Iarna, oriunde...

Iarna, oriunde te afli în lume, stai o
secundă şi orele numeri, dulce lumină
simţind între umeri: soarele roş de
câmpie ce-apune.

Gândul gândeşte mai vechile spuneri, goluri
prin care-ai trecut prind să sune. freamătă
aurul şi se depune, prins în adânc de
străvechi suprapuneri.

Singuri o vreme sub zodii fugare, ori
împreună pe-nalta cărare, cum ne mai
ştie întâiul temei.

Sufletul nostru e-aceiaşi ninsoare câtă
cu crengile noaptea-s în stare albă-n
văzduh să o ţină doi tei.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ninsoare

O palidă şi ultimă ninsoare îşi
scapără curatele scântei, de bună
seamă albii ghiocei atraseră lumina
migratoare.

Ce pace-n trunchiuri tinere de tei, în
boabele subt lut netemătoare. În miezul
ochiurilor de izvoare, în proaspătu-
nceputului temei.

Şi dăruit şi mai degrabă-nvins. Un
candelabru mare s-a aprins, mângâietor
şi-aerian să se adune,

de parcă-n înălţime dinadins
şi secole în urma ar fi nins
pe noi zăpada să ne-ajungă-anume.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către M

Piei din privire-mi!... te-ascult de îndată,
piei şi din inimă!... inima-ascultă,
piei din memorie!... nu, niciodată,
gândul această poruncă n-ascultă.

Aşa cum un cearcăn de umbră-i mai mare
când ea, de departe, cernită, coboară,
tot astfel făptura-mi, din grea depărtare,
în văl amintirea-ţi cernită-o-nfăşoară.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

Când treci prin iatacul pustiu, gânditoare,
şi mâna pe harfă un cânt înfiripă,
te fulgeră gândul: aceeaşi cântare
şi lui i-am cântat-o-n asemenea clipă.

La şah, când ţi-e regele prins la strâmtoare,
îţi spui, deodată, căzută pe gânduri:
la jocul din urmă, aceeaşi mutare...
întocmai aşa erau piesele-n rânduri...

La bal, când veni-va o clipă domoală,
şi tu aştepta-vei un dans ce revine,
căminul zărindu-l, firida cea goală,
gândi-vei: acolo a stat, lângă mine.

Ori, luând vreo carte, în care se-arată
cum Parcele firul nădejdii îl taie,
adânc suspina-vei, pe foaia lasată,
spunându-ţi: povestea lui şi a mea e.

Şi dacă-autorul, prin chin trecându-i,
îi uneşte şi nu-i mai desparte –
stingând lumina, vei cădea pe gânduri:
de ce povestea nu-i reală, ca în carte?

Prin noapte, un fulger va trece, de o clipă,
şi pomul foşni-va, veşted, în grădină,
la geamuri – ciurezul, bătând a sa aripă –
gândi-vei că-i sufletul meu ce suspină.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

poezie clasică de Adam Mickiewicz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur vegetal

Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniştea amiezelor solare.

Acum lumina capătă-nţeles
cu mult mai spornic, mai adânc, mai mare
şi fiecare boabă de sudoare
zidită-n truda oricărui cules.

Miraculosul gând învrednici minunea din
aceste-au rării, cum alta-n lume mai
frumoasă nu-i.

Lingouri strălucind la temelii doar
în tezaurele celor vii mereu sunt
roadele pământului.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un frate şi o soră

Un frate şi o soră
fugeau din calea morţii.
Peste câmpii şi ape
în căutarea sorţii.

Lacrimi curgeau şiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să ţineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.

Soarta a fost crudă
Cu aceşti doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.

Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieşit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă şi mâncare.

Dar timpul a trecut
Peste lume şi peste ei.
Acum au un nume şi sunt înconjuraţi
De copii şi nepoţei.

Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat şi o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea şi rece.

poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră şi în gândul lui,
În sufletul băiatului

Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Şi trăieşte aici şi-acum

Umbra falnicului nuc
Parcă se tot măreşte
Se aude un guguştiuc
Cum în zbor porneşte

E lumină-n umbra lui
Căci sclipeşte soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute

Sentimentele-s puţine
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute

Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră

Tânărul nu mai gândeşte
Nu mai crede că există
Căci încet se contopeşte
În inexistenţă tristă

Tristeţea e metafizică
Totuşi nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie

Ori că se trezeşte
Ori că doarme nesfârşit
Omul e veşnic nemulţumit
De ceea ce trăieşte

Ce rost mai are să trăieşti
Fără ca să iubeşti
Ce rost mai e să te sfârşeşti
Fără să te-mplineşti

Întrebări fără răspuns
Asta e viaţa lui
E mai mereu pe nicăieri
Şi-al nimănui

Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuşi dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Şi mai grele ca-nainte

Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună

O minciună e şi viaţa
Se gândeşte tânărul
Viaţa fiind lumina
Şi în umbră fiind amorul

Şi încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului

Aşa mai stau şi eu
În umbră şi-n lumină
Aşa oriunde şi nicicând
Şi nicăieri mereu

Aşa mai stau şi alţii
Fără să stea ca mine
Aşa e viaţa, aşa-s eu
Cu răul în bine

poezie de Radu Andrei Capşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bătrâni

Doi bătrâni stau singuri
În casa lor demult
Şi nimeni nu-i întreabă
Ce vor ori ce au vrut.

Cânii urlă a jale,
Vântul bate ne'ncetat,
Doi bătrâni merg pe-o cărare
Cum mergeau, ca altădat'.

Noaptea rece se lasă
Şi urlă viforul ca turbat,
Doi bătrâni stau singuri în casa,
Doi bătrâni stau la sfat.

Şi aşteaptă şi tot aşteaptă
Să vină cineva,
Doi bătrâni cu plete albe:
Bunelul meu, bunica mea.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape cu o secundă

Lasă-mă o secundă
Mai aproape de tine,
Să-ƫi aud respiraƫia.

Mai lasă-mă o secundă
Oriunde ne vom afla,
Să-ƫi ghicesc gândul.

Mai lasă-mă o secundă
Să te visez,
Aproape de mine.

Mai aproape de vis,
Vino şi tu,
cu o secundă,

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!...

Singuri nu ştim când
Anii rând pe rând
Au trecut în zbor
Ca un fulg uşor.

Eram doi copii
Zburdând printre câmpii
Printre fluturaşi
Ca doi îngeraşi.

Şi printre floricele
Ades te pierdeam
Căci mereu cu ele
Te asemănam.

Te prindeam de umeri
Dacă te găseam
Trebuind să numeri
Când te sărutam.

Azi al vieţii joc
Şi-al nostru noroc
Ne-au şoptit... veniţi
Şi vă regăsiţi.

Glasul inimei
Vraja dragostei
Ne spun... vă iubiţi
Şi fiţi fericiţi.

Să-ţi cuprind mijlocul
Vino, draga mea
Că e sfânt norocul
Ce-l dă dragostea.

Şi de fericire
Lasă-mă să plâng
Perle de iubire
An de an se strâng.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea parcă nu mai este

Când de iubire-mi este dor
La sânii tăi privesc atent
Şi simt în mine un fior
Cu braţe multe, violent.

Pic de vrere nu s-abate,
Murmură-n frunze pădurea
Inima adânc se zbate
Gândul zboară-n cer aiurea.

Lumea parcă nu mai este
O creaţie divină
Şi cuprins ca-ntr-o poveste
Dragoste aştept să vină.

Caii nopţii-n iazul morii
Beau şi pasc o iarbă dulce,
Din văzduh cobor cocorii
Împreună să se culce.

Tu iubit-o stai în tindă
Stelele pe cer s-apară,
Vraja nopţii să se-ntindă
Peste tot ce ne separă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniştit,
Răsucindu-te cu ură,
Ţi-a mânat către pământ
Prea gingaşa ta făptură?

Şi de vreme ce sosişi,
Pentru ce-ai dat morţii vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebună,
N-am văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna şi întruna.

Iar când ochii mi-am-nălţat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere amară

Am pus flori de tei în ceai
Şi o frunză de pelin.
Te-am rugat: "mai stai..., mai stai!"
Tu ai zis: "mai vin..., mai vin!"

Nici nu ştiu cum a tors timpul
Un fuior de ani mărunţi.
A trecut un veac sau nouă,
Îndeajuns cât să mă uiţi.

Văzul l-am pierdut în zare,
Sufletul l-ai luat cu tine.
Într-un vers repet speranţa:
"Poate vine..., poate vine!"

Am pus flori de tei în ceai
Pentru-a nu ştiu câta oară
Şi-mi zic: " mierea, fără tine,
E amară..., e amară!"

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţind iubirea Ta...

Simţind iubirea Ta imensă
Avem motive să cântăm
Spre a-nfrunta orice ofensă,
Lucrarea Ta s-o promovăm.

Simţind cum ne conduci pe cale
Spre ţărmul dorului nestins
Visăm în aşternutul moale
Şi ştim că viaţa ne-ai atins.

Simţind prezenţa Ta constantă
Şi-n vreme bună şi-n necaz
Uităm de lumea aberantă,
Răsar surâsuri pe obraz.

Simţind plăpânda Ta privire
Putem privi spre Canaan
Unde ne-aşteapt-o fericire
Cât un nemărginit ocean.

Simţind, Isuse, suflu-Ţi dulce
Ne adâncim în al Tău har
Putem uşor purta o cruce
Spre cel mai sfânt mărgăritar.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima bucurie

Prima bucurie
Mi-a fost tristă.
Fluturele prins în palmă
a uitat să mai zboare şi...
a uitat să trăiască
Întâiul fluture era de lumină.
Ar fi trebuit să-l păstrez,
să nu-l prind.
Târziu,
am învăţat
cum se poate pierde
câştigand.
O fi vreo bucurie
bună la ceva,
înţelepciunea?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai adânc...

de la o vreme devenisem amanţi
nu era nicio cale să ajung la capăt
nici nu mai am curajul
să vorbesc despre asta

totul e un du-te vino

e aproape iarna şi
ţipătul corbului se afundă în mine
tot mai adânc

tot mai adânc
tot mai adânc...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ninsorii

Albă linişte aduce
Iarna în a ei ninsoare,
Vântul bate la răscruce
Troienind a mea cărare.

Nori cuminţi din site cern,
Fulgi plutesc în armonie,
Domoliţi, încet se-aştern,
Cad în dulce agonie.

Ninge... Ninge în tăcere...
Trec ninsorile în tihnă,
Ochiu-i plin de mângâiere,
Gândul şi-a găsit odihnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!