Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Casă cu cerdac

O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.

Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.

O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.

E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.

Pereții albi și groși ca de chilii,
Și, sub cerdac, gârliciul pivniții,
Sub borte dorm butoaie razachii
Aicea poți să mori, că iar învii.

Ne rătăcesc copiii prin străini,
Goniți de-acasă de-ale noastre vini,
Se rup, prinse de ghete, rădăcini,
Aleargă-n sens invers după ciulini.

Iar noi murim în urma lor lăsând
Izvoarele pe sub fântâni plângând
Ori vreun orfan sărit de peste rând,
Inconștient, în satul gol râzând.

O casă cu cerdac – capăt de drum,
La ea ne-ntoarcem, vrând-nevrând, oricum,
Apă ne-ntoarcem, ori ne-ntoarcem scrum,
Sau poate-n câte-o seară, simplu fum.

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vladimir Potlog

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colț de rai,
Unde veșnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Și cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi și tei în floare.
Apare un țăran pe o cărare,
Părând duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii și turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Chelaru

La fântâna părăsită...

La fântâna părăsită
Stă și plânge-a mea măicuță
Ar vrea apă ca să bea
Dar... n-o lasă puterea!...

Vacile trec însetate
Cine,, Doamne" le-adape!??
Au murit din sat... bătrânii
Ruginit lanțul... fântânii...

Pe uliți câinii mai latră
Când mai zbiară câte-o.. vacă.
Uluci proftite în gard
Una câte una cad...

E îmbătrânit tot satul
Fură unul de la altul.
Nu mai vezi un copilaș
Au fugit toți la oraș...

Unde-i viața de la țară
Cu traiul de-odinioara,
Çând eram mici cât un fus
Ne jucam toți... pe ascuns?

Zidul e crăpat la casă
N-ai ce mai pune pe masa!
Geamul de la casă spart
Velințe rupte pe pat...

Mama stă și ne așteaptă
Zi de zi plânge la poartă
Se uită pe drum la vale
Și plânge mereu cu... jale...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iernilor la sate

Visăm și azi la sărbători,
La postul mare, la Crăciun,
Un foc în sobă, ori ninsori,
Visăm la zarva de pe drum...
Visăm și noi la Plugușor,
La Steaua... la urări visăm,
Când prunci la mama în pridvor,
În poală pruncii ni-i culcăm...

Visăm și azi la sărbători,
La clopotul vuind a jale,
La zile aspre, cu ninsori,
La țuică fiartă, la sarmale...
La tâmpla blânzilor bunici
Și la povești, la cozonac.
Ia țesută cu arnici
Venind din timpul geto-dac.

La postul mare de Crăciun,
Și-nmiresmatele odăi.
A cozonac, gutui și fum
Ce se revarsă peste noi.
Nămeți pe vechiul rezalit
Acopăr tainice istorii
Și-nsingurat precum un schit,
În ardere, făclii sunt zorii.

Un foc în sobă, ori ninsori –
Frânturi de vis, copilărie,
Ne mai apar în timp, în zori –
O amintire încă vie.
Urciorul într-un loc ciubit,
Postava, strachina din care
Bunicul supa și-a sorbit...
Masa din lemn, cu trei picioare...

Visăm la zarva de pe drum –
Amnar și ceas, voal și făclie
Și în clepsidră totu-i scrum.
Decât o coală de hârtie
Pe care îngăimam povești.
Cuvântul – lacrimă și clopot.
Copil, aici mă regăsești,
Sub clipele trecând în ropot.

Visăm și noi la Plugușor,
Visăm la "Iarna pe uliță".
Iar eu, fiu colindător,
Să-ți bat, bunico, la portiță.
Visez -mi dai colaci și nuci,
Ori mere, bani și cozonac...
Acum e satul cuib de cuci
Și vezi?! Nu îmi mai e pe plac.

La Steaua, la urări visăm...
Suntem la tâmple albi acum,
În sat ne-ntoarcem, așteptăm...
Și toți suntem stingheri... pe drum...
Sub storul sufletului meu
E plâns, dureri, amar și jale,
Se-aude clopotul vuind...
Bunico,-i glasul dumitale?

Când prunci, la mama în pridvor,
Aleargă s-o sărute,
De tine mamă plâng, mi-e dor
De tâmplele-ți cărunte...
Mi-e dor de sărutarea ta,
Oh, ce dor mi-e de tine!
Aș vrea măicuța mea,
Aici, mereu, cu mine.

În poală pruncii ni-i culcăm –
Un leagăn de iubire
Și către cer ne înălțăm
Crâmpei de fericire.
Ardentelor dorinți, copii,
Suntem flamura vieții,
Ascunși pe ceruri viorii,
Sub faldurile ceții.

În poală pruncii ni-i culcăm,
Când prunci, la mama în pridvor,
La Steaua, la urări visăm,
Visăm și noi la Plugușor.
Visăm la zarva de pe drum,
Un foc în sobă, ori ninsori,
La postul mare, la Crăciun,
Visăm și azi la sărbători...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Viață trecătoare

Azi te-aș plăti, viață trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înșelătoare ești, precum o apă,
M-ai dus îți slujesc la sat, la sapă.
Și plini de suferințe, de boli neasemuite,
Smeriți, ne-ntoarcem fața, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viața noastră plină de-ncercări,
De boli și de dureri și de orori,
De ură și de cruntă suferință.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credință.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător și ne așteaptă,
ne rugăm, El vine și ne iartă,
Dar după fapte și răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun și blând, creștine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Străini

Străini suntem la noi în țară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini și pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem și între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar și nostimi

Străini suntem debusolați
Pe drumul vieții pe trasee
Suntem străini și printre frați
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci așa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Și foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne știm
Aici și-n alte universuri
Suntem străini și când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Maria Ciobotariu

Liniștea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
și umbrele nopții
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colț de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
pașilor ce vin...
lin se așează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniștea nocturnă
legată de destin.

poezie de (2017)
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niculae

Când zorii zilei se aprind,
Când soarele stă să răsară,
Copiii pornesc colind
Și la noi pe ulicioară.

Cu urări de sănătate
Ei umblă din casă-n casă.
Cel mic, parcă nu mai poate,
Dar de lăsat, nu se lasă.

Prin troiene de zăpadă
Merge, cade, iar se scoală.
Vrea intre în ogradă
Cu toți copiii de școală.

După cântec stă la rând
Ca primească covrigul.
Apoi pleacă fluierând,
Cu curaj înfruntă frigul.

În tot satul a umblat.
Zice că n-a obosit.
Bani și nuci a căpătat,
E mândru și fericit.

Spre seară se-ntoarce-acasă
Și-n căldura din odaie,
Când mama-l cheamă la masă,
Doarme micul Niculae.

poezie de (24 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

în satul cu troițe

îmi petrec timpul într-o arhitectură sacră
credința-n Dumnezeu s-a născut la țară
țărani evlavioși cu Hristos se consacră
păcatele se spală în apă de moară.

în satul cu troițe mă simt într-un rai
oameni-s vrednici preaslăvesc pământul
vântul cântă pe frunze precum la nai
miri de poveste își cinstesc legământul.

știu minunile s-au născut la sat
veșnicia începe cu prima rugăciune
ploile mănoase din cer s-au revărsat
pământul prospere fără amărăciune.

nu vreau fie nimeni răvășit stresat
ca frați se adune oameni la împăcăciune.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima lacrimă

de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii și seci
iubirea între noi s-a așternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea țipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porți bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beție
acum adorm în nopți târzii și plâng în mine
femeie, ești cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colț de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
pășeșc pe maluri de dor
pașii mă ard șidor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe țărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,

pădurea de stejarii se ridica pe deal,

iar vântul aduna frunzișu-n creastă

cu cântece plecate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată

în umbrele rămase-acolo peste veac

cu întâmplări de povestit în vatră

când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrățișam la marginea pădurii,

stejarii seculari se legănau uimiți,

privind mirajele urcând pe nurii

din adâncimea ochilor nedumeriți.

Când te lăsam din brațe câteodată

mă aduceai-napoi, te sărut adânc,

dar mă priveai îndată speriată

când te-așezam în iarba de pe runc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.

Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Biserica ruinată

Biserica stă tristă pe golul mal al mării –
O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat
Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat.
Și bârne și cadavre și semne-ale pierzării
Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol
Când apă se retrase lăsând iar câmpul gol.
Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare,
Fac cruce, și cu vâsla bat apă mai grăbit.
Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit,
Prin spartele ferestre cântând cu disperare.
Amurgul vine roșu, vin gălbenele zori,
Și noaptea peste lună trec turmele de nori,
Ea stă, tăcutul martur, pe veștedă colină
Umplând singurătatea de spaimă și fiori...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa Românilor

Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință
Și sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință,
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Și au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte și inima ne plânge
Și ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință,
Pornim cuprinși de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruință,
ne cinstim trecutul, așa cum ei au vrut.
Cenușa strămoșască mai curge în clepsidră
Și strălucește-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul și pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau fiu!

Și sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut vândă țara
Și rânduiala vieții. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertății o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Și macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte și cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință,
Nu ne-am pierdut speranța și vom lupta din nou,
Uniți pe veșnicie, cu-ntreaga noastră ființă,
În hora re-Unirii și ei și tu și eu.
Ne strigă-aceeași voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simțim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă țărișoară, noi te vom apăra.

Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul și cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Și s-au unit în cuget, în țară, toți românii.
Ne-așteaptă iar acasă părinții. În pridvor,
În lanț se zbate-un câine. Pruncii-au ieșit în prag,
Alintă-mă măicuță și spune-mi "som ușor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuță drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Brațele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenușa. Sunt triști! Și cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga țară
Și-i secetă de oameni și-s răbufniri de ploi.

Și au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine și-n brazi s-au înălțat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... și stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolțit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Și ne găsesc lumină și fericire zorii.

Noi am călcat morminte și inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viața-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătușe strânge...
Greșit-am! Iartă Doamne! Și nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalță altă rugă,
Știu din astă clipă eu n-am să mai greșesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Și ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecați departe, ni-i țara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii și copii,
Cu voi, din țara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi -i frângă trupul și corbi înfometați,
Sub flamura dreptății se stinge o făclie...
Români plecați departe, de moarte vinovați,
De ce lăsați moară Măicuța Românie?!

Și ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte și inima ne plânge...
Și au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre țara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credință
Și sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i țara scufundată în chin și-n suferință.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorin George Vidoe

Cel ce privește și vede

Privesc și văd copiii plângând,
lacrimi stând după gratii,
privesc și Îl zăresc pe El,
crucificat sub cer,
privesc și văd în curte un miel,
în poartă un clopot din flori,
sub teiul pitit după casă
un blid cu colivă-negrită,
corbii deasupra roată,
icoane cântând în zăpadă,
iar clopotul bate și bate...
Tata pleacă din casă,
tăcere albă peste toate câte văd
și cruci înghețate-n morminte.

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Laurean

Plângeau viorile-n grădină

Plângeau viorile prin crânguri
Spunând doar lunii-n glas șoptit
Că timpul arde-n ample ruguri
Pătruns de dor la foc mocnit.

Prin faldurile de maramă
Simțeam suflarea lui arzând
Și parcă fără nici o teamă
Pășeam prin el ca într-un gând.

Plângeau viorile-n grădină
Și băncile încă plângeau
Se scuturau în rădăcină
Sau poate-n timpul ce erau.

Iar printre sute de suspine
Ce au rămas în urma mea
O clipă poate aș reține
o zidesc lângă o stea.

Plângeau viorile prin gânduri
Precum la moartea unui veac
Iar slove se strângeau în rânduri
Să fie peste timpuri leac.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dispariția iernii

Copiii râd și parcă dănțuie,
Cu o mână ascunsă la spate, pe seceri.
Și, ca într-o joacă, râzând, - harșt -,
Dintr-o dată retează nasul părinților;
Plesnește sângele, dar nu înroșește zăpada,
Ci intră-napoi în pământ.
De-aia se crapă pământul, altfel
Și-ar face copiii lunecuș pe sângele părinților.

Bucurându-se ca de-o minune,
Cei mici le-așează nas nou:
Din morcovi de hârtie și câlți,
Prins cu zgârci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Știu acum vor da plece
Și-apoi le vor înfige cărbuni smoliți
În locul ochilor,
Înșurubându-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă știe;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
De pe vârful secerii azvârlită pe jos,
Până vederile prind caimac de frig
Pe lumină.

Ce mai om de zăpadă vor facă copiii!
Cu bucăți de pământ vor -l facă,
Dezlegate în apă fierbinte,
Lipite cu bulgări pe trupul celor care
I-au învățat basmul unei materii
Misterioase și albe,
Din care se clădeau oameni frumoși.

Și-atunci lipesc, copiii, și ridică oameni
Peste oameni,
Din pământ înmuiat, peste forma
Bicisnică a tiparului;
Ei – cei văduviți de poveste, ispășind
Culmea păcatului, iarnă de iarnă
Mai siguri pe ceea ce fac,
Nemaiizbăvindu-se parcă nicicând.
Ei – capăt de drum al stirpei –,
Copiii, feciorii, bărbații condamnați
La uscăciune și boală,
La ierni deșertice, anunțând foamea
Și pârjolul, și jupuirea de vii;
Tot aruncă cu bulgări pe umerii
Și fața și brațele unui neam întreg
Și-și îngroapă bătrânii,
Obligându-i se nască din nou,
Să-i renască și pe ei
Din burta de leac a făgăduinței.

De bunăvoie, Cei mari stau în genunchi,
Ca la rugăciune, parcă ologiți;
Corpuri pe jumătate – înțepenite
Și descărnate; cum se joacă și-aleargă,
Cei mici, de-ar da din grabă peste ei,
I-ar sfărâma negreșit,
Ca pe niște Oameni de zăpadă, în trei:
Bulgărele mic – primul; cel de mijloc –
Al doilea; iar cel mare – baza matriceală
A rușinii, linotipul organic uns
Pe la-mbinări cu dulceaț㠖 ultimul,
Fiindcă nu e legat de rațiune,
Ci de nevoie.
În fiecare iarnă copiii se joacă de-a iarna,
Iar pe cei rămași nezidiți îi ridică în sănii,
Apucându-i de dedesubt.
Anchilozați, aproape umbre, se lasă
Trași părinții-n sănii de copii;
Le mai cade mâna, mătură pământul,
Și parcă un bulgăre de apă
Se strânge, singur, în palma lor.

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Așa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ți-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngerașii Domnului
Zi și noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag și dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am -l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut și-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povață:
Aici trăiesc o viață.
N-o să plec, m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și gândul plânge ...

și stau cu gândul rezemat de geam
și geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
și clar de lună
și tu mi-ai reproșa că nu mai vin
s-aduc furtună

ceața se ridică peste mări
cu sânge rece
vine peste noi și depărtări
și nu mai trece

bolovanii vin la vale peste munți
porniți fiarbă
nici o stâncă nu mai poți s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

stau cu gândul rezemat la geam
și gândul plânge
c-am vrut atâta vreme te am
și-n el și-n sânge...

poezie de (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Argintul brumei

Sus, pe cer, e Lună Plină
Nu s-a luminat de ziuă...
Matinală, în cerdac,
Firul gândului desfac.

La vecini cântă cocoșul,
Vrea ca să trezească moșul
Care-a adormit aseară
Cu tabac pe policioară.

Stă băbuța aplecată,
Lângă focul stins în vatră,
Și pisica pe la uși....
Cere-n casă un culcuș.

Du-mă viață înapoi...
În grădina cu trifoi,
Cu argintul brumei pus
Peste anii ce s-au dus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Depresia

La colț de stradă mor prieténii,
amantele se culcă cu mai mulți,
copiii simt c-au devenit adulți,
tot alergând pe străzile pustii.
Și toamna rece vine peste noi,
iar frunzele, pe ritmuri de poem,
plutesc incert pe trenuri care gem
ducând soldații noștri la război.

Orașul tot e un coșmar stupid,
iar oamenii stresați nu înțeleg
ce-i parte separată ce-i întreg
în granițele care ne închid.
Și-n orice întrebare e un chin,
îl resimțim în inimă și-n gând,
se sting în noi speranțele plângând
pe marginile unui crunt destin.

Himerice imagini trec prin vis
și ne trezim în spaime și-n delir,
iar patul ni se pare cimitir,
plutind imponderabil în abis.
Iar cei apropiați, în mod fatal,
ne intră cu picioarele-n destin
și când paharul de durere-i plin
ne internează noaptea în spital.

Dar, ca răspuns la gestul lor brutal,
pe doctori, care-s mai nebuni ca noi,
îi dezbrăcam și îi închidem goi
într-un salon cu gratii de metal.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook