu alte şi-alte forme.

sonet de Sorina Hăloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!