Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Pillat

Vis și centauri

Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani,
Ziduri vechi de piatră-n pietre dărâmate ani cu ani,
Iederă de ele prinsă și de-a lungul lor de strajă
Brazi înalți. Pe iarba deasă stăm culcat atins de vrajă,
Ascultând povestea apei săltărețe de pe prund.
Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braț rotund.
"De-un trecut ce nu-i al nostru îți aduci aminte oare?"
Te-ntrebai — și plete, plete ca un râu stropit cu soare,
Am simțit pe-obraz, pe frunte părul tău adus de vânt...
Și spre seară când pe pajiști e o pace de mormânt,
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă,
Cerbi în cârd veniți din codri s-au oprit mirați si vadă
Sub salcâmul nins de floare doi străini în țara lor,
Și când luna de pe dealuri, ca un arc de vânător,
S-a-ndoit pe cer, și ceața se lăsă prin crâng fâșii —
Se ivi ieșind din umbră și din vremile pustii,
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur,
Izvorând din întuneric, rând pe rând, câte-un centaur!

poezie de din Visări păgâne
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea Maicii Domnului" de Ion Pillat este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 15.04 lei.

Citate similare

Ion Pillat

Centaurul

Trei zile-n nemișcare privise stana. Gândul
Nu cuprinsese forma ce pribegea prin haos.
A patra zi deodată simți că un centaur încătușat în piatră îl aștepta să vie.
Trei zile visătorul își făuri visarea:
Când mângâia cu mâna, când, crud, lovea cu dalta,
Și tresărea lung piatra atinsă cum tresare
Femeia ce ascunde în sânu-i viitorul.
A șaptea zi prin dafini amurgu-ncet se stinse,
Gemea în umbră visul cu marmură robit,
Și, falnic, semizeul, mai alb ca spuma mării,
De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri.
Cutează Creatorul să-nfrunte-a lui făptură
Și, muritor, măsoară o clipă nemurirea.
Dar iată că se mișcă centaurul, grăiește:
— "De ce din somnul pietrei m-ai deșteptat, stăpâne?
De ce mi-e strâmtă haina-ți, de ce mă strânge lutul?
Sunt zeu și sunt ființă deodată. O! durere
De-a ști ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea,
De-a ști că nu-i iubire când îmi trăiesc dorința.
Ce nu putură zeii sa facă, ai făcut-o:
îngemănarea stranie. Fii blestemat, părinte,
De cel dintâi centaur!" Dar glasul i se frânse,
Și, nechezând sălbatic, porni în larg de lume.

poezie de din Visări păgâne
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sting

Câmpuri de aur

Dacă un vânt de vest
Bate peste șes,
Să-ți amintești de mine,
Și de-un soare blând
Pe pământ curgând,
Câmpu-n aur îmbrăcând.

Așa încep sortiri,
Marile iubiri,
Pe-un câmp galben de soare.
Braț la braț mergând,
Vântul blând zburând
Printre moi, plete de nor.

Mai rămâi puțin
Printre amintiri,
În câmpul de mătase,
Să uităm de soare, de cer, de culoare,
Grei de aur și de-azur.
Îți mai bate-n gând
O briză de vânt
De vest, înspre câmpie
Să ne pierdem iară
Ca odinioară,
Din nou să ne sărutam.

Dar mi-e teamă că-i amăgire,
Iluzie, e rătăcire,
Că ceva în noi s-a rupt.
În dulcea briză de șoapte,
Grei de aur, stând în câmp.

Au trecut mulți ani,
Multe veri, și plec
Spre locuri de-altădată,
Dar văd doar copii
Ce se joacă-n grâu,
Sub un cer topit de-azur.
Mă plimb trist pe-un câmp
Plin de-aur sub vânt,
Vânt cald de vest, în vară
Și-mi mai amintesc,
Apoi o pornesc
Înapoi spre-orașul surd.

cântec interpretat de Sting, muzica de Sting, versuri de din Ten Summoner's Tales, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
vadă-albastru din dorul meu căprui.
Și să-i închid când noaptea
Vorbește-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din fața ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Și s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Și să-l cuprind când ceața
Lucește-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Și să le-alint când luna
Vestește întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Și să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Pillat

Vedeni

Ca ieri izvorul curge în amfora de lut,
Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii
Se prăbușe-n ciorchine de bozii, iar castanii
Podoaba și-o dezbrăcă pe templul decăzut.

Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii
Când satirul, glumețul, și faunul tăcut,
Veneau să-și cânte-n trestii un dor necunoscut
Și urmă de copită în crâng lăsau silvanii?

Poteca e pustie și vremea depărtată
A zeilor din timpul cu visuri legendare —
Dar noaptea cel din urmă centaur, câteodată,

Din codri plini de freamăt ieșind nemuritor,
Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mișcător.

poezie de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți, români!!!

Veniți, români! Veniți de prin străini!
Sunt satele pustii, pe câmpuri cresc, ciulini,
Cad garduri de tristețe si se dârâmâ, porți,
Veniți din depărtâri, veniți acasâ, toți,
Mai scuturați din cei ce-n frunte huzuresc,
Gem-n pâmânt străbunii, nimic nu-i omenesc,
Plâng mame ce sunt duse, la trudă-nstrăinate,
Și prunci - ce cheamă-ncet în fiecare noapte,
Bătrâni ce se usucă de doruri, pustiiți,
Veniți români acasâ, grăbiți-vă, veniți,
Și poate se mai aflâ, un Mircea, un Ștefan,
Sâ poarte spre izbândă pe țarâ si pe neam,
Poate din cei plecați, în zâri departe - duși,
E unul să ne scape de trântori și căpuși,
Să spele tricolorul de pulberea minciunii,
Să-i pese de amarul ce-a-mbrăcat românii,
Veniți, români, acasâ! Pe hoți sâ-i izgoniți,
Veniți! Vă cheamă țara! Veniți, români! VENIȚI!

poezie de (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul loculiui părăginit

Căutat-am peste ani
Plopii mei de lângă râu;
Prin iarba până la brâu
Mă loveam de bolovani.

Am găsit doar doi castani,
Ce se-nălțau fără frâu...
Căutat-am peste ani
Plopii mei de lângă râu.

N-am văzut lanul de grâu,
Nici porumbiștea cu bostani;
Râul era... un biet pârâu,
Deasupra-i mișunau bâțani,

Când căutat-am peste ani.

rondel de (2015)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Izvod

De ani și ani, mereu revin cocorii,
Spre vadul lor de ape cu speranțe,
Așa cum arcuindu-se-n restanțe,
Pământul însetat rechiamă norii

Și lutul cald;deschizător de stanțe,
Stăpân peste sudorile candorii,
Răsare luminos la fel ca zorii,
Poemul nemuritelor instanțe,

Iar cerul plin de brazi și căprioare
De cerbi înalți cu inima ca para,
Când sevele irump cu primăvara,

Desferecând trecutul, desțelnit de floare,
Cuprins de o frenetică vâltoare,
Izvor de apă vie, cât e țara!...

sonet de din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Ion și Radu

Către Oarja câmpu-ntins,
Peste Neajlov se coboară,
Unde bunii au pretins,
mai joacă o comoară!

Ani la rând au dat cu sapa,
Noaptea-n negură țăranii
Și n-a izvorât nici apa,
Nici comoara lor, sărmanii!...

Vremilor s-au dus de-a valma,
Târnăcoape au tot sunat,
Se tot bătucise palma,
Truditorilor din sat,

Dar comoara de pe prund,
Pe un Neajlov maiestos,
Se ducea tot mai la fund,
cu cât pătrundeau mai jos!

S-a lucrat mereu, se pare
Că atâți i-au dat ocol
Și cu cât săpau mai tare,
Cu atât suna mai gol...

Nopți cu palme bătucite,
Ani la rând s-au scurs la bradu
Însă vieți mai fericite,
N-au prins nici Ion, nici Radu!

poezie de din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

La paști

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și salciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: Hristos a înviat!
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Și-un vânt de-abia clătinitor
Șoptește din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Și clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Și viața este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fire de tort. Ziarul unui pierde-vara" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.51- 7.99 lei.
Ion Pillat

Cel din urmă centaur

Visasem cel din urmă centaur că eram...
Dormea sub lutul vremii pierdute hippogeea,
Și, seara, când în treacăt umbream în mers aleea,
Potcoava mea de aur îmi scapără scânteea
Pe care,-n drumul nopții, sonor o cadențam.

Cutreieram zadarnic pădurile de brad,
În van cătam poporul stăpân ieri pe câmpie:
Fugeau orbiți de spaimă cârlanii-n herghelie
Când mă iveam din umbră pe-ntinderea pustie
Sau când, purtat de sete, mă coboram la vad.

Sirena cea din urmă visasem că erai...
Îmi nechezam dorința pe țărmul nalt al mării,
Nebun zdrobeam copita de pietrele cărării
Privind prin valuri roșii în sângele-nserării
Lui Okeanos pradă cum trupul tot ți-l dai.

poezie de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, și-atât, trecând prin brazi și pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, și frica.

Și, ca-nainte de-a ne fi știut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer și-o noapte fiecare,
acum e bine – nopțile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici așteptarea n-o mai știm, nici frica.
Suntem și-n noi și între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de din Versuri noi
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Din părul tău

Înțelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniș ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Și-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, amețit de valurile-i negre și bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
și strig,
și strig,
și-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 47.19 lei.
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ion Pillat

Renaștere

În zgomot de potcoavă și freamăt de stejar,
Centaurii din noapte se nasc în herghelii.
Mă înfrățesc cu ele cărărilor pustii:
Prin ramuri îndoite luceferii transpar,
Iar sunetul copitei pe frunze argintii
Răzbate cu putere, înăbușit și rar.

Nebuni de nemurire gonim prin codrul sfânt,
Pribegi prin țări de umbră și goluri de lumină.
Pe valuri de verdeață se-nalță luna plină;
Văpaia ei urmează sălbaticul avânt.
Deodată mă simt slobod. Gândirea mea străină
O leapăd, mă cutremur ca un copac în vânt.

Pricep tot ce nechează iubitul meu popor.
Mărire ție, Zeus, al veșniciei faur!
Azi unul sunt, de-un sânge, cu aprigul centaur
Colind pădurea largă cu el rătăcitor —
Iar noaptea, pe sub bolta de stele și de laur,
Pornim fără mișcare cu râul mișcător.

poezie de din Visări păgâne
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Munteanu

Îți sunt obrajii limpeziți de rouă

Îți sunt obrajii limpeziți de rouă
Și tălpile de întuneric ninse.
Ating pe trupul tău din zori ne-nvinse
Uimita floare desfăcută-n două.

Pe coapse frâng tăceri în noi descinse.
Prin jilava surpare dată nouă
Ne asfințesc păcatele și plouă
Cu năluciri în dans năvalnic prinse.

Înlănțuiți primim o dimineață
Și rând pe rând zăgazurile cad.
Patu-i clădit din aștrii de verdeață,

Pereții fac spre ceruri tainic vad,
Sălcii din vis sunt grinzi de nori pe viață,
Lumina clipei e-un feeric brad.

poezie de din Tăcerea clipei (Sonete 1) (24 iunie 2004)
Adăugat de Adrian MunteanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adrian Munteanu

Primăvară

1. Coboară din mintea-mi furată
De-a ochilor tăi caldă putere
Și fugi într-o lume uitată
De vise aprinse de stele...

2. Te pierde din zâmbetu-mi treaz
Ce uită-amăgit să dispară!
Din lacrima ștearsă pe-obraz
Surâsul tău să piară!...

3. Te du din a inimii-mi soare
Spre nopți niciodată apuse;
De vrei... lasă în urmă-ți o floare
S-aline-amintirile-ascunse...

4. Golește cântu-mi orb
De-a' chipului tău urme
Și lasă-mă să sorb
A libertății culme...

5. Alunecă din calea
Visării mele-aprinse
De mângâieri, de starea
Iubirilor nestinse...

6. Și lasă-mă s-alerg
Uitată, în fapt de seară...
Să mă trezesc furând
O nouă primăvară...

poezie de (21 septembrie 2009)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zefiruri parfumate

Trec orele rând pe rând,
în urma lor rămân
gânduri trecătoare
din tot ce-a fost
în nemărginitele uitări
un glas, o umbră
sub o frunză, sub o floare
într-un răsărit de soare
privesc cu emoții
alba dimineață
îmbrățișând o lume-ntoarsă
din povești
clipa ascunsă se răsfrânge
pretutindeni...
în zefiruri parfumate
ne aduce din toamnă-n primăveri.

poezie de (15 mai 2017)
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste

Lucrurile s-au întâmplat așa:
Când s-au întâlnit atunci, în prima seară,
Șezând pe-o bancă strâmbă la șosea,
Sub cerul înstelat de primăvară

Nu bănuiau ce soartă îi unește
Erau timizi, ca la-nceput de drum,
Gâtlejul îl simțeau ca prins în clește,
Vorbeau de aer, nori, de ceață, fum.

Deși simțeau un răscolit în vine
De parcă se chemau de ani și ani.
Timpul trecea, s-a-ntunecat de-a bine,
Și-atunci, în umbra deasă de castani.

Ce le-ascundea roșeața de pe față,
S-au apropiat, s-au mângâiat pe mână...
Au trecut ani, și seara, dimineața,
Acum bătrâni, sunt veșnic împreună.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Făt-Frumos din tei

— "Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută ești, copilă,
Din nevrednică iubire,

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale,
Mântuirea feței mele."

— "Nu voi, tată, să usuce
Al meu suflet tânăr, vesel:
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii alții lese-l.

Nu voi părulmi-l taie,
Ce-mi ajunge la călcâie,
Să orbesc cetind pe carte
În fum vânăt de tămâie."

— "Știu mai bine ce-ți priește,
Las' de-a lumii orice gând,
Mâni în zori de zi pleca-vom
Către schitul vechi și sfânt."

Ea aude — plânge. Parcă
Îi venea să plece-n lume,
Dusă de pustie gânduri
Și de-un dor fără de nume.

Și plângând înfrână calul,
Calul ei cel alb ca neaua,
Îi netează mândra coamă
Și plângând îi pune șeaua.

S-avântă pe el și pleacă,
Păru-n vânturi, capu-n piept,
Nu se uită înainte-i
Nu privește îndărăpt.

Pe cărări pierdute-n vale
Merge-n codri făr' de capăt,
Când a serei raze roșii
Asfințind din ceruri scapăt.

Umbra-n codri ici și colo
Fulgerează de lumine...
Ea trecea prin frunza-n freamăt
Și prin murmur de albine;

În mijloc de codru-ajunse
Lângă teiul nalt și vechi,
Unde-izvorul cel în vrajă
Sună dulce în urechi.

De murmur duios de ape
Ea trezită-atunci tresare,
Vede-un tânăr, ce alături
Pe-un cal negru stă călare.

Cu ochi mari la ea se uită,
Plini de vis, duioși plutind,
Flori de tei în păru-i negru
Și la șold un corn de-argint.

Și-ncepu încet să sune,
Fermecat și dureros —
Inima-i creștea de dorul
Al străinului frumos.

Părul lui i-atinge părul,
Și atunci c-obrazul roș
Ea apleacă gene lunge
Peste ochii cuvioși.

Iar pe buze-i trece-un zâmbet
Înecat, fermecător,
Care gur-abia-i deschide,
Cea uscată de amor.

Când cu totului răpită
Se-ndoi spre el din șele,
El înceată din cântare
Și-i grăi cu grai de jele,

Ș-o cuprinde de călare —
Ea se apără c-o mână,
Însă totuși lui se lasă,
Simte inima că-i plină.

Și pe umărul lui cade
Al ei cap cu fața-n sus;
Pe când caii pasc alături,
Ea-l privea cu suflet dus.

Numai murmurul cel dulce
Din izvorul fermecat
Asurzește melancolic
A lor suflet îmbătat.

Lun-atunci din codri iese,
Noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre
Pe câmp alb ca de zăpadă.

Și mereu ea le lungește,
Și urcând pe cer le mută,
Dar ei trec, se pierd în codri
Cu viața lor pierdută.

La castel în poartă calul
Stă a doua zi în spume,
Dar frumoasa lui stăpână
A rămas pierdută-n lume.

poezie clasică de (1 februarie 1875)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din flăcări de-aurore

Din flăcări de-aurore, din larg covor de stele
Și izvorând din cântec etern tulburător,
Vin să te-admir o clipă, carbonizat de dor,
Atras de-a ta candoare cu ochii de zorele.

Tu mă privești tăcută, duios și-ntrebător,
Cu lacrimi greu ascunse, dar îmi vorbești prin ele
Sporind apropierea prin tainice tunele -
Eu ard cu flame-n suflet rotindu-se spre cer;

Mă simt răpit de farmec pe-un pisc de vis rebel,
Tălăzuind himere care nicicând nu pier
Și-atunci rădvanul vieții ne saltă-n zbor cu el...

Vom răspândi-n eteruri iubirea-giuvaer
Când cosmosul ne-absoarbe să ne topească-n el,
Iar noi l-umplem cu doruri, iubire și mister...

sonet de (29 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce spuma valurilor este albă? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!