Poveste de iarnă
L-așteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin și cald ningea.
Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.
Îmi fumam țigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.
Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Înghețat soroc.
Viscolu-ncepuse,
Se făcuse frig,
Parcă venea popa,
Îmi venea să strig.
Și o moleșeală
Cruntă mă-nvingea,
Se urca în mine
Parcă din podea.
Viscolea bezmetic,
La un ceas de foc,
Mă țineau toți morții
Neamului pe loc.
Noapte, noapte neagră,
Spune-mi, ce să fac?
Unde să mai caut
Prin pustie leac?
Deodat', afară ‒
Tropot surd de cai...
El intră pe ușă
Simplu, fără grai...
Ai venit, birjare?
Bea un pic de vin,
Ultima mea sticlă
Ție ți-o închin!
Și bău bătrânul,
Înroșit de ger...
Coborâse parcă
Cu un car din cer.
Nu vorbea nimica,
Doar privea pierdut,
Vizitiul negru,
Vizitiul mut...
De-unde vii, bătrâne?
Pe cine-ai mai dus
Prin întins de lume
Sau poate pe sus?
Unde vrei să mergem?
Eu în voia ta
Vreau să-mi las durerea
Prin pustiu de nea.
Am ieșit în viscol...
Caii tropăiau...
Învelit în blănuri,
Ochii îmi ardeau.
Pocnet de biciușcă
Noaptea a crăpat.
Cum priveam eu, casa
S-a și dărâmat.
Și ningea pe rugul
Unei foste vieți...
Se-nchidea trecutul
Sub albe peceți.
Ne-am pierdut cu-amurgul
Dinspre zori de zi
Eu, birjarul, birja
Și doi bidivii...
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre viscol
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
Citate similare
Surdul n-aude, dar le potrivește
8210; Bună ziua, bade Ioane!
8210; Mâine plec la Herculane.
8210; Câți ani ai, ai multișori?
8210; Da, mă scol devreme,-n zori.
8210; Mai crești multe animale?
8210; Am dureri cumplite-n șale.
8210; Spune, țuica îți mai place?
8210; Junghiurile nu-mi dau pace.
8210; Ce mai face baba Leana?
8210; Aș bea vin cu damigeana.
8210; Te mai duci la fete-n sat?
8210; De tutun eu m-am lăsat.
8210; Moșule, mata ești surd?
8210; Sunt bătrân, deci nu mai zburd.
8210; Mai ții pasul după plug?
8210; Iacă-acuma fac un jug.
8210; N-o duci bine, cum aud.
8210; Nu, nepoate, e de dud.
8210; Moșule,-ți bați joc de mine?
8210; De, nepoate, cât o ține!...
poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zoologie, poezii despre viitor, poezii despre sat, poezii despre pace, poezii despre fumat, poezii despre durere sau poezii despre creștere
Octombrie
Octombrie 8210; ultimul cântec...
Soarele se clatină-n ființă ca vinul în os 8210;
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghițită de un înger frumos.
Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un șurub de teasc 8210;
Am așteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.
Printre lucirile-acelea de beznă și frig,
m-am gândit că plângi undeva, în adânc,
dar un crivăț în piept mă oprea să te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam să mănânc.
A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.
Povestea s-a sfârșit.
Autorul a murit înecat în propriile vise.
Sub aburul ploii, fantasma, odată cu el, a pierit
topind în noapte amintirea unor vremuri promise.
Octombrie 8210; toporul pocnind într-un lemn...
Păsări speriate se-nalță spre cer...
Orașul, fatal, se scurge în umbră și-n semn,
cu gândul pierdut la un sat, te-am uitat și mi-e ger.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre ziua de naștere
- poezii despre visare
- poezii despre vin
- poezii despre telefon
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre sfârșit
Surda n-aude, dar le potrivește
8210; Bună ziua, babă Leană!
8210; Ia, mănânc un pic de slană.
8210; Mătușico, bre, ești surdă?
8210; Nu doar slană, ci și urdă.
8210; Câți ani ai, cât ai etatea?
8210; O duc greu cu sănătatea.
8210; Ai trecut de nouăzeci?
8210; Mi-am făcut și loc de veci.
8210; Te-ai grijit, te-ai spovedit?
8210; Mă dor șalele cumplit.
8210; Mergi la doctor, iei pastile?
8210; Cât vrea Domnul să-mi dea zile.
8210; Mai ai vin în damigeană?
8210; Îi fac moșului pomană.
8210; Babă Leano,-ți place țuica?
8210; Să trăiești, mânca-te-ar muica!
8210; Păsări ai, niscai găini?
8210; Am vecinii buni, blajini.
8210; Te-ntreb iar, mata ești surdă?
8210; Am și-o ciorbă de leurdă.
8210; Ții mâncarea-n frigider?
8210; Cu oțet și cu piper.
8210; Babo, îți bați joc de mine?
8210; De, nepoate, cât o ține!...
poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre mâncare, poezii despre zile, poezii despre vecini, poezii despre sănătate, poezii despre spovedanie sau poezii despre păsări
Parcă te știam ...
Parcă te știam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spațiul dintre noi.
M-am oprit și te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Și secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.
Parcă te știam de-o veșnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a înghețat.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde sau poezii despre gheață
Parcă n-ar mai fi loc
Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
și argint în izvoare...
Parcă n-aș fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...
Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spațiu anost
fără ieri, fără mâine...
Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
și-l ascund sub aripă...
poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre foc, poezii despre dor sau poezii despre curcubeu
În oglinzile din ape
Visez noaptea că te strig,
Că îmi ești din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig
Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ți adumbră
Chipul dalb pe câte o coală
Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunților din Cana
Risipiți ca un parfum
Te mai simt. Și te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?
Parcă e doar un complot
Lângă mine ești aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot
Și îmi spun că nu se poate
Simțurile să mă înșele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate
Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre umor, poezii despre trenuri, poezii despre tragedie, poezii despre toamnă, poezii despre simțuri sau poezii despre hârtie
Printre fulgi de zăpadă
m-am întors pe țărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur și era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veșnic rătăcit pe drum
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre tăcere, poezii despre promisiuni sau poezii despre prezent
Pași în noapte
aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viața către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă așez pe țărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde ești tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
pășeam printre ani și era frig
m-am ghemuit la sânul tău și m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer și lacrima plângea
vorbeam de despărțiri uitând că ieri nu a fost ieri
știam că ai să pleci
eram nebun și nu înțelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
știam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în brațe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
știi, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârșit
dar ce este femeie azi sfârșitul
decât lumina noului început
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre ninsoare, poezii despre moarte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Spune-mi
spune-mi unde să te caut
umbra mea șovăitoare
nopțile când de răcoare
sufletul e mai precaut?
dacă nu e ea să fie,
nici o zi din calendar
parcă nu mai are har
harta lumii e pustie
parcă totul se reduce
la un minus, la un plus
la un semn care l-a pus
soarta semnelor caduce
niciodată un compost
n-o să cucerească zborul
dar nici inima fiorul
dacă nu-și află un rost
spune-mi unde să te caut
umbra mea șovăitoare
toată viața o eroare
m-a împins mereu spre out
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre prudență, poezii despre inimă, poezii despre hărți, poezii despre greșeli sau poezii despre descreștere
Întrebări
Spune-mi, ce porți pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăți! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îți lipsește! A mea gură?
Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalți! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îți place?
Spune-mi, la ce gândești acum! La mine?
Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
și parcă îți aud deja răspunsul mut.
Dacă ești obosită, nu pot să te ajut,
Dacă ți-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
și nu mai sunt de loc, parcă te-aș fi uitat.
sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre gură, poezii despre cuvinte sau poezii despre ajutor
Ochii mamei
Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.
În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.
Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.
Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.
Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.
Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.
Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.
Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.
Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.
La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre lemn, poezii despre ger sau poezii despre vânt
Revelația copilăriei
Am să vă povestesc câte ceva
despre copilăria vântului,
pentru că, întâmplător,
dar absolut întâmplător,
copilăria vântului
s-a petrecut în același timp
cu copilăria mea.
Era iarnă în casa noastră,
o iarnă cumplită
umbla prin povești,
în vreme ce focul din sobă
alerga pe pereți
cu un alai de zâne
risipit în calești
și erau și cai și pajuri
și atâția feți frumoși.
Doamne, cum goneau prin casă
și se ridicau din foc,
crivățul sufla-n cavale
precum marea în ghioc,
ascultam la ușă vântul
cum venea de peste lunci
și ningea cu îngeri, Doamne
și cu capete de prunci.
poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre frumusețe sau poezii despre crivăț
Celula-i rece și pustie
De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăși osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.
Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aș vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineața se topesc.
Un soare cald din nou s- arată
Și... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Și raze... nu pătrund aci!
CELULA-i rece și pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.
Un înger însă mă păzește,
E îngerul meu păzitor.
El zi și noapte mă însuflețește
Și-mi dă putere să nu mor.
Mi-arată calea spre credință,
Îmi spune... că am câștigat.
Că diavolul fuge de mine
Și nu mai pot fi atacat.
Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.
Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu și-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.
Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Și ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.
Eu... am greșit... și îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aș tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.
Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Și-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniștit de a ei furtună.
Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ție-ți mulțumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre vorbire, poezii despre trup și suflet sau poezii despre stele
* * *
stau și ascult nemișcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă și plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai știe, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai țipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
și ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă și plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre rouă
Stană de piatră
E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în țărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinși de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc și atât.
Aș putea să ajung într-un timp și-ntr-un loc,
Unde știu că poți fi și că suferi cumplit,
Aș putea testament sau scrisori să-ți trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.
Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e și ce-a fost,
Nu mai știu dacă vrei să și fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.
Nu mai știu ce e azi, nu mai știu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre testament, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Unde este viața mea?
8210; O, mormânt, tu, haină grea,
Unde este viața mea?
8210; Ea s-a dus, cum se duc toate,
S-o aduci nu se mai poate.
poezie de George Budoi din Viața și Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (26 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație
Iarna
m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci
ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi
veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieții
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarța lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec și nu am mai rămas
înghețau frunze pe ramuri târzii
se stingea o țigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simțit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesfârșita toamnă
Banca fusese așezată prost, cu fața înspre peretele
casei, și nu înspre în afara ei, înspre câmp.
Se vedea puțin, fără perspectivă: peretele casei,
două geamuri, ușa de intrare, burlanul, streașina
acoperișului; lateral-dreapta, după casă 8210; drumul,
puțin înălțat, porumbul, niște dovleci și uneori
Mutu, sau altcineva, care trecea în căruță sau pe jos.
Stăteam pe bancă amândoi, într-o tăcere desăvârșită,
ne iubeam, ne țineam mâinile una într-alta și, cu fața
la peretele acela, ne gândeam la treaba asta cu banca 8210;
cum fusese ea așezată de nu puteam să vedem nimic.
Și nici de mutat nu puteai s-o muți, era o bancă
extrem de grea, solidă, de pe vremuri, parc-ar fi fost
înfiptă în pământ, cimentată cumva, 8210; nu se mișca deloc.
În toți anii aceia fierbinți am trăit cu convingerea că trebuia
să ascundă un sistem de prindere, ceva. De fapt, și
îmbătrâniserăm amândoi iubindu-ne, știam multe, sau ni se
părea că știm, dar odată cu noi a trăit liniștit și nedezlegat
și misterul acestei bănci, el ne-a legănat copilăria,
adolescența și, acum, maturitatea, și cine știe ce va mai fi...
Era frumos lucrată 8210; metal greu, arcuit, cu ornamente,
lemn zdravăn... Părea din altă lume. De aceea și peretele
casei 8210; privindu-l atâta de acolo ne apărea mai mereu
îmbrăcat în calcio vecchio și vedeam porți grele și
geamuri ogivale încadrate de feronerii negre, forjate, și după ce
ne sărutam vedeam parcă și balcoane galbene, strălucind undeva
mai sus, crenelate, luminate noaptea de felinare.
Se strânsese o liniște adâncă între cei doi copaci din curte
unde stăteam, dar și în afara lor, 8210; doar greierii se-auzeau.
Ne obișnuisem să ne iubim în astfel de liniști adânci și,
netulburați, nevorbindu-ne, să ne închipuim fel de fel
de lucruri, asta ni se părea minunat, și cu cât trecea
timpul, cu atât simțeam că înțelegem din ce în ce mai
bine taina acestei minunății. De multe ori nici nu mai
știam pentru ce ne iubim și, vorbind puțin și în șoaptă,
sau nevorbind deloc, mușcând dintr-un măr sau ascultând
adierea vântului prin frunze, ne pufnea râsul, și-atunci
te luam și te strângeam toată, și te-ntrebam cum îți
închipui liniștea de-atunci. Și tu-mi răspundeai:
"Ca pe un uriaș care repară niște tulumbe de vată
într-o curte de îngeri pocăiți și slabi, lovind ca
bezmeticul cu un ciocan învelit în cârpe." "Câți
îngeri sunt în curte?", te întrebam, sărutându-te pe
față, pe păr. "Doi", răspundeai, "Doi îngeri, și
amândoi bărbați; stau ușor ridicați de pe bancă,
slabi, au ochii mari, triști și cam galbeni și tot
încearcă să-i spună ceva uriașului acela muncitor,
poate că e destul cât a lucrat sau că nu e nevoie
deloc de acea reparație, dar nu se aude nimic, liniștea
lucrului e prea mare, îi acoperă, rămân deznădăjduiți,
cu gurile deschise și mâinile întinse către el.
Te ascultam, cu buzele încinse, și mirosul tău
îmi amintea de venirea toamnei. Întotdeauna de
venirea aceleiași toamne, întunecate și înmiresmate.
Prin găurile acoperișului intrau în pod frunze
uscate și cădeau pe grinzile de lemn. Toți caii
din pod începură să freamete și să dea din copite.
Mai cădea câte-o frunză, mai nechezau doi cai,
mai izbeau trei cu copitele în podea. Noi îi auzeam,
dar stăteam liniștiți pe banca noastră, în tăcere
deplină, unul lângă altul. În curând, caii înnebuniră
de tot, izbeau din ce în ce mai tare cu copitele în
podea și nechezau înfiorător. Câțiva sparseră
podeaua podului și acum cădeau undeva pe
fânul din acea clădire-anexă sau pe lângă el, noi
nu aveam de unde să știm. Îi auzeam, doar, căzând
cu sunet gros, icnind a frică, a durere, și-i vedeam
apoi alergând înspre câmp. În scurtă vreme tavanul
podului se rupse complet și toți caii căzură pe fânul
sau pe lângă fânul din acea clădire-anexă a casei,
noi nu aveam de unde să știm unde cădeau
toți acei cai strânși în pod, dar îi auzirăm pe toți
ridicându-se și îi văzurăm luând-o la fugă înspre
câmp, nechezând fericiți și liberi.
Și, în timp ce o pală de vânt scutura frunze
ruginii, noi ne iubeam în liniște, cuminți, și ne întrebam
în tăcere cine-i urcase în pod pe toți acei cai albi
și de ce.
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre galben, poezii despre frunze sau poezii despre căderea frunzelor
Tu, ființă inocentă
Te-aștept prin întuneric și prin ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale.
Mi-e dor de-un zâmbet călduros
ce risipește orice necaz
și de un suflet călduros
care te scapă de macaz.
Tu ființă inocentă care îmi aparții,
nu mă lăsa acum în umbră!
Îți dăruiesc orice ca să revii,
căci nu vreau viață sumbră.
Să pot trăi în pace cum oi vrea,
să pot iubi pe cine cred.
Că sunt sătul, deși nu prea...
Și cum mă vezi, cam șubred.
Ești tu aceea care-mi pare
a fi aleasa dintre spuse.
Un sentiment oferi, e mare
și-ndoielnic pare-mi-se...
Pătrunzi în minte parcă prea ușor
și nu stiu ce să fac -
ori să traiesc, să mor?
Mai bine mă împac.
Poate că nu vei mai ajunge
și te aștept degeaba...
Ceva în piept mă-npunge
și eu credeam că-i graba,
dar timpul pentru mine stă în loc
sau trece, nici nu știu...
Și inima aproape că-mi ia foc
la cât e de pustiu.
Mi-e dor de vorbele pe care
mi le spuneai în vis.
Eu nu mai dorm și doare,
căci nu mi le-ai mai zis...
Oftez din greu, că poate ești
tot mai aproape de apus,
unde te-aștept să îmi șoptești
ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.
Mă pot uita la nori,
cum o făceam mereu.
Mi-e teamă c-o să mori
și o să pleci, dar eu?
Eu te aștept în întuneric și în ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale...
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet
Fântâna pisicii negre
Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte și parcă
Avea o vargă. Pe sub streașină bătea vântul.
Pâș, pâș se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.
Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-și pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să și-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.
În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâș, pâș se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat și apoi a murit.
poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre pisici, poezii despre lumină, poezii despre frică sau poezii despre Soare