Faţă de cei buni, zeul are purtarea unui tată, ţine la ei bărbăteşte şi le spune: corpurile îngrăşate de trândăvie stau în lâncezeală şi nu doar trudă, ci şi mişcarea ori propria greutate le lasă cu totul fără vlagă. O prosperitate ce nu a cunoscut vătămare nu poate face faţă niciunei lovituri. În schimb, cel ce s-a confruntat necontenit cu propriile-i greutăţi s-a întărit prin suferinţă şi nu mai cedează în faţa niciunui rău, ci, chiar căzut, luptă în genunchi.

citat celebru din Seneca
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui copil este să facă rău unui animal fără să existe consecinţe. Cruzimea faţă de animale distruge respectul pentru viaţă.

citat din Margaret Mead
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ia diferite forme: Faţă de credincioşi mântuire, faţă de cei lipsiţi milostivire, faţă de cei care nu o merită dar, faţă de păcătoşi îndelungă-răbdare, faţă de cei care s-au îndreptat blândeţe, faţă de cei care-şi cer iertare iertare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală, să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă plămada pentru bine şi pentru rău şi temeiurile a ceea ce va deveni pentru noi un rău sau un bine. Spiritul este mai puternic decât orice soartă, rânduieşte de la sine lucrurile într-o direcţie ori într-alta şi este cauza propriei sale fericiri ori nefericiri. Dacă este rău, le întoarce pe toate în rău, chiar şi ceea ce părea să fie cu totul bun;dacă este drept şi pur, îndreaptă relele sorţii, îndulceşte greutăţile şi necazurile şi ştie să le îndure, iar pe cele potrivnice le acceptă cu tărie şi curaj.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de Traian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua Schimbării la Faţă

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viaţă decât bine
Şi n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ţi spun că nu se poate
Să rămâi mereu aşa cum eşti,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Şi când toate sunt aşa precum voieşti...

Lasă-mă să-Ţi spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viaţă mai umană...

Fă să fie-aşa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Şi, la fel, frumos pentru frumos
Şi să fim şi noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutaţi pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deşi sunt treaz
pe cer păşesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist şi obosit pe un ciot de veac
dacă am ţipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton şi gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiţă fumată a unui vis ucis
de oameni, de viaţă
hei tu ce stai în faţă
a mai rămas ceva de dăruit în viaţă
hai vino omule, în faţă
eu am rămas doar o ţigară arsă pe o masă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blitz

(pentru Ion Gabriel D.)

acolo mergea el cel mai des –
unde pietrele de pe inimă
se-amestecau prea uşor cu pietrele muntelui.
de-aceea, ori inima-i rătăcea prin locuri sălbatice,
ori muntele se lupta să-i iasă din piept.
totuşi, acest prieten nu uita niciodată
să-şi rostească viaţa
ca şi cum ar fi scris scrisori lui Dumnezeu.
e-adevărat, uneori agăţa totul
de-un semn de-ntrebare,
alteori se-ntreba de mai poate spune Da
cel ce de mii de ori a spus Nu.
e-adevărat, deseori ne trântea în faţă
icoana unui hoinar,
însă de tot atâtea ori şi-a risipit
singura inimă în dureroase şi calde
plecări şi veniri.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipseşte de bunătăţile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am fi în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela... Pavel a hulit, a prigonit, a ocărât; dar pentru că s-a sârguit şi nu a deznădăjduit, s-a ridicat şi a ajuns egal cu îngerii; Iuda a fost apostol; dar şi pentru că s-a trândăvit, a ajuns vânzător.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii despre pocăinţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Safta (speriată): Ne-a furat Cartea Sfântă. Din prea mare iubire faţă de Dumnezeu...
Baciul: Aşa am crezut şi eu. Că s-a pocăit şi nu mai poate trăi fără Biblie...
Safta: Şi?
Baciul: Nu e aşa. Spune prin sat că mi-a dat-o înapoi... Dar nu-i adevărat! Am răvăşit toată biblioteca! Biblia nu-i! Minte! Degeaba s-a pocăit...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că omul poate deosebi răul de bine demonstrează superioritatea sa faţă de alte creaturi; faptul că totuşi face rău arată inferioritatea sa morală faţă de orice altă creatură care nu poate face acest lucru.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a făcut dimineaţă, zise orbul

S-a făcut dimineaţă, zise orbul,
să zburăm, se entuziasmează ologul,
m-am împuşcat cu un bob de strugure,
mările au secat, creierul aleargă prin spaţii,
am murit de multe ori, ofer trupul meu hienelor,
simt mâna blândă a mamei, nu plânge, copile,
visez? Nu înţeleg nimic, spune matematicianul,
endoscopia se face la cap, l-ai cunoscut pe Yeti?
Eşti mare, eşti tare, lasă astrele în pace,
fii mai augmentativ, te mănâncă păduchii de junglă,
mai stăm puţin la aparate şi expirăm elegant.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bunătatea adevărată este tăria omului faţă de propriile-i patimi şi această tărie îi dă putere şi faţă de patimile străine.

Fr.W. Forster în Îndrumarea vieţii pentru băieţii şi fetele de la 18 ani (1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proximitatea fizică prin situarea faţă către faţă nu este neapărat o întâlnire. Întâlnirea este mult mai mult; ea înseamnă găzduirea celuilalt în noi, ospătarea unuia din altul la agapa dăruirii de sine. Este purtarea celuilalt în noi, primirea lui în spaţiul intim al fiinţei noastre, e dansul a două eu-ri care se ating în ceea ce pare intangibil, care vorbesc fără a rosti cuvinte, care se aud chiar şi atunci cand tac, care sunt împreună chiar şi în distanţă. Ajung să mă întâlnesc cu cineva când pe umerii mei am aşezat pentru totdeauna povara lui, când rănile lui le poate unge până şi cel mai banal cuvânt al meu, când reuşesc cu îmbrăţăşarea mea să curm angoasele, căderile, neîmplinirile şi tristeţile lui şi când pentru toate acestea nu cer nimic în schimb. M-am întâlnit cu celălalt când şi el doreşte să-şi facă loc în mine şi când lumea lui începe să fie decorată de cromatica fiinţei mele.

citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui mincinos

Pe sub mână ori pe faţă,
De la leagăn la mormânt,
S-a ţinut de multe-n viaţă,
Mai puţin şi de cuvânt.

epitaf epigramatic de Constantin Sachelaride din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La schimb

Inima mea s-a-mbolnăvit de tine
Sufletul meu în schimb s-a vindecat
Iar mintea mea nu mai ţine minte
Ce i s-a dat la schimb de te-a uitat.

Şi dacă-n schimbul tău se simte bine
Sufletul meu de vreme vindecat
Inima tot mai bate de la tine
Iregulat, ireparabil, neschimbat.

Dacă mi-ai pune-n piept inimă nouă
Ţi-aş da la schimb un suflet, poate două.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!