Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Moartea lui Gheorghe

Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristețe și jale,
Pentru copilul ce trăiește o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.

Scoală Teofile și-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineață, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Și simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu și prea des tușesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai pășesc.

-Vin și eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simți bine!
Sau iei și copilul să meargă cu tine?
Să poți trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.

- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legați la căruță pe amândoi-cai!
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung
Și aș vrea, mai devreme, la Dej să ajung.
Tu stai cu copiii, iar Teofil, în "Mihei",
Să termine roata la cel din Cășei,
Că omul mi-o cere, el banii mi-a dat
Și târgul e târg și... sunt obligat.
Pe min m-or duce caii și cățelul Grivei,
Ei știu bine drumul, că-s prietenii mei.
- Așa-ncepe drama unui om "ostenit",
Ce-ntregă viață din greu a muncit,
Să-și crească urmașii, vreo cinci copilași,
Muncind zi și noapte, el n-avea relaș.

Cu barda și dalta să facă un car,
Un plug sau o grapă, că este rotar,
Apoi, să le vândă la târgul cel mare,
Să cumpere "locuri", mai multe hectare;

- Să le aibă copiii după ce mă voi duce,
Spunea bietul om făcându-și o cruce.

A fost și pe front, în Primul Război,
C-o schije în umăr s-a-ntors înapoi,
Ce-o poartă demult, de la Cotul Oituz,
Luptând printre "hoarde", lovit de-un obuz.

Se urcă-n căruță pe o furcă de fân,
Îl ia pe Grivei și îl strânge la sân,
Dă bice la cai și pleacă la drum,
În urma lui lasă al colbului scrum,
Un praf de argilă, din drumul uscat,
Ce-i tare ca piatra, că n-a mai plouat.

Ajuns la spital, se dă jos din căruță,
Deshamă pe Ciloag și pe Măriuță,
Le mângâie fruntea iar calu-i nechează,
Mișcând din codiță: - Grivei! Stai de pază!
Iar voi dragii mei, aveți ce mânca,
Pânâ când eu, la etaj voi urca,
Să-l caut pe doctor, să văd ce-o să zică,
Poate îmi dă niște leacuri, să le iau din potică.

- Măi Gheorghe! Da' ce ai ? Dar nu ești beteag?
Întreabă portarul ce stă-n Dindeleag.
- Da... Du-te spre dreapta, pe holul mai lat,
Că azi e de gardă domnul Ignat,
Un om mai bătrân, ce-i tare de treabă,
Azi nu sunt prea mulți și te ia mai degrabă.

- Neața, Gheorghiță, tot "schija" te doare?
Sau rana din piept ți-a făcut o tumoare?
Eu... rândul trecut când ai fost pe la mine,
Ți-am spus să revii, că nu prea ți-e bine.

- Aveți dreptate și încă una prea mare,
Muncesc tătă zua. Am de făcut niște care
Pe datorii. Și trebuie să le plătesc,
Am cinci copilași, pe care... vreau să mi-i cresc.

- Știu, bade Gheorghe, dar boala-i acută,
Ea nu te-nțelege și nu te ascultă.
De n-o tratezi bine, ea tot avansează
Și până la urmă viața-ți "retează".
Îți scriu niște pastile. Le primești din potică.
Ia câte două, de ți-e rău, nici patru nu strică.
Poticarășul știe, ți le dă fără bani,
Să-ți dea Dumnezeu sănătate, cât de mulți ani.
Gheorghiță știi bine, cam de mult ai un "rac",
Oricâtă voință aș avea, nu mai am ce să-ți fac.

- Știu, domnule doctor, dar tăt am sperat
Să mai am niște zile, dar... m-am înșelat.

Și Gheorghe se-ntoarce, cu-n salut respectuos,
Se duce spre ușă, pe trepte în jos,
Îi vâjâie capul, dar este lucid,
Că pentru el soarta e un "dar" prea stupid.
Își ia din potică rețeta prescrisă
Și pleacă pe ușa din dos, că-i deschisă.

- Ajută-mă, Doamne! Să ajung la copii,
Că n-am multe ceasuri, doar Tu o mai știi.
Le pune căpăstru la cai și îi leagă,
La oiștea lungă, prinsă-n teleagă.
Cățelul se zbate și urlă a jale,
Iar caii nechează, pe rând, mai agale.
Bătrânul se-ntinde pe fânul rămas
Și-o vorbă le spune: - Hai caii mei! Mergem acas'..
Ei știu parcă drumul, stăpânului lor
Și pleacă spre casă, la trap mai ușor.

Mergând pe drumeagul ce duce spre moară,
Îl vede Ciorica și-ntreabă-ntr-o doară:
- Dar ce-are "Cherecheșu"? Doar n-o fi băut?
Că-n ultima vreme îl văd, mai mereu, abătut.
- O fi muncit tătă noaptea și amu-i mai trudit
Și tăt legănat de căruță, o fi adormit,
Vezi că și timpu-i noros și trage a ploaie,
Îi răspunde agale, bătrâna Jigoaie.
- Caii știu drumul, l-or duce acasă,
Hai mă Iuoane, nu-l scula! Lasă...

Ajunși pe la "Râtul de la Cruce", caii opresc,
Și tot mișcă capul, de parcă ghicesc,
Că Gheorghe, "stăpânul", nu mai are grai,
Al său suflet bun, azi, merge spre Rai.

Câinele-i trage cu laba "căbatul" uzat,
Îi linge o mână, apoi c-un lătrat
Dă un "semnal" cailor să plece,
Că prietenul lor, Gheorghe, a murit și deja e rece.

Cu capul plecat, caii pornesc, la pas mai ușor,
Se vede tristețe și-n copitele lor,
Ar vrea să vorbească, dar nu știu să spună
Cum simt ei durerea ce-n piept o adună.

Ajunși la podețul ce duce-n ogradă,
O curte mai mare de parcă-i o stradă.
Se opresc chiar la poarta ce este-ncuiată
Și-ncep să necheze, iar câinele latră
Semnal de alarmă! Dar nu pot să spună
Că Gheorghe e mort și nu e a bună.

- O, Doamne! Bărbate! Dar ce e cu tine?
Se aude o voce. Apoi, lacrimi, suspine.
Un bocet prelung: - Aprinde-ți o candelă și o lumânare,
Că tata e țeapăn și n-are suflare.

- Aduce-ți un țol, să-l ducem în casă,
Că este târziu și noaptea se lasă.
Tu, Liviuț, treci peste vale și du vestea în sat,
Și anunță părintele și clopotariul, cu ce s-a-ntâmplat.
Eu fac "Copârșeu", c-avem scânduri late,
Iar tu, noră dragă, te-ngrijești de bucate.
Să-i facem prohodu', așa, cum o fi cel mai bine:
Învie-mi-l, Doamne! Și ia-mă pe mine!
Se-nchină moșneagul, ce-i gârbov de ani,
El este bunicul celor șase orfani.

Aceasta e drama lui Gheorghe, zis Cherecheșu,
Cunoscut primprejur și-n tot Sasnireșu,
Ca om de onoare și-un bun gospodar,
Un convins familist și un meșter rotar.

- Gheorghiță, tu te-ai dus pe-o cărarea infinită,
Și ai lăsat în urma ta cinci orfani cu o mamă necăjită,
Cu prea multe datorii pe pământul cumpărat
Și-o mulțime de proiecte și grajdul neterminat.

Ce mă fac, Doamne?! Cum să răzbesc?
Copiii sunt mici și cum o să-i cresc?
Paraschiva-i mai mare, ce-i drept, mai "trufașă".
Cornel e micuț, nu te știe, iar Emil e-n "fașă".
Pe Tibi, Iuliana și Doru de suflet mi-l cere,
Că ei n-au copii și au mai multă avere.

Pe toți îi voi crește că au sângele meu,
Îmi duc "Crucea-n spate", cum o vrea Dumnezeu.
Eu nu-mi las copiii la tutori ghizați,
Să ajungă de slugă, să ajungă argați,
Eu le sunt tutoare și tată le-oi fi,
Că asta mi-e soarta și... nu voi muri.

Și anii-au trecut într-un ritm cadențat,
Cei mici au crescut și-au tot întrebat:

- Când vine tata? Că-i dus cam de mult.
- Aș vrea, spune Emil, povești să-i ascult.
Așa cum ne spune domnișoru' la școală,
Cu lupi și cu capre, cu draci și cu smoală.

Teofil ducea greul, crescând mărișor,
Plângea de durere de-al tatălui dor.

În "Mihei" sau pe câmpuri, de toate-a făcut,
Și pot spune sincer, cu el am crescut.

- Eu vreau cărți, caiete, eu vreau să-nvăț carte,
Că așa mi-a spus moșu: "Ai școală, ai parte".

- Da, măi copile!, bătrâna-i răspunde,
Și eu aș dori, dar... n-am bani, de unde?
Internatul mă costă, plus banii la școală,
Cum să-i plătesc, că traisța mi-e goală.
Cornel se întoarce și pleacă plângând,
Apoi către ceruri se roagă spunând:
- Ajută-mă, Doamne! Să-nvăț. Că Tu ești mai bun
Să ajung oarecine din satul străbun.

Și pleacă băiatul. Peste ani, ajuns un bărbat,
Dar nu uită greul și cât a luptat
Să-nfrunte destinul, blestemul să-l curme,
Ce are și astăzi în mintea lui, urme:
"Stejarul" bătrân, cu atâtea rădăcini
Și "Părul" cel dulce, cu multe tulpini.

- Eu, drama ta, Gheorghe, o știu din poveste
Și încerc să o las urmașilor veste,
Să știe copiii, să știe nepoții,
Apoi, fiii lor și stră-strănepoții,
Că Gheorghe "trăiește" în sufletul lor
Ca o flacără vie. El este un... "nemuritor"

Gheorghe! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.
M-a purtat în lung si-n lat,
Țara-ntregă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară, fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce
Și de-acolo? Mai spre Grui,
La mormântul tatălui,
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Un stejar mic la picioare,
Să crească să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Dor de vatră

După atâția zeci de ani,
Printre prieteni și dușmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feți,
Livada cu mărul creț,
Ulicioara cu noroi
Și otava din zăvoi,
Unde adesea jucam,
Când pe “Mojar” o pășteam,
O hrăneam să ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei șapte,
Cinci orfani, moșu și mama,
Ce-aveau înfrunte drama
Trecerii în neființă,
Celui ce ne-a dat credință,
Tata... Vorba creștinească
S-a dus pe calea “cerească”,
Sus în “Rai” odihnească.

Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.

M-a purtat în lung și-n lat,
Țara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce,
Și de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Și-un stejar mic la picioare,
Să crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaște?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar și el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
cutreier lumea-n lung și lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi și de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aș-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Și mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, și sunt ființă,
Nu îi las în suferință,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Știe numai Dumnezeu,
El secretul vieții mi-a aflat.

ajuta zi și noapte,
Că-s străin și sunt departe,
Doamne, pentru toate-ți mulțumesc!
Ține-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Și nici bani nu vreau prea mulți,
Dar să nu umble desculți,
Că nu pot să-i știu în suferință.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulțumesc că am a ta credință!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Încurajările unui viitor bunic

Fetița mea așteaptă un copil
Și-aș vrea să-i spun de-acum, ca ea să știe
Că-s bucuros de asta și doresc
Să-l țin în brațe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoțel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuț frumos,
Legat, normal, căci eu n-aș vrea să cadă,
capete cumva vreun handicap,
Că și eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-și vadă de serviciul ei,
O știu cum e: și ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai știu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând fie-o dramă
De-a fost puțin stricat.

Am să-l răsfăț, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar știu că toți copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăț cum știu eu mai bine:
O frec ușor de blugi.

Pe-acasă îl mai las și pe covor,
Și-o să-i mai dau și câte-un colț de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl țin curat, dar nu prea mă omor,
Și îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paști și de Crăciun.

Promit ca, dimineața, la cafea,
stea sub masă ori mai bine-afară,
dimineața sunt cam indispus
Și n-aș putea, oricât de mult aș vrea
beau cafeaua fără o țigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai crește, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca și doctor să îi fiu
Și, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aș vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniștitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Și-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demnitate

La poartă vine-un bătrânel,
Gârbov de ani, ca… Vai de el.
Pare sleit, un cerșetor,
De drumul lung, obositor,
Mai mult desculț, cu capul gol,
La vorbă-i? Ca un mielușel.

Pe o bordură din granit
Se așează jos, mai liniștit.
Și, întrebând un trecător, mai rar:
Nu-l știți pe Gheorghe din Ghelar?
El este fiul meu! Hoinar.
Demult... De mult m-a părăsit!

- Ridică-te de-aici bătrâne!
De nu pleci iute! Chem un câine,
Să te jupoaie chiar de viu,
Nu vezi că s-a făcut târziu?
Nu te cunosc și nu te știu
Dar … Hai să-ți dau o pâine.

- Nu vreau, nu sunt un cerșetor,
Nici boschetar, nici impostor,
Dar... Plec. De tu o zici că-i bai
Și pe-o bordură dacă stai,
Probabil strada voastră-i rai,
Iar eu… Un simplu muritor.

Spune-i lui Gheorghe! Dar să-i spui!
Că știu că asta-i „vila” lui.
Eu… Om sărac… Precum vezi,
N-o să-i cerșesc bancnote verzi.
Iar ție? Sincer, să m-ă crezi,
... Nu cer mila nimănui

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.

Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
trec prin timp, voind ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte știu că mi se poate
fiu tot lup și liber trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În umbra anilor deșerți

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauți printre stele,
Și regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ți veștezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare ocolești
Și-mprăștii tot norocul?
El îți surâde să-l dorești
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înțelegi și nici nu vrei
vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulți sfetnici? Dar și ei,
Ca să greșești așteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porți
Ce-o știi că-i pentru tine?
Și măsori anii pentru morți
Crezând că așa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Și-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu știu de azi sau mâine mor
Și nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viața-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deșerți
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierți
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranței ți-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau și… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai ești a ta.

Întreb mereu, și-am întrebat
Dintre pereții reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproș pe veci.

vii totuși la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ți scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la țintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ți ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se și peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ți ceri iertare,
Sunt veșnicie… Nu mă ai.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inimă de părinte

Precum este mama, nime-n lume nu e!
Sau precum e tata! Doamne, dă-le lor
O cărare lină, nu poteci suie
Iar in ochi, lumină, nu lacrimi de dor!

Își ascund povara așteptării terne
De-i întrebi ce-i doare, spun că n-au nimic;
N-or să-ți pomenească bolile eterne
Sau de ce-a zis vraciul:... că mai au un pic.

Uneori se ceartă, dar cu gingășie,
Că s-a-nchis portița prea de timpuriu.
Ochii li-s în lacrimi! Ora-i prea târzie
Să le vină fata, să le-apar-un fiu.

Des mai lăcrimează! Sufletul lor știe
Că de-acum sunt singuri! C-or muri de dor!
Casa, plin-odată, azi, este pustie.
Le-au plecat copiii; au căsuța lor!

Iar când așteptarea pare să-i doboare,
Pregătesc bagaje pentru-a doua zi...
Dar spre dimineață, plumb au în picioare,
Și dureri... și junghiuri. Nu au cum porni!

Apoi, la culcare, în genunchi se roagă
Să-i mai lase-o vreme Domnul pe Pământ
Măcar până-n clipa-n care-o să-și revadă
Ce-au mai scump pe lume, ce-au mai drag, mai sfânt!

O ultimă-ntâlnire! Stând cu toți la masă!
Ea s-aducă tortul, el să toarne vin,
Râsete, cântare, voie bună-n casă!
Apoi... de-o vrea Domnul: jale și suspin!

Și mai au o rugă fiecare-n parte!
Să nu plece primul de lângă celălalt!
Împreună-n viață, împreună-n moarte;
Căci singurătatea greu e de-ndurat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Un câine

Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.

Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoși de mine!

Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Și dă a înțelege cu căpșorul

Că vrea să stau acolo, rămân
Și vrea să vină tata înapoi,
Să aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,

Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.

pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.

pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.

poezie de din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trăiască toți copiii!

Merg cu capul în jos, dar nu sunt rătăcit,
Asemeni unui greier, mi-e ceasul scârțâit,
Pășesc, pe unde nimeni nu a -ncercat cumva,
În suferința zilei, să vrea a se -nturna...

Privesc la tălpi, ard, și le arăt o groapă,
Să nu mai ardă întruna, că-mi lase gura apă,
dacă așa voi merge cu capul tot în jos,
Nefericirea mea mea va călca pe os.

Mai am o mică forță, dar înăuntru arde
A ei veșnică torță, cu străluciri ne-fade
îngrijesc de mersu-mi, viu alene
Spre lumânarea serii, s-o rog devreme

Un dram de biruință, la revărsat de zori,
Să-i mulțumesc lui Doamne, de multe ori,
Că-mi ține lângă El băiatul meu înalt,
Pojarul, care arde scapă de asfalt...

Și zbor, ca nevăzutul, pe un tărâm frumos,
La copilașii mei, să-i strâng la piept duios,
De mersul meu pe jos, nici vorbă, am uitat-
Am rătăcit, prin nouri, nu știu, că-s un bărbat.

Dar știu prea bine soarta, ea, cea de genu- slab
E hrăpăreață, culmea, în drumul ăsta vag-
Am coborât din nouri, ca săscriu poemul-
Trăiască toți copiii, și piară-n veci blestemul!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!

gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí să văd și cum să leagă
Dragostea – dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, prind feciorii dragă
Și pe mine!

Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.

Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.

Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, -nchei și testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar ști mama! Vai, să știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai -nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
George Coșbuc

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat —

Și n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Și eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,

Și viața toată!

Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu —
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va ști mai bine.

N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toți nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câștige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand cai mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuțele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă și mamele pruncilor mici
Răman întristați doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătușa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuțele la Dumnezeu
Și Măicuței Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici și cei de departe

Ajutăi, o, Doamne, sa fie‐ împreună
și țină măicuțele pruncii de mână
și câștige pâinea aici în țara lor
Să nui mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, ne pace în lume
Și locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este șii plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la ușă atât ai bătut!
Eu nam știut Doamne ce mult mă iubeai
Și doar o binețe, atât așteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
nimeni nu m‐ajută șimie tot mai greu
Nu știe cei cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate șis date de Tine
Ei cred ‐împarațesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iți cer acum iertare, Doamne, știi bine,
Pentru copii mei, părinți, pentru lume
Să avem mulțumire șiun mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagăte Măicuță, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credință
trăim în iubire, nu în suferință

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă

Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?

Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.

Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.

Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.

Dar unde ești? În Spania? În Franța?
Ai grijă de bătrâni, sau faci curat?
Tu mi-ai promis să nu ratezi vacanța
Și vei veni-n concediu – ai uitat?

În fiecare noapte te visez
Că mă dezmierzi, că-mi spui o rugăciune
Dar mă trezesc iar singur și oftez
De ce-i așa de scurtă o minune?

Mereu sunt accidente la televizor
Copiii singuri, ce-și dau foc la casă
Nu-ți face griji, eu sunt prevăzător
Și am un înger care nu mă lasă.

Îl văd în haine albe, câteodată
Cu aripi ca de lebădă, pe cer
Îl simt ca pe-o icoană fermecată
Ce-mi dăruiește, simplu, tot ce-i cer.

O singură dorință nu-i în stare
Să-mi împlinească îngerul cel bun:
vii acasă-n zi de sărbătoare
vii de Paști, sau poate de Crăciun.

De-ai știi câtă nevoie am de tine!
Cât vreau să te ating, să te sărut!
Stăpânii tăi n-au auzit de mine?
Tu nu le-ai spus de când nu ne-am văzut?

Hai, vino iar, regina vieții mele,
Eu n-am să te mai supăr, îți promit
În ochii tăi ghirlande sunt, de stele
Dacă te am pe tine-s fericit.

Nu vreau cadouri, astea sunt prostii
Eu sunt spartan, și câine credincios,
Eu te ajut la greu și pot munci
Fac piața, bat covoare, spăl pe jos.

Întoarce-te, iubita mea mămică!
Pe perna mea sunt lacrimi tot mai vii
Te-ndepărtezi prea mult și îmi e frică...
Presimt că fără tine voi muri...

poezie clasică de (2 august 2014)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicație exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să știu cum arăți,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din față!
Ai ten măsliniu, ți-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porți în ochi și-n cununa din Tine...!
Nu știu cum privești, suspini, dăruiești, cum zâmbești...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... și-n speranță!

Dar, oricum ești, întristat ori de viață zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să știu cum vorbești...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu știu, cum te bucuri, ce dăruiești, cât primești...!
De ți-e sufletul frânt, ori plină ți-e viața...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puțin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ținti,
Ascunde-mă-n zâmbet și crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu știu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ți-e Ție...(?)!
La final ești sau... încă, uimit ți-este zborul...
De mine nu-ți pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepți vrednicia sau mă lepezi din gând...
ierți, când te supăr sau ai vrea să... cerți!

Te rog, totuși...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici și ia-mă... în Tine!

poezie de (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 63 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde ești
Știu că veghezi la mine
Mai știu că încă mă iubești,
Și vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Și tot privesc la ele...
Și încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aș vrea
Să știu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca și inima ta.
C-așa a fost de când te știu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foșnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Și tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ș-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit

Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa

Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață

Și n-am știut, chiar astăzi, reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate să fiu legendă și pildă tuturor

Să știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moșul și copilul

-Bună dimineața, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulțumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, și clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Și eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înțelept ești, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat școala și-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinții, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată și-ți este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n țară
Și-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simți, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalți copii
Mi-a luat și-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aș vrea la ea în brațe, nu voi ca să te mint
De melancolie și ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am și o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai știu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama și eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îți spun că mă uimești,
Cât de frumos și de matur gândești,
Aș vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Așa bătrân cum sunt, cresc și un nepot
Tu reține-un lucru, ești un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Și ai și-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinții i-au murit, îl ajut doar eu
Și nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Așa cum primești tu și ceilalți copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să știi că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!