Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Pillat

Vocea de pe proră

Am auzit cântarea sirenelor pe mare...

Trecut-au nopți și zile de-atunci, și-acum dispare
Iar soarele... și struna din urmă mi s-a frânt.
Sirena nu mai cântă și singur stau pe proră
Și mâine ca și astăzi aceeași auroră,
Dar marea va fi goală, și moartă, și pustie.
Zadarnic aștepta-voi sirenele să vie
— Mai trist de-a le cunoaște, de-a le dori mai trist
Când steaua dimineții pe valul de-ametist
Aprinde opalină lumina ce scânteie.
O, lopătar, o, frate, prin visu-ți ce femeie,
Mireasă sau nevastă torcând fuior de lână,
Așteaptă pe pribeagul plecat de la cămin?
Pe când cu lira spartă și inima păgână
Tot mai ascult chemarea ecoului marin.

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea Maicii Domnului" de Ion Pillat este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 15.99 lei.

Citate similare

Ion Pillat

Glasul sirenei din nou

Mă strigă valul mării și dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie și trupul de delfin.
Trirema-naintează și ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.

Mă strigă valul mării și Echo trist răspunde,
Și scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ți iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul și apele ce plâng.

Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalță cu murmur milenar
Lung marea să-și recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Pillat

O voce pe prora triremei

Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri și în bătăi de ramă,
Pe când trirema spuma în urma ei destramă
Și sparge valul neted vâslind spre Occident.

Din lira pentacordă chema-voi să revie
Poporul ce trăiește în fund stâncos de mări...
Tritonii să-și urmeze uitata pribegie
Suflând prin scoici sonore prelung melancolie
În suflete deprinse cu vechile visări.

Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar să-și mâne fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum întreaga mare,
Și armăsarii umezi în herghelii barbare
Să treacă albi de spume ca turme de delfini.

Și voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Căci poate din talazuri târziu se va ivi
Sirena, întruparea eternă a iubirii...
Și ca să nu mai piară în umbra amintirii
O, lopătari — pe proră eu lira voi lovi!

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Pillat

Glasul sirenei

Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subțiri
Nopți întregi... și marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.

Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânșii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu știe azi vâslașul marea toată că e vie.

Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânți și chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.

Și sirena ce ascunde o femeie și o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieși din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă și eternă ca o zeie.

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De când... până când...

De când e lumea și pământul,
Tot de-atunci bate și vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă și tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile și nopți,
Tot de-atunci sunt vii și morți.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani și anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Și cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrănește
Tot ce pe el viețuiește.

De-o veșnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea își au mersul
De când există Universul.
Și după cum cartea ne-nvață,
Tot de-atunci există viață.

De când planeta are viață
Omul stă mereu în față.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile și nopți,
Nu vor mai fi vii, nici morți.

Atunci viața se sfârșește,
Când pământu-ncremenește.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Pillat

Murmur crescând de valuri

Trirema se șterge prin asfințit,
Cu dânsa suspine deșarte...
Ecouri fugare au amuțit,
Departe se-aud... mai departe.

Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos și cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Și piere pe mare cuvântul.

E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalță, descrește, învie.

A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună

A mării; iar valul o fură, o ia,
O strânge — sa-i fie stăpână!
Alunecă albă pe cerul de nea
Spre ziuă Diana păgână.

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Pillat

Corul lopătarilor

Luceferi ard pe mare și nu mai sunt sirene!

Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă și coadă de delfin,
Prin valuri legănate să le vedem cum vin.
Nebuni, în van cerca-vom deslușim chemarea
Tritonilor ce suflă în scoici marine. —
Marea Mugind ne va răspunde că zeii ei sunt morți...

Dar tu, ce-n al tău suflet trecutul tot îl porți,
O, călător de-o clipă pe apa călătoare,
Ridică-ți fruntea tristă! Pe coarda sunătoare
A lirei, ce așteaptă vibrând, lovește rar.
Atunci sub nimbul lunii și farmecul stelar,
Purtând în păru-i alge și albe flori marine,
Sirena va renaște din valuri pentru tine.

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Grigore Chitul

Cât decât...

Din anii scurși ca dintr-o țeavă spartă
Au mai rămas doar urmele pe ziduri,
Oglinda când zâmbește are riduri
Și noutăți găsești la Marea Moartă.

În conștiințe sunt atâtea viduri
Și tot mai mulți zevzeci se țin de toartă,
"Acasă" e un punct pierdut pe hartă
Iar ciocârlia cântă numai lieduri.

A devenit așa banal protestul,
O ceață s-a lăsat în piața goală,
Și-n timp ce s-a spoit din nou arestul,
Deși împart bugetul ca la școală,
Mai marilor, atenți la socoteală,
Întotdeauna le rămâne... restul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Cânta un matelot...

Cânta un matelot la proră,
Și imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunță fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă...

Cânta un matelot la proră
Și marea nu-l înțelegea.

Cânta un matelot la proră,
Un singur matelot cânta.
Și totuși, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoți tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota...

Cânta un matelot la proră
Și-ntregul echipaj dormea.
Cânta un matelot la proră.
Dar ce lunatic l-asculta
Și cine cântu-i repeta
Din largul Marii Marmara,
Când mateloții toți dormeau
Și marea nu-l înțelegea?...

Cânta un matelot la proră
Și-n larg sirenele plângeau!

poezie celebră de din Versuri, I, nr. 3 (15 octombrie 1911)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Veșnic și prezent

E vântul meu afară și-mi bate iar la geam
Alungă valul rece, rece ca și tine,
Cum mi te aminteam...
Acum ploaia răsare răscolind un țărm
Udat de marea caldă din ochii mei cu răni...
Și-ncet mă readuc în clipa de prezent,
Prin stropii atingând prelung și insistent...
Si trist la fel ca marea, sau vremea de afară,
Însă mult mai trist se măsoară
Sufletul în trupul ce îl împresoară...
Nisipul și el rece sub tălpile-mi ușoare
Lasă-n urmă forme fierbinți și polare...
Parcă aud un sunet al vântului rebel
Ori, poate este plânsul din cripticul stingher?
Știu doar că te aud prin sunete de mare
Și-un geamăt indiscret străbate a mea cărare;
Hipnotic logoreea mă-nvăluie și strig
Ca totul m-audă că-mi este tot mai frig...!
Ce lubrică e marea prin dansul sinuos...
La fel a mea chemare mocnind vertiginos...
Ce imposibil etern atunci când vrei mai mult
Să ai, fii, chemi, s-ajungi păcat sau sfânt;
Ce imposibil pare s-alegi un țărm sau mare,
Un soare și o ploaie... când tu le vrei pe toate...!
Din spumă marină îmi strigă inima salină
A mea ea cândva... ca și o mare tulburată
Zbătându-se în joacă -nvingă o soartă
Să fie glorioasă, deși tot mai rea...
O clipă pe o viață dintr-un moment nebun
Te-ndeamnă ajungi contrariul de acum...
Și-apoi trezit fii pe malul turbulent
De valul ce te-neacă și l-ai lăsat treacă
Veșnic și prezent...

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Pillat

Cel din urmă centaur

Visasem cel din urmă centaur că eram...
Dormea sub lutul vremii pierdute hippogeea,
Și, seara, când în treacăt umbream în mers aleea,
Potcoava mea de aur îmi scapără scânteea
Pe care,-n drumul nopții, sonor o cadențam.

Cutreieram zadarnic pădurile de brad,
În van cătam poporul stăpân ieri pe câmpie:
Fugeau orbiți de spaimă cârlanii-n herghelie
Când mă iveam din umbră pe-ntinderea pustie
Sau când, purtat de sete, mă coboram la vad.

Sirena cea din urmă visasem că erai...
Îmi nechezam dorința pe țărmul nalt al mării,
Nebun zdrobeam copita de pietrele cărării
Privind prin valuri roșii în sângele-nserării
Lui Okeanos pradă cum trupul tot ți-l dai.

poezie clasică de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai ești,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar și iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi încețoșați de brumă.

Zile se duc și vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc și vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia și veșnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea și atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un țărm depărtat, neștiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Mi-a plâns pianul mai albastru ca oricând

Pe un tărâm de basm, cu îngeri verzi
A mai crescut o insulă pustie
În care m-aș ascunde, mă crezi,
mi-e albastru și Lumina vie.

Și prinde-mă de mână și mă ține,
nu mai plec din liniștea visării!
Chiar dacă o furtună-n inimi vine,
M-agăț de-albastrul siniliu al mării.

Și mă prefac în valul cel cuminte
Ce-ți mângăie un țărm în așteptare;
Pe glezna lui așteaptă jurăminte
Și un sărut ca o nemuritoare

Dorință de uitare-a tot ce minte
Pianul, când l-atinge mâna stângă;
Atingerea-i atâta de fierbine,
Că ''si bemol'' începe iar plângă.

Baladă pentru Adeline, și ce magie
Mă-nvăluie acum, când te ascult,
mi-o revendic, astăzi, numai mie
nu mă-nvinui, c-am luat prea mult!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna și ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E și o liniște nebună
Dar și o negură păgână.

Adio și m-am dus,
Mă așteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viața reală.

Și să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar și luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Vânătorul de libelule și-a pierdut jobul

dar vara e abia la început și fluturi sunt cu miile
mai albi mai fără țel mai mai să moară pe un bec
tocmai când dintr-o scoică albă cântă marea
iar el împletește răsăritul cu o jumătate de lună
și cântă și descântă de lacrimă cu zâmbet
pentru că înainte de orice minune
contemplația firescului e unica plăcere

umil precum o stea căzută pe o frunză
înaripează petale de margarete vesele
pe un pod de piatră vie sub un tei vrăjit
nu este trist nu este plâns
doar un pic plecat spre infinit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simțind ce s-a petrecut și făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ș-a pus în gând descopere vicleșugul babei. Și cum s-a sculat împăratul și s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. Și împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos și a început a lăcrima. Și pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau șiroaie de lacrimi, la fântâna știută, urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Și cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica știută iarăși o aduce Dumnezeu la fântână, și când mai vede și această mare minunăție, nici mai așteaptă ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ion Pillat

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când și-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziș,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Și glasuri de copii în luminiș
De râs curat, țâșniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul șters,
Răsare-o lume veche și ciudată.
Scufiței Roșii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă și cu nalbă-n prag
În care o așteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufița Roșie-a plecat
Și lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Poveste de dragoste, la malul mării

Povestea lor a început năvalnic,
La asfințit, când stânca supărată
Fu-mbrățișată de un val zburdalnic,
Așa cum nu fusese niciodată.

Nu știu de-a fost o simplă întâmplare
valul s-a lovit atunci de ea,
Erau și alte stânci la mal de mare,
Dar poate soarta a ales așa.

Vijelios, formându-se-n adânca
Întindere albastră, mândrul val
Venea grăbit -mbrățișeze stânca
Ce-l aștepta fierbinte, lângă mal.

Apoi, o vreme, nu a mai venit,
S-o fi lovit de alte stânci hoinarul,
Iar stânca-ndurerată,-n asfințit,
Își plânge în singurătate-amarul.

Când se gândește la idila lor,
Să înțeleagă, tare mult ar vrea,
Cum valului ei drag nu-i este dor,
De parcă-ar fi de piatră el, nu ea.

Am auzit că-l mai așteaptă, încă,
Dar valul, rătăcind, în larg, haihui,
N-a revenit de-atunci și biata stâncă,
Sfârșită, s-a uscat de dorul lui!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lacrimă din întâmplare

Ți-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simțeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca prețul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viața mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrățisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în țara ta străin,
Să vezi pământul strămoșesc,
Din tot ținutul românesc,

Vândut de-a lungul și de-a latul
Străinilor, și-acuma satul
E gol și trist, dar cum fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitați de soartă,
Vreo câțiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieții,
Când văd ciulinii și scaieții,
În locul holdelor de aur
Din țara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale și de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când ești în țara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc și verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Și-mi sorb din tine focul și vâltoarea
și-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira și glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieții,
și-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineții

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceții
Și-mi rătăcești prin cer cu-al tău contur!

poezie de (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!