Atunci când în viaţa trupului nostru pătrunde o dezordine gravă, natura, printr-o violentă intensificare a procesului vital, face uz de toate forţele pentru vindecare: aşa se produce febra, care este simptom de îmbolnăvire şi totodată încercare de vindecare. - Ceea ce este pentru boală febra este pentru voinţa ce se afirmă această întreagă lume: ea este vizibilitatea afirmării; iar prin faptul că aduce la expresia sa deplină, cea mai înspăimântătoare, tot răul moral şi tot răul fizic, care sunt consecinţa sa necesară, ea ţine în faţa voinţei derutate o oglindă a propriei sale strădanii, vinovate de toată durerea existenţei, dacă ar vrea să ajungă la deplina cunoaştere de sine şi prin ea la schimbarea de direcţie, la întoarcere, la eliberare.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, Întoarcerea la Linişte dizolvă tot ceea ce este între om şi Linişte, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informaţii sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniştea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ţine departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecţiunea o ţine departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Linişte, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cunoaştere încolţeşte eliberarea. Perfecta cunoaştere a lumii este însă posibilă numai prin intelectul omenesc. Iată de ce, întreaga natură până la om este numai drumul pe care-l parcurge urcând din treaptă în treaptă voinţa ce se afirmă pentru a ajunge la intelectul omenesc şi prin acesta la cunoaşterea de sine eliberatoare. Dar şi ca om, voinţa parcurge încet lungi serii de procreări, înzestrându-se în fiecare trup de mamă cu un nou intelect pentru a se apropia, printr-o decantare treptată, de tărâmul negării.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul devine real numai prin mijlocirea voinţei, care este singura raţiune a existenţei sale. Mai exact, voinţa este cea care dă răului o anume fiinţă.

Vladimir Lossky în Introducere în teologia ortodoxă
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să schimbăm regula după care judecăm până acum ce e bine. Tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi e bun şi drept, tot ceea ce nu vrea este rău. Tot ceea ce Dumnezeu nu vrea este interzis. Alte fapte, pe care nu le-a pus sub semnul interdicţiei totale, şi care din această pricină ni se par permise, nu sunt totuşi întotdeauna permise. Căci dacă Dumnezeu ne lipseşte de ceva, şi printr-un anumit eveniment care reprezintă manifestarea voinţei lui Dumnezeu, se vede că nu vrea ca noi să avem acel lucru, el nu ne este îngăduit, pentru că voinţa lui este să nu-l făptuim;în absenţa voinţei lui Dumnezeu, care singură înseamnă bunătate şi dreptate, totul devinde nedrept şi rău.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că este o cauză suficientă aceea căreia nu-i lipseşte nimic din ceea ce este necesar pentru producerea efectului. O asemenea cauză este şi o cauză necesară căci, dacă ar fi posibil ca o cauză suficientă să nu producă efectul, atunci i-ar lipsi ceva din ceea ce-i trebuie pentru a-l produce, iar în cazul acesta nu ar fi suficientă. Dar dacă este imposibil ca o cauză suficientă să nu-şi producă efectul, înseamnă că o cauză suficientă este şi o cauză necesară. De aici este evident că tot ceea ce se produce, se produce cu necesitate, căci orice lucru care se produce are o cauză suficientă, fără de care nu s-ar fi produs;tot de aceea, acţiunile voluntare sunt necesitate.

citat din Thomas Hobbes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care intervin sau se amestecă în procesul natural de vindecare vor fi chemaţi, în cele din urmă, să dea socoteală pentru răul pe care-1 fac. Asta, deoarece răul este un atac, orice formă ar lua. Iar impunerea de a vindeca este un lucru rău, ca şi impunerea de a răni. Ele sunt două feţe ale aceleaşi monezi.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura faţă de rău, care se manifestă, de fapt, prin durere, este necesară din punctul de vedere al corpului. Vorbesc însă de ura care provine dintr-o cunoaştere mai clară şi o raportez numai la suflet. Afirm de asemenea că ura este întotdeauna însoţită de tristeţe, deoarece răul nefiind decât o lipsă, nu poate fi conceput fără un subiect real în care să se afle;şi nu există nici un lucru real care să nu aibă în sine ceva bun, aşa încât ura care ne depărtează de un rău, ne depărtează totodată de binele cu care acesta este legat, iar lipsirea acestui bine, fiind înfăţişată sufletului nostru ca un neajuns care îi aparţine lui, provoacă în el tristeţe. De pildă, ura care ne depărtează de purtările rele ale unei persoane, ne depărtează totodată de convorbirea cu această persoană, în care altminteri am putea găsi ceva bun, lipsirea de acest lucru fiind supărătoare pentru noi. Şi tot astfel, în orice altă ură se poate observa un motiv de tristeţe.

citat din Ralph Cudworth
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală, să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă plămada pentru bine şi pentru rău şi temeiurile a ceea ce va deveni pentru noi un rău sau un bine. Spiritul este mai puternic decât orice soartă, rânduieşte de la sine lucrurile într-o direcţie ori într-alta şi este cauza propriei sale fericiri ori nefericiri. Dacă este rău, le întoarce pe toate în rău, chiar şi ceea ce părea să fie cu totul bun;dacă este drept şi pur, îndreaptă relele sorţii, îndulceşte greutăţile şi necazurile şi ştie să le îndure, iar pe cele potrivnice le acceptă cu tărie şi curaj.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de Traian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă realitatea ar fi cea în care înţeleptul să primească recompensă în această lume, iar răul să primească pedeapsă pentru faptele sale, aici şi acum, nu am fi diferiţi faţă de animale, care sunt conduse numai prin puterea naturii imprimate în ele. Principiul este simplu – răul şi înţeleptul sunt două stări care descriu depărtarea de Puterea Supremă şi apropierea de Ea. De aceea, este vorba de stări dinamice, care se pot schimba în fiecare clipă, în fiecare om, când scopul principal trebuie să fie atins prin urcarea pe treptele scării spirituale, concomitent cu tragerea concluziilor din acele stări de coborâre, în care noi ne aflăm din când în când.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai de pasiuni depinde tot binele şi tot răul în această viaţă. Căci sufletul este imediat prevenit despre lucrurile care-i sunt dăunătoare corpului numai de senzaţia de durere pe care o încearcă şi care produce în el mai întâi pasiunea tristeţii, apoi ura pentru ceea ce a pricinuit această durere şi în al treilea rând dorinţa de a se elibera de ea. În acelaşi fel, sufletul este imediat prevenit despre lucrurile folositoare corpului numai printr-o anume desfătare, care stârneşte în el bucuria şi dă naştere apoi iubirii pentru ceea ce se presupune a fi cauza ei şi, în sfârşit dorinţei de a dobândi ceea ce ne poate face să persistăm în această bucurie sau să mai gustăm apoi una asemănătoare.

citat din Robert Boyle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stareţul este acela care găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa sa propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-o lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care îşi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această încercare, această austeră ucenicie, în speranţa că la capătul unor îndelungi străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poata dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a fi reuşit să se regăsească pe sine.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea de cuget este un soi de tristeţe care provine din îndoiala noastră că un lucru pe care îl facem sau l-am făcut nu este bun. Ea presupune neapărat îndoiala. Căci dacă am avea deplină siguranţă că ceea ce facem este rău, ne-am abţine de la a face acest lucru, pentru că voinţa aspiră numai spre lucruri care au măcar aparenţa că sunt bune. Iar dacă am fi siguri că ceea ce am şi făcut este rău, am simţi căinţă, iar nu numai mustrare de cuget. Dar rolul acestei pasiuni constă în a ne face să cercetăm dacă lucrul de care ne îndoim este bun sau nu şi a ne împiedica de a-l mai face altădată, cât timp nu ne-am asigurat că este bun. Dar întrucât ea presupune răul, cel mai bine ar fi să nu avem niciodată prilejul de a o simţi. O putem de altfel preveni prin aceleaşi mijloace prin care ne putem lipsi de nehotărâre.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul există în Linişte, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenţia valului, chiar dacă Oceanul susţine existenţa valului. Însă, oare, valul îşi aminteşte că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaştere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine şi de renunţare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal şi apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa şi malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este şi forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conştiinţei Absolute - exprimată într-o formă unică şi interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu eşti forma pe care o vezi în oglindă - eşti Viaţa din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligenţă proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma îşi păstrează direcţia de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Şi încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susţinându-ţi existenţa formei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile, în a căror clară manifestare constă orice frumuseţe (în sens obiectiv), după cum ştim, nu sunt nimic altceva decât forţele fizice, chimice şi organice ale naturii prin care se înfăptuieşte voinţa de viaţă în tot ce există. Or, aşa cum imperfecţiunea manifestării ideilor este condiţionată exclusiv de intrarea lor în funcţiile subiective ale timpului, spaţiului şi cauzalităţii, tot aşa şi claritatea mai mare sau mai mică a manifestării lor este numai un fenomen subiectiv, prezent pentru noi: iată de ce, n-ar trebui să ne mirăm că vedem această claritate, şi cu ea, frumuseţea lucrurilor din natură, asociate în primul rând cu o serie de condiţii de un gen pur subiectiv.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret nimic. Totul se întâmplă cu un motiv, este o parte a procesului de vindecare. Viaţa este un proces de vindecare.

citat din Richard Gere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa umană face parte integrantă dintr-un ansamblu mai mare, pe care noi îl numim Univers. Ea este limitată de timp şi spaţiu. Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de restul Universului, dar aceasta nu este decât o iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este un fel de închisoare în care trăim cu toţii şi care ne limitează la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane din jurul nostru. Misiunea noastră este de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei. Chiar dacă nimeni nu poate realiza în totalitate acest lucru, însăşi încercarea de a-l transpune în practică ne conduce la eliberare şi reprezintă un fundament pentru siguranţa noastră interioară.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Radu Liviu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci când un cuvânt este rostit, moare. Eu spun că în acea zi, şi în acea clipă, începe să trăiască.

În aceste vremuri, cu toţii trebuie să redescoperim şi să cultivăm ceea ce Marcus Aurelius, filozoful şi împăratul roman, numea "bucuria umanităţii": bunătatea. Da, pentru că dacă este adevărat că numeroasele sale contradicţii, de la grosolănie la insolenţă, de la aroganţă la diverse forme şi grade de violenţă, otrăvesc viaţa, cert este că bunătatea o face mai dulce pentru toată lumea şi o împlineşte. Evitând astfel o mare risipă de relaţii umane. Bunătatea, ca şi antibioticul, este necesară pentru a vindeca.
Să fim atenţi la ceea ce cultivăm în mintea noastră pentru că prin aceasta ne hrănim toată viaţa, să fim atenţi la ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri pentru că lumea este plină de buruieni.

Camelia Opriţa în Buna educaţie în era glaciară (2020)
Adăugat de Stoian Romeo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-şi are originea în sine, ci în acţiunile altui agent imediat. Aşadar, atunci când pentru prima dată pofta sau voinţa unui om se îndreaptă asupra unui lucru pentru care anterior nu nutrea nici poftă, nici voinţă, cauza acestei reorientări a voinţei nu este voinţa însăşi, ci altceva ce nu stă în puterea ei. Prin urmare, cum este mai presus de orice îndoială că voinţa este cauza necesitantă a actelor voluntare şi că, din cele expuse mai sus, voinţa este în mod necesar cauzată de alte lucruri independente de ea, rezultă că toate actele voluntare au cauze necesare şi, deci, sunt necesităţi.

citat din Thomas Hobbes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!