Să mă întorc acasă

Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca şi cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte şi în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece şi negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare şi cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Şi doar un simţ necunoscut să lucreze, uriaş, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârşit, într-o noapte de piatră.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu mă înţelegi

Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Şi am crezut că sunt o fiinţă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraş carbonifer,
Unde şi-a găsit un ceferist şi stă ascunsă
Într-o gară mică. Aşa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înţelegi, doar tu nu mă trădezi
Şi mă primeşti în fiecare an să-ţi simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă aşezaţi pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erată criptă

De voi muri...
Să mă lăsaţi corbilor
Să mă ducă deasupra norilor,
Sângele să-mi fie sevă florilor.

Nu vreau mormânt
Să aruncaţi flori pe mine...
Mai bine le dăruiţi pentru iubire
Şi pe mine mă găsiţi în cuvânt...

Îngropat într-un sicriu de carte
Într-un vers bântuit
De lupta mea cu neagra moarte
Ce-o aşteptăm inert

În lumea de sticlă...
Prin care trecem în pripă,
Şi de timp făceam risipă
Fierbându-ne în smoală...

Şi să nu plângeţi, să zâmbiţi
De mă urâţi sau mă iubiţi...
De acolo de unde sunt
Am să întorc în anotimp de cuvânt...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod, şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

citat din Amza Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un spaţiu în care sunetele au ecouri te simţi mai puţin singur decât într-un spaţiu unde sunetele se pierd fără întoarcere.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd în dulcea mea visare ...

Afară-i toamnă umedă şi rece,
Cu frunze-abia ţinându-se de ramuri,
Cu picuri prelingându-se pe geamuri
Şi-un vânt năvalnic care-n goană trece.

În gura sobei jaru-ncet trozneste,
Iar eu mă pierd în dulcea mea visare,
Cum filele se pierd din calendare
Picând în noaptea care trainic creşte.

Un foşnet pe podeaua din odaie,
Mă face capul să-l întorc agale.
Iubită mea, cu pletele-i bălaie,

Cu-al ei parfum ce-l risipeşte-n pale,
M-a sărutat cu buze de văpaie,
M-a răsfăţat cu palma ei cea moale.

sonet de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gând

Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopţi, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.

Îmi oblojesc gânduri răzleţe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu ştiam că-i bătrâneţe;
credeam doar veşnic primăveri.

Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.

Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
şi-o pierd într-un sfârşit... Păcat;
nepregătit, că n-am ştiut!

Îmi fac din văi circumvoluţii
şi-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluţii
de retrăit, eu, la-ntâmplare.

Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanşă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.

Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste zvârcolirile vieţii, vremea vine nepăsătoare, ştergând toate urmele. Suferinţele, patimile, năzuinţele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaş.

citat celebru din romanul Ion de Liviu Rebreanu
Adăugat de Aloonutzy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şoptite

Căutam să-ţi prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în braţe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun oprelişti la îndemnurile care
Îmi cereau să-ţi prind o mână, s-o sărut, s-o ţin închisă
În căuşul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieţii una în cealaltă scrisă.

Aş fi vrut, cu tine-n braţe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ţi fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină şi lumina mea în fapte.

Aş fi vrut, dar cum poţi, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi şi să-ţi rămână florile de-acolo-n viaţă?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Şi se pierd în umbra nopţii. Tu-mi zâmbeşti. E dimineaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

În visul meu, apari din întuneric,
Şi te-ntrupezi, uşor, în faţa mea,
Apoi dispari într-un decor feeric,
Lăsând un gol imens în urma ta.

Te chem, te strig, te plâng, şi-apoi te caut
Prin amintiri pierdute-n timpuri vechi
Pe muzica-n surdină-a unui flaut
Ce vine din legendele străvechi.

Cum aş putea să te găsesc, iubito,
când simt c-acest prezent mi-e prea târziu
şi te-am pierdut prin viaţa ce-am trăit-o
între un alb şi-un negru-cenuşiu?

Îţi caut urmele prin timpuri moarte,
îi rog să mă îndrume chiar pe zei,
să-mi pună undeva un semn de carte,
pe urma ta să-ndrepte paşii-mi grei.

Iar dacă strigătu-mi va fi zadarnic
şi urma paşilor pierdută iar,
cu suferinţa gândului amarnic,
îmi voi curma calvarul solitar

Şi voi păşi, din lunga mea tristeţe
pe drumul către viaţa luminoasă,
cerându-le zeiţelor măreţe
să ne alunge pe-amândoi... acasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manuscrisul interzis

Scuzaţi-mă doar adevărul

scuzaţi-mă nu pot să mint

într-un cuvânt încape cerul

în următorul stau la rând

Scuzaţi-mă nu pot să mint

scuzaţi-mă e prea frumoasă

cuvântu-nseamnă înc-un rid

în versuri mă întorc acasă

Scuzaţi-mă e prea frumoasă

într-un cuvânt încape cerul

de poezie când vă pasă

scuzaţi-mă doar adevărul

Scuzaţi-mă nu pot să mint

tăcerea mea e de argint

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se usucă...

Mi se usucă multe lacrimi aşezate-n foi
Şi pierd în ele gânduri şi o rânduială,
Pierd o emoţie ce pentru voi,
Am supt-o dintr-o veche călimară.

Pierd un suspin ce mi-l înşiră gândul,
Pierd o durere sau plăcere lăcrimată,
Mă simt ca învelită într-un torent de-a rândul
Pe foaie ochii-mi lacrima aştern... o lepădată...

Mă mângâie cu teamă totdeauna visul,
Când rânduri curg din micul meu condei,
El lăcrimează împreundu-mi cântul
Şi zâmbet plâns v-aşterne, poate vrei să-l iei.

Mi se usucă multe lacrimi şi aşa dispar,
Nerăsfoitele, citatele din gânduri,
Le-ascund pierdute-n micul meu sertar,
Poate-n alt timp vor fi frumoase rânduri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te vino

Te văd, atunci când liniştea doarme,
Te simt, atunci când noaptea stă de veghe,
Te îmbrăţisez, când elementele abstracte se pierd în cele concrete,
Mă pierd, atunci când te recompun în epitete.
Nu găsesc calea, dar caut sensul,
Păstrez sensul, dar pierd înţelesul.
Când cred că am înţeles, de fapt
Sunt conştient, că o iau de la capăt.
E un du-te vino în care mă complac,
Aş dori, dacă mi-ar sta în puteri
Barierele să sparg, dar
Mă lovesc de ziduri, drumuri paralele,
Caractere în zig-zag.
Respir metale grele,
Dar nu cântăresc mai greu,
decât cuvintele de pe umărul meu,
Mă abat de la drumul pietrificat de regrete,
E un du-te vino, transformat în obicei.
O obişnuinţă care mă leagă,
Dar şi dezleagă,
Mă prinde în lanţuri,
Mă desprind în variaţiuni
De timp şi spaţiu,
Un du-te vino ambiguu.
Mă declin la singular şi plural,
inima e doar într-un singur exemplar.
Ţi-am trimis o fotocopie în inbox,
Ca şi probă, originalul îl păstrez,
E un du-te vino. Treci sau pici la test.
Am un flashback pe retină,
Ce ţine să-mi reamintească
Tot ce vreau să dau uitării,
Îmi rescrie fragmente din memorie,
Când slowmotion, când cu viteza reliterării.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
liber sunt să înot
sub privirile tale
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respiraţie,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi fiinţă
aş fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să-mi duc esenţa într-un cuvânt,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
în arşiţa cuvintelor.
Tu, iartă-mi necuviinţa
de a-ţi scrie!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!