Pokemonul meu, pereche...

L-am ocolit fiindcă-i zurliu
Şi răzvrătit ca visul nopţii,
Ce cade în aventuri din zori,
Neliniştit în patul sorţii.
L-am ocolit fiindcă-i zburdalnic
Şi viu ca anii tinereţii,
Fără de el viaţa mi-e goală,
Ca o grădină părăsită,
De toate florile vieţii.
L-am ocolit că-i pokemon...
Dar tot mereu îmi iese în cale,
Cu firea lui profund nativă...
Cu care râd, de cum îl văd,
Căci sufletul mi-l înfloreşte
Şi uit de moftul bătrâneţii,
El totul în jur întinereşte,
Cu karma ce îl defineşte.
E pokemonul lipicios,
Ce nu renunţă la ce-i place,
El viaţa curcubeu ţi-o face,
Cu neastâmpăru-i firesc,
Ce inimii mele îi place.
De-l ocoleşti îţi iese în cale,
Cu zâmbetul frumos, drăcesc
Şi te pândeşte ca un câine,
Ce pân la urmă îl doreşti.
E pokemonul ce-l visezi,
Când e departe multe zile,
Iar când e aproape, îi vai de tine,
De nu ştii caii să-i opreşti.
Fără de el viaţa e fadă
Şi simţi încet că te ofileşti,
E pokemonul meu de suflet,
Darul vieţii, nefiresc.

poezie de Valeria Mahok (3 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea ta iubire

În căutarea ta iubire am obosit
Şi multe primăveri de-atunci au înflorit,
Tot atâtea toamne frunzele şi-au scuturat,
Iar tu mai ocolit romanţa mea neîncetat.

În căutarea ta suflet pereche am obosit
Şi glasul tău mereu, mereu m-a ocolit,
M-a amăgit soarele tău cel mult dorit,
Căci doar în visul meu neliniştit eşti de găsit.

În căutarea ta iubire eu voi fi mereu
Şi nu te voi lăsa să hoinăreşti de capul tău,
Tot te voi prinde-n lesa inimii cândva,
Speranţa împlinită va fi steaua mea.

Când vei întra în casa sufletului meu,
Iubire un cântec vesel va fi glasul tău,
Fericirea sus la stele o voi ridica,
Că tu iubire eşti apa vie în viaţa mea.

cântec, versuri de Valeria Mahok (24 august 2009)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile timpului meu...

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca şi cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,
Iernile ca babele.

Mă trec şi eu cu toate cele,
Pierzând pe drum sandale grele...
Poveri ca pietrele de moară,
Crucea vieţii nu-i uşoară.

Şi ce folos, că multe în jur
Se zbat în linişte de-amurg,
Şi cei ce mi-au umplut viaţa
S-au dus, ca bună dimineaţa.

Se zbate timpul în mută lumină,
Ca amintirile uitate în vechea vitrină,
Iar voioşia vie a tinereţii
Adoarme des în patul sorţii,
Lăsând locul cernit şi rece
Neputinţei, bătrâneţii.

Oftatul des sare-n picioare,
Visele obosite sunt cutii goale,
Potecile-s tot mai restrânse,
Iar vorbele-mi sunt tot mai stinse.

Credinţa cade încet pe toate,
Înţelepciunea îmi îndreaptă
strâmbătatea de spate
Şi toate voinţele fire de vis
Se scaldă apatic între cer şi abis,
Ca o clepsidră învechită,
Care de timp va fi oprită.

Trec anii vieţii, precum norii,
Oamenii ca şi cocorii...
Şi doar amprentele vieţii
Răspund la strigătul prezenţei.

Calitatea faptelor,
Preţul judecăţilor,
Lacrimile timpului meu...
Lacrimile vremilor, vor fi mereu.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am petrecut toată viaţa în lumea spectacolului. Îmi place să mă uit la oameni şi să-i văd zâmbind - când chipurile sunt zâmbitoare, sufletul iese la iveală.

citat din Stephen Boyd
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place...

Îmi place să mă trezesc cu soarele în faţă,
Şi lui Dumnezeu să –i mulţumesc pentru tot,
Ca într-o prefaţă a operei de viaţă.

Îmi place să mânânc bine şi de toate,
Sunt o gurmandă înfometată de lucruri bune,
Măreţe, de pace şi dreptate.

Îmi place să străbat cărările naturii,
Din vârf de munte până în vale
Şi ochilor să le ofer frumosul, plin de încântare.

Îmi place să-mi beau cafeaua dimineaţa
Pe un bolovan scăldat în razele de soare,
În mijlocul unui râu cu valuri mici, ca viaţa trecătoare.

Îmi place să-mi adap setea la gură de izvoare,
Iar trupul să mi-l spăl în cascade zgomotoase, reci,
Cu incantaţii, de binecuvântare.

Îmi place muzica cerului plin de ciripitoare,
Ce au inspirat marii artiştii ai lumii,
Nimic din întâmplare, pentru încântare.

Îmi plac hainele la modă, mai mult să le privesc,
Dar sincer, mă atrage un trening lejer,
Pentru capriciile mele, copilăreşti.

Îmi plac călătoriile alături de oameni cu spirit frumos,
Iar glumele spuse lângă un foc zdravăn
Să fie descântat cu un vin Rose, pentru sufletul setos.

Îmi place să citesc o carte bună,
Cocoţată în vârful patului cu dicţionarul alături,
Să decodific ce nu am învăţat şi ce încă nu ştiu.

Îmi plac toate florile din lume şi din jurul meu,
Ce bucură sufletul omenesc cu parfumul lor natural,
Şi în şoaptă să le vorbesc.

Îmi place să iubesc, şi să fiu iubită,
Dar nu prea am noroc la acest măreţ tupeu...
Probabil n-am firea potrivită, m-am resemnat, dar greu.

Îmi place viaţa la nebunie!
Acest miraculos dar divin,
Asta sunt eu, nu mai puţin.

Libertatea m-a curtat mereu,
Binecuvântată să fie!

poezie de Valeria Mahok (26 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veşniciei

În grabă anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii;
Din firul lor se ţese o poveste
Plăpândă, cum e roua dimineţii.

De le simţi zboru-nalt pe culmi celeste,
Ori de te-mbracă-n haina bătrâneţii,
În grabă anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii.

Secretul veşniciei înscris este
În cartea inimii şi-a tinereţii!
Urmeaz-o, aşadar, apostoleşte,
Alungă orice urmă a tristeţii,
Căci anii-n grabă trec şi fără veste.

rondel de Valeria Merca (19 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă jur, l-am iubit!

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place viaţa şi amintirile ei,
Iubesc timpul frumos
Şi înţelepciunea lui,
Fără de care au ţ ă nimănui.

Valeria Mahok (28 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place viaţa şi amintirile ei,
Iubesc timpul frumos
Şi înţelepciunea lui,
Fără de care sunt a nimănui.

Valeria Mahok (28 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru femeile îndrăgostite

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

Vă jur, l-am iubit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru el...

Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară şi seacă mi-e ceaşca de cafea,
Zic "mulţumesc" pentru ce am, dar multe aş mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îţi mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar ştii că nu aş putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră şi uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăţi de argint,
Vreau să ne ţii împreună, până vom avea şi părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrăneşti cu pâine albită,
Mi-e de ajuns şi coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el şi totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut – am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci ştiu că mi-au rămas zile puţine...
Şi una doar aş vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!

poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat. Fete din Ierusalim, vă jur: De-ntâlniti pe dragul meu, ce să-i spuneţi oare lui? Că-s bolnavă de iubire.

în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti orfan...

Când eşti orfan, de pieptul mamei,
Ca micii cuci de mama lor,
Râvnind la mangâieri caline,
Ca mulţi copii în faşa lor,
Plângi cu amar, visezi un dor,
Nu ştii de ce, cauţi o soră, cauţi un frate.

Când eşti orfan, de sânul mamei,
Simţi că toate-s împotrivă,
Şi luna plină este rea,
Destinul să ţi-l schimbe ar vrea,
În cotituri grele şi dure,
Trăieşti viaţa ca un iad,
În zile sure.

Când eşti orfan, de orice sfat,
De orice zâmbet părintesc,
Nu ştii ce înseamnă, te iubesc,
Eşti fericit doar că ai viaţă,
Nu ştii, cum vrei să o trăieşti,
Nu ştii ce să ceri de la ea.

Când eşti îndoctrinat în muncă,
Ca boul în jug, fără de voie,
Copilăria, crudă slugă...
Ai doar resentimente false,
E greu să îţi adori părinţii,
Chiar dacă sunt părinţi cu acte.

E fals, când spui că îi iubeşti,
E fals, cum eşti în jurul lor,
Doar politeţea dă bineţe,
În stângăcia vieţii lor,
Scăldată în haina neputinţei,
Îmbălsămată mai târziu
De amărâtele regrete.

E fals, când spui că-ţi este dor,
De ei şi a lor bătrâneţe,
Ai milă doar, de-a lor tristeţe,
De viaţa lor, fără umor.
Când eşti orfan de fericire,
E fals, când spui, că plângi de dor.

Dar dacă stelele credinţei
Se-aprind ca far în viaţa ta,
Desculţ de-ai fi, simţi cum răsar
Minunile în viaţa ta,
Frustrările încet dispar,
Şi ierţi fierbinte.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, iarnă

Bună dimineaţa, iarnă,
Ai sosit în viaţa mea...
Mi-este tot mai frig în suflet,
Cum nu am visat cândva.

Părul mi-ai împodobit cu albul
Anii mei i-ai drămuit,
Ai purtat cu tine visul...
Ce-l aveam, spre infinit.

Mi-ai dat frig, mi-ai dat tristeţe,
Mi-ai dat lacrimi pe obraji.
Mi-ai luat în grabă totul
Şi puţinul ce-l aveam.

Ninge azi la mine-n suflet
Visul meu e tot pustiu,
Tot ce am pierdut în viaţa...
Ingropat-am, nici nu ştiu...

Tu, de mine stai departe,
Lasă-mi doar un colţisor.
Viaţă dă-mi un strop de soare,
Nu vreau astăzi nici un nor.

Îmi las lacrima să cadă,
Peste iernile trecute...
Port în suflet doruri multe
Peste amintiri, mai plâng.

Viaţa un calvar îmi este
Visul îngropat în noapte.
Amintirea, mi-e pustie,
Doar în piept, inima bate.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!