Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dragoste

Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem clipa care trece prin poarta existenţei.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulciferarea legii

Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
şi nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieţii mele şi vieţii lui "Sunt".

În teritoriul ochiului meu violent,
îţi ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, - curent
electrocutat nu se mai simte.

Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
şi în fiori.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulciferarea legii

Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
şi nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieţii mele şi vieţii lui "Sunt".

În teritoriul ochiului meu violent,
îţi ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, - curent
electrocutat nu se mai simte.

Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
şi în fiori...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne simţim doborâţi de viaţă uneori şi uităm să ne sustragem răului cauzat de ceilalţi prin a face ceva plăcut inimii noastre, căci noi suntem cei mai importanţi pentru noi şi nu acele chipuri schimonosite de ură ce nu pot fi considerate umane.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii, această oglindă, această fereastră prin care privim interiorul corpului omenesc, trebuie larg deschisă să putem vedea prin ea tot, linişte, îngrijorare, teamă, sănătate, boală.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi dragostea

Te-ai făcut subţire şi prelung,
şi un sentiment ciudat te doare,
şi eşti mândru, şi ţi-l porţi pe umăr
ca pe-un şoim de vânătoare.

Şi prelungi, privirile îţi trec
chiar prin zidul greu şi prin lăcate
şi se-opresc la piatra unui chip, mereu,
cu sprâncenele-mbinate.

Se petrec atunci întreceri, lupte,
şi răpiri imaginare,
ora se înclină, bate
cu secunde tot mai rare.

Şi trec ani, şi şoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi devenim semnificativi prin curajul întrebărilor noastre, şi prin profunzimea răspunsurile noastre.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată viaţa este surprinzătoare, punându-te la încercare prin propriile tale alegeri.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.

Nichita Stănescu în Amintiri din prezent (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că ar fi bine să nu uităm că în timp ce suntem diferiţi prin ceea ce ştim, prin puţinele lucruri pe care le pricepem, în faţa uriaşei noastre ignoranţe toţi suntem egali.

citat din Karl Popper
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, A? tu cea mai omenească şi cea mai absurdă literă, o, tu, sunet glorios!... Tu-mi dansezi prin gură când mor şi sunt aidoma soldatului ridicat şi împins din spate de creşterea ierbii spre cer; şi vreau să nu mai exişti ca să fiu liber de vorbire;... Nu să alerg, ci să plutesc, să trec prin fluvii ca prin raze fără materie, ale căror maluri sunt urechi surde.

Nichita Stănescu în Necuvintele, Pean (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!