întretimp

Folosesc chibrite
ca să mă agăţ de speranţe abrupte
s-aprind flăcări negre
mari macină-n ele morile
scântei negre
pe beţele de chibrit
curg
pe stânca de sus şi în far
ce luminează negru noaptea.
Din când în când
Toată arde, toată...
Oportuniştii zori
răsar

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

plouă dimineaţa

negre pătrate în colţ
emană sunet din ele
pe albul imens al cortinei
de suflet flămând şi intens
nemâncat de zile
cu sete mi-e dor
de ploaia dimineţii
cu aripi
tu înger plăpând
deviez în intersecţie vântul
cu vorbe
întorc pe dos pătratele negre
cortina o trag pe urechi
cum trage din foi de tutun
fumul
viaţa din om
dimineaţa
cu un cui fără chef
uit de tot
fără vlagă păşesc
timid
în universul dur

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Veştminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...

Vibrau scântei de vis... noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega-
Parfum de pene arse, şi ploua...
Negru, numai noian de negru...

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile negre

Pisicile negre de pe acoperis,
soarele negru, camasa albastra neagra...
Nu-e nimeni geniul muzicii negrilor,
care ma inteleaga!.

Cainii negri in cerul gurii
latra la lemurii.

Fluturi negri din oglinzi
ganduri negre iti trimit sa le cuprinzi.

Porumbeii albi langa corbi~
Ochii albi ai sclavilor negri langa surdo-muti la fel de orbi.

Zilele negre ocupa un spatiu mort~
Lumanari negre s-aprind singure pe tort.

Toate culorile peisajelor din avion sunt in cutii negre~
Zboara invers mersul pasarilor de carbune~
Se agata hainele de sanii prostituatelor cu diamante~
Toate fulgerele si tunetele sunt ca o rugaciune
inainte de sarituri cu parasuta
in zone crepusculare numai pentru parapante.

Totul e lipsit de transparenta, nimic nou...
Aceeasi culoare
intr-o permanenta miscare;
Aceeasi existenta
in rumegus de autor necunoscut.
Crime pe partiile de ski
din casa cu stafii
din viitorul cat mai apropiat de crimele perfecte din trecut.

poezie de Ovidiu Hortopan (23 ianuarie 2009)
Adăugat de Ovidiu Hortopan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspra

Nimic nu o-mblânzeşte, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută şi multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soţul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.

Şi fără preget luptă, împilă şi jupoaie;
Ea taie-n carne vie şi sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulţumit -
Aşa cumplit o arde năprasnica văpaie

A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră şi haină,
Trecutul răscoleşte, din ochi îi dau scântei.

Nu plânge, dar veninul o-nnăbuşe, greu geme,
Afară urlă vântul şi peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.

sonet de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mina

Se-nvârte creionul nebun de-ameţeală
Şi varsă bucăţi de idei destrămate
Se-nvârte lumea toată…
Cu ochi bulbucaţi îmi caut prada disperată
Printre stâlpii ce se tem de propriile umbre.
Coloanele, drepte cândva
acum se clatină.
Pe umeri goi se sprijină cu frică
ideile ce-mi alcătuiesc lumea.
Se leagă-ntre ele cu muchii de ceară
Miezul nopţii căzând se taie în fâşii de lumină:
ceara-şi înalţă rugul în flăcări.
Bucăţi grosolane din vârf de creion
îmi sunt zăcământ,
nestemate,
şi aur şi mină;
în nopţile-adânci,
destrămate…

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zumba

să-mi folosesc toată viaţa să trag ca o puşcă
dum dum dum
dum dum dum
atunci când te naşti toate lucrurile sunt mici
şi rămân mici
nimeni nu ţi-a spus mai mult
chiar şi mai târziu când înveţi dragostea
dum dum dum
dum dum dum să trag
viaţa toată s-o folosesc
inima cu cap
cap cu inimă
inimă cu inimă
inimă-cap
gânduri proaste găurite
să-mi folosesc toată viaţa
şi noi.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb şi negru

#alb

ceaţa a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii şi în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorinţele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violenţele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb şi am zâmbit în faţa aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârşit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viaţa mă întreb de ce frunzele sunt negre ca şi cum ar fi suportat o operaţie am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reuşit să ies la suprafaţă
noaptea mă îndrăgostesc de linişte dar e o linişte neagră şi sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfăşurată ca o mumie soarele s-a dezlănţuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârşit.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lacrimi

Peste lac, în toi de noapte,
Am văzut umbre de lacrimi,
Ce se prelingeau din lună
Şi-l umpleau cu negre patimi.

Şi curgeau în geamăt mut,
Spărgând luciul liniştit,
Trezind nuferii din tihna
Somnului neîmplinit.

Şi-ncepură-n ropot greu,
Să plesnească-n lacul verde,
Lacrimi mari, rostogolite,
Transformate-n unde negre.

Lacul verde se-nnegrise,
Nuferii plângeau şi ei,
Lacrimile lungi curgeau
De la stele în scântei.

Şi-a-nceput lacul să ardă,
Nuferii de foc păreau,
Luna se făcuse neagră,
Stele mii în lac piereau.

Noaptea parcă se aprinse,
Luna-n hohot umplea lacul
Şi în geamătu-i în flăcări
Se-auzea urlând oftatul.

Cine va mai ştii vreodată
De ce luna se prelinse
Şi ce dor a inundat-o
Într-o clipă si-o încinse?

Parjolit, azi lacul plânge
În suspin adânc şi-nalt,
Fără nuferi şi culoare
Taina lunii l-a lăsat.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza găurilor negre

O ştie lumea din bătrâni:
Fumatul fură din vigoare,
Dând găuri mari în buzunare
Şi găuri negre în plămâni.

epigramă de Eugen Deutsch din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul spuse

aproape de inima brută a unei
speranţe a unei sperieturi îngrozitoare pentru
unii misterioşi cu penele negre (?!) cu
vântând nevermore aceiaşi corbi ne
verosimil rătăciţi în parcul central cu
penele negre cu
oamenii săltaţi cu gingaşe cătuşe de unică
fotografie din stradă
ca miezii de nucă mucegăiţi (?!)
pregătiţi să se vadă
luaţi numai în dinţi şi numai atunci şi
numai atunci când
aproape se află un tip de poet
care nu iubeşte metafora: orbul cu negru
la scară
abia de se vede că urcă –
o nară
exemplară în partea superioară
a ciocului va
respira mai tot timpul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regent’s park

Au zburat porumbeii cu boabe în cioc
Picuri mari de pe degete sparte
Printre norii înalţi răsar ghiocei
Crengilor muguri li se urcă în spate
Pe lacuri de mână tremurate de vânt
zgribulite stau bărcile sure
cu ţipăt cocorii se înscriu la cuvânt
neştiind cât mai pot să îndure.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borderoul vieţii

Pe boreroul vieţii stau înscrise
Dezamăgiri, speranţe, fapte, vise...
Nelinişti, steaguri negre de furtuni...
La libertate nu suntem imuni.

Aleargă-n noi convoaie de tăcere...
Un sanatoriu, implicit, se cere,
Spre-a ne ascunde gândurile negre.
Se duc în vise luptele acerbe...

De-acum suntem o cumpănă pe care
Secunda e trecutul care doare.
Pe borderoul vieţii lacrimi curg...
Eu în tăcere, iarăşi, stau şi plâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu şi negru

Te-ndrepţi către mine în roşu şi negru
Trezită de demoni din soclu funebru
Iar voalul tău de de-un roşu aprins
Va sterge din nou întregul cuprins.

Din floarea roşie uitată pe criptă
Din unghia ta în piatră înfiptă
Curg lacrimi negre pe vechile ruine
Sunt lacrimile demonului ce zace în tine.

Cu zâmbetul tău ce suflete omoară
Cu părul tău ce zburdă ca o fiară
Dansăm printre cruci în modul alegru
Îmbrăcaţi ca de gală în roşu şi negru.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori negre II

(În amintirea unei frumuseți pierdute pe veci)

Când eram copil voiam să pictez
În sfumato cu acuarele şi îmi
Ieşeau nişte acuarele negre Goya
Iar profesorul de desen naşu+meu

Îmi spunea că alb sau negru e
Architecturally incorrect + pe 26 ian
2019 am scris o poemă superbă
pentru Stamatiad# poem care nu există.

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem gothic

îmbrăcată toată în negru ea
m-a vizitat la spital
şi rujul şi lacul de unghii îi
erau negre deh culoarea vârstei rebele mi-am spus şi
zâmbind i-am făcut semn să se aşeze pe pat
a preferat să plutească uşoară ca un lampion chinezesc
lumina ei făcea să pâlpâie neonul din salonul nr 3 a
urmat un moment plin de evlavie şi
mâna ei ce scânteia ca moaştele de la patriarhie
mi-a pus pe frunte mângâierile tuturor femeilor
stam plin de remuşcări sub un soare negru
pe faleza unei ape negre de pe celălalt mal
cuvintele îmi făceau semne şi eu înotam spre ele
cu toate întrebările lumii în spate dacă dădeai zoom-ul
la maximum mai puteai vedeai un înger îngerul meu
cu tricoul pe care scria luci ferego teamo împreună
am admirat transparenţa spaţiului dintre mine şi tăcerile ei
un lung tunel lustruit cu genunchii de zei
prin el treceam spre o lumină ce parcă îşi luase
căldura dinlăuntrul meu

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul mut

Între tot şi nimic
curg cântec abia desluşit,
mi-e sete şi dor
de iarba ce-ar vrea să muşte din noi...

Tremură noaptea
sau luna ne arde pe glezne?

Mărul din mâini,
poartă amprenta buzelor noastre...
ah, ce-mi place
strigătul mut al trupurilor noastre
şi toată beţia din ele,
jocul acesta nebun
ce pare o talpă de cer
sub care ne vrem striviţi...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zgomotul se termină, rămâne liniştea. Nu este necesar să te lupţi cu morile de zgomot pentru a păşi pe câmpia liniştii. Morile de zgomot există. Însă, lasă-le să existe. Nu te lupta cu ele. Astfel, prin acceptare şi compasiune, morile de zgomot se vor transforma din obstacole, în indicatoare către linişte.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea sfântă, de Crăciun

În noaptea sfântă, de Crăciun
Am făcut un lucru bun.
În genunchi m-am aşezat,
Rugăciuni am înălţat,
Să-l aflu pe Dumnezeu,
Pe Tatăl Ceresc al meu.
Toată noaptea m-am rugat
Şi pe Domnul l-am aflat.
L-am aflat în cer, în stele,
Şi în gândurile mele.
L-am găsit acolo, sus,
Stând alături de Isus.
Lângă fecioara Maria,
Care-a născut pe Mesia.
El de-acolo ne veghează
Şi mintea ne luminează.
Tot de acolo ne priveşte
Şi de rele ne păzeşte.
Dumnezeu este în toate,
E în viaţă, e în moarte.
Tot în noaptea luminată,
În zarea îndepărtată,
Cu ochii minţii am văzut
Tărâmul necunoscut,
Spre care ne îndreptăm
De pe pământ când plecăm.
Chiar şi-acolo l-am aflat
Pe Cel care ne-a creat.
Toată viaţa, cât trăim,
Cu credinţă să-i slujim,
Din suflet să-i mulţumim.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare şi chin

Binecuvântare şi chin

Autor: Mihaela CD

Să fie oare doar o întâmplare? Este şi
binecuvântare, e şi chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg
puhoi
Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni şi ani de-acuma aşa durerea să îmi
spun?
Şi n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-aşez şi scriu, le pun pe foaie, aşa cum vin, nu
le aleg
Şi când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Aşa îmi plâng acum durerea şi versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este şi binecuvântare,
e şi chin!

poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!