Reîntoarcere la sine

neînceputul nor
neştiutul nor
durează o clipă
cât mă leapădă-n lume
pe-o câmpie de marmoră
spasm delirant

şi marmora e arsă
cupă calcinată
înnegrită
în marmoră un nor a apăsat
de bună seamă a trecut un nor
probabil nu a fost decât un nor

dar poate este şi un ciopor
mă naşte pântecele lui umflat
de vreme ce sunt sunet
a trebuit să fie şi un clopot
un clopot nevăzut
cu-albastrul cerului intrând în aiurare

se mai strecoară
pe aria orbitelor stelare
şi sfera unui ou
ou neouat ce mă rezumă
şi mă asvârle brusc în aer
paloarea nesecată să-şi recapete

mai sunt vertebrele spinării cuiva
o înflorită osie de univers
şi tot ce este aripă
şi pe albirea ei se-ascute
o mişcă
o dislocă
îi surpă linia-mpietrită
şi mă împinge şi mă pune
pe mine să-i ţin loc

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile mele împietrite

n-am să pot fi niciodată
mai drept
şi mai frumos decât un scaun
mai nobil
fi mai împietrit decât o coasă
mai zvelt
şi mai melodios decât o vâslă
mai economic
şi mai adunat decât o bardă
mai gînditor
şi mai tăcut decât o masă
mai concentrat
şi greu decât un clopot
mai împăcat
şi visător decât o scară de grădină
mai limpede
şi fascinant decât o roată
sunt lucrurile
chipurile mele împietrite
mai palide şi mai încete
durata lor ce mă conservă
am vreme lungă să le pot privi
pentru secunda-n care mă voi vedea
încremenit
pe mine însumi
şi-acea secundă
nespusă nimănui de nimeni
mă va sparge hotarât
când trupul retezat de viaţă
pe sine însuşi se contemplă
şi dovedindu-se el cel mai puternic
resoarbe înapoi tot ce-a văzut

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,
Câte v-aţi stins de-a pururi şi cărora un gând
Sau licăr de lumină vă ţine loc de glas.

Când sufletele toate de tot vor fi tăcut
Va mai rămâne, poate, un clopot viu la poartă.
Cine-o veni atuncea din vechiul tău trecut
Să sune-n întuneric şi-n timp cu mâna moartă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci ...

(Argheziana)

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,
Câte v-aţi stins de-a pururi şi cărora un gând
Sau licăr de lumină vă ţine loc de glas.

Când sufletele toate de tot vor fi tăcut
Va mai rămâne, poate, un clopot viu la poartă.
Cine-o veni atuncea din vechiul tău trecut
Să sune-n întuneric şi-n timp cu mâna moartă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CLOPOT

Se-aude-n depărtare
Un clopot plin de viaţă
Chemarea şi-o înalţă
Ecou după ecou,

El, cheamă în utrenii
La slujba cu lumină,
Sunt îngerii solii
Când soarele se-nchină,

Şi dacă peste zi
Te-ai depărtat de tine
La vremea înserării-n vecernie auzi
Un clopot ce şopteşte:,, Întoarce-te la mine!"
Şi gândul bun revine, pe El l-ai regăsit,

La vreme de răstrişte
Un clopot priveghează,
Şi-un clopot povesteşte
Când soarele-i apus,

În piept fără ecou, un clopot ne petrece
Ca toţi să se închine, cu rugă pentru-n suflet
Să-ntindă Domnul mâna

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii
din trunchi şi până-n creştet

îmi sare măduva spinării
şi cu panaşul ei de luptă-astfel alerg
nu, nu vreau,
mai strig
nu vreau, chiar dacă n-o să fiu
decât un strigăt de care trupul
să-mi atârne spânzurat

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Şi-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Şi plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieţii, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Şi-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cea ce-alături mi-a fost mie
Şi e dusă pe vecie,
Mama mea a existat
Pentru mine - acum constat.

Dar, cu toate astea, nu pot
Să uit dangătul de clopot,
Mai ales că au trecut,
Doi ani de când a tăcut.

Şi regret că nesupus
Am fost şi că nu i-am spus,
Că atunci când va pleca,
Dorul mă va apuca.

Dac-acum ar fi cu mine
Aş face să-i fie bine,
Dar regretele târzii,
Nu mă pot călăuzi.

poezie de Adrian Morosan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie limbă de clopot

Exilat în ţara mea
nu ştiu Doamne cine sunt
fie pâinea cât de rea
întind raze-n loc de unt

Nu ştiu Doamne cine sunt
că-s ţigan că-s alt golan
umbra-mi zace la pământ
şi nu are niciun ban

Ba-s ţigan ba alt golan
fie pâinea cât de rea
uite-a mai trecut un an
exilat în ţara mea

Nu ştiu Doamne cine sunt
speranţă sau poate vânt

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioan Botezătorul (văzând pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez): Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Ioan Botezătorul. Botezul lui Iisus. - 3:7-12 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om liber

Sunt un om liber
Adică
Nu-i este nimănui
Milă de mine.
Nu mi-am dorit
Această libertate
Dar o păstrez
Şi mă laud cu ea.
Sunt un om liber.
Nu permit nimănui să-i fie milă de mine.
Şi sunt
Şi mai liber decât credeam
Nici n-am cui permite
Să-i fie milă de mine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru mine un clopot bâtând
e un tată în copac
înjurând.
Pentru mine un clopot bâtând
e o mamă cu aluat
frământând.
Pentru mine un clopot bătând
e un pat
pe care sari
visând..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca o persoană să-şi recapete tinereţea, nu trebuie decât să-şi recapete nebuniile.

citat celebru din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Adăugat de Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

sunt o groapă întoarsă
ca un sac
pe care mulţi nu ştiu să-i găsească capătul
nu mai exist în el, pentru că m-am pierdut
în ceea ce nu mai este
sunt un capăt nedeşirat al unui alt început
sunt o clipă furată din prezent

gândurile-mi sunt diluate-n spatele unei armuri false
fântâni seci, săpate-n mine fără cuvinte
aşteaptă plânsul cerului
clipele nu-mi fac statui din gândul nimănui
prăbuşirea este adâncul din care încerc să urc
spre ceea ce nu eşti
mă salvez, salvând pe cel ce nu mă ştie
decât urând sau
îngropându-şi propriul destin
urcându-se spre ceea ce nu este

să nu devenim, niciodată, cer înnegurat şi furtună-n
viaţa nimănui
să nu alergăm spre trecut

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot astfel a trebuit să gândesc şi despre părinţii mei. Ei spun că eu sunt copilul lor şi că aş fi ca ei. Dar chiar dacă trebuie să îi iubesc sunt pentru ei un om străin pe care nu-l pot înţelege. Şi ceea ce este esenţial la mine şi poate fi tocmai esenţa sufletului meu, ei consideră că e neimportant şi atribuie acest ceva tinereţii sau toanelor mele. Şi cu toate acestea ţin la mine şi mi-ar face cu dragă inimă tot binele din lume. Un tată îi poate da copilului său nasul şi ochii şi chiar şi mintea drept moştenire, dar nu şi sufletul. Acesta e nou odată cu fiecare om

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Hai, mamă, la cina cu lacrimi de foc!
Te-aştept cu o pâine şi-o cană cu vin.
Tu, adu-mi Lumină şi-un dram de noroc,
Că-n mine e noapte 'muiată-n venin.

Adu-mi pacea-n cupă de crin înstelat!
Acolo, la tine, e vară mereu.
La mine şi gândurile au îngheţat
Şi să te invoc, mi-e atâta de greu.!

Pereţii se strâng tot mai mult şi respir
Prin pori de hârtie cu iz de alcool,
Că pomii-nfloresc pe afară, mă mir,
Când eu n-am ferestre şi sufletu-i gol.

Vin Paştile mamă şi nu simt nimic,
Sunt piatră de râu răstignită în rugi.
Nici clopot nu bate decât pentru dric,
E moartea în tine, nu ai cum să fugi.

Sau, nu mai veni, să nu mori înc-odat'!
Mai bine te roagă, s-adorm ca un prunc,
Că nu mai am aer nici pentru oftat
Şi nu mai am mamă nici ce să mănânc.

Se leagănă zorii în drumul spre zi,
Privind înspre lume... şi n-ar mai veni...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!