Devenire

În ger stă raza lunii tot fierbinte. furtuna
cosmică nici azi n-o surpa, trecând
prin mâna mea făcută lupă, tăcut pe lucruri
cade şi le-aprinde.

O sevă nouă spre lumină urcă, din sinea
veche viul se desprinde, un pas clintesc
agale înainte şi-adâncu-n lut izvoarele-şi
destupă.

Cunoşti o devenire mai uşoară, ţărână
grea mai fără de povară. tu, timp înalt, cu
gândul înfrăţit?

Mai vast ne vei urca spre primăvară, lin
ancorând pământul într-o seară cu primul
pom pe câmpuri înflorit!

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră...

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi...

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul trecuse...

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,
în dar va primi nouă preţioase secunde,
cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (1 februarie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir cu plumb

un fir cu plumb la baza lumii
pentru-nălţare ardere şi zbor
bot împietrit la capăt
pe şarpele de sfoară atârnă de ceasornicele mari
şi-i limbă grea de clopot cu bătaie-n funie
şi pendulare largă între dealuri
unu-nverzind de primăvară,
altul albind de iarnă dureros privirii

un fir cu plumb
pe muchea caselor de piatră
şi din lut cu paie
pe dealul unde vântul
coace olanele
un fir cu plumb
în jurul căruia se-nvârte
spre ochiul apei golul de fântână
din stele cade strâns cu umbra

bate-ntre fluvii şi la drumuri
desparte-înmormântările de nunţi
şi greutatea lui adesea
e sfera propriului meu cap
croindu-şi drum de leu peste nisipuri
izbind în ochiul sfinxului
în inima şi-n laba lui
un fir cu plumb
lăsat din trupul unei păsări
împietrită-n aer
floare la vârf pentru cuvânt
ţinuta dreaptă ne învaţă
neistovită şiră a spinării
de care viaţa stă îmbrăţişată
oricum s-ar răsturna pământul
oricum te-ar ţine meşterul
vei fi mereu aceeaşi verticală
şi echilibru fără de blândeţe

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas spre tine ...

Nu iubirea pentru tine a fost lucru cel mai important din viaţa mea, ci dragostea.
Era înainte de ivirea zorilor
când visul lasă locul unui alt vis
şi trezirea ne-a luat prin surprindere.

Sper din tot sufletul să te revăd.
În acea binecuvântată zi,
voi face un pas spre tine
fără să-mi folosesc picioarele.

poezie de Camelia Opriţa din Insomnii în alb-negru (13 iunie 2007)
Adăugat de Citatepedia.ro
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericita...

să stai aşa
numai aşa
uşoară şi grea
uşoară şi grea
ca fulgul de nea
ca raza din stea
să stai aşa
numai aşa

şi nu uita
şi nu mă uita
şi nu mai fi rea
şi nu mai fi rea
ca liniştea
ca pacostea
şi nu uita
şi nu mă uita

când vei pleca
când vei pleca
în urma mea
în urma mea
nu vei striga
doar voi ofta
şi când vei pleca
şi când vei uita...

poezie de Iurie Osoianu (17 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetăţii
picioarele curgeau printre întrebări
pe ţărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
păşeam prin adieri fierbinţi
curgea parfum de roze peste ape
şi mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemişcată
plângeam şi plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spaţiu necuprins
ce urcă, urcă şi mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireşul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau şi ape şi tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
păşeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credinţa
zidind în suflet trepte către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr de iarnă

Priveliştea sta să se nască,
se-ncercă o lumină albastră,
răsărea peste inima noastră luceafărul —
rană cerească.

Şi nici-o durere pe-ntinderea vastă,
sinele ţinea adânc să-şi cunoască,
dealul cu tine şi zarea de iască năşteau
cristalin din propria-mi coastă.

Şi totu-mi părea de demult cunoscut,
chiar viaţa cu viaţa prin care-am trecut
şi fiece lucru sporind în oglindă.

Şi raza ce-n timp unduind o aud,
de-aş prinde-o-ntr-o lupă de mugure crud,
ce-naltă-nflorire ar fi să se-aprindă.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispite

se nasc atâtea ispite
în noi şi în lucruri
pământul încă visând
se trezeşte în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii seminţelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la ţărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
şi şarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Şi-aleargă pe trotuar
Toţi din jur ca să o vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea şi-n balcon
Lipită doar de pereţi
Şi duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăţi

Şi pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăştur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar şi-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Şi pe vânt îl ia de plete
Să n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraş
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaş

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când păşim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ţi arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămile şi cai

sunt un om vesel
şi tăcut

prin geamul trenului
văd cămile şchiopătând

în sinea mea
se cunună nopţile

caii mei cu fruntea lată
ies din gloată

unde mă duci,
macaz nenorocit?

înainte de primul mai
îţi băteam câte-un cui
în tandem cu roua

acum
în pustiul ăsta de pretutindeni
unde mă duci?

mâine stau slugă morţii

azi
azi mă uit prin geamul trenului
să văd
cămile şi cai

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce furtuna s-a sfârşit, nu îţi vei mai aminti cum ai reuşit să treci prin ea, cum ai supravieţuit. Nu vei putea fi sigur cu adevărat nici dacă furtuna s-a sfârşit. Un lucru este cert însă: atunci când vei ieşi cu bine din furtună, nu vei mai fi aceeaşi persoană care erai înainte.

citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez şi să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp şi în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârşit
azi sunt nebun
liber şi fericit
şi de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunul simţ este primul pas spre sacru, iar gândul rău este primul pas spre păcat.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Bun simţ (2009)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!