Limpezire

Sunt zile-n care te trezeşti de parcă, uşor şi pur
şi-n toate limpezit, de-ai fost cumva al nopţii
n-ai dormit decât un somn de pasăre pe
creangă.

Departe şi-n rotire cumpănit cu trenul de
câmpie-n zarea seacă, pe firul invizibil ce
se-ncheagă, un pom în floare frusc
a izbucnit.

Plecarea ce se-ncearcă pe-nserate, cu aripi
mult mai lin desfăşurate a tuturora-i sau
a nimănui.

Chiar oul proaspăt luat din cuiburi calde
se leapădă uşor de greutate şi până-n casă
se preface-n pui.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presentiment

De azi ceva se-ntâmplă printre stele,
înfiorate de un tainic puls şi-n arborii din
care am fost smuls retrase-s iarăşi
simţurile mele.

La pândă cu sămânţa stau ascuns, rotindu-
şi cerurile mult mai grele, să-mi cadă-a
beznelor străveche piele când sunt de firul
ierbilor străpuns.

La ţărmurile cele-ndepărtate, la cei doi
poli lipsiţi de greutate, planeta primăverii
iar răsare

şi nu ştiu-n care trup acum îmi bate
această inima întoarsă-n toate şi geamăna
mareelor lunare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De spus când adormi

Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el să fiu şi să stau.
Şi să te legăn vreau şi nani ţi-aş cânta,
şi din somn şi în somn să te iau.
În casă numai eu să fiu anume,
acel ce ştie: noaptea a fost rece.
S-ascult afară şi-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure şi în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschişi asupra ta;
ei te ţin lin şi se desprind uşor,
când în noapte se mişcă ceva.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger

c-o greutate-n toate
se surpă grâul de-astă vară
pe pâlnii de vârteje rare
nu miroase-a şoareci
vii pe dedesubt
cu blana mătăsoasă
şi îngheţaţi mai rare în amurg
se-mpotrivesc butucii pentru foc
topoarelor ştirbite la tăiş
şi insensibilă la-mpunsături
mi-atârnă mâna pe cântare
but însângerat
dar fierbe în adânc de muguri
vârtos şi cleiul
şi oul lepădat la întâmplare
e transparent de ger
o fată-1 încălzeşte
de nimenea văzută
între sânii neformaţi
înfiorată de răceala lui

şi seara îl ridică
în magazia afumată
la lumina lămpii
să-i vadă banul sfânt cu pui
tulbure peşte-n adâncime
încremenit în gheaţă
şi cineva-mi întoarce
până la ţipăt arcul inimii
fără să poată şti dacă rezist
un stol de ciori mai negre cu zăpada
mă-mpuşcă pe la spate
şi sufletul mi-1 zvârle
de orizont mult mai departe
cu primul pom în floare
şi de mireasmă asudat
înfipt în creier bine
şi-n fiecare noapte îmi visez
mai limpede imaginile scrise ziua

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e ca o pisică albă

Iubirea e ca o pisică albă
Ce şade liniştită pe saltea
Şi chiar de-ai mângâia-o ziua-ntreagă
Ea face pur şi simplu ce vrea ea.
Pleacă şi vine după cum pofteşte
Indiferent ce-i zici sau ce îi faci
Şi chiar de sufletul tău o doreşte
La tine nu ai cum să o atragi.
Însă când mulţumit te simţi şi stai la soare
Cu fruntea sprijinită într-un cot
Iese din casă, parcă temătoare
Că ai putea să uiţi de ea de tot.
Şi-n braţe-ţi sare şi parcă ar vrea
S-o mângâi mult şi să te joci cu ea.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost dezamăgire

Iubirea e pe ducă si nu o pot salva,
Ai fost dezamăgire, n-ai fost ce-am căutat,
Speram să fii aleasa dar nu a fost aşa,
Şi-mi place să gândesc că nici n-ai existat.

O mare impostoare, un munte de minciuni,
Poveşti împrăştiate prin lume de nebune,
Mă mir că încă poţi cumva să te aduni,
Zâmbeşti aşa uşor, şi-n suflet porţi cărbune.

Mai multe n-am de spus, ai fost dezamăgire,
Doar o prezenţă tristă, şi promisiuni deşarte,
Simţeam că-mi eşti aproape când mă strigai
"-Iubire!",
Nu mi-am închipuit că -mi eşti aşa departe.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda sferelor

Însămânţat cu peşti şi-n munţi e
lacul, fântânile scot apă mai curată, din loc
în loc străbat câmpia toată şi-n zare li se
pierde lin şiragul.

Un lan de galben grâu foşneşte-n sacul cu
fruntea-n grinzi de poduri aplecată, tu ţine-n
inimă încă o dată sămânţa care va spori-o
veacul.

În toţi, ce timp adînc, ce vreme-naltă şi-n
codrii ce prin somnul greu tresaltă la vuitul
cel născut din viitor.

Trecând pământu-ntreg către cealaltă
lumină-a lui mai pură şi mai caldă,
seminţele-s oglinda sferelor.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

E timpul sufletul să se înfrupte din vasta
ierbii proaspătă culoare, din oglindirea
pururi de izvoare şi nedurerea creşterii
din fructe.

Pe frunţi în cer mai pune-nseninare şi
semn argintul stelelor de munte, eu voi
visa la noapte viaducte albind zvârlite
până-n ţărm de mare.

Pogor în mine însumi liniştit, spre-
adâncurile calme de-mplinit, spre
întruparea mea cea mai curată.

Şi parcă spăl un aur limpezit subt ploi
înalte care s-au pornit din sanctuare
dacice de piatră.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul ei - o arătare

cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
şi-n velinţa-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.

blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puţinel,
ţi-am pus în deget un inel.

şi cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam uşor zâmbind,
prin ceaţa nopţii de argint.

venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.

vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei crucişi
şi pe veci se lasă-nvinşi...

şi-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună şi se pierde
pe-un tăpşan de iarbă verde.

unde eşti, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, punctul cel mai principal al aparatului meu, îl formează centrul de greutate. Pe când la alte aparate centrul de greutate este deasupra aripilor sau între aripi, la mine e sub aripi cu un metru şi douăzeci. Se înţelege uşor, astfel, că aparatul nu se poate răsturna niciodată.

Aurel Vlaicu în Aviaţiunea la noi (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci în prag de iarnă

Pe urmele atâtor dulci ravagii rămân prin vie
solitari haragii şi-n parc sau chiar am simţit
de ieri mireasmă de zăpadă bună-n cer.

Sclipesc şi stelele mai auster pe-un fir de
rază brusc trecând prin fier şi-ncepi în lumea
vastelor miragii să înţelegi din nou ce-şi spun
copacii.

Sâmt lanurile puse la păstrare şi să
renască iarăşi înmiit avem sămânţă
pentru fiecare.

Ce cald ţi-e sângele şi-n întrupare,
schimbat într-o amiază de zenit cu
fierbinţeala unui tei în floare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea umblă-n frumuseţe

Ea umblă-n frumuseţe, ca noaptea fără nor
De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate;
Şi tot ce e mai bun în întuneric şi mai strălucitor
Se întâlneşte-n ochii şi-n ţinuta ei aparte:
Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen uşor,
Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte.

O umbră în plus, o licărire mai puţin
Şi graţia ar fi fost compromisă jumătate,
Graţie care-învăluie fiecare pană-a corbului divin
Şi care tandru-i luminează chipul peste poate,
Chip pe care nobleţea gândurilor din plin
Reflectă cât de pur e-acel loc – mai iubit din toate.

Iar peste-acel obraz şi peste acea frunte,
Blânde, liniştite, mai elocvente cu-atât deşi,
Sunt zâmbete care înving, nuanţe luminând o punte,
Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate şi
Despre o minte în pace cu ea însăşi,
O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caişi!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn uşor

Noaptea se joacă printre stele,
Visele pândesc tăcute după somn,
Gândurile se aşază ordonate
În liniştea întunericului.

Amintiri, dorinţe,
Tristeţi, împliniri,
Aşteptări, temeri,
Iubiri, dezamăgiri,
Speranţe, iluzii,
Toate aliniate
În aşteptarea zorilor.

Acum totul e atât de uşor;
Somn uşor!

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiastră

o pasăre îmi stă mereu în preajmă
devreme ce o pot gândi neîncetat se-aşează
pe ciolanele strămoşilor, pe capul meu
de miel frumos în somn şi-n măduva
spinării când fac dragoste

o scot cu ghiarde-ncleştate
pe marginea căldării
din fântâna îngheţată
când beau o simt zvâcnind
cum viscoleşte până-n creier
şi uneori e aerul ce-1 trag în piept
înăbuşindu-mi surd plămânii
ou un vârtej uscat de pene
îi fulgeră pe pliscul ascuţit
de câte ori încep să scriu
şi când pe frunte îmi plezneşte
cu zgomot înfundat vre-o vână
din carne îi culege
ea şarpele-otrăvit

o-mpuşcă-acele de muguri şi
cade-n câmp pe linia ferată
toamna pe muşuroaiele de grâu e
partea neagră a clepsidrei bate cu
furie şi-mprăştie orgolioasă
carapacea armărilor cu miezul
stafidit îşi face cuibu-ntr-un pian
când ies din casă îi simt penajul
moale-ncurcat între canaturi

mă poartă-n zbor
şi-o amăgesc
dându-i din mine partea grea
de apă şi de sare
şi când ajung
ţărmul de sus
în soarele torid
scheletul ei împrăştiat
din aripi tot mai bate

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fulgului de nea

Firav, cu teamă, rece, orb
Un fulg de nea coboară lin;
Se-apropie de pământul rob...
Şi-n dorul cerului îngerii se-nchin!

Uşor, uşor, mult prea uşor
Se-ascunde după alt fulguşor;
N-ar vrea să cadă, să se-atingă...
Statornicia, vai, să nu-l cuprindă!

Suav printre aripi de poezie
Ar vrea o flacără vie să fie,
Ar vrea putere, ar vrea tărie...
Dar cine ce va fi... cine să ştie?

Vor patina copiii peste el sau poate
Va fi o amintire-ntr-o singurătate
Or prins de un bătrân pe-o bancă
Sau de-un poet cu inimă bogată?!

Se va topi ca alţii când razele solare
Nu vor avea credinţă, iubire, nici răbdare...
Va plânge inima în el şi-i va spune
Că totu-i pieritor în acestă oarbă lume?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul, porniţi colindători

De moş Ajun pornesc colindători
Prin munţii de nămeţi făcând cărare,
Atâţia pui de om porniţi prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopţii
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătoreşte, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toţii.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopţii cocoşul s-a trezit
Că a dormit prea mult îşi face singur vină

De la copii învaţă a domnului colindă
Şi-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Şi mii de-mpintenaţi duc vestea mai departe.

sonet de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!