Închinare

V-apropiaţi din nou, figuri şovăitoare,
Cari ochiului de timpuriu s-au arătat.
Să-ncerc a vă reţine – acum – putea-voi oare?
Mai este sufletul visării aplecat?
Vă îmbulziţi. Ei bine, adăstaţi prin preajmă,
Aşa cum răsăriţi din negură deodat'.
Adânc mişcat se simte pieptu-mi, tinereşte,
De adierea vrăjii ce vă însoţeşte.

Icoane-aduceţi voi din zile fericite,
Prin faţă-mi trec atâtea umbre dragi şi vii.
Asemeni unei vechi legende-aproape stinse
Apar întâile iubiri şi prietenii.
Durerea-nvie, tânguirea mai repetă
Al vieţii labirintic mers rătăcitor,
Şi pomeneşte de cei buni, cari de norocuri
Crunt înşelaţi, 'naintea mea s-au stins de zor.

Cei duşi nu mai aud cântările din urmă,
Ei cari, întâile, pierduţi le-au ascultat.
S-a risipit înghesuiala prietenească,
Pe rând ecoul cel dintâi s-a destrămat.
Azi neştiută e mulţimea ce aude
Durerea, cântecul ce-ncerc a spune.
Cei ce cândva de stihul meu se bucurară,
Rătăcitori ei sunt, de mai trăiesc pe lume.

Uitat de mult, mă prinde-un dor din cale-afară
De-acel tăcut şi grav tărâm, unde s-adună
Înalte duhuri, şi-n nehotărâte tonuri,
Asemeni harfei lui Eol, cântarea-mi sună.
Fiori mă iau, şi lacrimi, lacrimi printre gânduri.
Severa inimă devine moale, blândă.
Ce e de faţă, vede-se ca-n depărtare,
Şi ce-a pierit, aievea e ca o izbândă.

poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1808), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Vă-ntoarceţi iar, figuri sfios-plăpânde,
Ce-n ochiul vag de timpuriu m-aţi nins;
Să vă reţin, acum, abia născânde?
De-acest miraj mai sunt eu azi atins?
Cum vă-mbulziţi! ei bine, creşteţi blânde
Din fum şi ceaţă-n juru-mi dinadins;
Cutremurat mi-e pieptul tinereşte
De suflul vrajei ce vă urmăreşte.

Voioase zile-mi ies cu voi în cale
Şi-atâtea umbre dragi se-ntorc tăcut;
Ca basme-aproape stinse vin agale
Prietenia, cel dintâi sărut;
Şi iar mi-e fraged chinul, sună-a jale
Al vieţii labirintic drum pierdut,
Numind pe bunii, ce, minţiţi de soarte
Cu ore-alese, mă-ntrecură-n moarte.

Ei n-aud noul câtec ce-i îmbie,
Cei scumpi, cărora-ntâiul le-am cântat;
S-a spart prieteneasca vălmăşie,
Şi ah! ecoul prim s-a spulberat.
Cântarea mea-n mulţimi străine-adie,
De-aplauze chiar mi-e pieptu-nfricoşat,
Iar cei ce mi-au sorbit pe vremuri cântul,
De mai trăiesc, i-a risipit pământul.

Şi mă cuprinde-un dor uitat de sfera
Acelor duhuri grave-n paşnic stol,
Cu lânced sunet umple atmosfera
Şoptindu-mi cânt, ca harfa lui Eol,
Fiori mă prind, şi lacrimi curg; severa
Mea inimă zvâcneşte rar, domol;
Tot ce posed, mai văd ca-n depărtare,
Iar ce s-a stins, aievea-n jur mi-apare.

poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1982), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte înapoi

(în memoria poetului Alexandru Fulga)

De umbre s-au golit pereţii,
Din grinzi ţi-au dispărut bătrânii cari!
Îşi leagănă frunzele doi arţari,
Chemând în foşnet toţi poeţii,

Să-ţi cânte versu-n vălul ceţii,
În muzica celor mai buni scripcari!
De umbre s-au golit pereţii,
Din grinzi ţi-au dispărut bătrânii cari!

Siberii îşi topesc nămeţii,
Baikalu-ţi face stradă spre gheţari,
Să faci pereche celor solitari,
Ard lumânările tristeţii...

De umbre s-au golit pereţii!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua δ din Cefeu poate fi comparată cu ε şi ζ, cari se găsesc în apropiere. Cei cari vor să urmărească, în mod mai ştiinţific, această stea variabilă, cum şi altele, vor trebui mai întâi să se obişnuiască bine cu cunoaşterea mărimii stelelor.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseţi
Ajunsă-n locul vechilor nămeţi
Să ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... şi ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăţiei pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreţie,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Şi susurul măreţului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Şi-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratic

Să nu mă mai trezeşti când dorm
Tu, vântule ce plimbi stihii
Eu poate sunt în alt tărâm
Poate nu sunt printre cei vii

Mai bate-n geam să rupi tăcerea
Ce împărăţeşte curtea mea
Ghidează-mi sufletul spre locul
Unde nu este lume rea

Şi pune crivăţul să cânte
Ce îngerii l-au învăţat
Cu vorbe reci să îmi şoptească
Învăţături de la Împărat

Mă voi întoarce-n al meu trup
Să-mi duc la bun sfârşit destinul
Să-ndur a lumii rea privire
Să-nfrunt durerea şi veninul

O să m-afund din nou în cărţi
Ce-mi vor sfârşitul într-un mod jalnic
Ce tot mă mint ca voi deţine
Astrul dimineţii falnic

O să mă-ntorc în lumea mea
La întuneric fără margini
Să stau pierdut prin aste gânduri
Ce le aştern pe negre pagini.

poezie de Alin Ojog (19 decembrie 2021)
Adăugat de Alim Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
Şi pe acest pământ, pribeag,
Cu sufletul nemângâiat,
Multă durere a lăsat.
S-a dus acolo,-n Paradis,
Să cânte-n cer FATA DIN VIS.
El ne-a rămas în amintire
De ani şi ani şi ani de zile...

Un înger drag, de boală-ngenunchiat,
Ca un martir, la Ceruri a plecat.
Dar ne-a lăsat tezaur de lacrimă şi vers,
Dragi melodii de suflet şi vieţii un nou sens.
Noi rokerii în doliu mereu te vom iubi,
Tu, suflet bun şi cald, plecat dintre cei vii.

Când Domnu-n Cer a vrut ca să te cheme,
Noi, lacrimă, ne-am luat la revedere.
Azi ai acolo, printre îngeri, loc,
Cinstind pământul cântecelor rock.

(cu lacrimi în suflet, la înălţarea la Cer a sufletului regretatului Leo Iorga, seful formaţiei Kompact)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus...

S-a dus al nostru-amor,
Undeva foarte departe
Nu mai există fior
Între noi, din păcate...

S-a dus orice trăire
Simţită cândva cu tine,
Totul este amintire...
Sper să-ţi fie bine.

S-a dus împlinirea,
Gândul la noi nu te poartă
Mi-ai luat iubirea,
N-o să te iert niciodată!

S-a dus amoru-n depărtare,
Definitiv s-a destrămat...
E pierdut acum în mare
Şi-n urmă, nu ne-am uitat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (16 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabet

Arzând, ţi-am scris în tăcere şi
Binele meu ţi-a tăiat jumătatea,
Când ai uitat să mă priveşti...

Dincolo de mine e ceaţă densă iar
Eu nu mai văd dacă vii sau pleci...
Frumos era să fi deschis ochii când era cald pentru că
Gândul meu te raţionează egoist acum...

Hartă n-am să-mi revin,
Inima ochilor doare în absenţă,
Jumătatea s-a ciobit pe margini şi
Kilograme de dor s-au proptit pe slăbiciune...

Lumină vreau, în pori şi-n suflet, căci
Motivele s-au strâns de mult în urne, umbrind, şi
Nu-i soare înăuntru, ci frig...

Oare e gând mai mult ca suflet sau
Poate m-ai uitat în rânduri vechi
Râzând a întreg?
Sau vrei să tac până adormi
Şi uiţi că-n litere e aşteptare!...

Taci şi-n urma ta se nasc sensuri iar
Ţie ţi-e dragă, poate, întrebarea strivită...

Uite, din suflet mi-aş vinde cuprinsul
"Viu" să te ştiu aproape;
Xerox să-mi fii în sentimente, imperfect,
Zâmbind...

poezie de Gabriela Chişcari (24 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început se credea că steaua cea nouă din Perseu e rezultatul ciocnirei a doi sori mari, stinşi; azi însă sunt puţini cei cari mai cred acest lucru, căci în Calea Laptelui nu sunt decât sori tineri, sori cari nu au avut încă timpul să se răcească.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul vechi arde cel mai bine, prietenii vechi sunt cei mai de încredere, autorii vechi sunt cei mai buni de citit, iar vinul vechi este cel mai bun de băut.

citat din Athenaeus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele stele din Taurul, pe cari le vedem la începutul toamnei sunt Pleiadele. Cine nu cunoaşte Cloşca cu Pui? E o îngrămădire de stele mici, cari sclipesc ca adevărate diamante şi cari îţi produc o impresie neştearsă. Din ce se ridică mai sus, cu atâta vezi mai multe stele în Pleiade. Sunt mulţi cari nu văd decât şase stele, alţii şapte; sunt însă destui cari văd 10-11 stele, ba chiar şi mai multe. Cu un binoclu vezi însă zeci de stele, cu o lunetă şi mai multe, iar fotografia ţi-arată un număr foarte mare.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e oare în fiecare din noi revoltă pentru nedreptate, dezgust pentru asuprire? Nu dorm în sângele nostru strămoşii cari aşteaptă ceasul de a fi deşteptaţi în mărire? Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război; vor pieri numai aceia cari nu s-au arătat vrednici de dânsul!

citat celebru din Nicolae Titulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta viaţă-n cimitir...

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime...
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (4 octombrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas.

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Şi braţele-mi întind spre Demiurg
Şi-ncerc de-acum, lumina să-ţi ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braţ în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Şi ochii-ţi de rubin zadarnic ard.

Trec nopţi la rând... Şi câte zile trec!...
În lumi de galaxii şi-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-şi cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să peţesc steluţa care
S-a zămislit în neştiuta zare.

Şi iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute şoapte
Pe pajiştea de stele adormite.
Mirific vis... Şi-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-şi apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ţi este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreţia încă-i mă aşteaptă
Şi lent, de dor, se stinge biata fată...

- Şi ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îţi dau speranţa de-a mă înălţa.
- Lasă-mi iubrea vieţii pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Şi-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima şi strofa
Pe umbra nopţii scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el şi-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Şi soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Şi ecouri reci
Ţi-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Şi din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!