Gânduri de toamnă trimise departe

Despărţiţi o mie de mile, la căderea toamnei
împărţim toate aceste deziluzii. Acum vânturile toamnei

devastează nestingherite copacii din grădină,
doar regretele despărţirii, copiii distanţei, rămân mereu cu noi.

Umbrele rândunicilor întind aripi pentru drumul spre casă.
Mireasma orhideelor, subţire, se mai simte deasupra desişurilor.

Aceste anotimpuri încântătoare şi parfumul anilor se scurg
în singurătatea depărtărilor – iar noi aici împărtăşim un vacuum.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul toamnei merge spre cruce, spre moarte, în timp ce drumul postului de primăvară va merge spre înviere. Moartea nu este la Paşti, ea este acum, la sfârşitul toamnei, când începe iarna şi toate vor muri. Pe drumul morţii se merge sprijiniţi bine de cruce.

Ion Buga în Evanghelie şi liturghie
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini si umbre

Lumină dedesub, deasupra întuneric,
Doar umbrele se văd în pomii de sub cer.
Părăsesc orice speranţă, o fură dintre noi
Şi o aruncă-n valuri, să vadă cum se duce.

Acum stă singură, pluteşte spre tărâm necunoscut;
Încearcă supravieţuirea cu o-ncercare grea.
Priveşte vuietul ce o-nsoţeşte de mii de mile,
Neîncetat din straja ce o duce.

Ajunsa pe un mal străin, aşteapta.
În jur e-nconjurată de stele si de nori.
Răsare atât de-ncet în suflet, doar simte...
Lumina e deasupra şi noapte dedesub.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animus humanitatem rediviva

această, oboseală de pământ...
aceste(!) aripi de puf golite(?)
aceste(!?) mulţimi de obligaţii...
aceste neputinţe de muritor!

acestora le rodim din abis
(către ele.)
- prizoneri căutând lanţurile de om,
condamnaţi la bucurie,
şi fără de silă -

noi
Noi
N
O
I

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este Acum, Aici, ce anume nu apare şi nu dispare, asta este ceea ce căutăm în Satsang! Ce anume îi lipseşte acestei Prezenţe, pentru ca eu să mă raportez la o experienţă trecută şi să plec cu mintea să o cumpăr din trecut: "Ştii, aş vrea ca experienţa aia să o cumpăr de la tine, minte! Te rog, minte, fii amabilă, vinde-mi (Nemurirea) acum, aici, în prezent!" Trebuie să realizăm că Acum, Aici, noi suntem Întregul căruia nu i se poate pune problema despărţirii. Noi nu suntem despărţiţi. Nu există decât Unicul, acel zero dinainte de zero. Căutătorul, căutarea şi cel căutat dispar în acest moment al Prezenţei, Acum, Aici.

Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

Se pregăteşte creanga pustiită,
Ca să-şi primească dalba ei ninsoare
Să-şi pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Şi-, n frunzele ce-aleargă răvăşite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregăteşte inima ciobită
Să-nalţe-n Ceruri ruguri de lumină,
Şi-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i aţă
Şi scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golaşe se-odihneşte-aripa,
Iar tinereţea zace-ntr-o fâneaţă.

Se pregăteşte stolul ca să plece
În locuri cu verdeaţă şi mult soare,
Dar ţese-un foşnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel şi-o ploaie rece.
Din fiecare ţipăt de cocoare,
Se-nalţă-un dor de noi şi de iubire,
Şi-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregăteşte-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Şi visuri noi în crengi şi frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simţăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste prostioare

Mă vei lăsa vreodată să fiu iarăşi eu?
Mă vei lăsa cândva liber, de capul meu?
Lanţurile care ne leagă
Sunt în jurul nostru încă,
Scăpare nu-i – dar am ştiut asta mereu,
Deşi, mai rămân totuşi toate-acele lucruri mici
Care mă-încântă sau mă ard ca şfichiul unui bici:

Urmele de ruj lăsate pe-o ţigară,
Un bilet de avion spre locuri unde-i mereu vară...
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Clinchetul unui pian în apartamentul vecin,
Acele cuvinte poticnite, care se voiau de-alin,
Un leagăn pictat cu flori pe nisipul auriu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;

Ai venit, ai văzut, m-ai învins;
În clipa când m-ai învins
Am bănuit că trebuie să mă fi atins
Vântul lui Martie, iar inima-mi dansa precum un balerin;
Sună-un telefon, dar dacă va răspunde cineva nu ştim.
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Primele narcise, telegramele lungi şi exaltate,
Lumina lumânării pe feţe de masă alb-imaculate...
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Parcul în amurg când clopotele sună,
"Ile de France" şi noi cu pescăruşii dimpreună,
Frumuseţea proaspătă-a Primăverii...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Ce straniu să te regăsesc după-atât amar de vreme!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine,
Ele te readuc parcă lângă mine;
Oftatul trenurilor la miezul nopţii în gări goale, becuri în balans,
Eşarfe de mătase-aruncate-alături de invitaţiile la dans;
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Parfumul de gardenii al feţelor de pernă, subtil,
Fragi sălbatici doar şapte franci la chil
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.
Surâsul clorotic al Gretei Garbo, parfumul trandafirilor,
Fluieratul chelnerilor la ora-închiderii – or
Cântecul lui Bill Crosby răsunând în ceas târziu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Ce straniu să te regăsesc după-atât amar de vreme!
Aceste lucruri îmi sunt dragi şi, ei, bine,
Ele întotdeuna te readuc la mine;
Mireasma frunzelor toamna, geamătul navelor în radă,
Doi îndrăgostiţi mergând ca-într-un vis pe stradă...
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

cântec interpretat de Frank Sinatra, muzica de Jack Strachey, versuri de Eric Maschwitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ieri am auzit că şi el ne-a părăsit;
Azi dimineaţă mi-au spus că a murit cutare.
Mai mult de trei sferturi dintre prieteni şi cunoştinţe
Au suferit o schimbare, trecând în Ţinutul Duhurilor.

Pe cei care-au plecat nu-i voi mai revedea niciodată;
Ei, din păcate, sunt descompuşi pentru totdeauna şi pierduţi.
Cei rămaşi – unde-s acum?
Împrăştiaţi – o mie de mile între ei.

Cei pe care i-am cunoscut şi iubit în viaţa mea,
Pe degetele unei mâini – câţi mai pot număra?
Doar pe guvernatorii provinciilor T'ung, Kuo, Li şi Fēng,
Doar patru.

Tânjind unul după altul, am albit cu toţii.
Ne-am rostogolit prin lumea trecătoare ca un val de maree.
Ce păcat că festinurile şi glumele zilelor de demult
Au dispărut, devenind amintiri,
Iar noi am ajuns ceea ce suntem acum!

Când ne vom întâlni iarăşi şi vom bea un pocal de vin
Şi, râzând, ne vom privi ochi în ochi?

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica întârziată

Mii de păsări şi-au crescut mari puii din cuib,
Numai rândunica de toamnă-a pierdut timpul.
Se-apropie Ziua Ei.
De ce are nămol şi fire de paie-n plisc?
Nu-şi dă seama că vara s-a dus,
Dansează-n briza serii.

Toate pe pământ se petrec în acelaşi chip,
Nu doar în cuiburile rândunelelor.

NB. "Ziua Ei" în China antică era Ziua Toamnei.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica întârziată

Mii de păsări şi-au crescut mari puii din cuib,
Numai rândunica de toamnă-a pierdut timpul.
Se-apropie Ziua Ei.
De ce are nămol şi fire de paie-n plisc?
Nu-şi dă seama că vara s-a dus,
Dansează-n briza serii.
Toate pe pământ se petrec în acelaşi chip,
Nu doar în cuiburile rândunelelor.

NB. "Ziua Ei" în China antică era Ziua Toamnei.

poezie de Bai Juyi,772-846, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau în noi copacii

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma paşilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârşit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-şi crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu paşi care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă ştiu că eşti pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ţi-a frânt povestea dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Părăseşte-i pe toţi şi rămâi singur, singurătatea ta
este preţioasă pentru noi, acum de două ori
mai avantajoasă, numai cu... se auzea
la televizor şi mă întrebam dacă
aceste cuvinte nu sunt produsul imaginaţiei mele.
Nebunia ar fi vrut să rămânem singuri.

poezie de Dan Ciupureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihicul si sufletul femeilor au propriile lor ritmuri, propriile lor anotimpuri: activitate si pasivitate, elan si inertie, sociabilitate si singuratate, cautare si liniste, creatie si incubatie, apartenenta la lume si reintoarcerea la casa sufletului. In copilarie si adolescenta, natura noastra instinctuala sesizeaza toate aceste faze si cicluri. Ea pluteste undeva foarte aproape si, in diferite momente, suntem sensibile si active.
Candva traiam in armonie cu aceste ritmuri si anotimpuri, an dupa an, iar ele traiau in noi. Ne linisteau, ne entuziasmau, ne dadeau incredere, ne obligau sa invatam cu toata fiinta. Erau parte din insasi pielea sufletului nostru, o piele ce ne invaluia si invaluia totodata lumea salbatica, naturala, cel putin pana cand ni s-a spus ca, in realitate, anul avea doar patru anotimpuri, iar noi femeile, numai trei: copilarie, maturitate si batranete. Si trebuia sa fie asa.
Clarissa Pinkola Estes- Femei care alearga cu lupii

citat din Clarissa Pinkola Estes
Adăugat de Alexandra Tabara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.

Drumul se şterge de roţi pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine şi lumea din stele.

Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credinţa din cer, adevărată.

Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele

Coboară din balansoar,
Îşi întinde alene braţele delicate,
Transpiraţie uşoară umezind rochia subţire –
O floare tremurând sub poveri de rouă.

Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Şi, singură, păşesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâştele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad şi sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorinţele noastre sunt dovada,
Amândouă părţile suferă –
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistenţă,
Din clipa-n care părăseşte-acoperişul sprâncenii
Începe să crească în inimă.
Snop de gânduri călătoare...
Totuşi, ezit la margine de cuvinte,
De teamă să nu păşesc în casa regretelor.
În ultima vreme-am devenit mai subţire,
Dar nu pentru că mi-aş plânge de milă
Şi nici datorită lamentărilor toamnei.

Ceaţă străvezie, nori vineţi:
Încă-o zi îşi duce pe umeri traista cu tristeţe.
Miros de friptură la grătar,
Sărbătoarea zilei de Dublu Nouă revine,
Iar pânzele patului meu şi podoabele pernelor
Sunt umede-n răcoare nopţii.
După asfinţit beau vin lângă gardul de la est;
O mireasmă subtilă îmi umple mânecile rochiei.
Nu-mi spune că dorul pe toate le întrece!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele,
Sunt mai fragilă decât crizantemele.

NB. În China Festivalul Dublului Nouă (Chong Yang Festival) se ţine anual în a noua zi a celei de
a noua luni, adică pe 9 septembrie. Atunci, pentru a se apăra de pericole şi advewrsităţi, oamenii
obişnuiesc să urce un pisc, să bea lichior de crizanteme şi să poarte ramuri de corn japonez -
cornus officialis (păducel), iar femeile să-şi pună crizanteme în păr şi să atârne aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate la apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am trecut prin timp, ca pasărea în zbor,
Încă mă înalţ către cer, spre Soare
Şi iubesc cu foc orişice ninsoare,
Ploile de vară şi al toamnei nor.
Am ţesut în ani pânze către stele,
Clipele-au brodat noduri de lumină
Printre paşii mei, prinşi într-o grădină,
Unde înfloresc gândurile mele.
Ceasurile grele au ucis dureri
Şi-n petala rozei au strivit licori,
Iar din deznădejde mi-am făcut comori
Pentru noaptea albă, care-mi dă puteri.

Am dansat doar valsul ce-a născut în noi
Un poem sublim nopţilor cu lună,
Iar sărutul cald l-am urcat pe-o strună,
Din iubiri să crească frunze de trifoi.
Am trecut prin Iad, măsurând cuvinte,
Invocând tot Cerul să coboare-n noi
Şi-n amurgul serii, contemplat în doi,
Am născut în Rai orizonturi sfinte.
Am trecut prin ore ca un bun creştin,
Înotând prin mare-albastră de visări
Şi-am închis în palme ploile din nori,
Să pictez azurul cerului marin.

Timpu-a ars pe ruguri ora din Apus,
Dorul din cuvinte, din iubiri şi cânt,
A stins vântul iute pe tărâmul sfânt,
Întinzându-mi aripi să mă-nalţ mai Sus.
Am trecut prin ani şi-am urzit cărarea,
Ca s-o pun în lada clipei de apoi,
Domolind furtuna ce se iscă-n noi,
Doar cu ruga sfântă ce pictează zarea.
Răsăritul verii l-am urzit în cânt,
Iar Apusul toamnei sună-ntr-un refren,
Pune o romanţă într-un nou catren
Şi un tango clasic îl topeşte-n vânt.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Ciorchinii toamnei îmi încing casa
ca în poeziile lui Tao Yuanming.
Mă tot învârt în jurul gardului,
în vreme ce soarele alunecă-ncetişor spre apus.

Nu-i vorba că aş îndrăgi crizentemele
mai mult decât pe celelalte flori,
dar sunt singurele care înfloresc
după ce încep să bată vânturile toamnei.

poezie de Yuan Chen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut în toate aceste lucruri neadevărate precum: evoluţia e pur întâmplătoare, omul e un accident al naturii, bolile sunt rezultatul neşansei sau al hazardului şi multe altele. Toate aceste credinţe false au modelat acest organism al comunităţii umane şi eu vă spun că această situaţie a minciunii şi decepţiei se va încheia deoarece acum avem o nouă înţelegere asupra evoluţiei, noi nu am ajuns aici prin intermediul întâmplării.

citat din Bruce Lipton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!