Salvarea speciei

În doi copaci să ne ascundem,
de teama desfrunzirii,
strigându-ne din miezul lor
în jocul regăsirii.

În două mări să ne ascundem,
de teama uscăciunii,
chemându-ne de sub balize
strâns ancorate-n funii.

În două peşteri să ne-ascundem,
de teama-mpotmolirii,
cerându-ne din galerii
tandrul ecou al firii.

Desigur, vor lovi topoare,
vor arunca harpoane-adânci,
vor fi piraţi, comori şi lupte,
eu voi simţi cînd o să plângi.

Şi-atuncea când vom fi din nou
va coborî ninsoarea...
Unul cu altul înveliţi
vom cugeta cum marea,

Bătrâna peşteră, copacul
pot exista fără iubire
şi, tot gândind, iubirea noastră
se va salva de la pieire.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nuci, sau două jumătăţi...?

Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de şampanie
de iod.
Din acelaşi copac înalt
Cu rădăcini şi mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea şi de dorul meu
Şi cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.

Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.

Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neştiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îţi promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Şi atunci vom fi doar o mâna de nuci –
– amândoi.
Şi poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.

Şi dacă nu vom fi nuci, şi vom fi struguri violeţi
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Şi ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simţi gustul de artişti?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.

"Nu te teme", îmi spuneai,
"aşa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăţi şi să se piardă
pentru totdeauna."

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept lângă o şină

Te-aştept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aştept lângă o şină de tren provincial,
O să ne recunoaştem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Şi-n plus faţă de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată şi-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe şină
Ţinându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiţă uşoară şi senină,
Voi fi într-o cămaşă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a nişte căi ferate,
Noi doi, desculţi pe şine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri şi nu ne va păsa.

Lăsa-vom şuieraturi de locuri şi motive,
În urma noastră toate cădea-vor sub rambleu,
Iar noi, hoinarii lumii, sub falnice ogive
De brazi şi de foioase vom rătăci mereu.

Vor fi acele trenuri sau poate doar drezine
Din când în când în spate ce ne vor fluiera;
Cinstiţi cu viaţa noastră, vom fi desculţi pe şine,
Vor trece mii de trenuri, noi nu ne vom urca...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic

Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eşuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat

Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolaţi
Ce evităm mereu eşafodajul
Din care am ieşi decapitaţi

Stăm unul lângă altul fără vrere
Secaţi şi de iubire şi de tot
Sleiţi de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot,

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare,
Şi timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuţi nu ne-amintim, de oare,
Am şi trăit vreodat' ceva frumos

Resimt adânc cum inima îţi pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea e doar vorbă-n vânt

poezie de Adi Conţu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.

Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eşuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.

Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolaţi,
Ce evităm mereu eşafodajul,
Din care am ieşi decapitaţi.

Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secaţi şi de iubire şi de tot,
Sleiţi de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot.

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare
Şi timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuţi, nu ne-amintim de oare,
Am şi trăit, vreodat', ceva frumos.

Resimt adânc, cum inima îţi pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi va fi tăcere

Din primăveri abstracte cu râuri de tristeţe
Şi flori de neputinţă îţi scriu câteva rânduri,
Strivesc în mine dorul, curând va fi să-ngheţe
Şi ultima chemare prin ploi de anotimpuri.

Nimic n-are să doară, nici vis, nici amintire,
În praful înserării va aţipi durerea,
Vom fi ca doi străini în straie de himere,
Din resturi de iubire îţi voi sculpta tăcerea.

Nu ne vom mai căuta nicicând şi nicăieri,
Va ninge-o veşnicie cu pulbere de lună
Şi vom purta ţărâna de-amar şi de poveri,
Doar zdrenţe de regrete vor mai stârni furtună.

În nopţile stinghere ne vom căuta în vise,
Dar grăniceri de temeri ne vor opri haini,
Vom împarţi şi moartea, săruturi interzise,
Cu noi vor plânge îngeri de dor, prin ochi blajini.

Apoi va fi tăcere, ne va-ngropa ninsoarea,
Să nu mă-ntrebi iubire de-aducerile-aminte,
Atunci vom înţelege ce-adâncă-i disperarea,
Cum am pierdut iubirea prin ierni de necuvinte.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte anotimpuri

Primăvara asta va fi a noastră,
aşa cum vor fi toate celelalte anotimpuri
ce-i vor urma...

Vom împarţi marea albastră,
cer... timp... ani... şi flori...
viaţa o vom îmarţi...
Vom da pe din doua zorile...
viscolul... ninsorile...

Si ne vom împăca într-o zi cu gândul
că dacă nu ne-a hărăzit nimeni, atunci ne-am hărăzit noi
să-mpărţim primavăra... pământul...
tot curcubeul... nebunele ploi...
copacii... luna de ceară...
şi toate celelalte anotimpuri,
la doi...

poezie de Diana Georgiana Sirbu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

Am să te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi ştiute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Poveşti vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătişaţi o să păşim şi – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat că printre atâtea rele,
Există şi iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiţi – vă până veţi ajunge stele!

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte,
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îngerul...

Când îngerul va bate cu aripa-i în
cer
iubirea ce o simţi va fi cu mult
mai mare,
visurile- ţi sterpe şi gândul
efemer
vor fi corabii bete ce se îneaca-n
mare.
Aripa-i divină e doar un clopot
vechi
ce- anunţă în cadenţă cu glasul
raguşit
dezintegrarea vieţi-n atomi şi
molecule
şi incadescenţa stinsă-n infinit.
Stelele atuncea hora lor vor rupe
vor naşte din milenii aştri ce s-au
stins
şi vor roti aiura. Luminile lor
frante
vor izvorâ legende intr-un
mileniu-ncins.
Pământul, preafrumosul va arde
în ură
iar flăcări topite din pături astrale
în mări năvăli-vor fără măsură,
turna-vor, în fine, în inimi
metale.
Sânge va curge din umedul
soare.
Scheletici şi laşi şi răi vom fugi
spre Marea Absurdă.
Transfigurare
a speciei noastre pierdută-n
Tării.
Luminile albe vor plânge în ceaţă
iar ceaţa va curge-n nămol
clocotit ;
scuipa-vom funingini şi flăcări
de gheaţă,
ochi-mpietriţi ne vor plânge
distinct.
În spumele vremii se va-neca
pamântul.
Atunci din alte valuri vor apărea
alţi zori,
clipa va renaşte cum spune
Cuvântul
într-un vis frumos de Cântec şi
Culori.

poezie de Alin Mercasi (2008)
Adăugat de Alin Mercasi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai absurd decât frica de extratereştri! Dacă vor ajunge până aici, vor avea două opţiuni: fie ne vor coloniza planeta, dispensându-se frumuşel de rasa umană, fie vor face cale-ntoarsă, scârbiţi de ce vor fi văzut şi auzit! Specia umană are în ea simţul autodistrugerii, prin urmare teama de musafiri din depărtare cu eventuale intenţii agresive nu are nicio justificare!

Mihail Mataringa (15 februarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept...

Te aştept la răscruce de vis
Să salvăm anii căzuţi în abis
Vom escalada muntele din noi
Având iubirea, busolă pentru doi.

Te aştept pe un mal atins de cuvânt
Cu marea voi face un legământ,
Să-mi spele trăirea cu-n val de iubire
Voi aduna clipele ce par să se deşire.

Te aştept unde îngerii nu au nume
Din ale lor aripi vor curge poeme
Vom inventa sentimente fără vină
În descântec de cer cu lună plină.

Te aştept într-un colţ sfios de gând
Acolo unde visele nu mi le vând.
Îţi voi scrie, străinule, peste veacuri
Stihuri mângâiate de-ale dragostei leacuri.

poezie de Lavinia Niculicea (22 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna deplină

până la urmă
ne vor strânge cu una
cu două setări
apele din comprese şi pigmentul din sânge

ne vor salva
poate pauzele prelungi dintre spaţii (?!) mult afectate...
ne vor salva

poezia va sta
pe picioarele noastre, firave, până va exersa
forma de capră pansată. de ochii
lunii depline

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca iarba

Vino, cât vreme
de vremi vom avea
Iubire sărată, de taină şi humă
Prin ploaia de zahăr,
prin ploaia nebună
logodnicii toţi
din căuş ne vor bea.

Vino în toate
şi-atunci vom pleca
şi părul migdali
înfloriţi ne va cerne
beţie de cai
pe o vale de perne
din sângele crud
doi lăstuni ne-or zbura.

De fi-va să fim
doar o noapte în pârg
cu dungi albăstrii, cercănaţi de tăcere
inelul tău stâng va fi câmpul cu miere,
biserica mea va fi roua
din târg.

Şi-adânc scrijelind cu ninsori în amurg,
când plopii vor smulge
din noi două cruci
vom pune pământul
pe umeri de cuci
foşni-vom ca iarba:
mă duc şi te duci...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!