Haiduc modern

Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu şi-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
şi cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.

Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger şi c-un papuc de sfânt
şi-arunc răvaş în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minţii o pală grea de vânt.

Mai strangulează viaţa vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorţii şi-apoi închid frenetic,
mizând pe toţi cocorii ce fug spre cald înot.

Aduceţi mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
şi-ntârzie pe şine, la gară, însăşi moartea,
şi popii disperării devin tot mai impuri!

Cotrobăiţi prin peşteri şi-apoi stingeţi lumina,
năvoadele speranţei trăgeţi-le la mal,
suiţi-vă pe tunuri, ştergeţi cu Tix rugina,
organizaţi cruciade spre vechiul, sfânt Graal!

E-o vină împărţită, eu însă n-am păcate,
căci am scuipat în sânul care m-a alăptat,
colecţionez în taină de-atunci păpuşi stricate
şi le citesc romane când simt că se mai zbat.

Mă va minţi chiar râul, mă va-nşela pădurea,
probabil prin muzee nu-mi voi găsi vreun loc,
dar, pe săracii lumii, că-ngrop pe veci securea
dac-o să-mi dea mai bine ţiganca în ghioc!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă apasă

Când multe mă apasă mai strâns ca într-un cleşte
Mai am neruşinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejeşte
Tăiatu-mi-aţi aripa să nu mai pot să zbor.

Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!

Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferinţă călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Şi viaţa mi-au topit-o necugetând să mor.

E tristă seara iară şi-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de şoapte
Şi toate-s de iubire şi doruri ce mă dor.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt izvoarele

Simt cum nasc izvoarele de apă
Sub piciorul meu o undă vie,
Şi atunci pământul tot mă ştie
Că port vâsle de cireş în mapă.

Eu sunt paratrăznetul de apă,
Se închid în mine cicluri stranii,
Când se ţin freaticele danii
Mă cobor la slujbă printr-o trapă.

Pe deasupra iarba mă închide,
Tainic, luminişul de reface...
Ocolind atent vestigii trace,
Mă las pradă spaţiilor fluide.

N-am nevoie de crenguţă fină,
Căci mă doare când pământul naşte,
Învierea apei mi-e tot Paşte
Şi argintul ei mi-e tot lumină.

Şi ajung prin fluvii, prin oceane,
Şi ajung prin bălţi, prin cataracte,
Nu mai port de mult la mine acte,
N-am abonament la telefoane.

Doar pământul, singurul, mă ştie
Când mai ies sătul la suprafaţă;
Odisei mi se citesc pe faţă,
Parca-ş fi lucrat la o hoţie.

E momentul când se strâng izvoare
Într-un fel de matcă omenească,
Iar mişcarea lor pare firească ‒
Pentru-a învia, întâi se moare.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul şi-apoi

N-a mai rămas acum nimic de spus,
ca doi străini la geamuri de vagoane,
în trenuri care merg în sens opus,
ne-ndepărtăm de reci, pustii peroane.

Te duci, mă duc, un sens ne e egal
şi-un ceas de fier ne ticăie în şine –
Un fluviu de tăcere... Noi, pe mal,
ne sprijinim de poduri în ruine.

N-a fost nici început, s-a şi sfârşit,
a fost un fel de vis fără pereche,
un salt spre cer rămas încremenit,
a fost de la-nceput o rană veche.

Ce rost ar mai avea să te acuz,
rămâi cuprinsă-n mila mea cea mare,
dintr-al iubirii-ngrozitor refuz,
în smârcul vieţii biată muritoare.

Străină, mai străină ca oricând,
cum n-a fost vreo străină niciodată,
te-am îngheţat de vie într-un gând,
să te dezgheţ când fi-vei mai curată.

Să te renasc după potopul sfânt,
de crima ta cea dublă achitată,
când oameni noi vom fi pe-acest pământ
şi-o fi să ne-ntâlnim ca altădată.

Prin cine ştie câte zări de-acum
vom bântui în trenul de povară
şi ni se va părea, aşa, prin fum,
pe celălalt zărindu-l într-o gară.

Şi, tremurând, pe umăr să-l bătem,
Iar tu sau eu deodată să se-ntoarcă:
"A, tu erai?!", "Dar tu?!", "Iată, suntem!",
"E-o nouă viaţă.", "Mai frumoasă, parcă".

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina timpului

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci ceasurile ţipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minţii
Şi sub dictatul vremii abdică-n masă prinţii,
Şi toţi profanatorii de vieţi fumează pipă.

Spuneţi-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceţi pârlitoarea pe secătura mâinii
Şi-un popă peste naţie să biciuiască dracii.

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieţi contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele linişti de clar-obscur şi sare.

Spuneţi-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuşi de cârpă naşte, cu drumul previzibil
Şi-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?

Dar nu-mi răspunde nimeni... Aţi amuţit cu toţii?
Privatizări de grote au evacuat şi timpul?
M-ascund într-o pendulă, să-mi crească-acolo nimbul
Şi să-mi înalţe imnuri de slavă hughenoţii...

Dă jos, deci, anticare, pendula-aceea neagră,
Nu vreau nici limbi, nici arcuri, mi-e de folos cutia,
Îţi las chenzina toată ‒ m-aşteaptă veşnicia
Să curăţ de prin sate istoria de pelagră!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardere

Intraţi! Aprindeţi lampa!
În întuneric strânse, stau sute de păcate...
Dar ce aprindeţi voi?!
Ce-aţi pus? De ce lumina
În van se risipeşte?
De ce în întuneric voi iaraşi aţi rămas?!
Îmbrăţişaţi prin fapte păcat, fărădelege!
Şi risipiţi în taină a Domnului prinos...
Voi fără milă ardeţi iubire şi credinţă...
Unde vă este darul iubirii de frumos?!
Spălaţi-vă fiinţa prin rugi şi prin mătănii!
Pierind dezlănţuirea păcatelor lumeşti,
Fiţi voi floare de lotus pe apele speranţei
Şi căutaţi lumina în lumi dumnezeieşti!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsetul mamei

Afară plouă şi e frig,
Durerea mă apasă,
Demult prin sat eu n-am mai fost,
Soarta nu mă lasă.

Ochii mei din nou îi şterg,
Pe perina cea udă,
Sunt singură şi tot aştept,
Copiii ca să-mi vină.

Adorm plângând şi îi visez
Că au venit acasă,
Dar lacrimile m-au trezit,
Durerea mă apasă.

Cu greu mă-mbrac şi ies în prag,
Afară-i tot mai rece,
Luminile se sting prin sat,
Dorul, nu mai trece.

poezie de Stelian Daniel (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine minte că norocul şi nenorocul trebuiesc lăsate cerului şi legilor firii. Ele nu pot fi aduse prin rugăciunile sau prin vicleşugurile la care s-a gândit vreun om sau vreun aşa-zis sfânt.

James Clavell în Shogun
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge prin Hristos

Iubiţi-vă unii pe alţii
Aşa cum v-am iubit Eu
Cetăţenii sfintei naţii
Să fiţi azi prin Dumnezeu

Şi umblaţi în sfinţenie
Trăind harul şi iubirea
Sfântă viaţa să vă fie
Urmărind neprihănirea

Fiţi lumină din Lumină
Împlinind Cuvântul Sfânt
Să umblaţi fără de vină
Viaţa-ntreagă pe pământ

Împletiţi mereu cântarea
Cu Adevărul Sfânt şi viu
S-aveţi parte de-ndurarea
Domnului şi mai târziu

În iubirea Lui Hristos
Voi să creşteţi azi cu toţii
Să-mpliniţi aici frumos
Tot ce-i scris în sulul Cărţii

Umnblaţi dar cu multă grijă
Sfinţi să fiţi azi în Sion
Fiinţa dar plină de milă
Daţi-i-o l-al vostru Domn

Celui ce e Pâinea vie
Şi Adevărul scump şi sfânt
Să vă ia în veşnicie
Atunci de pe acest pământ

Trăiţi dar prin îndurare
Pentru cel sărac lipsit
Ca Domnul din încercare
Să vă scape negreşit

În lumina învierii
Voi luptaţi-vă mereu
Cu ispitele-ncercării
Să fiţi fii de Dumnezeu

În smerenie-mplinţi
Toţi Cuvântul şi Scriptura
Fii ai Tatălui să fiţi
Mereu sfinţiţi-vă făptura

Ca să fiţi toţi o lumină
Pentru Mielul răstignit
Fără pată fără vină
Domnul cum v-a rânduit

Daţi-vă toată silinţa
Să-mpliniţi Domnul ce vrea
Unind fapta cu credinţa
Culminând cu dragostea

Deci iubiţi-vă mereu
Unii pe alţii ca Hristos
Biruind dar pe cel rău
Cu suflet victorios

Voi prin Duhul dar umblaţi
Răstignind puterea firii
În picioare ca să staţi
Pe treptele amăgirii

Căci Hristos vă este stâncă
Şi o piatră de ajutor
Prin puterea Lui adâncă
El dă viaţă în popor

Fiţi lumină din Lumina
Lui Isus în veşnicie
Să vă-ndrume-ntodeauna
Dăruindu-vă din Pâinea Vie

Luaţi azi scutul credinţei
Şi încinşi cu adevărul
S-aveţi sorţii biruinţei
Căci Hristos ne este Domnul

Vom învinge prin Hristos
Intrând toţi în veşnicie
Mirele victorios
Pe veci stâncă să vă fie

Căci în El ne vrem zidiţi
Alergând spre biruinţă
Să fim oameni împliniţi
Toţi având sfânta credinţă

Fie-i slavă Lui Hristos
Mielului ce ne-a chemat
Să-i slujim de aici de jos
Dându-i sufletul curat
30-10-2021 măn.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – un elixir

O clipă face
Diferenţa dintre cele două vieţi.
Moartea va fi ca un elixir,
Căci ştiu că mă voi întoarce
Să-mi continui proiectele
Începute acum.
Mă voi întoarce la anii prunciei
Şi voi gusta din plămada cuvintelor
Înghesuite în călimară.
Apoi, ca un râu învolburat,
Voi străbate cerul cunoaşterii
Luând cu mine
Fragmente de iubiri
Lăsate în urmă.
Şi cum să nu mă bucur că voi muri,
Când ştiu că toate ideile mi-au oxidat?!
Aţi cules din mine tot rodul,
Apoi m-aţi alungat
Ca pe un străin propăşit
La poarta luminii.
Credeaţi că în întuneric
Ochiul meu nu mai poate vedea lumina?
Trebuie să simţi mătasea timpului,
Apoi pâlpâirea de deasupra ta.
Aceasta reprezintă cheia succesului.
Eu, voi exista şi prin moarte,
Voi trece prin ea ca o căprioară
Prin nepermisul exod.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări pietruite cu frunze

Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar paşii mei pierduţi devin iertări
Pentru greşeli făcute în Olimp,

Când rădăcini se caţără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,

Şi frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanţe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,

Chiar dacă plouă şi afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng şi-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,

Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Şi felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predispoziţia la taină

Să mă condamn în turnuri de moschei
la tras de limbă clopote-ortodoxe
în timp ce-n gări sordide se tund chei
şi restanţieri se-mbată trist prin boxe.

Să m-angajez la îngeri blonzi şi bruni
pe post de recuperator de soartă
când pentru nunţi găseşti doar popi bătrâni
şi câinii disperării-mi bat la poartă.

Dar vechiul gol tot scurmă ilicit
şi-n suflet parcă port găleţi cu smoală,
de-o viaţă tot încerc să ies din mit,
dar anticii regizori se răscoală.

Şi-atunci mă plimb escamotând dureri,
ca un episcop într-o ocnă rece,
purtându-şi facla marii lui tăceri
prin spaţiile pustii prin care trece.

Nu mai visez decât un hoit suav,
tu nu-mi mai eşti pe mintea mea stăpână –
amfibiu timp, căzând în scâncet grav,
ca organistul beat ce dă din mână...

Pe sub pământ boierii merg la trap
spre sindrofii,-n conace în ruină,
dar servitori tot intră-ntr-un dulap
şi ies în alte timpuri, fără vină.

Mai cade din poveste câte-un lord,
din anotimpuri cresc poteci de umbră,
acolo, sus, în far, bate-al meu cord,
rămas fără de mine-n noaptea sumbră.

Şi peste toate umblă Dumnezeu,
papucii lui de pânză urlă-n stele,
doar singuri ei, arhanghelii de seu,
mai fumegă la gândul tainei mele.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-aştept

Azi nu mai cat prin amintiri
Când străluceşte luna ;
Prin păr, nu eşti să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.

Nu mă aşez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace şed în pat,
În piept nu mă mai doare.

Nu-mi mai trec nopţi neasfinţit
Când liniştea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Şi gânduri nu m-apasă.

Nu lăcrimez neînţeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin şes
Nu mai tânguie-a jale.

Eu nu te mai aştept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluţe mii
Ce n-au să mă-nfioare.

Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Şi nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna

Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.

De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mama plângând face cărări prin zăpada uitării,
Prin uitarea uitării, mai bine scris.
Să plec spre casa ei mi-i interzis,
O casă-a tuturor şi-a-nsingurării.

Azi clopotele-n sinea lor mai bat cu-nverşunare,
Oamenii fug de sine în păcat
Şi-apoi vor să revină-n cer, plîngînd cu-adevărat,
Dar Dumnezeu iertări în El nu are.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (8 septembrie 2003)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria vieţii

Fluturi, prin polen de stele,
Scormonesc după iubire.
Paznic sunt Căii Lactee,
Etalon de fericire...

Trec prin voi, copilărie,
Must de dulci speranţe, deci,
E atâta armonie!
Fericit ai fi pe veci!

Treci prin viaţă mai departe...
Fior adolescentin
Prins în leagănul de noapte
Şi de vis... Ce dulce chin!!

Ferm, mergi încă mai departe,
Treci străin prin viaţa grea...
Cu regret priveşti în urmă
Tot ce nu mai poţi avea.

Gârbovit, te-ntoarce vremea
Şi-ngenunchi, copilărie...
E târziu! În iarna vieţii
Nimeni n-o să te mai ştie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!