Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fapt divers

În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un șantier naval,
Cu buletinul – scoarță de aprins.

Țăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-și cate rost,
Și-acum muri la fel de gol și prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.

Știa să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeși de in,
Fusese tată, soț, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.

Dar smuls a fost din obcini, din imaș,
Și-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Și că-i nevoie-n marele oraș...

De-atunci pierdu contactul cu ai săi,
Fugind din loc în loc trecură ani,
Mai trimitea săracul niște bani
Ori câte-un țol pe diferite căi.

Dar se vedea că nu mai este el...
Bătea în fier degeaba și plângea,
Un dor aprins de câmp îl mistuia
Albind printre șantiere de oțel.

Până-ntr-o zi, când decretat nebun
De vechi colegi de-ai lui, dar și mai noi,
L-au pensionat în baza unor foi
Și l-au cinstit cu vin și cu tutun.

Și-așa, bătut pe umăr, a rămas
Cu vechiul geamantan de lemn în mâini...
S-au apropiat de el atuncea câini,
El le-a vorbit, i-a mângâiat pe nas,

I-a sărutat pe toți și ei l-au lins
Și-așa-mpreună au plecat spre sat;
Dar nu avea să mai ajungă-n pat
Bietul bătrân cu sufletul învins.

Căci întrebând de-ai lui la telefon,
I s-a răspuns că totul e vândut
De-acum doi ani unui necunoscut
Care-și ridică vilă de beton.

Spun cei care-au văzut c-a-ngenuncheat
Și-apoi, deodat', căzu cu fața-n jos,
Cu brațele deschise, ca Hristos,
Îmbrățișându-și iarba lui din sat.

Și-așa rămase – cruce pe pământ,
Sub soare ars în mii de lumânări,
Ca un deșert al marii întrebări,
Țăran stăpân în vis peste mormânt.

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Girel Barbu

* * *

Săracul popor român,
A crescut "năpârci" la sân;
După ce la-nfometat
Și de sine, dezbrăcat,
L-au lovit și l-au scuipat;
El cu harul lui divin
Le-a făcut din apă vin.
În loc slavă ca să-i dea,
Ei i-au dat oțet bea.
Le-a dat pâine din belșug
Și ei l-au băgat în jug.
I-a suit pe munte sus
Cum făcut-a și Iisus,
Ei pe frunte spini, i-au pus.
Le-a dat viață, ca la carte
Și ei l-au urât de moarte.
Și cum se văzură-n UE,
I-au bătut în palme cuie
Și pe cruce l-au întins,
Între mulți tâlhari cuprins.

poezie de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călugărul din vechiul schit

Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Și de-ale lumii mi-a vorbit,
Și de amar și de iubit.

Când am plecat l-am întrebat,
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ți cauți loc printre sihaștri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaștri.

Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nebunit,
Și atunci prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.

L-am revăzut, l-am întrebat,
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te știam printre sihaștri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaștri.

Călugărul din vechiul schit,
De același dor a și murit,
Iar la mormânt printre sihaștri,
Plângeau amar doi ochi albaștri.

cântec, versuri de
Adăugat de Mihai ȚigăreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vis neștiut

O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El domină Universul

A murit Învățătorul sus pe cruce atârnat
Și mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferințelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea țărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viață ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a așezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieții împărat

Iar sabatul înfășoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează și pe lamele de vânt
Se naște o întrebare căci al vieții Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viață împlinind deplin Scriptura
Și acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte și cine l-a osândit
Numai bine în viață când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinși de duhuri rele pe atâți i-a dezlegat
Și-o viață nouă viață sfântă la atâția El le-a dat


Pe cei prinși de atâtea boli crude și înverșunate
Isus i-a scăpat de ele și le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muților le-a dat cuvânt
Pe leproși i-a curățat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală și durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în brațe Domnul Însuși i-a luat
Numai bine orișiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine pește din belșug l-atîți Domnu atunci le-a dat
Și-a făcut doar numai bine pentru atâția din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în dușmani
Și-or veni ca să distrugă țara-ntreagă chiar și neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Și aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator și Domn al vieții
El domnină Universul dar și zorii dimineții
Mâna Lui ne-a plămădit din țărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viața noastră pe pământ
Căci am fost iubiți în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvați pe veci smulși din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia frații Lui pe veci fim

De ne-ncredem dar în El și doar El ne este țintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Vântoasele

Să ne ferească Dumnezeu
Și-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghițit acu pământul,
Și-atâta om aveam și eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Și-am fost la babe și la vraci
Și-am dat și milă la săraci —
Și mi-a murit la săptămână!

De suflet noi voiam să-l dăm
Și-l dedem gata-n mâna morții!
Era voinic; trăsese sorții,
Și-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazd㠗
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat și el pe brazdă.

Și ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin și chef, precum e data —
Țin minte toate, ca de ieri.
Și câți nuntași! Să-i spuie pragul!
Și-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Și-n mijloc el, mai mare dragul!

Și-așa deodată l-au cuprins
Călduri — c-a fost și cald în cas㠗
El a ieșit de după masă
Îmbujorat de vin și-aprins.
Și până băgăm de seamă,
Vântoasele-și făcură rost—
Și dacă nu știu eu ce-a fost,
Atunci eu nu știu cum mă cheamă!

În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată.
Așa din vorbă așezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Și-a rupt cămașa de pe el —
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.

vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Și undele-nghițind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Și se făcu-n văzduh roșeață
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut —
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceață!

Ce-a fost apoi — la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt fie!
Ce-a fost apoi, pământul știe;
Dar spui ce-am auzit și eu —
Că l-au văzut fugind orbește
Se jură vameșul, de-i ceri,
Și doar el nu-i copil de ieri
nu-nțeleagă ce vorbește!

—"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Și cu mirare
Eu stam văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculțat în grabă,
Trecând prin râu. L-aș fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Și-mi prind cu Necuratul treabă.

Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-și tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculț, așa — de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Și eu l-am tot rugat frumos:
—"Să-mbraci măcar cevași pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!

Și-așa-n neștire l-au purtat
Cum nici nu te gândești cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Și-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o cas㠗
Ei, vezi, și să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Și din voinic, neom te lasä.

Ei spun așa ca s-a ținut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Și-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să știu de ea. Și-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Și el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.

Și-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieții!...
Și-l așteptam la horă, bieții,
Și, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să știu pe care lume sânt,
Așa mă podidise plânsul.

A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Și-ar fi putut din el să taie
Bucăți-bucăți, că nu simțea.
N-avea putere-n el să-și tragă.
Nici sufletul, și-așa răpus
Zăcea pe țol cu fața-n sus
Cu ochii stinși și fără vlagă.

În două zânele l-au rupt,
I-au stors și sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-și miște, bietul,
Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt
Și glasul, ca pe muți lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost și ce-a facut,
Și nu-i puteam ghici nici gândul!

Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieșea atunci din casä,
Eu n-aș fi de copil rămasă,
Că l-aș avea băiat și-acum!
Așa... mi l-a-nghițit pământul
Și-atâta om aveam și eu —
Să ne ferească Dumnezeu
Și audă-ne din cer cuvântul!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Fabula catârului prost

Invidios, catârul care
Era supremul șef în sat,
prim-ministrul, vaca mare,
A îndrăznit, de l-a sfidat,
Plecând în vizită-ntr-o țară,
A unor mari hârciogi cu bani,
Ca să-i convingă, bunăoară,
S-aducă-n sat, după mulți ani,
Tot ce-adunaseră și ei,
La microfon a trâmbițat
vaca-i vacă-ntre femei
Și n-are locul meritat,
În satul lui, că n-a știut,
De-a ei plecare, peste mări.
Iar el, catârul, prost și mut,
Dar demn, n-acceptă-așa plecări.
De-aceea, foarte-nfuriat,
Necunoscându-și rolul său,
Prin Constituție fixat,
Punându-i vacii gândul rău,
I-a spus plece, brusc, din post,
C-ar pune satul în pericol,
Uitând tembelul că-al lui rost
Nu e s-ajungă un ridicol.
Normal vaca n-a plecat,
Știind ce-nseamnă peste ani,
S-asculți catârul limitat,
Și satul să-l lipsești de bani.

MORALA:
De la catâr, oricine-ar cere
Nu va primi lapte și miere!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parfum

"A fost odată ca-n povești"
- dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Pitești,
O făbricuță de parfum.

Patronul ei, un om școlit
La Amsterdam și la Paris,
Întors acasă-a reușit
Să facă un parfum de vis.

Aflase el, pe unde-a fost,
, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.

Știu toți cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Și ambra de la cașalot.

De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Așa că a plecat la drum
Să caute ingredient.

Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.

Era murdar, era și beat,
Statea, de ceilalți, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!

A cumpărat niște rachiu
Și l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalți sașiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.

L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Și-a reușit, cu vai și chiu,
Să-i dea și acte la semnat.

O săptămână mai târziu
A scos pe piață un parfum
Deosebit și auriu,
Pe piața de parfumuri: Bum!

Iar făbricuța lui a mers
Și la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a șters
Și-a început a câștiga.

Dar în domeniu-avea dușmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român și nu concep.

Și-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.

L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Și, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.

poezie de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Scrisori către Moș Crăciun

Mi-amintesc de vremea-n care
Îi scriam lui Moș Crăciun,
An de an câte-o scrisoare,
Mai nainte de Ajun,

Doar să-i spun c-am fost cuminte,
C-am fost bun, și mai apoi,
Veneam cu o rugăminte,
Ca să dea și pe la noi,

Să ne-aducă, de se poate,
Puse într-un pachețel,
Fericire, sănătate,
Și un trai mai bunicel,

Dar, săracul Moș, sărac,
Anii-aceia, din trecut,
Nu avea la el în sac,
Niciodat' ce i-am cerut,

Și-am plecat în pribegie,
Ca și alți confrați de-ai mei,
Am lăsat casă și glie,
Dar nu vechiul obicei,

, nainte de Crăciun,
Îi trimit... prin celular,
Moșului, care e bun,
Lista cu ce-aș vrea în dar,

Lista veche, din trecut,
Nu bemveuri, nu merțane,
Ori, cum alții-au tot cerut,
Vile, bani în tomberoane,

Și mi-aduce-n dar de toate,
Pe pământ canadian,
Fericire, sănătate,
Și belșug... întregul an!

De-aia eu... și-s om dotat,
O-ntrebare mi-o tot pun:
Nu cumva a emigrat
Și bătrânul Moș Crăciun?!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vindecări

Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
ne aducă fericirea

ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
și viață El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie

Domnul Isus ne-a-nvățat
trăim neprihănirea
și pe atâți i-a vindecat
căci Hristos este iubirea

multora le-a întins mâna
și de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit

plin de milă și-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit

celor orbi le-a dat vedere
muților le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieșea atunci prin Duhul Sfânt

iar pe cei paralizați
Hristos i-a făcut umble
de El au fost vindecați
Cuvântu să i-l asculte

pe leproși i-a curățit
iar curați El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogățit
căci Cuvântu-au cunoscut

Domnul s-a-ndurat de toți
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar și din morți
pentru slava Lui cea mare

când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat

acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le știuse

nu mai plângeți fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieții toane
El Însuși le-a deslușit

după ce a scos afară
toți străinii — i-a vorbit
fetiței ce era moartă
talita cumi — și ea s-a trezit

a-nviat atunci fetița
ba umble a-nceput
inserând l-ai săi credința
minunea când au văzut

Domnul a făcut doar bine
și pe atâția i-a salvat
din moarte și din ruine
viață iarăși El le-a dat

pe ologi El i-a făcut
iar fug㠗 alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înțelge

Mesia a venit
și le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina

pe când soarele apunea
mulți veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare

peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
și-adâncit în rugăciuni
El pe toți îi vindeca

din atâția îndrăciți
ieșeau duhurile afară
oamenii iar izbăviți
erau din starea amară

cădeau unii la pământ
duhurile când ieșeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau

nimenea nu a mai fost
plin așa de o putere
omenirii să dea rost
și atâta mângâiere

numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
și viață-n veci i-a dat

El e stânca și iubirea
e izvorul de viață
și El dă neprihănirea
celor ce prin El învață

viața cum să-și înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind

glorie dar Lui Mesia
cinste slavă și onoare
căci ne oferă veșnicie
și în veci de veci salvare

Doamne Tată-ți mulțumim
pentru Mesia — Hristos
doar prin El noi azi trăim
și avem cerul glorios

poezie de (9 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina din Infinit

cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
ne dea viața-n dar

cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia

pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința

fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața

n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ și din lumină
și din apă și din vis
trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai ne poată duce

El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Octombrie

Octombrie ‒ ultimul cântec...
Soarele se clatină-n ființă ca vinul în os ‒
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghițită de un înger frumos.

Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un șurub de teasc ‒
Am așteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.

Printre lucirile-acelea de beznă și frig,
m-am gândit plângi undeva, în adânc,
dar un crivăț în piept mă oprea te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam mănânc.

A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.

Povestea s-a sfârșit.
Autorul a murit înecat în propriile vise.
Sub aburul ploii, fantasma, odată cu el, a pierit
topind în noapte amintirea unor vremuri promise.

Octombrie ‒ toporul pocnind într-un lemn...
Păsări speriate se-nalță spre cer...
Orașul, fatal, se scurge în umbră și-n semn,
cu gândul pierdut la un sat, te-am uitat și mi-e ger.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceastă seară

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut și Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfășăcel,
În scutec de bumbăcel,
Fașă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine șade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos și odihni
Și din grai așa grăi:
"Uite maică jos la țară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În sulițe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Și-n paloșe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Liviu Rebreanu

Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărțuit și l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpâniri vrăjmașe; popoare falnice s-au stins, împărății trufașe s-au prăbușit în jurul lui și peste dânsul: nimic nu i-a putut zdruncina credința în soarta lui și, când a venit ceasul, s-a înfățișat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Granițele silnice, care ne-au ciopârțit sute de ani, n-au fost în stare ne atingă inima.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ion" de Liviu Rebreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 7.99 lei.

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart și Beethoven (dar să nu uităm că i-a supraviețuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puțin preocupat de convenții. Încă din timpul vieții, i-a fost reproșat violent faptul că și-a degradat arta prin umor și trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârșitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa și el va termina prin a o orienta într-o direcție care s-a menținut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pământ și cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veșmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era ușor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, coboare,
făcându-și trepte razele de soare,
la cei aflați mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu și jos, în viața pe pământ
în care își găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Știa și el, cel care-l așeza,
știa și ea legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi așteaptă,
dar nu putea nege: îl iubea.

Și a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima dorință

Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea vine singurul său zeu.

Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Și n-ar putea facă un păcat
Plecând acum, departe îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.

A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Golgota - justiția umană

Ierusalim
e noapte
și florile reci ale nopții
lucesc sus pe cer
ca
o cunună de cuvinte
ce
ți se aștern pe buze
pe
aripi de vis
chiar la Caiafa
marele preot
unde
Isus e legat
și El
se scaldă-n tăcere

El
Lumina ce
ne lumineză lumina

preoții
cei mai de seamă
bătrânii și cărturarii
căutau o acuzație demnă de luat în seamă
dar
nimic
nu se găsea

Isus
era nevinovat
mai curat ca picurul de rouă

doi martori
au venit mai pe urmă
și
iată ce-au mărturisit

Omul acesta a zis
Eu pot stric Templu Lui Dumnezeu și
iarăși în trei zile
la loc să-l zidesc
iar
marele preot
s-a sculat în picioare
și i-a zis Lui Isus
nu răspunzi nimic la ceea ce
mărturisesc aceștia
împotriva Ta

Isus
tăcea
dar
marele preot
a izbucnit

te jur
în Numele Dumnezeului cel viu
ne spui
dacă ești Hristosul Fiul Lui Dumnezeu

da sunt
și mai mult
vă spun veți vedea pe Fiul Omului la
dreapta Lui Dumnezeu și venind pe norii cerului

a hulit
a strigat marele preot și
și-a rupt hainele
acum ați auzit hula Lui

și-a rupt hainele și-n ochii Lui Dumnezeu
rupte
au rămas
căci el Caiafa marele preot nu stătea înaintea
vreunui om
ci
stătea înaintea Creatorului întregului Univers
a
Celui ce a zidit
și munții
și marea
și zborul și umbra
viața și omul
făptura mâinilor Sale

căci El
Osânditul
era
Fiul Lui Dumnezeu
Marele nostru Creator
Cel ce i-a spus lui Moise
Eu sunt
Cel ce sunt

de aceea
Hristos i-a spus lui Caiafa
veți vedea
pe Fiul Omului la dreapta puterii Lui Dumnezeu
și
venind pe norii cerului

Hristos
i-a pus sub ochii minții cheia puterii Sale
dar mândria lui Caiafa
l-a împiedecat s-o vadă
și
marele preot s-a prăbușit în mândrie și ură
și
i-a întrebat pe cei din jur
ce credeți

e vinovat
fie pedepsit cu moartea

dar
pentru ce
pentru că a spus
veți vedea pe Fiul Omului
venind pe norii cerului

și
preoțimea lui Israel
și aprozii
l-au scuipat în față și
cu pumnii l-au plesnit
și
l-au pălmuit zicând
Hristoase
prorocește cine te-a lovit

ei
înțelepciunea lui Israel
l-au pălmuit
și
l-au lovit pe Cel ce e
Înțelepciunea
adevărata Înțelepciune
ce
a creat și ochii
și văzul
palma și degetele
auzul și sufletul
El
Cuvântul Lui Dumnezeu

bătrânii lui Israel
și marii preoți
l-au
dus pe Isus înaintea Lui Pilat
iar el
l-a întrebat
ești Tu
împăratul iudeilor

da sunt
i-a răspuns Isus
dar
nu i-a mai răspuns nimic la
acuzațiile care i le aduceau preoții cei mai de seamă
și
bătrânii norodului

atunci
era un întemnițat vestit
numit Baraba
și Pilat
care trebuia elibereze un deținut
i-a întrebat pe cei ce-l aduseseră pe Isus
pe cine voiți
vi-l eliberez
pe Baraba
sau pe Isus care se numește Hristos
dar
preoții cei mai de seamă și cărturarii au înduplecat norodu
să-l ceară pe Baraba
iar pe Isus să-l dea la moarte
astfel
că ei au strigat
pe Baraba
îl vrem pe Baraba
dar
ce fac cu Isus
i-a întrebat Pilat
fie răstignit
fie răstignit
dar ce rău a făcut
i-a întrebat iarăși Pilat

și mulțimea a început și mai tare strige
fie răstignit
fie răstignit

văzând Pilat
vorbele și discuțiile cu mulțimea
nu ajută la nimic ci doar
strigătele norodului
se întețesc și mai mult
fie răstignit
fie răstignit
a
luat apă și și-a spălat mâinile
afirmând cu glas tare înaintea norodului
eu sunt nevinovat
de
sângele neprihănitului acesta
și
tot norodul lui Israel care era prezent a strigat
asupra noastră și
asupra copiilor noștri
fie sângele Lui

Pilat
l-a slobozit pe Baraba
iar pe Isus l-a dat în mâinile lor
ca să fie
răstignit

legea
și justiția umană
eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acesta
dar totuși
l-a dat fie răstignit

poezie de (12 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
și nimeni nu știe, nici popa din sat,
spună la oameni motivul, de-ndat'.

Și-a dat cu pres'pusul, în zaț a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul școlit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o ști el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câți bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-și lase bărbatul ce n-are rival

Și stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, rupă ar vrea,
și viața s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-și dorește? - căci totu'-i la el:
putere și funcții și bani - ăsta har! -
și... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bun rămas

Erau străini. Pescari trudiți,
cu fața suptă ca smochina.
Și-ar fi rămas tot risipiți
ca niște maci printre căpiți,
de nu i-ar fi cules Lumina!

Erau străini. Și-ar fi rămas
îndepăratați pe totdeauna.
Dar când acel ciudat rabin
schimbă la Cana apa-n vin,
ei au simțit că toți sunt una!

De-atunci prin câte au trecut!
Cum mai puteau străini fie?
Așa a vrut Isus cel bun
ca-ntr-un sublim trecut comun
să-i lege-n snop pe venicie!

Și-n adevăr, de-atâta har
ce-l revărsa mereu Prea'naltul,
simțeau pescarii-n piept un jar,
simțeau că-i leagă un fierar
c-un lanț de slavă unul de-altul.

Căci ei priveau cum zi de zi
Isus lucra mai grele semne.
Vedeau cei orbi, vorbeau cei muți,
ieșeau din oameni belzebuți,
neașteptând să-i mai îndemne.

Pe ape L-au văzut umblând,
cum n-au văzut nicicând străbunii.
Și, unii-ntr-alții-nghesuiți,
au stat și L-au privit uimiți
când El dădea porunci furtunii.

N-a întâlnit în drum vreun mort
fără să-i lase gol sicriul.
Le-a dat cu drag tot ce-a cerut,
și pâini și peste cât au vrut,
și-a prefăcut în Rai pustiul.

Pe-un munte-nalt S-a arătat
sclipind măreț, ca veșnic Rege.
Și-atâtea taine din Cuvânt
n-a mai fost nimeni pe pământ
le fel ca El să le dezlege!

Apoi, spre cruce a pornit
să-Și scape turma Lui pribeagă.
Uimiți, el L-au văzut plecând
între ostași, ca miel plăpând,
El, ce crease lumea-ntreagă!

Ei au fugit plini de fior.
Dar casa-n care-au stat deoparte
s-a zguduit asupra lor
când tainicul Învățător
ieși din trupul cel de moarte.

Și-a treia zi intră de-a drept
prin zidul casei: -Pace vouă!
De patru mii de ani v-aștept.
Priviți-Mi rana cea din piept
priviți-Mi mâinile-amândouă.

Pe țărm Îl întâlnirăiar,
El Își pusese blând tunica
pe pâinea caldă din ștergar.
Iar peștii sfârâiau pe jar.
-Copii, ați prins ceva? - Nimica.

Și când spre cer, din micul grup,
urcă ușor ca un răsuflet,
ei toți erau ca roiu-n stup:
un singur gând, un singur trup,
un singur dor, un singur suflet!

Și-astfel, uniți și-nfiorați,
în acel ceas de duioșie
nu mai erau străini, ci frați
cu mii de lanțuri ferecați
de Dumnezeu, pe veșnicie!

Iubiții mei, voi, frați creștini,
frați de-ncercări și de Betanii,
și noi am fost cândva străini
și-am fi rămas ca niște spini
purtați de vânt și de pierzanii.

Am fi rămas ca pleava-n zbor
când se învolbură din ciururi,
ca reci baloane de săpun,
căci fără un trecut comun
și noi am fi străini de-a pururi.

Dar El, Isus, pe toți ne-a smuls
sărind pe stâncile genunii.
A alergat cu drag și-a plâns,
la pieptul Său străpuns ne-a strâns
și ne-a legat în snop cu funii!

Da, ne-a legat, prin Duhul Sfânt,
cu-atâta har, mai sus de Lege,
cu-atâtea bucurii și-a avânt,
că nu e nimeni pe pământ
poată ne dezlege!

Și-acum... ne despărțim. E-un pas
e-o clipă... care ne desparte.
Dar noi suntem un singur glas,
un singur duh, un singur vas,
și-aici, și dincolo de moarte.

O, rămâneți cu bine dar,
cât firul vremii se va toarce!
Da, rămâneți cu ochii sus,
căci voi știți bine că Isus
cum a zburat așa Se-ntoarce.

O, rămâneți cu bine-acum,
surori și frați, păstor și turmă!
Oriunde-om fi, în orice-ungher,
noi știm ni s-a dat din Cer
o viață care nu se curmă.

Vă zicem: Pace! Bun rămas!
Dar nu cum orice om ar spune.
În bucurii și în impas,
pe-aceste bănci, în orice ceas
vom fi cu voi în rugăciune...

Și se vor spune poezii...
Și, poate, răscolind cenușa,
când poezia va-nceta,
veți spune: -Asta o spunea...
știi cine? -N-am uitat... Păpușa...

Rămâneți, dar, cu bine frați,
în mărturia înțeleaptă!
Căci nu pe țărm galileean,
ci sus, pe veșnicul liman,
Isus cu pâini cerești ne-așteptă!

Și când spre nuntă vor zbura
toți cei chemați în zarea-albastră,
urcând la rândul cetei lor,
noi vom pleca de-aici în zbor,
căci voi, voi sunteți ceata noastră!

Iar dac-am lăcrimat puțin...
O, nu mai spuneți nimănuia...
Așa-i când sufletul e plin...
Mărire Tatălui Divin
și lui Mesia! Aleluia!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Catârul candidat

Catârul, după ce furase,
Prin acte false, șase case,
Ajuns, din pură întâmplare,
În sat un președinte mare,
A vrut, la mijloc de mandat,
se anunțe candidat
La funcția aceasta-n care
Avea confort sporit, se pare.
Prileju-a fost o condamnare
A armăsarului, șef mare
Peste-un partid majoritar,
Ce guverna în sat cu har.
Dar cucuveaua-procuror,
Clocise un dosar de zor,
Ca el să fie condamnat
Pentr-un delict de ea visat.
Și reuși-n primă instanță,
Încât catârul, cu prestanță
Strigase fericit, spre toți,
numai caii-s niște hoți,
Că ei, ce guvernează-acum,
Îi stau prosperității-n drum,
Că în politică-i normal
Să fii, nu cal, ci-ntâi... moral.
Iar armăsarul deci, degrabă,
E bine să devină gloabă,
nu mai fie imoral,
Să-și dea demisia-n final.
Perfid, catârul ordinar,
Uitând că e un găinar,
Le-a incitat pe animale
Cu #rezist să se răscoale,
Să iasă-n piață și să zbiere
Că lui, întregul sat îi cere
Să fie iarăși președinte
Cu tot confortu-i dinainte.
Dar planul lui perfid a fost
Întors de câinii-aflați pe post
De magistrați cinstiți și drepți
Ce-n fața lui nu au stat drepți.
Și judecând din nou dosarul,
Au constatat armăsarul
Era politic condamnat.
De-aceea ei l-au achitat.
Iar la alegeri s-a văzut
Că pe catârul încrezut,
Nemaidorindu-l nicio babă,
Ajunse el, nu calul, gloabă!

MORALA, deci, e fără rost,
Când un catâr e hoț și prost!

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!