Presimt...

Presimt că o să am o zi cam proastă.
Din cât greu fost-a, este cel mai greu.
Dealtfel, zarea va rămâne-albastră
Şi Ştreangul mâine fi-va curcubeu.

Spre mine mă deschid ca o fereastră
În care stă pe gânduri Dumnezeu.
Şi iată vine pasărea măiastră
Şi pasărea aceasta sunt tot eu.

Fragilă-alcătuire şi capcană,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,

Deşi, vii prea devreme, tu, dojană...
Şi cui să-ncredinţez această pană?
Cum să te iau, durere, să nu dori?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În moarte se respiră greu
În schimb, e veşnică. Mereu
Voi respira şi tot mai greu
Această stare de ne-eu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi şi dincolo de moarte...

Mi-e tare grea impusa ta tăcere,
Acum când sufletul meu în ruine
Mai are numai lacrimi de durere
Din primăvara viselor cu tine.

Pustiul mă pătrunde pân' la oase,
Iar fumul despărţirii se întinde,
Când trec prin mine vorbele tăioase
Ce ard deşi par flăcări muribunde.

De ce-ţi mai caut oare amintirea,
Când de atâta timp m-ai dat uitării?
Şi de ce oare încă-mi las iubirea
Să îţi păzească uşa nepăsării?

Unde mă uit te văd numai pe tine,
Iar vocea ta mă strigă la tot pasul,
Şi vai!... Dacă ai şti ce greu îmi vine,
Când zorii dimineţii-ţi fură glasul!

Precum pasărea Spin când piere,
Te voi iubi şi dincolo de moarte,
Deşi de azi, îmi iau 'La revedere'
De la un vis de care viaţa mă desparte.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa dori

Un dor sa nasti e greu
Eu te iubesc cum am iubit mereu
A ta dragoste nebuna
Si a ta strangere de mana

Si plec fara sarutare,
Te iert, dar si eu imi cer iertare,
Sa ma vindec de pacate
Cu mine le iau pe toate.

Si te las in libertate
Eu voi fi-n pustietate,
Tot cu dorul pentru tine,
Te iubesc ca azi si maine.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şatra

Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine şi ţi se aşază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ţi se aşază pasărea fericirii.

N-o vezi,
O simţi numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poţi s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanţul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poţi s-o prinzi.

Uneori pasărea fericirii
Îţi stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puţin
Şi când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară şi se pierde în văzduh,
Poate chiar se topeşte în văzduh,
Nu ştie nimeni.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea măiastră

Luncă desfrunzită
Singur călăuză
Doruri, care sită
Cerne şi recuză

Fals mărgăritarul
Cu sclipiri viclene
Nopţile, cântarul
Înclinând Selene?

Vrăji ce mai adie
Un parfum uşor
De melancolie
Rănind un cocor

Crivăţ la fereastră
Mor tăciunii-n vatră
Pasărea măiastră
Se ciopleşte-n piatră

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de flori de câmp

Miroase-a romaniţă şi-a fân abia cosit
Presimt că până mâine voi fi mai fericit,
Presimt că până mâine tristeţea voi cosi,
Că trupul său ca sfinţii când mor va mirosi.

Miroase-a flori de câmp şi-a moaşte de iubire
Presimt că până mâine va fi doar amintire,
Tristeţea din trecutul în care te-am iubit,
Presimt că până mâine ce-a fost s-a isprăvit.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă pierdută

mi-e dor de mine copilă ingenuă
de jocul cu fluturi printre răzoare
păcat că inocenţa nu-i perpetuă
dar am rămas vrăjită de soare.

de primăvara încărcată cu miraj
de magnolii fremătând la fereastră
mi-au alungat gerul cu mult curaj
întrupări suave sub zarea albastră.

mi-e dor de mine în sublim voiaj
prin Paradisul magic structura măiastră
când strângeam impresii în bagaj
şi nu ştiam de vreo genă sihastră.

pasărea de vis cu cromatic penaj
mi-a lăsat o pană pe floarea din glastră.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce facem cu restul de iubire?

să nu fumăm toate ţigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm şi pentru mâine
vom fi din nou fericiţi

dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respiraţie
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne

cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalţi nu-şi mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
şi nu mai privesc niciodată înapoi

ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară

ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrăneşte cu resturi
când toţi sunt politicoşi
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină

ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morţii
vine şi bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?

poezie de Ionuţ Caragea (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ezitare la intrarea în politică

Nevastă, eu, de astăzi, sunt şomer,
Problema e destul de serioasă,
De-acuma nu ne intră bani în casă,
Şi traiu-o să ne fie auster.

Această dramă tare mă apasă,
Dar nu voi înceta de tot să sper,
Îmi voi deschide un atelier
Sau un butic sau, poate, o terasă.

E drept că e cam greu s-o iei de jos,
Prea greu în conjunctura actuală,
De-aceea, mă gândesc mai serios

Să mă implic în viaţa socială,
Deşi nu sunt destul de mincinos
Şi-n plus, mă tem că am prea multă şcoală.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea
Şi pensia, zadarnic, ţi-au mai dat.

Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârşit,
Această biată limbă românească,
De-al cărei duh m-am învinovăţit.

Mi-a mai rămas o urmă de la tine
Pe care aţi ascuns-o în pământ,
E sabia din frontul vieţii tale
De la Mărăşti, rănitul nostru sfânt.

Ai fost un liberal până la moarte,
Dar trebuie să afli faptul prost
C-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
Şi iau în glumă jertfa care-aţi fost.

Nu ţi-am urmat ideea şi credinţa,
Dar azi, când ţara-i bună de spital,
Îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
Şi să devin cu forţa liberal.

S-a dezechilibrat această ţară
Şi limba ei s-a pervertit grozav,
Încât, în plină libertate, iată,
Românul a ajuns un simplu sclav.

Îţi mulţumesc de limpedea fântână
Pe care mi-ai făcut-o între vii,
Dar s-a surpat şi nu opresc nici boii,
Că ea ni-i viaţa, trebuie să ştii.

În rest, sunt toate rele, tată mare,
Ţăranilor le este tot mai greu,
Că uite, în această lume hoaţă,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

De-aş putea să mai deschid mormântul!
Să vă văd prieteni dragi, copii,
Însă crucea-i grea, la fel pământul...
Nu sunt treceri între veşnicii.

Oh, privesc în jur câtă durere!
Simt un clopot pieptul cum mi-l sparge.
Suflet, eşti lipsit de mângâiere,
Ca o navă fără de catarge.

Transcendent spre zările albastre,
Alte vămi plăteşti spre-a exista...
Calea-n universul plin de astre,
Poate fi şi ea la fel de grea.

Trist colindător prin neguri stranii,
Nu găsesc întoarcerea acasă
Şi la tâmple-au înflorit castanii...
Candela-i de-o săptămână arsă.

Mă veghează corbii! – Nfometarea
Curge prin hulpava lor dorinţă,
Se hrănesc rupând demonic carnea
Celui ce-i trecut în nefiinţă.

Şi această stare mă-nfioară
Şi din visul greu parcă tresar.
De-aş putea eu m-aş întoarce iară
Din eternul morţii de cleştar.

S-au uscat şi florile deodată
Şi-u trecut atâtea ierni de când
M-aţi lăsat aici înstrăinată
M-aţi uitat şi aţi plecat pe rând.

Să nu lăcrimaţi de veţi citi
În acest mormânt se odihneşte!
Fiecărui rândul va veni,
Deci mai bine trecătorule, citeşte!

Într-o zi cu soare, fără nori,
Pentru mulţi a fost o zi frumoasă,
Am plecat cu greu de printre voi
Să-mi clădesc pe veci o nouă viaţă.

Ştiu şi flori şi lacrimi au să cadă
Peste trist şi alb mormântul meu,
Peste recea şi curata piatră
Sub care de-acum voi sta mereu.

Flori pălite, lacrimi şi suspine,
Au să moară, da, pe rând, pe rând,
Pe când alţii-or să mă poarte-n suflet,
Alţii-or să mă uite în curând.

Toama vine, toamna iarăşi trece,
Eu deschid c-o mână de strigoi,
Stropii ei sunt reci ca altă dată
De la mine când ajung la voi.

Toamna vine, toamna iarăşi trece
Şi mormântul meu s-a-ntunecat,
Mai veniţi coii, c-o lumânare,
Căci e greu aici să fi uitat.

Ce adâncă-ntunecarea asta!
Cât de greu al putrezirii somn!
V-am lăsat averile şi casa
Şi de-acum sunt doar
Rodica Ion

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea din vis,un fleac...

nu mi-am ales ziua în care
o să mor
deşi
ştiu că voi fi strigat
pe numele de botez
o să aştept în întuneric
ca un iubit la primul său sărut
mă voi ridica de pe locul meu
şi voi privi înspre răsărit
apoi
o voi ruga pe fiica-mea
să tragă întunericul de pe mine
şi când o să deschid ochii
în fereastră o să stea Dumnezeu

nu-i cine ştie ce
şi cu moartea asta

un fleac...

poezie de Teodor Dume din carte,Moartea din vis
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Aşa umezit, vei şti, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânie proletară

Epigramişti celebri, geniali,
Câţi vă aflaţi în zarea cea albastră,
Telectuali şi intelectuali,
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

Când pandemia vine valuri, valuri,
Făcându-ne tristeţea mai sihastră,
Inconştienţi, voi faceţi festivaluri,
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

De vise rele omenirea geme,
De secetă, mor florile în glastră
Şi nu e zi să nu avem probleme,
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

Voi jubilaţi cu iambi şi amfibrahe
Şi ciripiţi ca pasărea măiastră,
Înghesuiţi în cărţi şi almanahe,
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

Partidele se-agaţă de fotolii
Şi luptă pentru bunăstarea noastră,
Iar voi, naivi, vă lustruiţi orgolii,
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

Guvernul mulge ţara după vrere,
Poporul are parte de colastră,
Voi nu vedeţi că-n lume e durere?
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

Ne adormiţi cu gluma, cu gargara
Şi lumea o vedeţi de la fereastră,
Vă pieptănaţi, în timp ce arde ţara!
Ţ-ai dracu voi, cu prozodia voastră!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru gândul născut din cunoaşterea "eu ştiu" îi este cel mai greu să creadă că tu eşti veşnic nenăscut! Orice om trece prin perioade de "Hai să nu îi spun delicate" prefer să îi spun mâhnire şi chiar uneori suferinţă, ele sunt inevitabile şi ştii care e frumuseţea lor? Aceea de a te aducă la mine! Dar nu la mine ca şi formă - aceasta ar fi doar schimbarea unei închisori vechi cu una nouă - ci la mine ca şi libertate. Pentru că doar atunci când vii la mine ca şi libertate vii la tine, la adevărata ta fiinţă. E acelaşi principiu ca cel al puiului care îi place în găoace, dar ar vrea afară.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!