Ctitorie

Aşa cum stai,
Dreaptă,
Cu braţele moi
Pe pântecul plin,
Pari o veche soţie de voievod
Ţinându-şi ctitoria.

Şi parcă-aud un glas
Venind de dincolo
De dispariţia materiei:

"Noi, Ion şi Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfânt
Copil,
Întru veşnica pomenire
A acestui soare
Şi-a acestui pământ".

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunelul

Mai construim noi mult acest tunel,
În care ne-afundăm de generaţii?
Există ceva dincolo de el,
Există, dincolo de hrube, spaţii?

S-aude, în afară, ce vibraţii
Fac icnetele noastre, de oţel?
Mâncăm pământ şi respirăm în raţii:
Economii-n plămâni, şi-n muşchi cârcel.

Dar orice întrebare-i sigilată.
Şi când un revoltat sigiliul rupe,
Sar inşi să-l bată, gura să-i astupe.

Şi, totuşi, unde duceţi astă gloată?
Cu sânge, printre buzele cusute,
Întreabă limba nedisciplinată.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Din iarna acestui început de an îi aleg şi îi dăruiesc cel mai alb şi curat fulg de zăpadă.
Din primavara acestui an îi aleg şi îi dăruiesc o floare albă de cireş.
Din vara acestui an îi aleg şi îi dăruiesc un spic de grâu auriu.
Din toamna acestui an îi aleg şi îi dăruiesc o frunză de platan.
Din iarna acestui sfârşit de an, îi aleg şi îi dăruiesc frumoasa umbră albă a lunii,
căzută peste mâinile subţiri ale iubitei mele."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

S-a dus şi-a luat lampa
Şi-a stat aşa cu ea în mână, la marginea patului.
- Ce faci, mă, cu ea? l-a întrebat Ioana.
El n-a mai răspuns.
Dacă-a văzut aşa s-a dus să
Anunţe pe Mitru. Şi cum au venit
El murise, cu lampa pe piept. Aprinsă. Aşa a murit Panduru.

De ce-or fi vrând oamenii să moară
Cu lumină?
Nae Banţa îi spunea unei vecine:
- Fină, să nu uitaţi lumânarea,
Să mă lăsaţi pe întuneric.
Să-mi puneţi lumânarea să m o r i
Şi eu cu lumânare.
Hainele - nu mă puteţi îmbrăca,
Sunt greu. Să mi le puneţi pe piept.
Da' lumânarea s-o am în mână.
Şi aşa a fost.

- Naşule, uite-o, lumânarea...
Şi a dat din cap că e bine.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpui degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om.

citat celebru din Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de rostire

N-ai putea sã vezi
niciodatã dincolo de rostire,
dacã gândul
cã urmele tale pot fi strã ine
de paşii acestui timp
te va întoarce.

Dincolo de multul acestei clipe
auzi respiraţia plinã a vieţii
în sensuri.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum gospodarul alege sămânţa cea bună pentru ogorul său, mă gândesc cu teamă la transpunerea acestui principiu în ce priveşte viitorul omenirii.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud cum vine dragostea

Aud cum creşte visul din zâmbetul tău
asemeni unei flori râzând în soare
şi pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în linişte,
obrazul, eu...
Aud cum doarme marea în ochii tăi
şi zbuciumul ţi-l simt, dincolo de culoare.
În ei mă văd o nimfă ce pe zei
îi lasă mereu muţi,
în adorare.
Şi simt, crescând în inima-ţi,
speranţa
aşa cum orizontu-n răsărit
face să crească în lumină, viaţa
când braţele la pieptu-ţi m-au primit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândeşte-te, n-ar fi păcat

Învaţă-mă cu ce să-ncep întâi
şi-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
şi cum, de-atâtea lumi luminători,

pe gura ta surâsu-i ca un soare;
Ei poate niciodată n-or să ştie
din fiecare clipă trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veşnicie

iubindu-ne; şi nu vor şti că-n glas
îţi cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
nişte cuvinte simple-ar fi rămas.

Învaţă-mă cu ce să-ncep şi cum
să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodată n-o să ştie
c-a înflorit în flori şi-a curs în ape,
că din pământ şi sura veşnicie
să mi te-aducă, aşa cum eşti, aproape.

Şi, fiindcă o să murim şi noi odată,
gândeşte-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
şi dragostea cu inima deodată?

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
şi eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispreţuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea,
pe aripi de furtuni stelare
cu tine să călătoresc.
Să-îmbrăţişăm Steaua cea Mare,
din toate câte strălucesc.
În părul tău aş vrea s-o prindem
şi-n Univers să fim comete.
Imensitatea s-o cuprindem,
timpul să nu ne regrete.
Plecaţi pentru totdeauna
de pe bătrânul nost' pământ,
Vom străluci precum e luna
pe-altarul Tatălui cel Sfânt.
În Univers vom dăinui
multe mii de ani lumină.
Noi altă viaţă vom trăi
în a raiului grădină.
Acolo, tu vei înflori.
Voi înflori şi eu cu tine.
Pentru vecie vom uni
ale noastre vechi destine.
Rubine interstelare
vom intra în nemurire.
Pe pământ lacrimi amare,
curgă, întru pomenire.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchetul

Venind grizat, să-mi onorezi banchetul,
Negaşi acestui vin superb buchetul.
Nu vinu-i vinovat - că-i ştim noi soiul -
Dar tu suflai şi-ţi mirosea... butoiul.

epigramă de Marţial din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape menajere

veşnica pomenire
în care se leagănă veşnica vlagă
a mortului incitat
pe morminte să umble precum
iisus pe apele menajere (?!)
se cere
prea puţin explicată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prim-miniştrii şi guvernele vin şi pleacă. Iau cu ei bogăţiile acestui pământ fără să-i tragă cineva la răspundere. Nu există răspundere ministerială. Dăm perle pe sticle colorate.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom putea, altfel, trăi o clipă sublimă pe acest pământ pe deasupra scoarţei lui inundată de soare şi de vânt înainte de a dormi cu ţeasta înăuntrul lui, unde nu e nici lumină, nici verdeaţă dacă am oferi lumii doar spectrul singurătăţii noastre?

Marin Preda în Marele singuratic
Adăugat de Rovena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul obstacol ireductibil este Sfântul. Numai un sfânt ar fi la înălţimea acestui fel de eroism în răul pe care-l desfăşoară în zilele noastre adversarul. Iată adevărul care ne luminează, dar ne şi condamnă, căci noi nu suntem sfinţi. Şi cine ar dori, cu adevărat, să devină aşa ceva? Dar, pentru a deveni sau a rămâne oameni, pur şi simplu, în eroziunea universală provocată de neant, trebuie să tindem cu pasiune spre sfinţenie; altminteri, vom fi măturaţi la o parte.

Denis de Rougemont în Partea Diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E idealul nostru cel mai sfânt

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

sonet de Nicolae Mătcaş din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorcându-mă pe pământ fără tine

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri, WordPress.com (2020)
Adăugat de Dobrin Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cunoaştem

Ne cunoaştem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai aşa şi pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ţi-am reţinut
Chipul.

Eu m-am emoţionat
Şi ţi-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna maşini
Şi ape şi mai ales munţi,
Şi tot glohul.

M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.

Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!