Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Moscu

Nucul îmi aduce aminte

Nucul și-a făcut căciuli din albine,
Bâzâie cerul în frunzele verzi,
Soarele pune în ochi raze senine,
Să-l prind într-o clipă visez.

Miere albastră curge-n cuvinte,
Tremură vântul în sângele meu,
Aducându-mi de tine aminte –
De dragostea ta dăruită mereu.

Albinele vin la roinița prinsă
Pe-o creangă din curcubeul întins,
De inima ta se lasă cuprinsă
Partitura reginei cântată în vis.

Polen de lumină adun, amintire,
Pentru cupa inimii dusă la vraci
Să tămăduiască vechea iubire
Din cuvintele spuse când taci.

Trăsnește și focul se-ntinde,
Nucu-i lumânare aprinsă în noapte,
Brațul Cenușăresei mă cuprinde,
Am rămas văduv de a ta dreptate.

Miere albastră curge-n cuvinte,
Timpul se rănește-n nisip,
Roiul din nuc îmi aduce aminte:
Iubirea e jertfă în propriul ei chip!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Citate similare

Rondel cu cuc deșteptător

trec emoții în cuvinte și cuvintele în fapte
splendoarea de iubire tot crește în piept
antrenez cu raze din zi și din noapte
găsind printre stele drumul cel mai drept.

cucul deșteptător cântă la ora șapte
clipă de clipă nutresc să deștept
trec emoții în cuvinte și cuvintele în fapte
fac boltă de lumină cu gândul înțelept.

am trecut prin flăcări sentimente coapte
de la focul inimii la minuni aștept
dulci ore desfătate cu miere și lapte
dragostea de viață e suprem concept.

trec emoții în cuvinte și cuvintele în fapte
splendoarea de iubire tot crește în piept

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Iubirea albastră rostind

Ninge pe geamul deschis,
Tu ai pătruns pe fereastră,
Te-ai prefăcut, iubito, în vis,
Ai intrat în inima-mi albastră.

Fulgii s-au topit până-n zori,
În inimă ai culcuș de iubire,
Te port printre stele și flori
Și te înalț icoană-n mănăstire.

Se-nchină la tine, prin mine,
Vecia ninsorii în stele roind,
Pe buze răsar cuvinte senine,
Iubirea albastră rostind!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Poeții mei frumoși

Poeții mei frumoși, sub fluturi de lumină,
Puneți poezia pe-a inimii regină
Și trageți cu miere și polen în nori
Până omenirea se va schimba în flori.

Buchete să se-așeze în armonii celeste
Cu rădăcini în vetrele rupestre,
Cu vârfurile dulci prelinse-n soare
Sub crucea păcii: vis și sărbătoare.

Poeții mei frumoși, țara ni-i sfântă,
Ascultați când inima cuvântă,
Trageți cu miere și polen în nori
Și lăsați reginei coroane dulci de flori!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Polen de cuvinte I

Din streașina gândului picur polen de cuvinte
În dor îți scriu cu lacrimile sfinte
Mă aplec în-genunchi strofa se-nchina,
În versuri dansează, muza, suavă balerină.

Cuvintele se nasc se dizolvă-n mine,
Din vise-necate cu lacrimi divine,
Din furtunile vieții ce-au săpat în noi
Cratere brăzdate adesea de vânt și ploi.

În noi pocale adun polenul de cuvinte
Din soarele sufletului meu să te alinte,
Picurând speranță în gând, în dorurile tale
Poeme desculțe scrise cu degete de mare.

Din lacrima copacilor care mereu plâng,
Când frunzele în toamnă sub talpă se frâng,
Am să vă învelesc gândurile reci și nude
Cu versuri calde din mine să nu vă ude.

În iernile cu lapoviță, zăpadă și gheață
Cu raze din inimă mea voi lumina a ta față,
În polen de cuvinte cu zâmbetul lui Dumnezeu
Împletite vise în culorile ploii care nasc curcubeu.

poezie de (22 august 2014, Mioveni)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Albastră de lumină simfonie

îți mulțumesc pentru a nu știu câta oară,
iubirea mea înstrăinată în lume,
din sufletu-mi tu ai făcut vioară,
pe ale cărei strune e-al tău nume,
a cărei muzică înfioară,
și răspândește pulbere de-argint,
stropi de lumină albă-argintie,
albastră de lumină simfonie
pe-a mării de iubire undă clară
din sufletu-mi în formă de vioară...

și dor cumplit de tine va să-mi fie,
și gândul, inima, au să doară,
când ochii mei cei verzi și-nlăcrimați
au să te vadă cum răsari în fapt de seară
din visul meu de tainică iubire,
și sufletul meu are să te ceară,
prea plin de enigmatică simțire...

poezie de (4 decembrie 2006)
Adăugat de Elena VlădescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Presară-ți buzele...

Presară-ți buzele cu rouă de stele,
Cu miere pură din dulcele alint
Și vom trăi o noapte și o viață
Iubind cu prețuire în farmec nesfârșit.

Presară-mi cu săruturi inima din mine,
Revarsă-ți iubito plăcerile trupești
În sâni, în focul care arde-n noi
Și vom trăi sub stele minunile lumești.

Presară-ți buzele cu aripi de fluturi,
Mângâie-mi fruntea atinsă de vis,
Iubirea ți-o dărui, te rog să mi-o dărui
Cât flacăra vieții ușor ne-a cuprins.

Presară-ți buzele cu rima poeziei,
Cu flori, cu avioane, cu tot prin ce trăiești
Și nu uita c-o boală ne cuprinde:
Iubirea dăruită în cerul cu povești!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
și ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roșie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiți o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dau gratis acadele cu gust de migdale

eu zic să frămânți un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
și-atunci când amintirea îți va păși în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ți aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
și tot ce-ți rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin

tu spui că-i ușor să treci în fugă pragul
că-n cercul iubirii cuprins te-ai rămas
și brațul te roagă să-i poți măsura
petala prea albă din tâmpla albastră

poștașul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Joi spre miercuri" de Dorina Șișu este disponibilă pentru comandă online la numai 9.61 lei.
Marin Moscu

Plouă cu miere

Plouă din Teiul lui Eminescu,
Plouă cu miere din faguri de stele,
Cerul lăcrimează de Luceferi,
Marea se întoarce în valurile grele.

Tu, fragilă ca o căprioară
Pășești pe-albastra zare a uitării,
Resemnată că zeii vin din Eminescu
În colbul plin de aur din largurile țării.

Acum, eu, cerșetorul mai caut o fărâmă
Amintirii amușind a floare
Și-ți șoptesc sub Tei de Eminescu
Că-n tine cântă muza lui veșnică de soare.

Stau ca un copac, vântulîmi zbicească
Lacrima vărsată pe un pumn de stele,
Ne-adună curcubeul între munți și mare,
Murim plouați de mierea visurilor mele!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăcere-n timp

Tac și tac în liniștea din mine
Mereu, cum face floarea de Mac,
Suflă vântul, o scutură când vine,
Planează ușor, departe pe lac!

Sunt uitată-n gânduri- tăcute,
Amestecate cuvinte neștiute,
Pierdută, înot-n marea de cuvinte
Oare? De nimeni neștiute??!

Mintea are nevoie uneori să tacă
Pe când, viață numai de prezent,
Însă cuvintele, de DOR pleacă
Rătăcesc - cărări de tmp- orizont.

Privesc- n golul din tăcere
Este o mare liniște albastră,
Eter plăsmuit de vise efemere
Fantome privesc pe fereastră!

Taci minte-n tăcere... Taci?!
Barca plimbă pe nisip pustiu,
Vreau unde înflorește iubirea de maci
La răscruce de DOR, mereu să fiu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curcubeul sonor

Tu ești cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Și eu sunt acest copac-femeie care te privește
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui își tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Și eu simt forța care îi aspiră cuanta de lumină.
Aș vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care iși crapă scoarța
Din când în când
Și mai ales acum,
Ca la un sfârșit de timp.
Vântul este îmbrățișarea ta
Lângă acest câmp de maci care își tremură hipnotic
Umbra roșie melodioasă
Și lângă acest lan de grâu copt,
Care își tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Încântare

În viață iubirea mai îngenunchează,
Se ofilește-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante și virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieții să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Tămăduirea rătăcirilor

Îngerii aduc pe poarta cerului,
Pe undeva, pe la Greșu,
O rază de lumină,
O pun în căușul palmelor
Și o infuzează
Cu sărutul buzelor tale.

Beau pe nerăsuflate
Boabele fericirii
Cu ochii și inima...

Sufletul intră în jocul rațiunii,
Rațiunea urmărește
Zig-zagul fluturilor
Mânjiți cu aripi de curcubeu,
Albinele deviază orizontul
Vărsând peste noi
Clepsidra cu miere și polen.

Îți aduci aminte
Pe unde, și cum, ne-am tămăduit
Rătăcirile dulci?

Tu, răspunde.

Eu încerc să pătrund,
Pe aceeași rază,
Cu tine în brațe
Pe poarta cerului!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cuiburi de iubire și dor

În inima ta porumbeii se-ntrec
În cuiburi de iubire și dor,
Întind mâna și-i prind,
Ne înălțăm în magicul zbor.

Legănați printre vise suntem,
Curcubeie de gând împletim,
Îmi răspunzi cu rouă pe buze,
Inima curge-n poemul: Iubim!

Fărâme de zâmbet ne punem
Între cerul aprins și pământ,
Ne dăruim spre tăinuire fluturi,
Ridicați prin săruturi și-avânt

Ștergem rujul rămas mărturie
Pe batista fluturată spre cer,
Din inimi pornesc porumbeii
Ce ne dosesc în zări de mister!

Acolo rămânem în trup altoiți,
Iubiri de izvor și speranță,
Ne hrănim cu doruri din dor
Migălind răvășita viață!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Crâșmaru

Lacrima albastră

Din liniștea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăiește
lacrima albastră
doar Luna o iubește.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ție ți-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniștea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorința noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânți cu dor
de vei pleca vreodată
voi ști decât să mor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Timpul iubirii

Nu te lăsa risipit printre flori,
Nu-ți fie frică de furtuni și nori,
Ascultă-ți inima, atunci, când vine
Timpul iubirii, fărâme, peste tine.

El nu aduce nori, durere si nici frică,
Aduce inimii culoare, în ceruri o ridică,
Plutești cu mii de fluturi în stomac,
Îi sorbi din ochi lumina celui drag.

Când timpul tău e copt, ca-n vis,
Lasă-ți sufletul iubirilor deschis,
Vei fi ca-n rai, un pom, plin, roditor
Și dragostea un nesecat izvor!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai tu!

Numai tu cobori tăcere întrupată-n poezie
Sărutănd pe ochi durerea printr-a lacrimii fereastră
Numai tu legeni pe foaie dulcea mării melodie
Numai eu transform tăcerea într-o liniște albastră

Numai tu îmi cazi pe pleoape de pe cer a veșnicie
Și te văd strălucitoare ca o rugăciune aprinsă
Mamă! Sfântă născătoare într-a nopții frenezie
Mă îmbraci în violet delirând de dor cuprinsă.

Numai tu dai nemuririi lung sărut din focul vieții
Numai eu atins de tine vin în frac, pegas galactic
Timpul se curbează-n cer, cade pradă dimineții
Numai eu rămân ca mâine, un exemplu! De romantic.

Toate lacrimile plânse s-au făcut fluvii de dor
Și-nvelesc în vise Luna ce poartă dragostea noastră
Din a vieții carte strânse amintiri ca un oracol
Sfera liniștii depline într-un univers semantic

Numai tu plutești aproape când tăcerea e de aur
Ca un fulg de nea adamic cad etern iubind în palmă
Și topind de atunci în mine, prefac din om în faur
topesc ochiul de gheață, să te fac din zeu în mamă

Numai tu faci loc pe soare unui simplu scriitor
Ce coboară să aprindă foc etern pe buze mării
Numai tu prefaci poetul în izvor nemuritor
Numai eu deasupra lumii te privesc cu ochii zării

Împletind de atunci emoții prinse-n dragoste de tine
Topesc aur în cuvinte dintr-o rază efemină
Unde s-au nascut poeții lumii să-i spună de mine
Pe-o nicovală albă din zăpadă fac lumină

Numai tu Ană din zidiuri șoptind merele de aur
Mă iubești ca marea sarea și mă-ndrăgostești edenic
Mi-ai făcut din slove templu și din cărți mândru tezaur
Numai eu ca un Manole cobor din cer vulcanic

Numai sta Ana în ziduri, trage soarele pe tine
Toate lacrimile plânse, psalmii sfinți în amintire
Nesfârșitele tăceri să le-așterni cuminți pe mine
Ca o liniște deplină vin în zbor să-ți fiu trăire!

Bologa Nicolae

Numai tu!

Numai tu cobori promisă întrupată-n poezie
Sărutănd pe ochi durerea printr-o magică fereastră
Numai tu legeni pe foaie dulcea mării melodie
Numai eu transform tăcerea într-o liniște albastră

Numai tu îmi cazi pe pleoape de pe cer a veșnicie
Și te văd strălucitoare ca o rugăciune aprinsă
Mamă! Sfântă născătoare într-a nopții frenezie
Mă îmbraci în violet delirând de dor cuprinsă.

Numai tu dai nemuririi un sărut de foc de astră
Numai eu dorit de tine vin în frac pe cal galactic
Timpul se curbează-n cer și predă iubirea castă
Numai eu rămân ca mâine, un exemplu! De romantic.

-nvălesc în vise Luna ce poartă dragostea noastră
Cerc de liniste deplină într-un univers semantic

Numai tu plutești aproape când tăcerea e de aur
Ca un fulg de nea adamic cad etern iubind în palmă
Și topind de atunci în mine, prefac din om în faur
topesc ochii de gheață, să te fac din zeu în mamă

Numai tu faci loc pe soare unui simplu scriitor
Ce-a venit ca să aprindă foc etern pe buze zării
Numai tu prefaci poetul în izvor nemuritor
Numai eu deasupra lumii te privesc în ochii mării

Potcovind de atunci emoții prinse-n dragoste de tine
Topesc aur în cuvinte dintr-o rază efemină
Unde s-au nascut poeții lumii să-i spună de mine
Pe-o nicovală albă din zăpadă fac lumină


Numai tu Ană din zidiuri șoptind merele de aur
Mă iubești ca marea sarea și mă edenic
Mi-ai făcut din slove templu și din cărți mândru tezaur
Numai eu ca un Manole am căzut din cer vulcanic

Toate lacrimile plânse, psalmi, sunt sfinte-n amintire
Numai sta Ana în ziduri, trage soarele pe tine
Ca o liniște deplină vin în zbor să-ți fiu trăire!
Nesfârșitele tăceri se le-așterni cuminți pe mine

Nicolae

poezie de (2018)
Adăugat de Bologa NicolaeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Amintirile dor când uitarea se-ntinde

Parfum de Decembrie, frumoaso-i imbold,
Copacul iubiri-i rotund și cu rod,
Ascultă, râvnește-mplinirea din rai
Și mărul, ca fruct, în suflet să-l ai.

Eu mușc din poezia zâmbetului tău
Ca amintire, în amintire mi-i greu,
știu că șarpele zării desparte poeți
Pictați de Dumnezeu în cord, pe coperți.

Mai știu eu unde, în rai harta-i pusă
Pe-o rană de vraja iubirii străpunsă?
Parfum de Decembrie ușor mă cuprinde,
Amintirile dor când uitarea se-ntinde!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

După o relație de miere...

După o relație de miere pe pământ
Fericirea se termină cu noduri în gât...

Tu, țipând o iei pe cărări întortocheate,
Eu merg pe cărări neatinse-ncurcate...

Mai păstrăm ecoul frumoasei amintiri,
Dorul e o flacără ce arde în neștiri...

Te doare lipsa mea, pe min' doare
Ultima, penultima, ieșire la plimbare...

Mi-a rămas o candelă, aprinsă amintire,
Pe geamul inimii surpată de iubire...

Mi-a rămas în gând o mănăstire sfântă,
Pe cărăruia ei doar clopotul cuvântă...

Dangătul numără-n ecouri anii mistuiți,
De gâtul cu noduri și sfinții-s uimiți!...

După o relație de miere, dulce, frumoasă,
Mai suntem supărați? Mai ești furioasă?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rodul iubirii

Desprinse de floare, de aurul ei,
Își iau zboru-n aripi ca albi porumbei,
Fluturi ce-ating miezul de vară
Sărutând-dulce, poama o înconjoară...

Duc din dulceață și altor flori,
O taină-a iubirii-n polenul de flori,
Le poartă viața în viitor,
Culegând, împărțind... polenul de flori.

'N-curând, din dulcea iubire,
Vor răsări flori cu dulce de miere,
Alți fluturi le vor uni în iubire
De miere, de aur, polen de iubire...

... albele aripi ating flori pregătite,
de nuntă în dulce... mirese iubite...
Polen de cuvinte din sfântul Cuvânt,
Îndrăgostește pe viață - oameni de rând.

Dulcele Lui e mană, e viață,
E sare, lumină, credință, speranță;
E rodul Iubirii ascuns în Mireasă
Ce-i pregătită s-ajungă... Acasă.

Albe aripi, fluturi =cuvintele Bibliei
miezul de vară= inima omului pregătită de pocăință

poezie de (21 iulie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Înger din raze

Din fuiorul timpului cresc flori de vis,
Tu ești lujerul ce prelungește spațiul,
Retina ta pătrunde-n candelabre
Unde și eu privit-am cu nesațiu.

Te lași la brațul Îngerului Raze
Creat anume-n Raiul Nemuririi,
Vântul întrebării te poartă în sămânța
Pusă-n suflet, încolțind iubirii.

Stau cu mâna-ntinsă înspre calea
Ce te aduce-n zbor din stelele pitice,
În inimă te voi purta cu grijă,
O taină-a măiestriei iubirilor antice.

Nu voi lăsa în jurul tău otravă,
Nici timpul împietrită cărămidă,
Frumusețea ta, căldura-ți și virtutea
Îmi pune în balsamuri dragostea avidă.

Am să te port în pieptu-mi o vecie
Chiar dacă Domnul spațiul ar curba,
Iubirea mea nu e grădină moartă,
E-o inimă de vise și te port în ea!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook