Trenul morţilor

Cât e noaptea-n lung şi-n lat
nu s-aude un lătrat.
Colo numai dintre spini
pân' la stelele-n vecini
licuricii dau lumini.

Licuricii cu lămpaşe
semne verzi dau spre oraşe
pentr-un tren care va trece
prin văzduhul mare, rece.
Pentr-un tren care-a veni,
nimeni nu-1 va auzi.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii: noaptea sunt adevăraţi, licuricii...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţii i-am smuls un poem

Cifrul nopţii l-au spart poeţii
doar pentr-un pumn de stele
fete verzi înmuguresc pereţii
ah singurătăţii mele

Sânii lor sunt plini de stele
Doamne cum aş pune gura
firmament să am sub piele
să dau nopţile de-a dura

Doamne cum aş pune gura
fete verzi înmuguresc pereţii
cum le-aş colinda natura
cifrul nopţii spartu-l-au poeţii

Doar pentr-un pumn de stele
în stilou am căi lactee

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 octombrie 2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren cu speranţe

Plin de vise şi speranţă
Trenul accelerat cu viteză mare
Mai uită uneori să oprească
În staţiile mărunte cu soare!
Crezi că face bine
Dimineaţa să te trezeşti
Şi să-ţi aminteşti
De viaţa în sine:
Un tren cu speranţe,
Plin numai cu dorinţe,
Clipele din trecut fericite,
Trec uneori nevăzute
Şi viaţa rămâne aşa,
La fel de grea.
Totul trece pe lângă tine...
Şi rămâi în acelaşi tren,
Să te mai gândeşti
Pentru ce vrei să trăieşti!

poezie de Eugenia Calancea (9 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul de piatră

Când venea naşul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ştampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul plecării

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...
De ce n-ai spus atunci, de prima dată,
Dacă pân' la urmă nu ţi-am fost pe plac?

Suspin în noaptea grea, înlacrimată,
Căci n-am curaj de-aţi spune de ce zac.
Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...

Nici nu mai ştiu ce-aş mai putea să fac
Să-ntorc acele vremi de altă dată.
Cred că deja mai bine-ar fi să tac
Şi să te las să pleci în lumea toată.

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac...

rondel de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiteză

Trece un tren de mare antiteză
prin ochiul meu drept cu un singur ochi stâng.
Rând pe rând se ciocnesc păsări
galbene şi albastre şi plâng
şi calde şi reci
şi râd prefăcute şi sincer
şi plouă cu iarbă crudă şi tăioasă
şi tocită
şi urcă ochiul în tren
şi urcă şi urcă şi coboară-n ispită
într-o mare viteză...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii

În liniştea nopţii de vară
greierii se-aud cântând.
Prin aer licurici zboară,
felinare mici aprind.
Adevărate leduri vii
licăresc în întuneric.
Se-adună în grupuri mii
şi dau spectacol feeric.

poezie de Dumitru Delcă (17 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieţii mele
Ciudat, nimeni nu ştia ce destinaţie are, nici eu
Mergea încet la început, şinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, oraşe, spitale, şcoli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât şcoli şi spitale,
Şi multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe oraşe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenţii de oraş
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut nişte aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu ştiam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu ştiai când ieşi
Şi dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viaţa prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viaţă şi tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era staţia terminus şi când avea să fie?
Mai bine aş fi tras semnalul de alarmă!
Nu poţi să-nvingi destinul, nu poţi să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, şi trenul, tot mai mergea
Aş fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veşnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinaţie,
Să nu cunoşti pe nimeni de care să-ţi aminteşti,
Şi să rămâi toată viaţa... în bezna tunelului...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoţii de vară
şi în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porţi solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voinţa mare - tonus de refren.

aştept trenul meu în bătrâna gară
îmi ţin companie acorduri de chitară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soluţie de succes

Două fete candidară
Pentr-un post de secretară,
Dar examenul l-a luat
Numai cea care-a "picat"!

epigramă de Mircea I. Tănase din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi boxerul

Capătă cununi de laur,
Ca şi merite de as,
Unu pentr-un vers de aur,
Altul pentr-un pumn în nas!

epigramă de George Caranfil din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tren, spre Sinaia

Dacă ţi-aş face-o epigramă
Tu ai citi-o orişicui...
De ce nu pot să-ţi fac, duduie,
Ceva, să nu spui nimănui?

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi licuricii visează uneori

Eu, adevăratul eu
credeam că licuricii strălucesc fosforescent
pe nava lor fosforescentă
din metan, cu cerculeţe de metal.
Şi cum pluteam noi,
cărbunele se derula în faţa noastră
a mea, a licuricilor şi a viselor
arzându-ne de vii,
arzându-ne nava din metan,
arzându-ne apa în care ne scufundam.
Plăcuţele de înmatriculare s-au terminat
ca bateriile navei din metan,
ca bateriile licuricilor fosforescenţi,
baterie care funcţionează pe bază de vise.
Şi licuricii visează uneori
când li se termină fosforescenţa
se transformă în cărbuni
pentru bateriile navei din metan.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bineînţeles că toţi avem limitele noastre, dar cum altfel îţi poţi afla graniţele, dacă nu explorând în lung şi-n lat cât poţi de mult? Prefer să dau greş la ceva nou, necercetat, decât să am o reuşită sigură la ceva ce am mai făcut deja.

citat din A.E. Hotchner
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Biletele de tren sunt numai dus,
Întoarcerile sunt o întâmplare
Deşi le căutăm cu disperare
Şi ne-agăţăm de clipe ce s-au dus.
Biletele de tren sunt condamnate
Să poarte-n ele numai erezii,
Le-ascundem uneori în poezii
Iar alteori le declarăm uitate.
Călătorim cu veşnice poveri
Din amintiri vremelnic deformate
Şi căutăm soluţii, cât se poate,
Prin mantii de nădejde şi prin seri.
Coincidenţe uneori bizare
Privesc fără de veste înapoi,
Se-mpiedică de nefirescul noi
Ce ne surprinede încă şi ne doare.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am dat de un măr fermecat, în care te poţi plimba în lung şi-n lat. Toată lumea a-ncăput aici, colorată ca pentru pitici. Izvoarele şi fluviile, pe care le avem, se află-n el, făcute ghem. Tragi de o aţă mai albastră şi, când colo, pe ea, vezi că scrie "Dunărea". Munţii se află şi ei la locul lor, spre cer ca un deget arătător.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Toţi, în acelaşi tren
toţi, în aceeaşi direcţie,
dar, prin vagoane, trebuie sa ne mişcăm
fiecare, în voie.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!