Demiurgul ştie

Un amalgam de lacrimi şi sudoare
E-ncoronarea muncii de sisif,
Când barca mi-e strivită de recif,
În căutarea unui port la mare.

De aş fi al Universului şerif,
Aceste lucruri care sunt amare
Nu vor avea sub Soare rezolvare;
Ele sunt trecute doar în catastif...

Inteligenţă, muncă şi răbdare,
Sunt armele mele de-apărare,
Să pot lupta şi-nvinge-n viaţă.

Demiurgul ştie şi mă-nvaţă
Cum să elimin orice frământare
Şi să-mi fie viaţa încântare!

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UN AMALGAM DE LACRIMI ŞI SUDOARE E-NCORONAREA MUNCII LUI SISIF
Un amalgam de lacrimi şi sudoare e-ncoronarea muncii lui Sisif,
În ziua-n care nava-n căutarea unui port la mare e strivită de recif.
Amare-i sunt acele clipe, care-şi vor găsi de-ndată rezolvarea,
Atunci când cel ce greu trudeşte va deveni al Universului şerif.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele lui Sisif

împing greu pe munte bolovanul ca Sisif
cu visul meu albastru scăpat dintre coşmare
ca poemul în lumină gravat în catastif
ce-n flux nemărginit vuieşte ca o mare.

o oază de speranţe nutresc ca un calif
în mijlocul deşertului. cămile cu samare
trec dune de nisip cum a trecut Iosif
cu Fecioara Maria în vremuri amare.

în marea de probleme se-nalţă un recif
răstoarnă vapoare. nu-i nici o asumare
a zeului Neptun. poate un logogrif
să mai amintească de o sublimare.

port pe piept o stea ca un şerif
mi-a dat romantismul cu sorţi de afirmare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţa

Îţi scriu acum din suflet
Că mi esti o sora mare
Pot striga scote un sunet
Esti iubirea mea cea mare

Mi-ai dăruit a ta candoare
Îmi pregăteşti încet ieşirea
Esti aici cu mine ai răbdare
În viaţă am întâlnit iubirea

Mi-ai dat curaj de a înota
Prin zilele trecute înourate
Si fericirea de a te cânta
In zilele prezente înseninate

Mi-ai dat lacrimi si fericirea
Visul când sufletul odihneşte
Inima să-mi strige iubirea
Gândul curat viaţă te iubeşte

Tu esti mosorul cel cu aţă
Tu mi înfăsori aţă din dor
Eu sunt păpuşă din faianţă
Viaţă să-mi spui de mori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infatuare

Îmi sunt contemporan - şi mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.

N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Şi-n ochi - un ev de fum şi-un zeu ucis.

Pot foarte bine să rămân închis
Şi să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orişicare piele...

Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

poezie clasică de Romulus Vulpescu (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea lui Morfeu

Pe-ntins de ape se prăvale stele
În nopţile în care se-nfiripă visuri
Sub ale mele pleoape, reci abisuri;
Eu nu mai vreau să mă trezesc din ele.

Morfeu? L-am căutat şi prin eresuri
Ca să-l întreb de premoniţii rele
Că uneori aşa sunt ale mele
Şi nu doresc să fie ne-nţelesuri.

Mă îngrozea oniricul periplu
Ş-am apelat la îngerii albaştri,
Ca pentru mine să se roage-n templu
Ş-apoi să zboare liberi către aştri.

Insomnicele nopţi să nu mai vină
Să pot dormi şi-n raza de lumină!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

Şi sunt momente în care nu vorbesc...
Nu vreau să mă audă nimenea.
Nimeni să ştie ce simţăminte eu nutresc,
Şi câte lacrimi vărs doar pentru ea...

Şi sunt momente de tăcere şi ascuns...
În care harul se revarsă-n veselie...
De nimeni nu mă las pătruns,
Sunt ca un cântec mut pe o hârtie.

Şi sunt momente când nu mă înţeleg,
Deşi cunosc motivele străine...
Şi plâng în inimă ca să mă dezleg,
Să zbor spre înălţimile divine.

Şi sunt şi clipe-n care-mi este dor...
Dar dorul e departe mult de mine!...
Şi iar mă nasc, renasc şi mor
În ce mi-e destinat... să-mi fie bine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: Sunt oameni care îmi oferă alinare. Când lucrurile se înrăutăţesc aşa cum se întâmplă mereu, pot să mă bazez că o să-mi ofere un umăr pe care să plâng. Şi o să mă ridice atunci când cad şi o să mă ţină în braţe când plâng, spunându-mi că o să fie bine. Sunt recunoscătoare pentru aceşti oameni, sunt de nepreţuit... Dar există o altă categorie de oameni, la fel de importantă şi de nepreţuită. Sunt oamenii care mă provoacă, care mă determină să-mi depăşesc limitele şi care mă obligă să dau dovadă de curaj. Abby Morgan a fost una dintre aceste persoane. În modul ei de a spune verde-n faţă, mi-a dat putere, sunt o femeie mai puternică datorită ei, mai puternică decât am crezut vreodată că aş putea fi. Ea m-a înzestrat cu acest curaj. Este unică. Nu mai este nimeni ca ea şi o să o port mereu în inima mea.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chip de imortelă

sunt ca o floare strivită într-o carte
între pământ şi cer mă ofilesc
cum să las trecutul meu de-o parte?
amintiri arzătoare mă năpădesc.

buzele mele sunt petale crestate
timpul mi-e potrivnic bătrâneţea grea
cu mâinile la piept încrucişate
mă rog să fie lină viaţa mea.

mă îmbrac în violet că o brânduşă
a venit primăvara în sufletul meu
vreau să îmi strecoare pe sub uşă
vestea că am să dăinuiesc mereu.

precum o imortelă în cartea vieţii
să-mi dezlege tainele filosofii, poeţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,
Iar muzica este limbajul comun al universului.
Toate aceste minunăţii pământeşti la un loc,
Sunt poemele spiritului divin,
Dăruite lumii pentru încântare.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Ard enunţuri, gânduri, erezii;
Sunt singur în propria îndoială
Mi-e dor de viaţă, Doamne, cum ştii
... şi mă rog... de dimineaţă până-n seară!

Martir în căutarea unor fericiri discrete;
Mai mult ca iubirea înfloresc întru iertare
Mi-e dor de viaţă, de oameni, de sentimente
... şi mă rog, Doamne, să mai ai cu noi răbdare!

Singur printre dimensiuni false şi trufii
Fără de speranţă fără de crezământ sunt
Mi-e dor de viaţă, de arderi, de poezii
... şi mă rog Doamne de aripi, de trup de vânt!

Să zbor aş vrea să vârfuri noi imaginare
Dincolo de nori şi de plutiri lirice divine
Mi-e dor de viaţă, de lacrimile perpendicular
... şi mă rog Doamne, să fii pururi cu mine!

Ard clipele toate într-un timp suspendat,
Grijile zilnice au mereu alt deziderat...
Mi-e dor de viaţă, de-un Înalt luminat
... şi mă rog Doamne să-mi fii îndemn şi sfat!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţele, "filtrele" tale, îţi îngustează percepţia asupra realităţii şi te limitează la observa şi a crede doar ceea ce este în acord cu ele. De exemplu, dacă tu crezi că oamenii sunt răi sau că viaţa este o luptă, vei avea tendinţa să cauţi, conştient şi inconştient, acele dovezi care îţi confirmă şi îţi întăresc aceste credinţe. Vei fi "orb" şi vei avea tendinţa să treci cu vederea orice dovadă care contravine cu credinţa ta şi astfel, pe măsură ce înaintezi în viaţă, gândurile tale limitative vor avea din ce în ce mai multă putere asupra ta. Însă, dacă alegi să fii deschis şi să vezi viaţa fără idei preconcepute, vei putea să observi nuanţele şi să trăieşti în realitate, aşa cum este ea.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna de la capătul drumului

poate că... ştiu. mulţi sunt speriaţi... şi eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se ştie că orice fenomen are o finalitate.
şi viaţa e tot un fenomen. fenomenal aş putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înţeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că şi tu ai fost ca ei
şi uneori chiar şi tu uiţi
uiţi pentru că acum acum ai mai multă răbdare
şi altă înţelegere a lucrurilor
acum ştii că orice ai face, soare îşi vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
şi nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viaţa e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
şi atunci când se termină bateriile
înţelegi că ai ajuns
la capăt
şi îţi iei o binemeritată pauză

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurii

Un nor de grauri se rotea în jurul
podgoriei ce părea cu struguri copţi,
dar n-avea câini de pază pentru hoţi,
ci un gard mic, pe care creşte murul.

Şi se năpustesc asupra viei toţi,
forfota-ncetează la semnalul
unui păsăroi ce strigă amarul,
că ciorchinii viţei sunt total necopţi.

Se porneşte-n aer iar rumoarea,
prădătorii pleacă-n căutarea
unui lan cu recolta neculeasă,

unde lacomi, se vor aşeza "la masă";
apoi sătui de atâta pendulare
se retrag pe ramuri, scutiţi de soare...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac majoritatea oamenilor? Vor un corp de fitness model şi apoi se gândesc la munca groaznică ce îi aşteaptă. Vor bani şi se gândesc la eforturile uriaşe care vin. Vor relaţii perfecte, însă li se pare o corvoadă să întâlnească 100 de oameni noi pe care să îi cunoască cât de bine pot. Şi dacă totuşi la capătul muncii grele se află rezultatul final, el devine aproape imediat irelevant. Am demonstrat deja că obţinerea de noi obiecte, atingerea de noi visuri şi obiective nu reprezintă decât clipe mici de fericire care trec foarte repede într-o mare uriaşă de muncă neplăcută pentru a obţine aceste lucruri. Cheia şi secretul este să te întorci, însă, aici şi acum, şi să alegi acele activităţi, acel stil de viaţă care îţi place la nebunie. Şi stabilindu-ţi scopuri şi obiective, visuri pe care să le atingi în timp ce munca şi drumul spre aceste obiective şi visuri sunt fericirea, bucuria şi plăcerea întruchipate, atunci vei trăi invers decât o face majoritatea oamenilor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!