Umbrele baloanelor

Două balonaşe de spumă
Se înalţă în aer din adâncul mării visătoare...

În derivă, nori argintii de ceaţă
Se risipesc în briza uşoară.

Eu, ca un copil,
Mă agăţ de imaginea ta estompată,

Încercând zadarnic să aduc umbrele baloanelor
Înapoi acasă, în ţinutul realităţii.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de mare

Se adânceşte marea la un pas
Şi păsările vin aduse de o rază
Spumegă val în unduiri de vals
Mireasma-n aer parfum de roză

Se înalţă, îngeri neobositi din pietre,
Timpul pluteşte verdele unui voal
În zare se unduieşte raza de soare
Parfum de alge pluteşte pe un val

Dansează încălzită iarba de mare
Cu inima-i verde şi suflul ei uşor
Se-nalţă lacrimi de iubire din sare
Îmbrăţişează partenerul ei din zbor

Marea este zbucium în val de iubire
Alge adunate-n mare pietrele ascund
Adâncul scoate spumă, înalţă simţire
Ies sirenele mării din apă cântând

Ameţitoare vârtejuri iesite la faţă
Zboara anotimp vremea i trecătoare
Verdele din alge ne aduce speranţă
Alge lipite de trupul sirenei iubitoare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum vă vede lumea, dar eu însumi mă văd doar ca un copil care se joacă pe malul mării, încercând să găsească o pietricică mai netedă sau o scoică mai frumoasă decât cele obişnuite, în timp ce imensul ocean al adevărului de descoperit, în imaginea sa, înaintea lui (...).

citat din Isac Newton
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum vă vede lumea, dar eu însumi mă văd doar ca un copil care se joacă pe malul mării, încercând să găsească o pietricică mai netedă sau o scoică mai frumoasă decât cele obişnuite, în timp ce imensul ocean al adevărului de descoperit, în imaginea sa, înaintea lui (...).

citat din Isac Newton
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două respiraţii

pe aici n-a mai trecut nimeni

sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieţi
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniştea

nu mai e nimeni

mă agăţ de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
porneşte un nou început

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere

tălpile miros a iarbă

între cele două respiraţii
se joacă un copil

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec firesc

stelele se risipesc în noapte,
puful păpădiei în văzduh,
clarul lunii în al mumei lapte
şi-ntr-o carte vorbele de duh.

flori de mac se risipesc în zare,
colbul drumurilor printre nori,
frunze veştede în calendare
şi zăpada-n albele ninsori.

pe nisip se risipesc toţi paşii
ca silabele într-un poem.
valul mării leagănă luntraşii,
scurte partituri de recviem.

peste roua dulce-a dimineţii
e o risipire sufletul.
în pofida oricărei convenţii
niciodată timpul nu-i destul!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Trei inele pentru stăpânii elfi cei de sub soare,
Şapte pentru ei, gnomii de viţă din săli de stâncă,
Nouă, Oamenilor care ştiu că-n lumea lor se moare,
Unul pentru el, Seniorul Întunecimii-n noaptea lui adâncă
Unde-s Umbrele în Ţinutul Mordor, ca să le găsească.
Şi pe toate să le-adune un inel, şi altul nime,
Să le ferece pe toate, astfel să le stăpânească,
Unde-s Umbrele, în Ţinutul Mordor, în întunecime.

poezie clasică de J.R.R. Tolkien din Stăpânul Inelelor 1 - Fraţia Inelului (19 aprilie 1937)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E în zadar

Zadarnic cauţi un răspuns
La ghiduşiile-ţi neroade;
Zadarnic cerci în nepătruns
Să te strecori...
Şi-ntinzi în calea mea năvoade...

Zadarnic boldul ţi-l ascuţi;
Săgeata ta rămâne boantă.
Azi ochii mei rămas-au muţi.
E greu s-aprinzi cu umbra raza-naltă.

Zadarnic vrei să moi oţelul,
Punându-l la amiaz în soare;
Şi-oricât de mare ţi-ar fi zelul,
Nu vei putea
Să seci neţărmurita mare.

Zadarnic vei veni de-acuma
Să-ntinereşti petala ruptă...
O, nu-ncerca să aduni spumă,
Cu-argintul ei,
Ce-n valurile mării luptă!
...........................

Iar geana razei din crepuscul
Ce-a sfredelit cu strălucirea
Bobul de spumă--bob minuscul--
În vârf de val,
Îmbrăţişând nemărginirea

Se va topi lăsând în urmă
Doar golul plutitor în haos.
Căci în zadar cuvânt-ţi scurmă
Patimi de foc.
A ars al fericirii naos!...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă ceaţă

E ceaţă, genul acela intens de ceaţă
În care se pierde mult chiar din... speranţă
Şi caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăţ de speranţă... doar ea mă alină.

E ceaţă extinsă, la oras si la ţară
E ceaţă în cap, e ceaţă şi-afară
Din cauza ceţii ne dăm cap în cap
E lipsă de lumină şi-i mare handicap.

Rătăcim bezmetici, că-i ceaţă în ţară
Unii rătăcesc frustraţi şi pe-afară
Se agaţă de câte-un licurici crezând că-i lumină
Uitând că aceştia au viaţă puţină.

Ce-i ce creează lumină.... înţelepţii
Nu încap de cei ce au alte concepţii
Şi care, din tristă întâmplare, oare?
Formează acea clasă.... conducătoare.

Şi zilnic această clasă ceaţă sifonează
O ceaţă ce pare din ce în ce mai deasă
Iar noi, noi nu mai vedem ce-i bine
Şi asta face să mă cert eu şi cu tine

Iată, e multă orbecăială că-i smog
Produs de-un sistem intens demagog
Şi caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăţ de speranţă... doar ea mă alină.

poezie de Ionel Popa (5 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Două fuioare de fum
care se întâlnesc,
se îmbrăţişează,
dansează lent,
se amestecă,
se contopesc,
apoi se despletesc
şi se înalţă suuus
căutându-se cu disperare,
iar când se întâlnesc din nou,
se risipesc
până la abandonare
şi uitarea de sine.
Ce rămâne din noi?
Doar două semne de întrebare,
ce nu-şi vor afla niciodată răspunsul.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu semne visătoare

Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm şi-n somn
dimineaţa se scurge în oglinzi.

Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la ţărmul mării, valuri albastre
trimit pescăruşii în depărtare.

Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a aprins zarea?!

Nori de plumb greoi, mâinile şi-au dat,
Pe fruntea de cer trist şi-ngândurat.
Fulgerele-adânc îşi înfig în lut,
Rădăcini de foc cum n-am mai văzut.
Vântul se înalţă cu-aripi de hulub,
Veştedele frunze ridicând la cub
Şi zadarnic ramuri i se-mpotrivesc,
După straiul verde şi pierdut tânjesc.
Tunete pribege răcnesc speriate-
Răguşite glasuri îşi dreg, asudate.
Doar umbre de arbori îndreaptă spinarea,
Încercând să afle cine-a aprins zarea?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadenţe

Precum acvila în plutire uşoară,
memoria îmi pregăteşte deconturile
sub oglinzile gri ale toamnei.
Surâsul e călăuza ce-acuză...
În toate e veselia isterică a mimului
Încercând tic-tacul graţios al pendulei.

În camera unde ne-am iubit,
aşteptarea e uşa sub formă de-ntrebare
ciocănind discret, într-un ritm monoton
discordant, în tâmpla celui plecat.

După pragul cu ceaţă, am rămas
umbra uşoară, ţipând
la urechea umilă din zid.
Te rog, îngăduie acestei dimineţi
sens unic, spre culoarele însinguratului.

poezie de Violeta Pasat (februarie 2020)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălţimea din piscuri smălţuieşte;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârşeşte,
Începe-acolo marea cea fără de sfârşit.

Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuţeşte
Şi cuibul. Hornul casei fumează liniştit;
Şi imnul sfânt al serii în ceaţă-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se uneşte.

Atunci din văi şi câmpuri şi lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme şi cu cai.

Întreaga zare parcă se-nveşmântează-n umbră,
Şi soarele îşi strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roşu evantai.

sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncul amintirilor

Adâncul amintirilor

Adâncul amintirilor
atins autumnal,
aureolă albă
arzând accidental;

Adâncul amintirilor
agale-alunecând,
amurg agrest
amăgiri alungând.

Amintiri aromate
aleargă. Acasă,
amintirea Aniţei-
aromă aleasă.

poezie de Radu Băeş din manuscris (11 martie 2017), traducere de Radu Baes
Adăugat de Radu Baes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briza

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
şi dusă în zimbril.
Da, spuse aerul şi da,
la sufocatul cel frumos
fuseseşi carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violoncelul profund al nopţii

Profundul violoncel al nopţii
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.

Dune luminoase, prelungi,
le clăteşte val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, uşoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, ameţitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruş sunt eu, şi cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, ştiu totul,
la apusul ei, vreau totul,
şi ating inima lumii -
orbitor de albă.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

cad în mine încet
mă agăţ de vorbe ce spun
că sunt răni pe cer
şi nori...
pansamente pe suflete
vocea nu este a mea
ai luat-o tu...
m-ai confiscat
sunt gândurile tale acum
iar tu...
gândeşti cu mine
arătând imaginea mea
unde sunt?

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meduză plutitoare

Îmi ies sânii,
Din decolteul mării înspumate,
Pârliţi de soare,
Iar gustul mării îl simt,
În sărutările tale.
Şi ameţită de îmbrăţişare,
Sunt o meduză plutitoare,
Piedută în orizonturi visătoare.

poezie de Valeria Mahok (18 mai 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost foarte mândru de poveştile ciudate când eram copil.

citat din Wu Cheng'en
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!