A cânta dintr-un arc

E clar,
Nu pot fi vânător.
N-am stofa.
Plec la vânătoare, ţanţoş,
Încordez arcul cel ager
Şi observ mirat că seamănă cu o liră.
Încep să cânt din arc.

Nu-mi pot reprima acest răsfăţ
Al sufletului,
Marea bucurie a degetelor,
Mângâind struna.

Animalele, ciulind urechea,
Se ţin după mine, cârduri supuse...
Şi înaintez murmurând din arc,
Lăsând în urmă o dâră
De împăcare în natură.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Developare

Azi am fotografiat numai copaci,
Zece, o sută, o mie.
Îi voi developa la noapte,
Când sufletul va fi o cameră obscură. Apoi îi voi class:
După frunze, după cercuri, După umbra lor.
O, ce uşor
Copacii intră unul într-altul!
Iată, nu mi-a rămas decât unul.
Pe-acesta îl voi fotografia din nou
Şi voi observa cu spaimă
Că seamănă cu mine.
Ieri am fotografat numai pietre.
Şi piatra de la sfârşit
Semăna cu mine.
Alaltăieri - scaune -
¬Şi cel care-a rămas
Semăna cu mine.

Toate lucrurile seamănă îngrozitor
Cu mine...

Mi-e frică.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare sau teroare

E zi de sărbătoare
lipsită de soare
cu multă ninsoare.
Deşi e răcoare
încep vânătoare,
oamenii, care,
ameţiţi de licoare,
vor cu disperare
trofeu de căprioare.
Pe deal şi ponoare,
pe-întinse ogoare,
pândesc pe răzoare,
vrând să doboare
pentru mâncare,
ispititoare
păsări cântătoare.
În ziua următoare
împuşcă vieţuitoare
necuvântătoare.
Seamănă teroare
şi în cântătoare.
Apoi,
încep să-înconjoare
şi să omoare,
lovind cu topoare
animale fugare
ce nu pot să zboare.
Lipsiţi de onoare,
fără-îndurare,
fac vânătoare
îngrozitoare.
Cred că,
merită frăţioare
să stea la răcoare,
să simtă că doare
când vor să omoare
necuvântătoare.

Vânătoare s--au teroare

poezie de Dumitru Delcă (1 februarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dâră din balans

Simţind că mereu te iert
Infingi cuţit după cuţit
in piept,.. lăsând în urmă dâră
Sufletului meu, ruginită..

Pe fila-mi lumii de bazalt
Într-un balans de rănit...
De condei ţie cu sânge smerit.
şi nu prea ştiu cât o să mai salt...

Genunchii-ngropaţi-n asfalt
In soclul dăruit de ador
Cu inima-mi poeziilor
In această ploaie în asalt

De miraje ce par tulpine
De flori ce-mi sunt venine
Guri deschise de hangere
Cu şerpii şoaptelor morgane

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgirile se comportă ca un arc întins, şi cu o forţă nebănuită pot face din om o săgeată spre ţinta dorită.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare

Dumnezeu a ieşit la vânătoare.
Îşi încordează arcul,
Scoate din tolba cu săgeţi o unealtă a morţii
Şi... linişte.
A greşit ţinta!
Sânge?!
E al vecinului de la parter.
Dar el nu era un păcătos!
Nu contează.
Important e că Dumnezeu a tras cu arcul.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii gata

Cum tremură-n mână săgeata,
în arc de viteaz vânător,
cum toamna-şi adună cocoarele ceata,
fii gata, fii gata de zbor!
Te-aşteaptă în slava răsplata,
cununa de brav luptător.
Curând Salvatoru-Şi recheamă armata;
fii gata, fii gata de zbor!

Un Prunc ni s-a dat în Efrata,
ce-a fost până azi Salvator.
Şi-acum, înainte de-a fi Judecata,
fii gata, fii gata de zbor!

Cum tremură-n mână săgeata,
în arc de viteaz vânător,
c-un strigăt în piept de voios Maranata!
fii gata, fii gata de zbor!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt

Tu, căreia nu-i spun că noaptea
zac plângând,
care blând mă osteneşti
ca un leagăn.
Tu, care nu-mi spui când veghezi
din pricina mea:
de ce n-am îndura
fără să-l ostoim
acest fast neştiut?
................................................
Ia seama la îndrăgostiţi;
de-ndată ce dragostea şi-o mărturisesc
încep să mintă.
...........................................
Tu mă însinguri. Pe tine doar te pot schimba.
Un răstimp eşti tu, apoi din nou foşnetul,
sau numai o mireasmă.
O, în braţele mele pe toate le-am pierdut –
tu singura, tu renaşti mereu:
pentru că nu te-am încleştat niciodată, te ţin strâns.

(Din Însemnările lui Malle Laurids Brigge)

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delta, după câte ştiu, seamănă cu lacul cel cenuşiu, unde pelicanul bătrân stă toată ziua grav, aşteptând un fotograf.

Marin Sorescu în De-a Delta Dunării
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa într-un bagaj

A fost o zi în care am vrut să plec departe,
Să las în urmă planuri, speranţele deşarte,
Şi rude, şi prieteni, şi gândurile toate,
Am vrut să fiu un altul, mai bun (de se mai poate).

Mi-am pregătit bagajul, cărând de prin unghere,
Atâtea obiecte ce îmi făceau plăcere...
Şi-au fost atât de multe, şi-aşa de greu rucsacul,
Că planul de plecare a avansat... ca racul.

Păi, cum să las afară albumul plin de poze
Cu chipuri din pruncie şi cu metamorfoze
Ce-au fost de-a lungul vremii? Nu, asta nu e bine!
Că pot să-i las pe alţii, dar nu prea pot... pe mine.

Sau, cum să las pachetul cel plin de scrisorele
Cu urmele de rujuri, parfumuri, poezele?
Că astea nu se lasă, sunt amintiri plăcute
Din încercări timide, în vremile trecute.

E clar ce las în urmă, dar nu şi amintirea,
Sau poza ei cu mine, sau gândul, sau iubirea;
De plec în lumea mare acum, să fac pe bardul,
Îmi iau maşina, numai, cu actele şi... cardul.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am moştenit un fel de incapacitate de a da totul din noi. E ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi dat arc şi săgeţi, dar ne-ar fi privat de puterea de a încorda arcul şi a azvârli săgeţile.

Henryk Sienkiewicz în Aniela
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile sunt săgeţi mari care au nevoie de un arc. Şi politica este arcul idealismului.

citat din Bill Moyers
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc peste timp

hai.. vino cu mine, fă arc peste timp
pune-n panere toţi anii de-argint
şi lasă-i acolo în depărtare
tu vino cu mine in luncă la soare

intrăm unde apa în limpede cerc
învârte sub poduri inele de cer
tu vino cu mine în apa cea rece
se scutură macii în vântul ce trece

tu prinde petale... aruncă-le-n val
vor duce spre mare pornind de la mal
tot roşul de foc... apusul de soare
privirea ta caldă şi muta mirare

poţi învia iubirea pierdută
ascunsă de vreme sub piatra tăcută
cu-n zâmbet şi macul cel roşu în floare
hai... vino cu mine... priveşte spre soare

apune şi el... la fel ca şi tine...
îi tremură glasul... tu vino cu mine
ursita mi-a spus... nu-ţi trebuie bani
întoarce-te-n luncă... fă arc peste ani.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căuşul fericirii

În palmele iubirii suntem amândoi,
Tu rază de soare, eu fulger de ploi,
Tu ploaie în ropot, eu tunet absurd
Când timpu-şi arată mugurul surd.

O şuviţă din mine poartă săgeţi
Din tolba în rime a unor poeţi,
Tu pui arcul şi tragi la-ntâmplare
În flacăra cu stinsă lumânare.

Eu pot fi ţinta ce cade-n sulfină,
Tu, grădinarul ce-mi pune lumină
În palme suav, apoi soarbe uşor
Nectarul cel dulce din raze cu dor.

Amândoi punem căuş fericirii
Palmele noastre-n lumina iubirii
Şi bem până ne sfinţim întru vecie
Cu dăinuim în marea poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul vieţii, trupul e asemenea unui râu ce curge printr-o pădure. Râul străbate pădurea mai repede sau mai încet şi cu diferiţi curenţi, iar în albia lui se pot ivi blocaje. Uneori cad în el crengi şi copaci, se acumulează mâl, iar animalele înoată în apele lui lăsând în urmă reziduuri. În cele din urmă, toate acestea pot transforma râul într-o mlaştină. Singura cale de a face apele să curgă iarăşi este să îndepărtăm ramurile şi celelalte aluviuni.

Mantak Chia în Vindecarea prin Tao
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din urmă visuri

din paşi răsar anotimpuri
şi-n urmă se scurge cerneala timpului
prin visuri de cuvinte
urmele tăcutelor drumuri
spun vorbe în mine despre tine
în amurguri

nu mai cad decât urme de toamnă
în paşi frunzele caută
trecutul
nu pot să fiu un sens fără lumină
încerc să mă agăţ de o greangă de timp
să-mi bandajez rănile sufletului
prin cărări care nu mă mai duc nicăeri
nu mă mai pot amăgi în apusuri răsărituri
nu mai pot fi aripă de pasăre
fără zbor
nu mai pot dormi
decât
în visul unui gând
rătăcit

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prieten

Un prieten mă întreabă, despre
Ce vrei să discutăm? E o întrebare – prăpastie,
Cu multe fântâni de sânge, acum se practică briceagul la gât,
Telefonul care ucide, busola şi moartea pe o parte,
Pe malul mării se plimbă Kafka, nu acela, altul,
Elefanţii au chiloţi bufanţi, pasărea-spin loveşte din plin,
Pasărea- arc loveşte mai larg, morţii se roagă pentru cei vii şi cei goi,
Am exilat cuvintele, floricele, drăguţele, morfologic nu este corect,
Misiuni şi promisiuni goale, duet fals, cum poţi spunea DA tăcerii?
Viitorul este obscen, e nevoie de dren, printre muţi bâlbâitul spune ce vrea.
Cuvântul de fier nu-mi este prieten, cuvântul ca melcul îmi pare mai blând,
Te-nşeli, zice melcul, tu nu ştii ce zace, durere şi somn şi plâns în adânc,
Acidul cel tare aşteaptă doar clipa, lumina se poate preface-n pârjol,
Primeşte-mi, iubito, cuvântul, sărutul, tu nu ştii ce poate silaba – pistol.
Pot fi precum marea, umil ca pământul, primeşte-mă-n palmă ca pe un duh,
Pot fi stejarul, pot fi şi iarba, prin tine, din haos pot iară să urc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mark Twain şi Ioana D'Arc

Când soldaţii yankei ajung la baricadă
Ioana D'Arc adresează fiecăruia o laudă.

Ea poartă azi armură din cap până-n picioare,
Poeţii lumii-ntregi declară asta-n gura mare.

Cine-o fi fost, răzbătând prin focul gloanţelor încrucişat,
Primul soldat american pe care ea l-a întâmpinat?

Mark Twain, Comandantul, făr-a zâmbi, făr-a face glume,
Conduce-n luptă pe tinerii noştri, cei mai viteji din lume.

Yankeii, iată, se-ntorc la curtea regelui Arthur.
Drapelul Ioanei, sacru, arde deasupra lui, un foc vioi şi pur.

Pentru că ea i-a chemat sufletul afară din mormintele cetăţii
Şi unde stă ea va sta şi el până-n ziua cea mare-a judecăţii.

Dar eu, eu nu pot decât să plâng, să plâng strângând din dinţi,
Pentru tot acest măcel cauzat de oameni, de îngeri şi de sfinţi.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La înfiinţarea căminului de studente "Carpaţi", din Iaşi

Mor prin munţi, la vânătoare
Zeci de mii de căprioare.
Bine c-au făcut, din milă
Şi un loc pentru... prăsilă.

epigramă de Marin Sorescu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt încă sexi şi mă doare-n cot;
Cei care nu mă vor, e clar: nu pot!
Cei ce mă vor, dacă mie nu-mi plac,
Asta e! N-am noroc! Ce pot să fac?

epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este ca un arc în mâinile puterii divine... Ce fericit şi excelent arc este acela care ştie în mâinile cui se află!

citat clasic din Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!