Vechiul drum al mătăsii
Ai putea să-mi fii și mamă, și tată, și casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineață pe bombeu
cu roțile perechi și descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuiești pe-același palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aștepți puțin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinația necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobișnuiesc să-njur străinii care nu-și fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândește cu mine pe viață într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, și câte și mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariție
e dependentă de tine ca de glonțul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.
Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,
lacrima celui sătul de vise devenind dulceagă
precum sudoarea unei statui muribunde.
Ți-am săpat peșteră în cearcănele mele cenușii,
lucrând ca un condamnat pus pe fugă, daltă cu daltă,
milimetru cu milimetru, mai izbeam din greșeală
o țeavă de sânge, mai perforam o vână cu agent termic
otrăvitor, treceam de toate, și de cabluri neașteptate de
telefon sau de curent electric, treceam de toate ca un
dement cu ochii-n flăcări, cu o daltă-n mână ca un
jungher de spintecat cerboaice isterice pe mozaicul
naosului. Iar când am obosit destul ca să pot adormi,
m-am culcat în propriile cearcăne ca în niște hamace
de aur, balansând răcoros peste împărățiile mele
subpământene.
O să ajung să-ți sun la ușă rar, de două ori pe an,
ca țiganu', de Înviere și în Ajunul Crăciunului,
și chiar dacă o să-mi răspundă bărbatul tău,
o să-l dau la o parte și o să-ți sărut mâna umedă
de ceapă, și ochii o să ți-i sărut, umezi de ceapă,
și buzele o să ți le sărut, cu gust dulce de drob de miel.
De când n-am mai ținut legătura, am devenit propriul meu
rege, administratorul unic al celei mai desăvârșite sărăcii
și oracolul secret al celor mai neașteptate răsturnări de
situație. Desigur, scuip pe orice evidență cadastrală
și mă vindec tratându-mă regulat cu farmacistele de
serviciu.
Tu nu știi toate astea, nu cunoști nimic din grandoarea
marilor jertfe; dacă ai găsi cumva un ou uriaș de pasăre
dispărută, nu l-ai păstra intact, așa cum se cuvine,
ci neapărat l-ai sparge ca să-i mănânci galbenușul,
să nu pierzi șansa de a-i gusta, concret,
unicitatea. Da, iubito, dar în muzeu, pe raft,
nu va mai rămâne nimic. Tu simți gustul istoriei,
dar tragi apa de la closet peste ce mai rămâne din ea,
eu prefer s-o contemplu, să-mi fac din istorie suvenir
sau să-mi sculptez din ea amuleta. Asta e diferența
dintre noi. În fond, e o simplă diferență de optică!
Eu rezist în dragoste atâta timp cât rezistă
carnea de lup sau de mamut în sângele meu,
cât timp mi se plimbă prin ochi fierul organic
al sălbăticiunilor. Mi-am făcut frecție cu gaz
pe necropola ultimului sărut și-apoi am luat o tărie
lungă cât o sută de ani cu prinții cei mai de soi ai cartierelor,
care mi-au amintit adevărata noblețe.
Mai fumează, mai atârnă-ți piciorul pe geam,
la etajul tău superior, ca pe fereastra unui castel
spaniol cu fântâni și sunet de chitară. Mai lasă-mă
să te privesc cuminte, dimineața pe răcoare, mai ucide-mi
zăpezile din mine cu un foc de întreținere, discret ca al
aborigenului de la Muzeul Antipa; sălbaticul din peșteră,
cu care stăteam pe jos, la discuții, dupa ora închiderii,
când devenea comunicativ.
Sunt în stare să gust încrâncenarea ca pe suprema
dovadă de forță, aici bărbăția mea lucreză la parametrii
cei mai înalți. Grija solemnă de a-mi gospodări răbdarea
naște, în cazul meu, monștri, înspăimântători, dar reumatici,
igrasioși, munciți de o blândețe degenerată. Și dacă totul
s-ar povesti invers, ca un fel de apă care se împinge singură
înspre izvor și rămâne, clocotind, acolo, istoria noastră
comună ar putea reîncepe oricând și, mai înainte de toate,
cu gândul lui Dumnezeu. Și cu văduvia noastră originară.
O, frumoasa mea văduvă a celei mai bărbătoase iubiri!
Ne așteaptă șantierele de lucru, barajele suspendate
și păstrăvii dulci ca mierea, caleștile cu deținuți soioși,
lipiți de noi ca niște îngeri ai păcatului, vagoanele cu pescari
deportați în Bărăgan la vâslitul pământului și plutitoarele
mănăstiri lipovenești, și gazdele cu ochi de sticlă care ne-au
marcat existența ca niște rude.
Desigur însă ca nimic nu e obligatoriu!
Nici viața noastră separată nu e obligatorie. Nici femeile,
pe care altădată mi le aruncau la picioare muscalii
ca pe niște mistreți pălmuiți, nu era obligatoriu să poarte
vreo ștampilă, nici alergia noastră cronică față de
îndobitocire nu-i obligatoriu să ne mai amintească ceva.
Și mai bine, în general, să nu ne mai amintim nimic,
nici măcar că există asociații de bloc care ar putea să ne
caute sau agenții matrimoniale care ne-ar putea alina
suferința prin telefon.
Să lăsăm să se mai joace și viața cu noi, că destul
ne-am jucat și noi cu ea prin subsoluri de teatre și cabine
vacante. Sărută, iubito, din partea mea, femeile de
serviciu, dă-le o floare și spune-le că le-am iubit
ca pe niște mame, că fiul lor trăiește și că l-a
adoptat drept tată pe Dumnezeu.
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văduvie
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre sculptură
- poezii despre picioare
- poezii despre muzee
- poezii despre foc
- poezii despre existență
- poezii despre înălțime
Citate similare
Urme, în timp, ale unei alte
am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
și de care nu s-a bucurat nimeni
așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deșteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până și oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,
îmi dau seama că viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu
ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înțelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aș fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul ființei mele
aș fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre hârtie
- poezii despre cuvinte
- poezii despre bani
- poezii despre vestimentație
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre posibilitate
Astenie de vară
Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.
M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.
Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,
Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...
Am să te-ajung cu pumnii plini de apă
Sau am să zbor cu ea la mine-n cioc,
Ca s-o depun pe buza ta ce crapă,
Să te-nviez leșinului de foc.
Așteaptă-mă, iubito, cât putea-vei,
Am să revin cu toamna îndărăt,
Ca să te scot din arșițele lavei,
Să-ți pregătesc culcușuri de omăt.
Te voi găsi cu pielea arămie,
Cu sânii tăi de vechi dorinți încinși,
Și cine poate spune că mai știe
Ce va mai fi pân-om cădea învinși?
Așa că stai, rămâi pe mai departe
Sau mai încearcă să salvezi ceva,
De-ar fi ultima vară dinspre moarte
Noi calcinați și tot ne-am mai striga.
Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Dar nu mai plec, rămân martirizat,
Dacă-ntre noi a mai rămas vreo punte,
Spre tine-n flăcări tot am s-o străbat.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre iubire, poezii despre zăpadă, poezii despre toamnă, poezii despre sâni, poezii despre salvare, poezii despre păstrăvi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
aș vrea să îți scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poți mirosi
și cuvinte pe care
să poți adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aș putea fi scrisoarea
dacă aș renunța
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coșmar repetabil
al existenței fără tine
astfel ți-aș putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ție
înlăuntrul Ochiului
ți-aș fi ultimul Dumnezeu updatat
aș putea să îți scriu
cum e să mori
din viață în viață
sufocat de neputința regăsirii
pentru că respirațiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aș putea putea
de ce nu
să îți povestesc draga mea
cum e să te faci că ești viu
milenii după milenii
și ceilalți să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îți scriu
despre toate aceste nimicuri
și plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a ființa sau nu
ar putea părea puțin ciudat
nu-i așa
să primești o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
și Poștașul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să știi...
aș putea să îți scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
și am uitat că de fapt
noi n-am existat
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre scrisori, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre religie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Scrisoarea
aș vrea să îți scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poți mirosi
și cuvinte pe care
să poți adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aș putea fi scrisoarea
dacă aș renunța
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coșmar repetabil
al existenței fără tine
astfel ți-aș putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ție
înlăuntrul Ochiului
ți-aș fi ultimul Dumnezeu updatat
aș putea să îți scriu
cum e să mori
din viață în viață
sufocat de neputința regăsirii
pentru că respirațiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aș putea putea
de ce nu
să îți povestesc draga mea
cum e să te faci că ești viu
milenii după milenii
și ceilalți să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îți scriu
despre toate aceste nimicuri
și plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a ființa sau nu
ar putea părea puțin ciudat
nu-i așa
să primești o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
și Poștașul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să știi...
aș putea să îți scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
și am uitat că de fapt
noi n-am existat
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Breaking news
Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coșciugele rânduite
în stânga și în dreapta
ca niște lumânări
pregătite să ardă
până la capăt
da... până la capăt...
s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutățile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în fața celor care
m-au primit
în gândul lor și
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...
s-ar putea să
nu mă mai iubiți
asta pentru că port
marea vină de a exista și
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu știe
deși trece pe acolo zi de zi
oricum moartea mea
a îmbătrânit și
nu vede prea bine...
s-ar putea...
poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vinovăție, poezii despre răutate, poezii despre ochi, poezii despre lumânări, poezii despre imunitate, poezii despre imagine sau poezii despre gânduri
Poem filozofic pentru S
III
Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut și noi venim prea târziu la ospăț.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părțile și în toate felurile,
și să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuțele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofițerul comandant vrăjmaș,
dar și cu gândul, cu înțelesurile noastre mai liniștite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau mașini de calculat,
pentru cei ce ne învață să facem unități industriale care să funcționeze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutățile și toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".
poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre poluare, poezii despre poezie, poezii despre ofițeri, poezii despre inimă, poezii despre industrie sau poezii despre filozofie
De-aș putea...
De-aș putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aș mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ți-aș vedea frumosul chip în oglinda cerului
Și mi-aș pune stăvilar împotriva dorului...!
De-aș putea schimba destinul aș da timpul înapoi
Și-aș fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe gurița ta ca fraga ți-as da dulce sărutat,
Printre flori și printre iarbă te-aș iubi neîncetat
De-aș putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aș face și mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Și din când în când ți-aș cere un sărut, unul măcar
De-aș putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfășor
Să-mi pot șterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ți-aș vedea chipul aievea în apa izvorului
Și n-aș mai fi trist într-una din pricina dorului!
De-aș putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu ești lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aș opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieții drum
Iar pe tine te-aș preface în clepsidra mea cu fum!
De-aș putea să-ți mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ți fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aș striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult țin eu la tine și cât imi ești tu de dragă!
poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre gură, poezii despre flori sau poezii despre apă
De s-ar putea, iubito...
De s-ar putea, iubito, cumva, să ne-ntâlnim
În ceasu-n care roua se-așează s-o sorbim...
Cu buzele uscate de dor și nenoroc
Ca perlele de rouă să stingă-al nostru foc.
Dar știi, tu, nu-s prea sigur că roua ar putea
Să-mi stingă setea dulce de dulce gura ta...
Ba, s-ar putea, răcoarea din zori să ne lipească
Și trupul meu și gura-mi, setos, să te iubească.
Eu aș fi de părere, ca întâlnirea noastră,
Să fie, mai degrabă, într-o amiază-albastră
Și-n iarba mătăsoasă, prelung să ne iubim
Ca setea ce ne stoarce, cumva, s-o potolim.
Dar dacă tu, voi-vei în roșu asfințit
Să ne-întâlnim, iubito, n-aș fi nemulțumit...
Că, în general, în noapte și-n zi și-n frânt amurg
Dorințe neîmplinite, spre tine, gârlă, curg.
Deci, n-are importanță, cu timp sau fără timp,
Eu vreau să fiu cu tine în orice anotimp
Chiar și-n ploioasă toamnă și într-al iernii ger,
Dacă nu-s lângă tine mă simt trist și stingher.
Așa că, hai, iubito, oricând să ne-ntâlnim
Și într-așa să facem, ca timpul să-l oprim
Iar dacă tu înseta-vei, eu te-aș ruga să bei
Nu roua de pe frunze pe cea din ochii mei.
Eu - potoli-mi-voi setea, sorbindu-te pe tine...
Și cred că, numai astfel, ne va fi cel mai bine;
Iar orele să treacă sau să stea lângă noi -
Însă, dacă vor trece, le-aducem înapoi...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre superlative, poezii despre roșu, poezii despre perle sau poezii despre ore
Tu numai vino... iubito!
De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri și furtuni
Căci ale mele ceasuri toate știi bine, doar tu poți sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aștept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.
Plângeau copacii toți la margine de viață visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor și ale mele, în sânul unei nopți.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii și luna nu le mai luminează,
Și cât să-aștept, minunea de a-mi fi cât mai durează?
Aș vrea să-mi fac cărări din toate visele și lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi și să-mi alini viața mea cu ele.
Și să nu uiți că între gene ascuns de suferinți mă vei gasi,
Imbrățișându-te pe tine acum, și în toți vecii cât eu te voi iubi!
Cât o sa plâng iar după tine va ști doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat și-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-așteptam, și astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aștept să vii?
O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute și să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păși.
Tu numai vino... iubito!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre promisiuni sau poezii despre plâns
Frumoasa navă spațială albastră pornise în cucerirea spațiului infinit. De destul de mult timp nu mai putea fi zărită de pe Terra, nici cu ochiul liber, nici cu instrumente de specialitate performante, iar fiindcă se depărtase de sistemul solar foarte mult, nu se mai putea stabili nici măcar legătura audio sau video. Din navă, Terra nu mai putea fi zărită deloc, nici măcar ca un simplu punct micuț și galben, amestecat printre toate celelalte milioane sau miliarde de stele mici și gălbui ale Universului, care înconjurau nava din toate părțile.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre galben, citate despre zborul spațial, citate despre video, citate despre timp, citate despre stele, citate despre spațiu și timp, citate despre ochi, citate despre nave spațiale sau citate despre infinit
N-aș putea...
Ce-aș putea eu oare, oare ce-aș putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aș putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aș face față ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ține un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aș putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...
Ce-aș putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aș culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.
Și prin ce putere aș putea lupta
Dacă n-aș primi-o chiar din mâna Ta?
Aș putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aș putea nimic...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre mâini sau poezii despre creștere
Joey: Știi, voiam să tac și să te las să pleci. Dar nu aș fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa că sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aș fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu să descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre victorie, citate despre viață, citate despre umor, citate despre tăcere, citate despre superlative, citate despre sfârșit sau citate despre secunde
Andrei: Uite, scumpo, primarul ne-a dat, în sfârșit, aprobările pentru cumpărarea terenurilor acelea...
Maria: Știu, tată, am aflat. Dar tu știi de ce ne-a dat aceste aprobări?
Andrei: Desigur, din cauza ta, din cauza misiunii voastre...
Maria: Și ți se pare corect?
Andrei: Nu chiar, scumpo, dar tot e bine că le-am obținut... Dacă nu era misiunea asta a voastră, nici acum nu le aveam în mână; Primăria se mișcă mai greu în cazul aprobării cererilor cetățenilor de rând, dar pentru voi, că sunteți acum cetățeni de onoare ai municipiului, a mers rapid, s-a rezolvat pe loc, cât ai bate din palme... Oricum, ce zici, să mai cumpărăm terenurile alea?
Maria: Nu știu, tati; treaba ta, faci cum crezi. Eu o să plec în misiune și deci, nu te voi putea ajuta. Dar știi ce; mai bine cumpără-le! Nu pentru animalele astea de aici, din apartament, astea pot rămâne aici, nu ne deranjează... Ce-ai zice însă de niște delfini, elefanți, tigri, lei, zebre, girafe, foci, urși polari etc...?!
Andrei: Ah, draga mea, încă n-ai renunțat la ideea asta?
Maria: Serios, tati! Acum ai avea banii necesari achiziționării și îngrijirii acestor animale; și mult timp liber... Iar cum domnul director te va sprijini, la fel și Primăria... Ce te-ar împiedica?
Andrei: Nu știu; să văd... Mă mai gândesc. În orice caz, măcar am aprobările necesare, deci oricând voi dori să demarez afacerea, va fi posibil, nu voi mai întâmpina piedici.
Maria: Nici una, tati!
Lucian: Plănuiți să vă deschideți o grădină zoologică?
Andrei: Nu chiar; mai curând, o mini-rezervație naturală. Una în care animalele vor fi tratate corespunzător, cu toată atenția necesară; ne vom strădui să le asigurăm un cadru adecvat, cât mai apropiat de mediul din care provin și spațiu suficient... Dar, deocamdată, astea sunt doar planuri...
Maria: Planuri pe care, în cel puțin 13 sau 15 ani, cât va dura misiunea noastră, le-ai putea concretiza, tati.
Lucian: Ar fi foarte interesant.
Andrei: Tot ce se poate; sau se va putea. Ar trebui să angajez și personal calificat, nu ne-am mai putea descurca singuri, ar fi prea mult doar pentru noi...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate despre animale, citate despre șefi, citate despre viteză, citate despre urși polari, citate despre urși, citate despre timpul liber sau citate despre tigri
Rigid dar moale
dezvelit de sentimente
în fața unui dezastru,
mi-am acoperit inima
cu orice altceva
înafară de un zâmbet.
întotdeauna va exista cineva
de care va trebui să te lepezi întru totul,
pentru că un gest câtuși de feroce
se naște dintr-o mizerie profund molipsitoare.
așa sunt femeile,
așa sunt bărbați,
niște răni care se pot infecta în timp
și dragostea va arăta la fel ca un chiștoc într-o scrumieră.
nu îl vei mai putea aprinde niciodată
așa și dragostea,
nu va mai înseamna nimic.
nici pentru ea,
nici pentru el.
orice cauză are o urmare mai mult sau mai puțin plăcută,
nu încerca să schimbi nimic
totul funcționează într-un echilibru abstract,
doar așteaptă să vină
și dacă nu vine, mai așteptă puțin.
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre schimbare, poezii despre naștere, poezii despre fumat sau poezii despre femei și bărbați
Condamnarea la scris
Eu nu aparțin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca și când m-aș fi născut numai pentru asta
și nu îmi pasă dacă ochiul morții va fi singurul meu cititor.
Scriu ca și când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca și când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respirație.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt niște avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca și zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginerește sunt maculatură,
virgule între scânteie și flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui bețiv.
Cea mai bună definiție a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aș putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineața mi se face rușine de mine
și mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezește-te nepoate, cel mai frumos dar al vieții este însăși viața.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheați pe dinăuntru.
Scriu ca și când inima mea ar fi mută...
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încoronare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre sfaturi
De-aș putea
De-aș putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-așez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.
De-aș putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârșit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Și să nu mai pleci, să devii zenit.
De-ai putea să-mi fii nopțile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aș mai iubi, cât te-aș mai avea?!
poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre sfârșit, poezii despre noapte, poezii despre galben sau poezii despre devenire
Simplu spus e iubire
pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puțin eu
nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgărițe care știe vorbi omenește
din spatele meu diavolul pus la patru ace și slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorința pentru bine și rău înmulțește
apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
povești despre dumnezeii vechi și cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi
ca un dans nemaivăzut și pe care nu oricine poate să-l prețuiască
ah ce păr ai iubito și ce zâmbet dimineața mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viața iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu și pentru dragostea mea
ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toți cei care au plătit pentru faimă cine-i mai știe
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre început sau poezii despre vorbire
* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde
Aș vrea să-mi fii acum aproape
Aș vrea să-mi fii acum aproape, să-ți sărut ochii plânși și triști,
Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exiști.
Și-n taină s-mi ascund tristețea în zâmbetul ce ți-a-nflorit
Pe buzele ce-ntrun sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit.
Aș vrea să vezi că-i primăvară și iarăși florile-ți zâmbesc,
Iar din cenușa astăzi stinsă renaște totul și-i firesc.
Copacii iarăși au păduri cu tril de păsări în perechi,
Ce consfințesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.
Eu incă te aștept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,
Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.
Aș vrea să-mi fii acum aproape să-ți mângâi părul răvășit
Și-n taină să strivesc sărutul cel pentru care te-am iubit.
Iubire vino singur, nimic din amintiri tu să nu ei cu tine,
Cu cât vei fi mai blând cu cu-atâta totul e mai bine.
Și vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arate
Ca să lăsăm în urmă totul iubindu-ne cât mai departe...
Cu drag din drag te voi chema mereu în marea veșnicie
Acolo ca și-aici, iubire ca a noastră nu poate să mai fie,
Sărut lângă sărut am pus în mantia ce trupul tău îl înfășoară
Și aș începe iar și iar să îți sărut ființa toată ce azi mă înfioară.
Aș vrea să-mi fii acum aproape,
Mi-e dor de tine, pentru a câta oară...!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri sau poezii despre păsări
Joey: Vrei să știi de ce nu am plecat în Franța? Deși mi-am dorit asta foarte mult. În Franța aș fi putut să o iau de la capăt. Nu aș mai fi Joey, chelnerița, sau Joey, fiica unui pușcăriaș, sau Joey, jumătatea cuplului secolului "prieteni/iubiți". Nu am plecat pentru că părea cea mai ușoară cale de scăpare. Cea mai ușoară cale de evadare din viața mea, care, în ciuda câtorva sclipiri, este destul de patetică. Dar nu am vrut să aleg asta, Dawson. Mi s-a părut că dacă rămân aici, o să devin mai puternică. Și apoi erai tu. Dawson Leery, care în sfârșit știe ce vrea. Dar trebuie să-ți spun, Dawson, că oricât de complicată a fost prietenia noastră, nici nu se compară cu cât de complicată o să fie relația asta pe care o avem.
Dawson: Pe bune? Ceea ce avem noi s-ar putea să nu fie niciodată simplu, dar asta nu înseamnă că nu o să ne placă. De altfel, cine spune că nu poți avea o bucată din Franța chiar aici în Capeside, ah? Iată-ne pe malul Senei, o plimbare pe faleza orașului, locul preferat al îndrăgostiților și al prietenilor. De aici avem o priveliște minunată a magnificei structuri pe care noi, oamenii simpli din Capeside, o numim... leagănul. Nu e turnul Eiffel cu siguranță, dar asta e tot ce avem. Dar să nu uităm de celelalte lucruri cu specific franțuzesc. Cartofi pai.
Joey: Pâine prăjită.
Dawson: Uși franțuzești. (Se sărută.)
Joey: Sărut franțuzesc. Cel de-al doilea sărut, cel rațional. Cel care are nevoie de un moment de meditație.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre sărut, citate despre iubire, citate despre siguranță, citate despre pâine sau citate despre plimbare