Soarele negru
Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forțe contrare,
Se întunecase definitiv și era frig la tine în casă,
Toate stelele și planetele căzuseră în mare.
Zidurile și pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâșneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei și urla.
Nu te mai zăream în întunericul înghețat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă ușă,
O să murim! o să murim! am strigat
Și te căutam ca un orb prin cenușă.
Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torță pe brațul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu ești Iisus Cristos
Și m-am lăsat în genunchi, și am început să plâng...
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștinism
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre stele
- poezii despre plâns
- poezii despre planete
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
Citate similare
Buzele mele au șoptit
Când mă așteptam mai puțin, lumina a venit din haosul nopții,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi fața. Eram livid și gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Și nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate și priveam cerul,
Dar cerul dispăruse și pământul dispăruse dedesubt,
Și nici marea nu mai foșnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mișcarea pierise și nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopții,
S-a prelins pe fața mea, m-a cutremurat
Și ochii mei au început să plângă, să râdă și să plângă
Și buzele mele au șoptit: De ce, Doamne,
Ți-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deșert,
Care mi-am înălțat chip cioplit,
Și am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Amintește-ți cuvintele tale și umblă.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre zoologie, poezii despre siliciu, poezii despre religie sau poezii despre prăpăstii
Căutându-mă
Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit și s-a întamplat ceva,
Nu știu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Și am rămas afară căutându-mă...
poezie de Victor Rechițian
Adăugat de Victor Rechițian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre primăvară, poezii despre odihnă sau poezii despre ochi
Astronomul
La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înțelept om din ținutul nostru."
Atunci mi-am părăsit prietenul și m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.
După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteți orb?"
"De la naștere", mi-a răspuns; iar eu:
"Și ce fel drum al adevărului urmați?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Și și-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toți sorii, toate planetele și toate stelele."
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre timp, poezii despre superlative, poezii despre prietenie, poezii despre naștere sau poezii despre inimă
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre tată sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Fluturare
rătăceam într-o lume așa... cum este ea
nopțile și zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineață de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău
în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăț să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile
am început să învăț să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată ființa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul
tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ți fiu mereu aproape
la tine totul era unic și perfect
acum, ceva s-a risipit așa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea își vâră soarele în sân
și nu mai știu cine am fost, cine sunt
tu ești probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viață altor bărbați
așa cum s-a întâmplat mie
și ce dacă pe mine, pe alții, ne ucizi astfel
așa ne ajuți să înțelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriți pe buza vasului vieții, tu
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre noapte, poezii despre învățătură sau poezii despre zile
Câmpii la lăsarea serii
Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Șosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenușii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de țiței și de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanță,
Prin sateliți, prin stratosferă, prin ceață.
Te-aș ține în căușul palmei, iar cu cealaltă te-aș mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aș ține toată ziua
Și ți-aș cânta să adormi. Un cort de raze aș înălța pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aș pierde, aș merge mii de leghe,
Aș întreba din om în om și până la urmă te-aș găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulțimile. Pentru că tu ești floarea de tamarin,
Tu ești vânticelul de aprilie care adie dimineața,
Tu ești soarele de amiază care mângâie șirul de chiparoși,
Tu ești marea în crepuscul, când toate țărmurile se auresc,
Tu ești aburul nopții care îmbracă lucrurile. Tu ești minunea,
Tu ești flacăra, tu ești dogoarea, tu ești sângele,
Aleluia, tu ești cea mai frumoasă!
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șosele
- poezii despre voce
- poezii despre trenuri
- poezii despre sânge
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre sateliți
- poezii despre poduri
Din casa umbrelor fierbinți
Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu țărănă arsă și roua nopții celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconștentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu ești viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai ești, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.
Genunchii tăi nu mai ating cerul și dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.
Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veșnic.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre vară, poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre rouă sau poezii despre prezent
* * *
m-am pierdut în iluzia întoarcerii
într-o seară dintre miercuri și nimic
dumnezeu ploua verde
numărând eternități albastre
pe șevaletul minții încercam să pictez fluturii
din trupul tău
noaptea s-a scurs lavă
toate drumurile spre acasă s-au amestecat ghem
sunt un orb prin trecut așteptând din viitor
un țipăt de zbor
m-am pierdut în gânduri digitale
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre ploaie, poezii despre pictură sau poezii despre gânduri
Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!
Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soție sau fiica, soră sau amantă
Ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura și frumusețea.
Fără de care ar fi ținutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Și-ar fi durere, ar fi tristețe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit și întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Și nici binecuvantarea...
Cui aș mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viața fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aștrii pe cerul gol.
Și ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viața mea dulce,
Chiar și suferința este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viață!
Iar viața ești tu,
Mamă, soră, fiică, soție sau amantă.
Iubește și respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pți trece prin lumea asta!
Chiar și cimitirul inimii ar fi gol.
Iubește-le pe toate așa cum poți!
Căci fără ele tu ești mort... și nici născut nu ești.
Îți multumesc femeie că exiști! Și că exist!
Îți mulțumesc mamă, soție, fiică, soră sau amantă!
Eși univers de flori, ești minunată!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre existență, poezii despre sărut, poezii despre suferință sau poezii despre soție
Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panicat și am început să alerg pe străzi strigând: Hoții, hoții, blestemații de hoți!!! Oamenii râdeau de mine și unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piață, un tânăr ce stătea pe un acoperiș, a strigat: Uitați-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine și în acel moment, soarele mi-a sărutat fața dezgolită de măști pentru prima oară. Și pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui și nu mi-am mai dorit să port măști niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântați, binecuvântați să fie hoții care mi-au furat măștile. Astfel, am devenit un om nebun."
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre măști, citate despre Soare, citate despre început, citate despre viață, citate despre tinerețe, citate despre sărut, citate despre suflet, citate despre somn sau citate despre panică
Ce semn e acesta?
Umblă ianuarie prin lume cu pași imenși de frig,
eu nu-l văd, nu-l aud,
trece ianuarie prin lume, prin mine,
o femeie se naște din toate câte le strig,
pe numele lor știut, neștiut.
Am strigat o floare de gheață și s-a topit,
am strigat o ramură albă și s-a făcut nevăzută,
am strigat spre cer unde-i mereu câte-o nuntă
și nimeni n-a vrut să-mi răspundă
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, citate de Florin Costinescu despre naștere, poezii despre gheață, poezii despre flori de gheață, poezii despre femei, poezii despre crengi sau poezii despre alb
Tu ești Domnul meu
Ești ruga purtată pe aripi de vânt
Ești soare în ceruri și jos pe pământ
Ești pâinea vieții, ești pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit și înfrânt
O rugă se-nalță și zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.
Ești inima toată, ești viața din ea
Tu, Doamne Isuse, ești dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.
Tu ești Domnul meu
Tu ești Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e ușor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Ești Tu, Domnul meu.
Tu ești Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Ești Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre vânt, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre pâine
Cu zece sau douăzeci de miliarde de ani în urmă s-a întâmplat ceva - big-bang-ul, evenimentul cu care a început universul nostru. De ce anume s-a întâmplat e cel mai mare mister dintre toate. Faptul că s-a întâmplat e destul de limpede.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Carl Sagan despre început, citate despre timp, citate de Carl Sagan despre timp, citate despre superlative sau citate de Carl Sagan despre superlative
Murim de neciteața noastră viață
Murim de-atâția ani și-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca și zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.
Murim de ștreanguri și murim de tunuri,
Murim absurd de miere și venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri și murim de bunuri.
Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de șarpe sau în cer,
În fața morții, picotind stingher,
Cădem și ne acoperă tăcerea.
Murim de moartea noastră neciteață,
Murim de neciteața noastră viață.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre tăcere, poezii despre miere, poezii despre artilerie sau poezii despre apicultură
Proteza de vise
M-am rezemat de semețul stejar,
Purta și purtam cerul în spate,
M-am lăsat în genunchi, ca un dar,
Am adormit în a frunzelor șoapte.
Când m-am trezit, înaltul de stele
Număra stejărișul crescut mătăsos
Prin trupul, prin gândurile mele,
Cerul era verde și soarele frumos.
Urma viselor trecuse prin iarbă,
O ciocârlie a spălat-o cu rouă,
A pus-o în ibricul poeziei să fiarbă,
În zbor se înălța o melodie nouă.
Partitura era proteza de vise
Și cerul purtat cu dibăcie în spate,
M-am lăsat în genunchi, mă cuprinse
Dorul de stejar cu stele-ncătușate!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre poezie sau poezii despre muzică
* * *
de gândul tău alergând prin lumină mi-e dor
nu de sărutul infinit nebun
nici de îmbrățișarea ta flăcără
de liniștea în care îmi ucideai fricile mi-e dor
nu de roșul viu aprins în toate nopțile respirate lângă tine mi-e dor
ci de glasul tău răpit de îngeri geloși
nu pe tine te caut femeie
iubirea ți-o strig din rărunchii universului
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre nebunie, poezii despre iubire sau poezii despre infinit
Din Cuvântul Tău
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.
Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.
Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.
Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...
poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau poezii despre Crăciun
Velă cu pisică de mare
Leneș și hoț, râul cuvintelor s-a strecurat din nou între sufletul tău și al meu.
Iată cum s-a petrecut totul:
Am început să mă uit de foarte departe cum speli vasele
și, ca să nu adorm iar, am împins ușor către tine arca tăcerii
și m-am trezit că îți spun în gând:
-Bună! Ce faci?
Tu, somnoroasă, de la buric în sus
(pe care-l acoperă mai deloc tricoul cu o steluță de mare)
ai zis pisoiului tău:
- Bună!
Atunci el a început să vâslească în jurul tău,
la dreapta și la stânga,
rotind într-o parte și alta spatula,
dând drumul ușoarelor vorbe care întrețin o ușoară legănare
a șoldului
și apoi totul a curs de la sine.
Oh! chiar am visat că întrebi,
din celălalt capăt al corabiei:
- Mai avem pâine?
Și fiecare celulă, atom și particulă din mine
au strigat să auzi
ceva ce nu vei auzi niciodată.
Dar tu, înțeleaptă ca o pisică, mi-ai răspuns:
- Hai mai întâi să ne cumpărăm o grădină
și apoi semănăm grâul;
întâi facem bani și pe urmă copii.
(Oh, nu-mi spune că mă iubești!
Nici măcar un cuvânt!
Hai mai întâi să pronunțăm pe silabe:
Eu! Tu! Niciodată!
Eu! Tu! Niciodată!)
Leneș și hoț, râul cuvintelor urcă deasupra genunchilor
și eu scriu, am umplut caiete întregi, cu liniuțe și bastonașe
care toate, toate îți seamănă, ușor înclinate, și puse pe șotii.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri
O fiară desăvârșită
I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârșită,
Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăți, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit și i-am adus jertfe
Părăsind credința strămoșească,
Am rânjit în fața păsării Arheopterix
Și în fața crucifixului, și mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roșu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficși,
N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lungime, poezii despre smerenie, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Despre speranță
(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)
Speranța pe care în suflet o porți
Chiar și numai de la ușă până la liftul blocului,
Acea speranță îți pune pe față mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuțitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Și sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aș putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce ușor
Se rupe în ușă,
Aș putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Și tot așa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieții din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorință se naște,
Lacrima ce nici nu știe când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre ocean sau poezii despre nisip