Pe atunci, nu ştiam că cea mai mare parte a istoriei e croită nu de sabie, ci de cruce. Marii cuceritori ai lumii au invins cu adevărat doar acolo, unde Biserica a pus stăpânire pe sufletele celor învinşi. Iată de ce, în timpuri de restrişte, agresorii lovesc mai întâi în lucruri sfinte, ca omul să rămână fără Dumnezeu, iar golul din sufletul lui să poată fi umplut cu întuneric.

Aurelian Silvestru în Fărâme de suflet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: O, cât de pieritor e omul, încât chiar acolo unde are certitudinea că existenţa lui înseamnă ceva, acolo unde lasă cu adevărat urma prezenţei lui, în amintirea, în sufletul celor care îi sunt dragi, chiar şi acolo urma aceasta trebuie să se stingă şi să dispară, şi asta cât mai curând.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

David şi Templul

Din îndurare, Dumnezeu a dat
Lui David, planul Templului din ceruri,
Ca Solomon să-I facă un palat,
Iar David doar să strângă giuvaeruri.
La fel şi astăzi, Domnul hotărăşte
Prin cel mai mic să facă lucruri mari.
Deci, nu vă supăraţi când El voieşte
Să fiţi doar salahori şi nu zidari.

Căci celor mai smeriţi, le-a pus deoparte
Răsplată mare, sus, lângă Cristos,
Pe când celor slăviţi de guri deşarte
Le-ajunge "înălţarea" cea de jos

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Auschwitz

Furia,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi se scarpină în cur.

Omul cu degete roze la picioare,
cu uimitoarele lui degete de la mâini
nu este un templu,
ci o magherniţă,
spun asta în gura mare.
Fie ca omul să nu mai ridice niciodată ceaşca lui de ceai.
Fie ca omul să nu mai scrie niciodată o carte.
Fie ca omul să nu-şi mai încalţe niciodată pantofii.
Fie ca omul să nu-şi mai poată ridica niciodată privirea
într-o noapte blândă de iulie.
Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
Rostesc aceste lucruri în gura mare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi o haină

Aud un glas de înger
Străfulgerînd pămîntul
Încă puţină vreme şi Domnul va veni
Sufletul mi l-am privit îngrozit
Întrebîndu-mă
În ce veşmînt pe Domnul voi primi?...
Strigînd
Am prins s-alerg pe drumurile lumii
Daţi-mi o haină!

Şi meşterii omenirii
Ieşiră la porţi cu haine mulţime
Dar fiecare veşmînt ce mi se-ntinde
E-o falsă splendoare
Ce-ascunde o zdreanţă
Şi îngerul vestind venirea lui Isus
L-aud tot mai aproape
Doar cîţiva paşi mai are Domnul
Pîn' la mine
Zăresc printre lacrimi de nevrednicie
Minunea zilei Lui de lumină
Iar haina ce-o port
E încă din ce în ce mai murdară
Daţi-mi o haină!

Să m-ascund în suflet
Şi să mi-o ţes acolo
Dar sufletul îmi e pustiu
Şi-o haină cu care să-L întîmpin
Pe Domnul
Încă nu am, încă nu ştiu...
Prietenii-au fugit
Vrăjmaşii rîd de mine
Dar tot mai strig şi tot mai plîng
Şi tot mai sper

Cînd... iată îngerul
Acelaşi înger îmi arată
O cale către cruce şi-mi zice
Este acolo un veşmînt
Veşmîntul lui Isus
Ce n-a fost rupt
Ostaşul roman îngrozit a fugit
Şi a lăsat acolo veşmîntul Lui
Întreg
Căzut la sorţi
Ostaşul roman...

Dar cine-i ostaşul roman?...
Nu-s oare eu?...

Şi-alerg sîngerînd
Cum trebuia s-alerg la răstignirea Lui
Şi iată-mă ajuns lîngă cruce
Dar e veşmîntul Lui
Al Celui ce vine
E cel de care eu L-am dezbrăcat
Isus mi l-a lăsat aici la cruce
Şi l-a luat pe-al meu
E prea nemeritat
Şi iată crucea mă priveşte...
Şi dacă nu... unde să plec...
Şi unde să m-ascund?...

Dar îngerul îmi spune iar
Orice veşmînt pătat
Este spălat în sîngele lui Isus
Pe cruce vărsat
În sîngele Celui ce vine
Şi dezbrăcîndu-mi haina cea murdară
M-a îmbrăcat cu haina jertfei Sale
Şi lîngă cruce stau
Şi plîng de bucurie
Şi îngerul l-aud din nou
Strigînd în cele patru zări
"Încă puţină vreme
Şi Domnul va să vie!"

Iar eu
În genunchi mă ridic
Spre lacrima lumii
Strigînd bucuria salvării
Dacă mai este cineva ce caută o haină
Pentru marea întîlnire cu Domnul
Ce vine...
Să urce la cruce
Aici veşmîntul jertfei Sale
aşteaptă pe oricine

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul se revoltă, în primul rând, cînd cineva pune la îndoială mintea lui. Pentru femeie, insulta cea mai mare e să atentezi la frumuseţea ei.

Aurelian Silvestru în Fărâme de suflet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul poate fi schimbat, dar sufletul – sufletul, nu. Dacă ar exista chirurgi plasticieni care să înfrumuseţeze şi să pună bucurie în inimi şi zâmbete, acolo unde sufletul plânge, ce bine ar fi. Aceea ar fi lumea perfectă, cea mai bună variantă a lumii pământene de acum. Dar nu există chirurgi plasticieni, care să poată şterge o cicatrice din răni sufleteşti.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măşti

Când ai sufletul frumos,
Te ridici singur de jos.
Lumina când ai furat
Celor ce te-au luminat,
Niciodată sus n-ajungi
Întuneric în piept strângi!

Când ai sufletul curat,
Te simţi om cu-adevărat,
Eşti vibraţie divină,
Celor răi le dai lumină...
Cei ce vor să te doboare,
Harul nu pot să-ţi omoare!

Când ai sufletul hain,
Pentru toţi eşti un străin.
Piedestalul mi-e aparte
Zidit cu trainice fapte,
Ridicat din har cu drag
Nu cu spor, din furtişag.

Când ai suflet bun şi nobil
Eşti vizibil şi capabil...
Eşti iubit şi apreciat,
De cei slabi mult mai curtat,
Până-şi pun pe frunte lauri
Şi se cred mai marii fauri!

Deie Domnul har şi dar
Şi celor fără habar,
Să nu mai fure idei
De la ''fraţii'' de condei.
Cei ce se ştiu profitori
Nu ajung strălucitori!

Omul care-i om pe lume,
Va purta prin timp, un nume,
Unul frumos, nepătat...
Numele-i adevărat!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria are tendinţa de a se repeta... Se repetă însă doar acolo unde naivii nu ştiu să scoată nicio lecţie din greşelile pe care le-au comis.

Aurelian Silvestru în Poveşti pentru adullţi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face minuni

Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din linişte stârneşte vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ţi dă sănătate.
Din tristeţe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
şi viaţă lumii a dat.
Pentru tot ce a creat,
pentru că azi existăm,
Celui ce ne-a luminat,
Imn de Slavă-i înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica lui Christos este acolo unde sufletele credincioase Domnului stau ca boabele de strugure în maturitate şi dulceaţă, nu acolo unde stau risipiţi în confortul material izbitor ochiului, dar păgubos sufletului.

Sanda Tulics în Şoaptele Luminii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestia este atributul omului credincios. Infatuarea este atributul celui care nu crede în Dumnezeu dar care crede că Dumnezeu trebuie să îl ajute să ajunga acolo unde vrea el. Pentru că omul fără de credinţă întotdeauna se vede şi se vrea a fi mare. Omul modest în schimb, îşi lasa destinul în mana lui Dumnezeu iar singura dorinţă a sa este să împlinească voia Lui.

Ana Truta (13 noiembrie 2022)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblia ne dezvăluie mai întâi că nu omul îl caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu îl caută pe om! Nu omul găseşte şi apoi cară cu sine, în sufletul lui, pe Dumnezeu, ci chiar invers!

Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Trăieşte într-o permanentă tensiune remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun...

Va veni o zi când omul se va lepăda de Dumnezeul său, când Biserica se va îndoi aşa cum s-a îndoit Petru. Lumea va fi atunci ispitită să creadă că omul a devenit Dumnezeu. În bisericile noastre, creştinii vor căuta în zadar lumânarea aprinsă unde Dumnezeu îi aşteaptă. Asemenea Mariei Magdalena, în lacrimi înaintea mormântului gol, se vor întreba: Unde L-au dus?

Se poate ca într-o zi uşile lăcaşurilor de cult să rămână închise pentru totdeauna credincioşilor, devenind muzee. Oamenii îşi vor pierde credinţa: biserica virtuală ar fi un destin tragic pentru sufletul omului.

Omul e rău, nu-L caută pe Dumnezeu să-L cunoască pentru că nu e suficient de pregătit pentru asemenea lucru măreţ, dar ar fi în stare să-I ia locul, să fie el dumnezeul Domnului.

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă
Adăugat de Liviu Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum îl poate orbi păcatul pe om: în loc să pironească păcatul, el a pironit pe Cruce Iubirea. Răstignirea a fost limita cea mai de jos a căderii omului. Căderea lui Adam a fost mult mai de înţeles decât căderea omului atunci când L-a răstignit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Adam a mâncat şi a căzut, iar fiii lui, peste veacuri, vor bate piroane în Fiul lui Dumnezeu. Când ostaşii băteau piroane în mâinile şi în picioarele lui Hristos, atunci ei puneau punct vieţii pământeşti a lui Hristos. Piroanele plângeau cu lacrimi de sânge văzând cruzimea omului, răsplata omului faţă de Creatorul său.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazemata unui suflet sterp

Uneori,
e atât de întuneric în cazemată,
iar cel de acolo e atât de dezorientat,
încât nu mai ştie unde e,
cine e, dacă mai e...

Când i se aprinde oftica-n gâlci,
s-apucă să zgârâie cu spaimă
în fel de fel de idei,
cu neputinţă lui mânioasă şi fără temei,
doar "kashai" la ei -

contra lumii, contra tuturor -
suflete sterpe şi oftica lor!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de J.Louis Mash
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Acolo unde timpu'-mi bate!
Acolo timpu'-i nemurire!
Eşti Tu fără cuvinte,
Sunt Eu prin cele sfinte!

Acolo unde mi-eşti blestem,
Eu.. tot...., tot te mai chem!
Tu...., tot....!
Tot un blestem!

Acolo unde.....!
Nu mai am cuvinte,
Tu....!
Tu fără cuvinte!

Acolo unde Tu ai tăcut,
Un timp ai îngheţat!!
Şi... ţi-ai ales...
Acolo....!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un hoţ "cu frica lui Dumnezeu"

Fură fără de măsură,
Fură tot ce poate duce,
Însă, el atunci când fură,
Mai întâi îşi face cruce...

epigramă de George Budoi din Hoţii şi hoţia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunile nu apar acolo unde apare îndoiala. Dacă v-aţi ales un drum corect, atunci nu vă opriţi. Mergeţi înainte! Nu cedaţi! Norocul ne aşteaptă pe drumul la care renunţăm.

citat din romanul Cel rătăcit de Aurelian Silvestru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!