Liniștea de după
Eram doi îngeri ce cântam din surle,
De mult povestea noastră s-a sfârșit,
A mai rămas doar visul ca să-și urle
Neîmplinitul rost în infinit.
De-atunci am mai îmbătrânit în vreme,
Ne ducem pasul parcă tot mai greu,
Căci n-are cine-n dragoste să cheme
Pe celălalt, și-i liniște mereu...
Și trec zăpezi și ploi și-un chin de soare,
Și cad mai mult imperii decât cresc;
Noi tot purtăm în piept un glonț ce doare,
Cu care ne-a-mpușcat Tatăl Ceresc.
E inutil să căutăm făptașul
Vulgarizăm ce-a fost să fie dat,
Destul că-n veci ne va lipsi nuntașul
Și-un scâncet de copil nou și curat.
Îți amintești cum sufletul ca floarea
Brusc ne plesnise în petale mii
Și fiecare frunză și răcoarea
În toamnă ne-așeza pe rug de vii?
Poate-ai venit la geam simțind cum scrie
Ființa mea acum urme din noi
Și că privești pe cer o stea pustie
Ce n-a fost să ne-ncapă pe-amândoi.
Acolo însă e învățătura
Care-ți va sta ca plumb răcit în cânt,
Pe lung și scurtul drum ce viitura
Acestei vieți îl culcă sub pământ.
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre plumb
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Spune-mi ceva!
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie și-un blestem
Din partea ta.
Totuși nu știu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea despărțirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Și am venit să-ți spun că te iubesc.
Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă și cad
Și iar adorm și iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.
Și de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat și cu ce rost
Și ce bătrâni ieșim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărțire peste tot
Și se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu și eu.
Dar nu pentru a-ți spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să știi, în viscolul câinesc,
Că plec și mor și plâng și te iubesc.
Și vreau să-ți dau cu acte înapoi
Dezastrul împărțirilor la doi,
Ca să-nțelegi și tu ce-i cuplul frânt
Și cum e să fii singur pe pământ.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viscol
- poezii despre tinerețe
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
Sfârșitul și-apoi
N-a mai rămas acum nimic de spus,
ca doi străini la geamuri de vagoane,
în trenuri care merg în sens opus,
ne-ndepărtăm de reci, pustii peroane.
Te duci, mă duc, un sens ne e egal
și-un ceas de fier ne ticăie în șine
Un fluviu de tăcere... Noi, pe mal,
ne sprijinim de poduri în ruine.
N-a fost nici început, s-a și sfârșit,
a fost un fel de vis fără pereche,
un salt spre cer rămas încremenit,
a fost de la-nceput o rană veche.
Ce rost ar mai avea să te acuz,
rămâi cuprinsă-n mila mea cea mare,
dintr-al iubirii-ngrozitor refuz,
în smârcul vieții biată muritoare.
Străină, mai străină ca oricând,
cum n-a fost vreo străină niciodată,
te-am înghețat de vie într-un gând,
să te dezgheț când fi-vei mai curată.
Să te renasc după potopul sfânt,
de crima ta cea dublă achitată,
când oameni noi vom fi pe-acest pământ
și-o fi să ne-ntâlnim ca altădată.
Prin cine știe câte zări de-acum
vom bântui în trenul de povară
și ni se va părea, așa, prin fum,
pe celălalt zărindu-l într-o gară.
Și, tremurând, pe umăr să-l bătem,
Iar tu sau eu deodată să se-ntoarcă:
"A, tu erai?!", "Dar tu?!", "Iată, suntem!",
"E-o nouă viață.", "Mai frumoasă, parcă".
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Zâmbetul Luminii
A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăși vina,
O ia cu ea... o simt, ascult
Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simțim ceva mai cald în noi
Vorbește sufletul în șoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm
Întinde mâna și atinge,
Îl simți? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi
Eu știu că foarte mulți nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne așteaptă, e mereu
Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbește chiar dacă greșim,
Este acolo sus, în zare,
Și ne așteaptă să-L găsim
Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri pașnici,
Ne tot veghează zi de zi
Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te așteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi amintește... cum eram
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție sau poezii despre pace
Afară e sfârșit de toamnă
Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.
Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.
Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?
Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.
poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre mamă, poezii despre lectură sau poezii despre frunze
Era... toamnă
Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!
Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...
Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!
Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!
Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!
Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...
Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...
Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...
Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre timp, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre sinceritate
Somnul rațiunii naște îngeri
Mă tot holbez la poză, nesătul
Și mă întreb: ce să se fi-ntâmplat
De a dormit mai mult decât destul
Și toată dimineața mi-a-ncurcat?
Căci, la-nceput, mi se părea că visul
Ce-a demarat în seara dinainte
Continuă și am aici trimisul
Din Lumea-Pentru-Unii-Doar-Cuminte.
Păi zău, așa! părea că e un înger
Cu aripile-ascunse undeva,
Cu buzele un roșu ca de sânger
În toamnă, nu mai zic... pe canapea.
Nu-mi aminteam, dar cred c-a fost o noapte
Activă rău, căci și eu, obosit
Din ce-o fi fost pe-acolo, printre șoapte...
"Să-i fac o poză!" brusc, mi-am revenit
Și-acum o tot privesc și tot... nimic!
Dar știu precis: nevasta n-a aflat,
Căci am întors-o nu prea mult, un pic
Și-am pus cearșaful, iute, la spălat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție, poezii despre seară, poezii despre roșu sau poezii despre naștere
Îți amintești?
Cândva trăit-am clipe-încântătoare
Și fericiți am fost ca în povești
Am înălțat iubirea pân' la soare,
Îți amintești?
Și când ploua la timp, întotdeauna
Creșteau în noi speranțe nelumești,
Câte dorințe ne puneam întruna,
Îți amintești?
Aveam un cântec, cel mai trist din toate,
Scriam poeme, ca să le citești,
Și ne priveam în ochi cu voluptate
Îți amintești?
Plângeam să fim tot timpul împreună
Fugeam de despărțiri, eram onești
Cu Dumnezeu noi ne țineam de mână
Îți amintești?
Cum s-a pălit a fericirii floare
Cum s-au uscat speranțele firești?
Eram un pom cu ramuri roditoare
Îți amintești?
A fost de-ajuns un tren să ne despartă
N-am fluturat eșarfa s-o privești
Și-acum sunt singur, inima mi-e moartă
Îți amintești?
Te caut astăzi prin vagoane goale,
Și orice fac, în mintea mea trăiești
Mă-ntreb și tu, în gândurile tale
Îți amintești?
poezie de Ahmet Selçuk İlkan, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre tristețe, poezii despre superlative, poezii despre senzualitate sau poezii despre prezent
A fost destul
A fost destul, dar tu nu știi, ce-ar însemna să fii sătul
Și nici cum e să poți iubi, vreodată, cum iubești acum.
Știu, ești mereu un extremist prea mult sau prea puțin. Deloc,
Nu-ți e pe plac că doar exist și-un act din viața ta îl joc.
Ești "speriat și imatur", imprevizibil, sincer, cast,
Însă nimic nu e destul, chiar dacă totul ți-a rămas.
Înghesuită-ntr-un bagaj, e spaima sufletului tău
Și plec cu dânsa la oraș și-am s-o arunc într-un pârău.
Și-ți las în grijă viața mea, iubirea, gândul cel mai pur,
Dar n-ai să mă mai poți avea, căci știi că m-ai avut destul.
Întotdeauna, de copil, te știu profund nemulțumit.
Oh, nu-ți ajunge doar un pic. Și vrei mai mult, nu doar nimic.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre spaimă, poezii despre oraș, poezii despre nemulțumire sau poezii despre jocuri
Sentiment final
Crepusculul acesta mă prinde mut și trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atât cât mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.
Ți-am răcorit deșertul din oaza unei vieți,
noi împreună-n umbră am luminat misterul,
doi vânători în fața, mereu, propriei săgeți,
tot alergând bezmetic, tot evitându-și fierul.
Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnași de rând,
eliberați pe viață, în plin oraș, în zeghe,
hălăduind abulic pe niște străzi, visând
pierdutele detenții, cu sare, rost și veghe.
Vom fi bătrâni, uitato, bătrâni și exilați
la-celași țărm sălbatic al mării euxine,
pe care-l populează mereu nevinovați
ce mor privind cum valul sparge de mal destine.
Te-am spovedit metodic, te-am ars cumplit pe rug,
tocmindu-mi îngeri proaspeți la carul suferinței,
tăiam profund în carne cu lame reci de plug,
să las izvor de sânge la candela credinței.
Tu produceai cadavre în acest timp, steril,
gândind la purgatoriul unei iubiri solemne;
rămas ca sfânt pe lume, dezamorsam trotil
în zăcământul vieții și-al existenței demne.
Dormeam plutind pe ape, cu păsări mari pe noi,
chemam vizitatorii celești în fapt de seară
doar amintiri rămase ca în fântâni noroi,
când trenuri părăsite trec secetos prin gară...
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre vânătoare sau poezii despre sânge
Inelul
Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viața înapoi vrea să mă cheme.
Voi renunța la haine ce-mi ascund
și îmi răpesc prea mult din tinerețe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l ușurez de lacrimi și tristețe.
Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură și lumină,
să încetez cu viața fără rost,
căci sufletul mi-e viu și n-are vină.
Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot și nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.
Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
și-n suflet cu iubirea-mi renăscută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație
Înainte de vreme
De ceva vreme nu te-am mai simțit
Nici în farmecul nopții, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!
Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deși credeam că nu își mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...
O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmărește!
Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar știi și tu ce am trăit, a fost
Și cât de tragic s-a sfârșit și fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie, poezii despre inimă sau poezii despre frumusețe
Desprindere de toamnă
A mai venit o toamnă-n viața mea
Și-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, și parcă n-aș mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine
Iar au plecat și berzele și cucii
Și m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mișună haiducii
Și-n beznă mi-a rămas pe veci retina.
Mă simt așa de frunză și de ram
Încât mă rup de mine și rămân
O frunză doar din cel care eram
Și-un ram din cea ce m-a ținut la sân.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre iarnă, poezii despre haiducie, poezii despre crengi sau poezii despre alb
Cad lacrimi
Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi șiroaie
C-ai plecat din viața mea.
Plâng și mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârșit
Căci ai fost speranța care
Prea devreme mi-a murit.
Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost și nu mai moare,
Tot ce-a fost și încă doare.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre mâini
Un înger plânge-n fiecare noapte
Poate mai vrei să plângi de rătăcirea dintre noi
Din pleoapa ce încet strivește lacrima pierdută,
Te vei întoarce-n timpuri îmbătrânite pentru amândoi
Și vei mai încerca să reânvii clipa pe veci trecută.
Un înger plânge-n fiecare noapte pentru noi sfâșietor
Și-un zbor de fluturi atinge buzele ce-au sărutat trecutul,
Din ochi curg lacrimi și-aș vrea să le sărut de-atâta dor
Dar gestu-mi amintește că jurământul tău a fost sfârșitul.
Intre noi doi s-a rătăcit un înger și stelele au plâns
In toate nopțile chemarea aduce fluturii în ultimul lor zbor
Făcând voința sufletelor noastre-n care am strâns
O parte din această lume ce iar va aparține tuturor.
Și tot între noi doi s-a rătăcit pustiul și își caută alt drum
Și tot ce-a fost durere acum se află în uitatele cuvinte,
Aș vreau să plâng dar sufletele noastre nu mai pot acum
Să mai adune uitarea din această lume ce mereu ne minte.
poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sărut, poezii despre fluturi sau poezii despre trecut
Povestea noastră
Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Și ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărțiți vreodată.
Te găseam mai atrăgătoare decât viața
Căci tu însuți îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranța
Că poate va veni odată cu iubirea.
Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-și vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Și întreaga viață să fii numai a mea.
O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Și-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoșteam.
Nu trecea o zi fără să-ți spun că te iubesc
Căci așa se face la iubire,
Iar când îți afisa-i acelaș zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd și o ultimă gândire.
Aș fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viața parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.
Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârșit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să privești mereu cu-n suflet răvășit
Că eu m-am dus acolo între ele.
poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele
Farsa
Și toate vechi și nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
și întâlnirile acestea fără rost
și despărțirile în vuiet de trompetă
nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
și zâmbetul meu trist și fără fast
și șoapta ta asemeni cu veleatul
din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit
și iată-ne ajunși întâmplător
la jumătatea răului de vreme
și barcă mea e o gaură de dor
și luntrea ta o umbră ce se teme
de plinătatea unei ultimi judecați
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăți
pe scena unui teatru fără roluri
din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlinește
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieșit. Voiam poveste...
poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trompetă, poezii despre teatru, poezii despre prăpăstii, poezii despre dor, poezii despre bărci sau poezii despre Soare
Așa ai și rămas
O umbră albă din izvoare
Se nalță lin, tremurător...
Și-un gând îmi vine-ncet în zbor
Un gând cu lacrimi de iertare.
Și zile mor în ori târzii,
Și zile nasc din vis de veci...
Cum ai putut așa să pleci?!
Cum ai putut să nu mai vii?!
Dar a rămas în urma ta
Nemuritoare pe toți vecii,
Când dau în floare liliecii
Nuanțe magice de stea.
Acel Luceafăr răsărit
Ce seri întegi îl tot privescu,
Și-un gând, răsună-n infinit:
Că frate ești cu Eminescu.
Privesc la cer în seri târzii
Și parc-aș vrea măreț să strig:
Unde te-ai dus atunci, nea Grig,
Și oare când o să revii!?
Și visul tău născut din soare
Cu dragoste umplut-a cerul.
Așa ai și rămas Vieru,
Triumfător, făr' de hotare.
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre infinit
Te-am căutat
Te-am căutat atât de mult și am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut și pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ți spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ți ofer azi e UITARE.
Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Și aș vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Și inima din piept, iubito, iar mă doare.
Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur și adorm, în lacrimi mă trezesc.
Te-am așteptat în gară pe un peron pustiu,
Știam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ți-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.
N-aș fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în fața mea, fericită și frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prințesa mea.
Te voi iubi o viață, mereu ai fost confuză,
Mai pot simți și acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă și chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.
Mi-e dor de glasul tău și dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aștept din nou la gară,
Ne așteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu știu și știi și tu, noi doi chiar ne-am iubit.
poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec clipele!
Vezi clipele cum trec? cum trece timpul,
De ce să treacă oare fără rost?
Căci mâinile le va-nchide înserarea
Și vom uita de mâine tot ce-a fost...
Ce rost să plângă alții? Lacrimi oare
Nu am vărsat și noi în veci, cândva?
Zâmbiți acum când soarele răsare
Căci în curând poate se va-nsera.
Și dincolo de noapte nu va fi
Decât o albă noapte-ntunecată...
Trăiți acum, cât mai puteți trăi.
Cu noi, aici o lume se închide
Și dincolo de ea e infinitul
Acolo n-o să vezi nimic în zare
Căci tot ce vezi s-atingi este sfârșitul.
Dar nu te teme și toți vom fi acolo
Golul cu gol se umple până când
Răpuși, umili, nu vom ruga iertare
În suflete, în vise și în gând.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce nu vii?
"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...
De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
și Harul Meu, în ceasul tău suprem?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ți aleg!
De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre mântuire, poezii despre jertfă sau poezii despre iertare