Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Astenie de vară

Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.

M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.

Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,

Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...

Am să te-ajung cu pumnii plini de apă
Sau am să zbor cu ea la mine-n cioc,
Ca s-o depun pe buza ta ce crapă,
Să te-nviez leșinului de foc.

Așteaptă-mă, iubito, cât putea-vei,
Am să revin cu toamna îndărăt,
Ca să te scot din arșițele lavei,
Să-ți pregătesc culcușuri de omăt.

Te voi găsi cu pielea arămie,
Cu sânii tăi de vechi dorinți încinși,
Și cine poate spune că mai știe
Ce va mai fi pân-om cădea învinși?

Așa că stai, rămâi pe mai departe
Sau mai încearcă să salvezi ceva,
De-ar fi ultima vară dinspre moarte
Noi calcinați și tot ne-am mai striga.

Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Dar nu mai plec, rămân martirizat,
Dacă-ntre noi a mai rămas vreo punte,
Spre tine-n flăcări tot am s-o străbat.

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Zece

Cu cât etși iubito mai departe,
cu atât sunt mai multe între noi.
Mă aflu acum la câteva stărzi, zece minute
și zeci de amintiri distanță de tine
și îmi tot vine s-o iau în direcița opusă ție
ca fie și mai multe între noi
mai multe toamne și ploi,
mai multe continente pe Pământ
și mai multe aripi de plumb;
Apoi m-aș întoarce la tine
în mai puțin de zece minute,
te-aș găsi în pat dormind
sau la telefon vorbind
atunci te-aș lua în brațe
și ți-aș șopti la ureche
zece șoapte, zece minute:
între noi nu mai este nimic,
nici măcar un element bazic,
nici un dor, nici o poveste,
doar 10.

poezie de
Adăugat de Marius-Mihai GolopentaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ți pierzi iubita,
soția, rudele, serviciul și poate mințile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheți pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci pușcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistență,
a cât de mult chiar vrei faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii și a șanselor schiloade
și va fi mai minunat decât
orice altceva
ți-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu și zeii
și nopțile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viața de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.
Constantin Triță

De-ar putea

De-ar putea luna cânte
Printre stele, către zi
Și luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aș mai iubi.

De-ar putea gândul curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile plângă,
Poate, poate-aș fi venit.

De-ar putea visul fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ți pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Și-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu șoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Și lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

La adio

Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-și cere
te-am pierdut definitiv.
Și de la mine până la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ți-aș mai spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

poezie celebră de
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

N-ai "v"...

Parc-am mai scris și n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Măcar să știu și eu că poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de... fantezie.

Și pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă așa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvună
mi se dea și mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc și nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Și așa sunt blestemat mâzgălesc culcat pe jos, îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeți-mă și cu motiv,
creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci fiu primul acceptat măcar la el
Așa fără de pană a prostului, fără penel!

Deși sunt sigur că și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vacanță la volan

Eu, mâine, merg la munte,
Plec singur... la volan,
Iar cine să se-ncrunte,
Stă-n dreapta, ca mai an

Când am mai mers prin țară,
Da' n-am ajuns, că ea
Mi-a zis și-a suta oară
"Stai, stai, nu te băga!"

Adică eu, cu suta
Și vreo cincizeci, nu mult,
stau, fac bătuta,
Pe ea să o ascult?

Că dai de câte unu'
Ce merge prea încet:
Cu suta minus unu,
De zici e un biet.

Păi, cum rabd? "Acasă!"
Am zis și m-am întors,
Dar, anul ăsta... lasă,
Bag aer mult în tors,

Mai scap ceva-n surdină,
Pe-acolo, printre dinți,
Gândesc la vreo bovină
Și-mi caut, printre minți,

Pe aia de pe urmă,
M-abțin eu - n-o fi foc! –
Și merg cu alții-n turmă,
De-o fi. De nu, noroc!

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tată...

Ești prea departe, tată, și îmi e dor de tine!
Te rog, vino acasa cât viața te mai ține,
Te rog, rămâi cu noi, nu mai pleca departe
Îmi este tare greu să te știu în străinătate.

Eram așa de mică atunci când ai plecat,
Dar anii s-au tot dus și m-am maturizat.
Privesc cum vremea trece, înapoi nu mai vine,
Un lucru nu se schimbă: am nevoie de tine!

Știu de ce stai acolo: datorii și probleme,
Dar și cu doru'-i greu, lasă pe suflet semne...
Nici toti banii din lume nu vor șterge vreodată
De pe obrazul meu vreo lacrimă vărsată!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Gabi DeduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viață, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite și-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândește- spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriță de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reușit să te prelev.
Mai stai și nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ți-ar arăta că-ți stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare și un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brățară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard LupascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De s-ar putea, iubito...

De s-ar putea, iubito, cumva, să ne-ntâlnim
În ceasu-n care roua se-așeaz㠖 s-o sorbim...
Cu buzele uscate de dor și nenoroc –
Ca perlele de rouă stingă-al nostru foc.

Dar știi, tu, nu-s prea sigur roua ar putea
-mi stingă setea dulce – de dulce gura ta...
Ba, s-ar putea, răcoarea din zori să ne lipeasc㠖
Și trupul meu și gura-mi, setos, să te iubească.

Eu aș fi de părere, ca întâlnirea noastră,
fie, mai degrabă, într-o amiază-albastră
Și-n iarba mătăsoasă, prelung să ne iubim –
Ca setea ce ne stoarce, cumva, s-o potolim.

Dar dacă tu, voi-vei – în roșu asfințit
Să ne-întâlnim, iubito, n-aș fi nemulțumit...
Că, în general, în noapte și-n zi și-n frânt amurg –
Dorințe neîmplinite, spre tine, gârlă, curg.

Deci, n-are importanță, cu timp sau fără timp,
Eu vreau fiu cu tine în orice anotimp –
Chiar și-n ploioasă toamnă și într-al iernii ger,
Dacă nu-s lângă tine – mă simt trist și stingher.

Așa că, hai, iubito, oricând să ne-ntâlnim
Și într-așa facem, ca timpul să-l oprim
Iar dacă tu înseta-vei, eu te-aș ruga bei
Nu roua de pe frunze – pe cea din ochii mei.

Eu - potoli-mi-voi setea, sorbindu-te pe tine...
Și cred , numai astfel, ne va fi cel mai bine;
Iar orele treac㠖 sau stea lângă noi -
Însă, dacă vor trece, le-aducem înapoi...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 8 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Poemul nostru

nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăși toamnă
și uite cum firul ăsta răsucit de mii și mii de ori
alcătuit din bucuriile și suferințele noastre
din tăcerile și din cuvintele noastre
din exuberanța și din neputința noastră
din grija ta pentru mine și din nepăsarea ta
din teama mea și din indiferența mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el viețile altor oameni
care am fi putut fi noi înșine
dacă eu m-aș fi aplecat să-ți leg șireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aș fi luat în brațe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ți-aș fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai șoptit
rămâi.
acum despărțirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ține împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-și propriul trup
ca rămână în viață.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea și teama
și tristețea și neputința
și să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieților noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeași albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca niște versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa

De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Și, în puterea mea, un timp s-o am,
Aș vrea văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simțea acela ce eram.

Și poate-aș crește-o cât aș vrea fie
De-ar fi să-mi placă mult ori dori
-mi fie mare cât o veșnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ține-o zi.

Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aș strânge-o-n pumni, face-o gând uitat
Și n-aș mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.

De-ar fi să pot s-o fac, n-aș face-o-n pripă
Și nu mi- risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeași clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde-aș fi?

Citesc câteva rânduri, pe-o scrisoare
Ce mi-ai trimis-o, dragul meu, și știu:
Nu ți-am răspuns, și asta te mai doare,
De-aceea-ți scriu, acum, la ceas târziu...

Și mă întreb: unde-aș fi oare-acum,
De n-ai fi apărut, de undeva,
Pe-un colț de timp, pe-al vieții mele drum,
Ieșind, stăruitor, în calea mea?...

cred c-aș fi rămas în Carul Mare,
Privind mereu, cu jind, către Pământ -
Răpusă de prea multă-nsingurare -
Visând iubirea, ca un dulce cânt?...

Sau, poate c-aș fi coborât din stele,
Ca un condor, pe-un pisc înalt de munte,
Urmându-mi dorurile, vechi și grele,
Ce-au vrut, cândva, cu viața se-nfrunte?...

Sau, poate-n macii rătăciți prin lan,
fi visat și-acum, (mai poți știi?),
Și-aș fi-nflorit, cu ei, din an în an,
Sperând că tu exiști, sperând vii?...

Sau, poate că-ntr-un râu zglobiu de munte -
Cu ochii într-un joc sprințar de ape -
Mi-aș fi undit - prea trist - plete cărunte,
Sperând ai putea să treci pe-aproape?...

Sau, poate Celui Sfânt m-aș fi rugat:
Un vânticel zglobiu, zefir, sau boare
fiu, (de-i bun și nu-i e cu bănat),
Să te cuprind, așa, din întâmplare?...

Mai știu și eu de-aș fi? Ce-aș fi acum,
De nu ai fi venit atunci spre mine?
În care timp aș fi? Pe care drum?...
Dar știu, cu siguranță, -mi e bine

Când cuprinzi, avid, cu ochii tăi,
Când văd în ei, sclipind, luciri de stele,
Când toate ale dragostei văpăi,
Ce poartă-n ele dorurile-ți grele,

Tu le pogori, gingaș, asupra mea,
În orice zi, și loc, la orice ceas...
Da, știu, iubite: m-a trimis o stea...
Dar, Doamne, cât mă bucur... c-am rămas!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Salt în gol

mai gândesc, cu ce mai pot gândi,
mai rătăcesc, cu ochii minții arși,
ca printr-un vast deșert, pierdut în marș,
ca-i mai putea, pe undeva, trăi.

Așa o vară n-a mai fost nicicând,
coboară în fânețe semn de foc,
rămân potcoave fără cai pe loc,
pe fund de lacuri peștii mor tăcând.

Fântâni coclite crapă în zadar,
copacii par ca stâlpii unui rug,
cad păsări pe țărani, în gropi de plug,
și izbucnesc incendii-n calendar.

Și-n tot acest infern mă mai gândesc
c-ai mai putea trăi pe undeva,
iubita mea de toamnă și de nea,
și-acest pârjol să-ți pară chiar firesc.

Căci te cunosc destul ca -nțeleg
că la dezastre te comporți absent,
dar, uite,-acum pericolu-i urgent
și arzi și tu, cu-ntregul vis norveg.

Te uită doar, puțin, de unde ești,
ce crematoriu a ajuns fie
pământul tot – o-ntindere pustie,
cu fumegoase resturi de calești!

N-au mai ajuns la capătul de drum,
căci le-a căzut pe fugă cer topit
și, disperați, spre umbră au fugit
și-ncet-încet au luat destin de scrum.

Nu știu de ești în stare să mai plângi,
poate la tine,-acolo, sunt răcori
și niște sclavi îți cântă din viori
și plouă nesfârșit, plouă pe brânci.

Dacă aș fi în stare pleca
vad ce faci, să te mai văd trăind,
dar nu te mai ajung decât scriind
și capul nu-l mai simt și-am mâna grea.

Iar înaintea ultimei predări
mai pot văd – dar știu că nu-i real –
pe amândoi, pe șaua unui cal,
gonind spre țărmul unei foste mări.

Și de pe țărm, cu-n ultim salt nebun,
cum ne-aruncăm în largul mării seci,
și, dispărând în valurile reci,
cum înotăm sub mii de sori ce-apun.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai

Mai rămâi o clipă,
Mai rămâi cu noi,
Mai rămâi Isuse,
Căci suntem prin ploi.

Mai rămâi în inimi,
Mai rămâi odată,
Mai rămâi în suflet,
Cu iubirea Ta curată.

Mai rămâi în vânturi,
Mai rămâi în ploi,
Mai rămâi în lacrimi,
Să rămâi în noi.

Mai rămâi acum în mai,
Mai rămâi la noi mereu,
M-ai salvat, privesc la rai,
Mai rămâi căci este mai.

poezie de (1 mai 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fotografii

Ferește-te Tu, Fiintă, cât ești încă vie
Să nu ajungi doar o fotografie
Viața asta nu e chiar pe roze
Vechiul scrin s-a umplut de poze

Ai mei, ai tăi, ai noștri
Sunt doar pe o hârtie mai velină
Sub lampa slabă de lumină
Privesc la noi cu ochi albaștri

Ei sunt acolo, mamă, soră sau soție
Înca cu acel zâmbet ce le-a rămas pe buze
Și de-ar cădea în jur numai obuze
Ei tot n-ar fi decât... fotografie

Locul strâmt e-acuma tot mai mult
Vino, mamă, tată,
Căci am acum o casă
Tu încă-i strigi vină de la coasă
S-o dea încolo de lopată

Aveați mâinile-ngroșate de topor
Și de cărat o viață în spinare
Să ne dați nouă de mâncare
Noi n-am știut oasele vă dor

Ați plâns câteodată, pe furiș
În timp ce noi râdeam întruna
Crezând e ușor pui acoperiș
Sub cerul ce-l atingi cu mâna

Am vrea acum vă plătim puțin
dăm înapoi din tot ce voi ați dat
Împrumutul unui trai meschin
Și poate roua plânsului uscat

Dar astazi nu mai e sa fie
Noi ne-am trezit- dar prea tirziu
Caci azi voi nu sinteti decit fotografie
Iar locul e prea mult... si e pustiu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Salt în gol

mai gândesc, cu ce mai pot gândi,
mai rătăcesc, cu ochii minții arși,
ca printr-un vast deșert, pierdut în marș,
ca-i mai putea, pe undeva, trăi.

Așa o vară n-a mai fost nicicând,
coboară în fânețe semn de foc,
rămân potcoave fără cai pe loc,
pe fund de lacuri peștii mor tăcând.

Fântâni coclite crapă în zadar,
copacii par ca stâlpii unui rug,
cad păsări pe țărani, în gropi de plug,
și izbucnesc incendii-n calendar.

Și-n tot acest infern mă mai gândesc
c-ai mai putea trăi pe undeva,
iubita mea de toamnă și de nea,
și-acest pârjol să-ți pară chiar firesc.

Căci te cunosc destul ca -nțeleg
că la dezastre te comporți absent,
dar, uite,-acum pericolu-i urgent
și arzi și tu, cu-ntregul vis norveg.

Te uită doar, puțin, de unde ești,
ce crematoriu a ajuns fie
pământul tot – o-ntindere pustie,
cu fumegoase resturi de calești!
N-au mai ajuns la capătul de drum,
căci le-a căzut pe fugă cer topit
și, disperați, spre umbră au fugit
și-ncet-încet au luat destin de scrum.

Nu știu de ești în stare să mai plângi,
poate la tine,-acolo, sunt răcori
și niste sclavi îți cântă din viori
și plouă nesfârșit, plouă pe brânci.

Dacă aș fi în stare pleca
văd ce faci, să te mai văd trăind,
dar nu te mai ajung decât scriind
și capul nu-l mai simt și-am mâna grea.

Iar înaintea ultimei predări
mai pot văd – dar știu că nu-i real –
pe amândoi, pe șaua unui cal,
gonind spre țărmul unei foste mări.

Și de pe țărm, cu-n ultim salt nebun,
cum ne-aruncăm în largul mării seci,
și, dispărând în valurile reci,
cum înotăm sub mii de sori ce-apun.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțire

Iubirea mea tristă și rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin -înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărțirea,
ci spaima de după război,
când, liberi și singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuși,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuși.

Noi umbră ne-am fost și lumină,
și ochi, ca și lacrimă-n zbor,
legendei de moarte și vină
eroi i-am rămas în decor.

Ți-ai luat, la plecarea în lume,
bagajul, cu inima mea,
adu-mi-o 'napoi, să-ți pot spune
că eu îți sunt noapte și stea.

Vom fi animale bolnave,
vom fi țipăt mut de pumnal,
în fiece zi, pe epave,
scrutând țărmul val după val.

Ce să ne mai spunem acuma?
A-ți scrie un gând nu mai văd,
căci ochii tăi negri ca huma
mi-au luat ochii-albaștri-n prăpăd.

Sărutul rămâne la mine,
am să ți-l trimit la sfârșit –
o pasăre albă spre tine...
Deschide-i, căci eu am murit!

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex: Deh, ... Nu știu ce să-ți zic.
Nistor: Zi-mi doar rămânem în continuare prieteni; atât. Chestia asta n-o să se schimbe, nu? Rămâne valabilă, în picioare?
Alex: Ce-ai, ? Ce și de ce să se schimbe între noi? Bineînțeles rămânem prieteni, pentru totdeauna! Doar nu-ți închipui cumva Stela mi-ar putea interzice vorbesc cu tine?!
Nistor: Știu și eu... Și dacă ți-ar interzice totuși, i-ai da ascultare?
Alex: Bă, tu ești căzut în cap rău de tot, ce dracu'?! Sau ce-ai?! Evident, nici n-ar putea să-mi interzică așa ceva! Știe că tu și Luci sunteți pentru mine... Mă rog, ceva mai special; ne leagă o prietenie trainică, veche, ce nu poate fi destrămată niciodată, de nimeni, nici chiar de ea. Așa că nu-mi mai veni cu prostii de genul ăsta. Clar, nu?!
Nistor: Eh, așa mai merge. Da' tu... Zău, ... Nu pricep deloc; cu doctorița noastră... Ce ți-a venit așa, deodată? Ai înnebunit brusc? Stai, -mi amintesc... Cum ziceai înainte de a fi plecat de pe Terra? Parcă spuneai ceva de genul că nu te-ai încurca deloc cu doctorițe sau psihiatrii, mai ales Stela avea mereu ceva împotriva ta. Ce s-a întâmplat acum cu Alex de atunci, negativistul? Unde a dispărut?
Alex: Ce vrei, , se mai schimbă omu'...
Nistor: S-o schimba, , nu zic nu, da' nici chiar așa, brusc, ca tine și în asemenea hal, la 180 de grade...
Alex: Păi, părerea mea de atunci a rămas undeva, departe, în urmă, în trecut; alta i-a luat locul acum. Ce-ai vrea? Să mă mai împotrivesc? Nu mai pot, ! M-a prins deja în mrejele ei, iremediabil și ireversibil; m-am îndrăgostit de ea, tocmai de ea, doctorița noastră! Am căzut în capcană; nu mai pot ieși, ori da înapoi.
Nistor: Ai căzut, ca fraieru'...: Oricum, felicitări, ! Sincer. Sper fii fericit alături de doctorița ta, doar pe ea ai ales-o; probabil o meriți... Nu, zău, serios acum, chiar bucur pentru voi, ce naiba?! Ce prieten ți-aș mai fi dacă gândi altfel? Casă de piatră, !

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Alhambra în cinci minute

nu mai am încredere în punctele cardinale
te-aș sugruma cu mâinile goale
dar nu au loc de funia groasă
care ți-a-ncolăcit artera

vino acasă
vino și lasă
banii pe masă

cât de frumoasă
aș putea să fiu în acest mărăcine
și totuși nu știu
decât cânt
refrenele noastre aleutine

nu mai am încredere în cocostârcii fără picioare
vino acasă

tu rămâi, eu cobor
când metalul albastru și moale
adoarme cu noi sub covor

nu mai am încredere în fluturii fără ochi

au în plus o aripă
transparentă și verde
ca ultima clipă în care veneai
sau plecai
sau veneai
și priveam cum se pierde
filmul prost regizat

ce păcat, ce păcat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Andreea Văduva

Adio-ți spun, dar...

Adio-ți spun, dar știi prea bine,
Că sunt minciuni, sunt vorbe-n vânt,
Oriunde pleci rămâi cu mine,
Chiar și la capăt de pământ...

În amintiri am să-ți găsesc,
Ochii și privirea-aceea,
Deși n-o să-ți mai zăresc,
Pașii-ți, străbătând aleea...

În poze vechi din vechi albume,
Totu-i la fel, nimic schimbat,
De-ar ști Trecutul, multe-ar spune,
Și te-ar certa că m-ai uitat...

Prin suflet tot o să te plimbi,
Chiar dacă pleci cu tot, cu toate,
Asta nu poți ca s-o schimbi,
Asta? Nimenea nu poate...

Adio-ți spun, dar tare- vrea,
Să-ți amintești dorul și dragul,
M-aș face zid la ușa mea,
Să te opresc, să nu-mi treci pragul...

Dar cine-s eu să-ți stau în cale?
O oarecare, vrei spui?
Deciziile sunt ale tale,
Deși le plâng cu stropi căprui...

Degeaba pleci, căci amintirea,
Rămâne-n inimă etern,
Tot ce ești tu, visul, iubirea,
Îmi sunt cicatrici pe stern...

Adio-ți spun, dar știi prea bine,
M-aș face zid la ușa mea,
Să mai rămâi, rămâi cu mine,
Adio-ți spun, dar... nu pleca!

poezie de din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook